10:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ De Ziua Unirii Principatelor Române, a fost semnat primul contractul privind conectarea a patru raioane din R. Moldova la conductele cu apă potabilă din România

De Ziua Unirii Principatelor Române, a fost semnat primul contractul privind conectarea a patru raioane din R. Moldova la conductele cu apă potabilă din România

De Ziua Unirii Principatelor Române, la Iași s-a semnat primul contract de lucrări din cadrul proiectului privind extinderea conductelor de alimentare cu apă potabilă, din stația de tratare Chirița din Iași, în R. Moldova. Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Culturii din Iași în prezența viceprim-ministrului Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din R. Moldova, a secretarului de stat în Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din R. Moldova, Ana Mardare, a șefului Cancelariei prim-ministrului din Guvernul României, Mircea Abrudean, a secretarului de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova, Adrian Dupu, a președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a directorului ApaVital Iași, Mihail Doruș, și a directorului ApaVital M, Ioan Stoian. Au participat, de asemenea, președintele raionului Hîncești, Iurie Levinschi, președintele raionului Nisporeni, Vasile Mărcuță, vicepreședintele raionului Fălești, Veaceslav Tambur, și președintele raionului Glodeni, Ion Cojocari, conform deschide.md.

Contractul de lucrări a fost atribuit firmei CASREP S.R.L. Iași, are o valoare de 1.545.337,17 lei românești (aprox. 6.372.815,96 lei moldovenești) fără TVA, iar durata de execuție este de 4 luni de la emiterea ordinului de începere.

Alimentarea cu apă potabilă a localității Măcărești din Republica Moldova se va realiza printr-o conductă din PEHD100, de 200 mm diametru, în lungime de circa 823 metri, care include subtraversările digului și a albiei minore a râului Prut. Conducta va fi racordată la sistemul de alimentare cu apă a localității Măcărești, comuna Prisăcani, județul Iași. Debitul asigurat pentru alimentarea cu apă potabilă a localităților din Republica Moldova va fi de aproximativ 32 litri/secundă.

Montarea conductei de alimentare cu apă potabilă se va executa pe cinci tronsoane după cum urmează:

- tronsonul I de la ieșirea din localitatea Măcărești – România și până la digul de protecție împotriva inundațiilor la râul Prut, printr-o conductă în lungime de circa 205 ml;

- tronsonul II – subtraversare dig de protecție cu o conductă în lungime de circa 79 ml, montată în tub de protecție din țeavă de oțel de 300 mm diametru.

- tronsonul III – montarea unei conducte în lungime de cca 367 ml.

- tronsonul IV - subtraversare râu Prut, prin intermediul unei conducte în lungime de circa 120 ml, montată în tub de protecție din polietilenă de înaltă densitate, de 315 mm diametru;

- tronsonul V - montarea unei conducte în lungime de cca 52 ml.

În următoarele etape ale proiectului vor mai fi realizate încă trei traversări ale râului Prut respectiv: Sculeni (România) – Sculeni (Republica Moldova), Tabăra (România) – Viilor (Republica Moldova) și o traversare pe viitorul pod Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova).

Proiectul ApaVital de extindere a conductelor de alimentare cu apă potabilă din stația de tratare Chirița în R. Moldova se realizează în conformitate cu acordurile de cooperare încheiate între județul Iași, România, și Raionul Ungheni, orașul Ungheni și Raionul Nisporeni din R. Moldova, respectiv cu Raioanele Fălești și Raionul Glodeni, în domeniul serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare și a Acordului încheiat în data de 20 mai 2021 între Guvernul României și Guvernul R. Moldova.

Soluția alimentării cu apă a raioanelor din R. Moldova, căutată încă din 2018

Proiectul privind alimentarea cu apă a raioanelor Ungheni, Nisporeni, Glodeni și Fălești a fost pus pe masa Bucureștiului încă în 2018 de către prim-ministrul R. Moldova de atunci, democratul Pavel Filip. „Am pus pe masa Bucureștiului acest subiect încă în noiembrie 2018, în cadrul ședinței comune de guverne, iar recent, în cadrul discuțiilor cu colegii din Guvern, am insistat ca procesul să fie urgentat”, anunța Filip pe 30 septembrie 2020, ziua când Executivul de la Chișinău a aprobat semnarea Acordului între Guvernul R. Moldova şi Guvernul României privind reglementarea construirii apeductelor.

Fostul deputat democrat Ion Leucă este una dintre persoanele care a căutat soluții ca localitățile să fie asigurate cu apă potabilă de calitate, iar soluția a găsit-o în urma unor proiecte susţinute de autorităţile judeţului Iaşi, România. În luna martie 2019 acesta a avut întâlniri de lucru cu administraţia întreprinderii SC ApaVital S.A. a cărei acţionar este Consiliul judeţean Iaşi. Părţile au examinat căile posibile de soluționare a problemei alimentării cu apă şi canalizării, actuală pentru raioanele Glodeni şi Râșcani, dar și alte zone. Ulterior, în luna iulie 2020, la Parlament, în cadrul ședinței fracțiunii PDM, au avut loc discuții privind posibilitatea conectării raionaelor Ungheni, Fălești, Nisporeni și Glodeni la sursa de apă ApaVital Iași din municipiul Iași.

Atsfel, pe 30 septembrie 2020 a urmat aprobarea de către Executivul de la Chișinău a semnării Acordului între Guvernul R. Moldova şi Guvernul României privind reglementarea construirii apeductelor pentru interconectarea sistemelor de aprovizionare cu apă de pe cele două maluri de Prut.

Pe 20 mai 2021, România și R. Moldova au semnat, în baza Memorandumului aprobat în şedinţa Guvernului român din 3 martie 2021, Acordul privind reglementarea construirii apeductelor ce cuprinde aspecte referitoare la amplasarea apeductelor și modalitatea de efectuare a lucrărilor, astfel încât să nu afecteze linia frontierei de stat, precum și autorizarea activităților de construcție și rezolvarea unor potențiale diferende. Acordul a avut un caracter de noutate, oferind cadrul juridic necesar pentru ca ApaVital Iași să construiască apeductele cu subtraversarea râului Prut.

Pe 5 ianuarie 2022, Acordul între Guvernul României şi Guvernul R. Moldova privind reglementarea construirii apeductelor cu subtraversarea râului Prut pentru alimentare cu apă potabilă din judeţul Iaşi (România) în raioanele Nisporeni, Ungheni, Glodeni şi Făleşti (Republica Moldova) a fost aprobat de către Executivul de la Bucureşti, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

La mai bine de 3 ani de când se discută despre alimentarea cu apă din România a patru raioane din R. Moldova, de Ziua Micii Uniri a fost făcut un prim pas important - a fost semnat contractul prin care Apavital va trece Prutul cu prima conductă de alimentare cu apă potabilă.

„Am vorbit mult despre poduri de flori, am început să construim poduri din beton, iar acum construim un pod de apă”

„Extinderea reţelelor de apă şi canalizare este una dintre priorităţile Consiliului Judeţean Iaşi şi mă bucur că prin intermediul operatorului nostru, ApaVital, vom reuşi să creştem simultan accesul

la aceste servicii pentru comunităţile de pe ambele maluri ale Prutului. România s-a angajat să sprijine dezvoltarea şi modernizarea R. Moldova, iar prin investiţiile pe care ApaVital le demarează suntem şi noi parte a acestui proces. Îi urez mult succes constructorului şi vă invit ca peste patru luni să vedem cum devine funcţională prima conductă de alimentare cu apă peste Prut. Va fi un moment istoric şi avem privilegiul de a-l trăi împreună”, a declarat în cadrul evenimentului de semnare a contractului președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

„Noi am vorbit foarte mult despre poduri de flori, am început să construim poduri din beton, iar acum mai construim un pod. Un pod de apă, de apă bună, de apă calitativă. Avem localități care, în

general, nu au acces la apă decât din fântâni, iar calitatea acestor ape de suprafață este scăzută. Cu acest proiect și trecerea ApaVital peste Prut, cu suportul României de a extinde rețeaua de apă, acești

cetățeni vor avea acces la apă mult mai bună”, a declarat viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din R. Moldova.

„Aș dori să-i felicit pe toți cei care au făcut posibil acest eveniment. Suntem convinși că astfel de proiecte vor mai fi, mizăm foarte mult pe colaborarea foarte bună pe care o avem cu partenerii din

R. Moldova și insistăm și încurajăm astfel de parteneriate și între autoritățile locale pentru că dezvoltarea de aici pleacă”, a declarat șefului Cancelariei prim-ministrului din Guvernul României,

Mircea Abrudean.

„În următoarele etape ale extinderii conductelor de alimentare cu apă în R. Moldova vor mai fi realizate încă trei traversări ale râului Prut între Sculeni (România) – Sculeni (R. Moldova), Tabăra (România) – Viilor (R. Moldova) și o traversare pe viitorul pod Ungheni (România) – Ungheni (R. Moldova). Compania ApaVital va putea asigura, astfel, apă de bună calitate și servicii la cele mai înalte standarde pentru aproximativ 120.000-150.000 de locuitori ai R. Moldova”, a precizat directorul ApaVital, Mihail Doruș.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Tucker Carlson se alătură colegilor conservatori - și avertizează pe americani cu privire la planurile lui Joe Biden de a preda suveranitatea SUA către globalistul OMS (VIDEO)

_Ce probleme au englezii...Câinele vecinilor mei este pe cale să ne dărâme gardul: Îi putem face să plătească paguba?

Record doborât. Cel mai lung zbor al unui avion de hârtie a intrat în Cartea Recordurilor VIDEO

Oare ce se transportă de 7 ori mai mult? Traficul de mărfuri prin Gara Halmeu este de șapte ori mai mare ca înainte de războiul din Ucraina. Deputatul Adrian Cozma cere investiții urgente

Capsula Starliner de la Boeing a ajuns, pentru prima dată, pe Staţia Spaţială Internaţională

_ Vânătorii de chilipiruri ar trebui să cumpere pâine crocantă, macrou și sos dulce de ardei iute, spun grupurile de consumatori

Elon Musk dezvăluie mizeriile Soroșistilor. Elon Musk spune că acuzatorul de agresiune sexuală este „activistă/actriță de extremă stângă cu un topor politic important de măcinat”

_ Adolescentă traficată din Dallas NBA, găsită �n Oklahoma 10 zile mai t�rziu

_ 'Este foarte frumos să devii din nou bunică!' Joan Collins, în vârstă de 88 de ani, își urează bun venit celui de-al patrulea nepot

_ Julia Roberts, 54 de ani, face mișcarea rară de a poza cu echipa glam

_ Trailerul Everything I Know About Love al lui Dolly Alderton debutează cu prietenie și durere de inimă

_ CTP l-a 'anesteziat' pe fugarul Sorin Oprescu: 'Operăm de ulcer şi operăm la buzunare. E, domnul opera. Și opera bine, cu mult talent'

_ SUA au 'grațiat' organizaţii teroriste străine: Cine a ieșit de pe lista neagră

_ Video - Protest inedit la Cannes: o femeie s-a dezbrăcat pe covorul roșu

_ Alertă - Cod galben de instabilitate atmosferică în șase județe din nordul țării

_ Protest la APEC din cauza războiului declanșat de Rusia în Ucraina

_ Femeia care „invinovățește victimele” îl numește „proști” pentru că a stat cu un bărbat despre care a fost avertizat că este abuziv

_ Un lider european „joacă” de partea Rusiei: Ucraina trebuie să accepte cererile lui Putin

Liverpool: Ian Rush spune că echipa lui Jurgen Klopp va fi cea mai mare din istorie dacă câștigă de patru ori

Grupul de sprijin pentru femeile bătute emite o declarație de susținere a lui Johnny Depp

_ OMV oferă GazpromBank euro pentru gaz rusesc

_ Prețurile locuințelor din Regatul Unit sunt în pericol pe măsură ce inflația crește și criza costului vieții se lovește, avertizează șeful Nationwide

_ ISU Vâlcea: Doi fraţi de 17 şi 21 de ani au murit înecaţi într-o baltă adâncă de patru metri

_ Memorialul Lincoln a fost �nchis după ce au petrecut la altarul de gunoi al absolvenților de elită, �n ajunul Centenarului

_ Lucian Heiuș dă ultimele detalii despre aplicaţia mobilă pentru contribuabili, ANAF Mobil

_ ANPC a închis magazinul din București în care un dulap a căzut peste un copil (Video)

_ Aliatul lui Putin spune că războiul din Ucraina este o REPEȚIE pentru un conflict mai mare Rusia și NATO

_ Centrală nucleară Zaporojie, miza unui nou război între Rusia și Ucraina: Putin vrea energie de aici, Zelenski spune nu

_ Soldatul-fotograf de la Azovstal a fost capturat de ruşi. Gestul făcut înainte să cadă în mâinile inamicului

_ Cătălin Drulă și-a lansat candidatura pentru șefia USR: 'Am demonstrat că sunt omul faptelor. Livrez rezultate concrete, nu bla-bla steril'

_ Ședință de urgență la USR pentru a stopa căderea abruptă în sondaje și soluții dacă Dacian Cioloș decide să rupă partidul (Surse)

_ Un nume mare din fotbalul şi-a anunţat retragerea la 59 de ani

_ Starul australian de golf, Cam Smith, lovește o minge în CAP lui Aaron Wise cu o lovitură sălbatică la PGA Championship

_ Vești bune! Curtea de Apel din Florida reintroduce harta Congresului, semnată �n lege de guvernatorul DeSantis

_ Restaurantul Yorkshire, cu stele Michelin, vânează doi clienți despre care spun că au plecat fără să plătească factura de 150 de lire sterline

_ FAN VIEW: Astăzi va fi a opta mea călătorie la Wembley cu Sunderland, dar încă nu i-am văzut câștigând

_ Ion Cristoiu, despre bâlbâiala impozitării progresive: A fost un exerciţiu care a dat posibilitatea PSD şi PNL să-şi facă o campanie electorală

_ HOROSCOP 21 mai. Soarele intră în Gemeni. Zodiile trebuie să facă mai multe lucruri deodată

_ Mark Owen își dezvăluie speranțele de a fi în sfârșit „cel cool” din Take That, în timp ce lansează un album solo

_ Scolară dispărută, de 12 ani, găsită după ce a dispărut și a refuzat să spună părinților unde se află

_ Harry Kane pare să fie apt pentru confruntarea cu Norwich după revenirea la antrenament

_ Gest rar în diplomație: ministrul de Externe francez jubilează la înfrângerea premierului Australiei/ Video

_ Grassley are chitanțele: senatorul GOP obține noi �nregistrări Hunter, afaceri financiare semnalate de la bănci (VIDEO)

_ Alessandra Ambrosio este personajul chic-ului francez într-o comandă de culoare verde măsline la Cannes

_ Câștigătorul Britain's Got Talent, Jon Courtenay, va reveni la spectacol după lupta împotriva cancerului de piele

_ Turcia aşteaptă măsuri concrete din partea Suediei cu privire la terorism pentru aderarea la NATO, spune Erdogan

_ Fața înfrângerii: Cody Simpson reacționează după ce este DESCALIFICAT la campionatele naționale

_ O femeie care „invinovățește victima” își spune că cunoștințele sunt „proști” pentru că a stat cu un bărbat despre care a fost avertizat că este abuziv

_ Care este cel mai bun loc în care se pot spăla și ascunde câștigurile ilicite/ Clasamentul țărilor și teritoriilor

_ FC Braşov a câştigat barajul cu Politehnica Timişoara: Scor 1-0

_ Imagini inedite. Un aligator de 550 de kilograme face o baie în piscina unei familii din Florida

_ Dannii Minogue CONFIRMĂ că NU se va întoarce la The Masked Singer

_ Rezultate îmbucurătoare ale medicamentul care ar putea ajuta persoanele cu leziuni ale coloanei vertebrale

_ Şeful ANAF le cere profesorilor care dau meditaţii să-și facă PFA: Nu cred că o să pornim în curând controale în această direcţie

_ Dispariţie misterioasă: şeful cele mai mari companii germane de armament, găsit beat după 4 zile

_ Documentele Wagatha Christie publicate la sfârșitul procesului includ mesaje șocante ale Rebekah și Jamie Vardy

_ „Material minune de generație următoare”, ipotezat îndelung, creat pentru prima dată

_ Votul în ziua alegerilor începe odată cu deschiderea votului în statele din estul Australiei

_ CNSU a adoptat noi ajutoare pentru Ucraina şi pentru refugiaţii din România

_ Ambasadorul Ucrainei de la Varşovia speră ca UE să trimită miliarde de euro Poloniei pentru asistenţa refugiaţilor. Soluţia ar fi fondurile blocate din PNRR


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1982, afisate in 34 pagini.