![]() Comentarii Adauga Comentariu TRĂDĂTORI NERUȘINAȚI. Profit.ro: Gazele românești din Marea Neagră ar putea asigura jumătate din consumul Ungariei. Exxon Mobil ni le ia pe NIMIC și le vinde la unguri. ExxonMobil a încheiat un parteneriat strategic cu Budapesta![]() Declarația a fost făcută cu ocazia semnării unui parteneriat strategic dintre Guvernul premierului Viktor Orban și ExxonMobil. Ministrul ungar a arătat că o parte din gazele care vor fi extrase din zăcământul situat în apele teritoriale românești vor fi livrate în Ungaria începând cu anul 2022, cu condiția ca statul român să-și respecte obligațiile asumate în legătură cu acest proiect. Este vorba despre faza a doua a proiectului companiei de stat Transgaz, de construire a conductei internaționale BRUA, care prevede creșterea capacității de transport de gaze către Ungaria la 4,4 miliarde de metri cubi pe an. Capacitatea de transport a fost rezervată de către două companii din Ungaria, până în anul 2037, a precizat Szijjártó. În prezent, circa 85% din consumul de gaze al Ungariei este asigurat prin importuri, în special de la gigantul rus Gazprom. Acesta a mai spus că, în urma semnării parteneriatului strategic cu ExxonMobil, care prevede intensificarea cooperării între cele două părți, compania americană va juca un rol important în viitoarea dezvoltare a Ungariei nu doar prin angajarea unui număr mare de cetățeni maghiari cu pregătire superioară, ci și prin întărirea securității aprovizionării cu energiei a țării, ca urmare a activităților din industria gazelor. Citește restul articolului pe profit.ro
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu