23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Presa maghiară scrie că DNA-ul din România este creația Rețelei Soros a ONG-urilor lui Soros şi a oamenilor lui Soros

Nota Redacției: Așadar avem aici o scurtă dar elocventă descriere despre Cum a ajuns Rețeaua Soros să controleze justiția din România şi Cum a inventat tot ea, noua luptă de clasă, numită "Lupta împotriva Corupției"



ASTFEL, PROCURORUL PUBLIC ROMÂN A DEVENIT JUCARIA LUI GYÖRGY SOROS

Duminică, 2018/04/01

Autori: Soma Vizvari - Zoltán Fehér

Conform ultimelor știri, rețeaua Soros a fost puternic implicată în revolta Revoluției ucrainene, astfel încât în ​​urma haosului creat să poată ocupa prin oameni interpuşii lor, administrația de stat. Într-o serie de articole ale unui institut american de cercetare, se analizează cât de reușite sunt infiltrarea oamenilor lui Soros în instituțiile şi în justiția din România. De asemenea , reiese clar dintr-o parte a acestei serie de articole americane , cum a ajuns Soros în România ca prin oamenii lui (n.r. din rețeaua Soros), să se infiltreze până la birourile procurorilor anticorupție, şi cum aceste infiltrări au stat la baza seriei de excese din dosarele de urmărire penală precum și la concentrațiilor din justiție a oamenilor din serviciile de informații. Astfel justiția a devenit un instrument politic al campaniei "de vânătoare de vrăjitoare" (n.r. campanie numită de progresiştii neomarxişti "lupta împotriva corupției").

Au apărut şi probe sub forma de înregistrări audio (n.r. se referă la cele apărute recent în Jerusalem Post cu privire la implicarea rețelei Soros din Germania şi din UE, împotriva Guvernului Ungariei), care dezvăluie modul în care oamenii care reprezintă interesele profesionale ale rețelei miliardarului progresist George Soros acționează în întreaga lume.

În ultima serie de articole din ziarul maghiar Timpul s-a prezentat cu detalii cum s-a infiltrat Soros în Ucraina şi cât rău a făcut rețeaua Soros de acolo, poporul ucrainean.

Aceste articole au dezvăluit, printre altele, că în urmă cu câțiva ani în Ucraina criza politică de acolo, a izbucnit ca una dintre cele mai de succes operațiuni ale Rețelei Soros din Ucraina.

Criza din ruinele căreia şi de pe urma căreia, oamenii speculatorului au câștigat rapid o influență mai mare cu care s-a început punerea în funcții a unor noi miniștri şi consilieri obedienți rețelei Soros care s-au dovedit a fi şi incompetenți.

Articolele de astăzi din ziarul Timpul din Ungaria arată, de asemenea, modul în care Soros și-a pus proprii oameni în conducerea uneia dintre cele mai mari companii ucrainene, Naftogaz.

Dar Rețeaua Soros a avut un succes imens nu numai în Ucraina dar și în alt stat vecin: România. O instituție de cercetare americană, Centrul de Cercetare Capital Research (CRC) a dedicat o serie de articole rețelei Soros din România, serie care prezintă activitățile rețelei Soros în România, în care rolul principal este jucat de biroul așa-numitului DNA, adică de birourile procurorilor anti-corupție.

România va adera la UE, dar regulile vor fi dictate de Soros

Speculatorul miliardar - scrie autorul de la CRC - a acționat inteligent pentru a controla justiția din România. Ca filantrop George Soros a înființat şi a finanțat o puzderie de ONG-uri care fac activități caritabile desfășurate în fostele țări socialiste şi a cheltuit miliarde de euro pentru activismul politic pe care aceste ONG-uri îl fac pe față sau în subsidiar, atât în România cât şi în restul țărilor central şi est-europene.

Soros a numit activitatea şi activismul acesta politic ca fiind o parte importantă a "societății deschise" pe care el şi-a propus să o construiască în aceste țări, cu scopul de a contribui la extinderea rețelei sale de organizații non-guvernamentale şi de a putea influența guvernele din România şi din fostele țări comuniste.

Monica Macovei figura cheie din această poveste, e absolventă a Universității lui Soros de la Budapesta, Soros-Graduate University (CEU) şi în prezent e membră în Consiliul de Conducere a Universității lui Soros de la Budapesta.

Macovei este un fost activist ONG-ist, care în 2004 a fost făcută de Traian Băsescu, Ministru al Justiției. În afară de aceasta, Băsescu a ales-o, în paralel, ca şi consilierul al său, consilier constituțional și legislativ pe Renate Weber, președintele Fundației Soros din România.

Aceste alegeri nu erau simple coincidențe, Macovei și Weber au conectat mii de fire prin rețeaua Soros din România la cel mai înalt nivel al statului. (Macovei și Weber sunt în prezent membri ai Parlamentului European și se află pe lista "aliaților de nădejde" ai lui Soros din Parlamentului European, listă scursă de la Fundația lui Soros pe DCLEAKS).

Foto: Monica Macovei, sursa pentru imagine: realitatea.net

La începutul anilor 2000, una dintre cele mai importante aspecte ale României a fost aderarea la UE. Fundația pentru o Societatea Deschisă a lui Soros, s-a auto-desemnat, desigur, ca fiind o inevitabilă autoritate și în acest domeniu.

Statele membre care doreau să se alăture UE-ului, au făcut rapoarte care abordează problemele care trebuie eliminate în țară pentru a deveni membre ale UE.

În iulie 2002, Fundația Soros pentru o Societate Deschisă a publicat studii privind România, care au arătat un nivel ridicat de nemulțumire față de corupție. Drept urmare, guvernul a înființat Procuratura Națională Anticorupție (PNA). Cu toate acestea, Comisia Europeană nu a fost mulțumită de activitatea PNA, într-un raport din 2004 ei s-au plâns că PNA-ul nu putea să pescuiască "pești mai mari" cu rețeaua sa.

Renate Weber, sursa: catalannews.com

Există motive întemeiate să credem că Comisia Europeană și Fundația Soros pentru o Societate Deschisă au colaborat înainte de înființarea PNA-ului (n.r. bineînțeles din moment ce Soros e primit oficial, ca un rege la sediul UE de la Bruxelles, de zeci de ani)...

Instituțiile UE din 2002, la câteva luni dupa ce Fundatia Soros a publicat rezultatele cercetării menționate mai sus, au venit, de asemenea, cu un raport, care a vorbit despre situația corupției românești şi despre deteriorarea situației din România, citând „observatori independenți“ (n.r. care nu era alții decât soroşiştii de la Fundația lui Soros şi de la alte ONG-uri arondate ei).

Toate acestea s-au întâmplat, deşi a fost confirmat faptul că în 2001, au fost mai puține cazuri de corupție decât în ​​1999. De asemenea, jurnaliştii americani atrag atenția asupra faptului că "experții independenți" nu au arătat la acea vreme, în mod cu "totul întâmplător", că numărul cazurilor de corupție a scăzut.

Se creează o super-organizație - DNA-ul

În 2004, Macovei a fost gata să profite, ca ministru al justiției, "peștii cei mari" care să cadă în plasa sa, dar ea era confruntată încă cu obstacole constituționale.

Având în vedere că ANP se afla în subordinea Ministerului Justiției, soroşista Macovei nu i-a putut investiga pe membrii parlamentului român din cauza imunității lor.

Numai prin intermediul Procuraturii ar fi putut fi investigate afacerile membrilor Parlamentului. Pentru a elimina această problemă, Băsescu a plasat PNA-ul la Procuratura Generală fără a-i da controlul total asupra lui, Procurorului General.

Între timp Macovei, care încă de atunci, criticase în mod constant activitățile PNA-ului, a acordat 40 000 de euro unei alte organizații a lui Soros, ONG-ului "Freedom House", un ONG soroşist căruia i s-a cerut să facă un studiu care "să examineze activitățile de urmărire penală".

Bineînțeles, cei de la Freedom House, au venit cu un studiu care concluziona că PNA-ul "îşi face treaba prost". După aceasta, guvernul a transformat PNA-ul, iar Procuratura Anticorupție a fost redefinită și a ajuns să fie aşa cum e astăzi: a fost înființată Direcția Națională Anticorupție (DNA).

Procurorul șef și procurorul general al DNA au fost numiți direct de către Departamentul lui Macovei şi aprobați de Băsescu. Astfel, Macovei a reușit în cele din urmă să utilizeze mediile puternice și ONG-urile lui Soros din Ronânia, pentru a elimina dintr-un foc, atât pe directorul PNA cât și pe procurorii de la PNA care nu-i erau pe plac, pentru ca mai apoi, Macovei să-şi numească oamenii loiali (n.r. loiali rețelei Soros), pe scaunele celor dați afară.

Serviciul secret SRI, utilizează DNA-ul ca instrument de poliție politica

Astfel, a fost creat DNA-ul, care, în principiu, ar fi trebuit să acționeze pentru eliminarea corupției, însă suspiciunea că a fost creat pentru a servi de fapt, interesele străine, a crescut din ce în ce mai mult.

Cele mai recente știri ne arată că este foarte ușor de turnat la DNA, că DNA-ul a fabricat probe false unor inculpați, iar şi mai recent protocoalele publicate şi dezvăluirile din presă, ne-au arătat că procuratura anticorupție a colaborat în mod repetat , cu o Serviciul secret român de informații (SRI), ca să facă dosare penale şi să răstoarne politicienii care nu sunt pe plac (n.r. rețelei soroşişte).

Metoda a fost considerată de Curtea Constituțională din România în februarie 2016 ca fiind o încălcare a legii constituționale pentru că "alte organisme publice specializate", în speță SRI-ul, s-au implicat în cercetarea penală şi au făcut interceptări în dosarele penale, în plus față de agențiile de aplicare a legii și de poliție, singurele care erau în drept să le facă.

Nu este surprinzător faptul că DNA-ul i-a lovit cu metodele sale și pe unii politicieni unguri. În cele din urmă, Anna Horváth fost viceprimar al orașului Cluj a fost condamnată la doi ani și opt luni de închisoare cu executare într-un dosar subțire.

Serviciul secret SRI a fost implicat, DNA a inițiat urmărirea penală pe baza unei convorbiri telefonice interceptate de Serviciul Român de Informații (SRI). Politicianul maghiar a fost condamnat altfel pentru un caz de susținere al partidului care nu indica încălcarea vreunei reguli.

(...)

Combaterea corupției este, bineînțeles, un lucru important, însă merită să ne uităm la contextul operațional al organizațiilor care promit să elimine corupția.

Nu merită lăsați unii să se folosească de subiectul corupției ca de o curvă politică și nu merită lăsați unii din rețeaua Soros să-şi construiască instituții prin intermediul unei asemenea isterii naționale care ar putea servi unor interese străine.

După exemplul României, merită să ne gândim la motivul pentru care Jobbik glumește propunând transformarea procuraturii maghiare după exemplul românesc descris mai sus.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Eminescu despre cum trebuie combătuți progresiștii: "Tocmai cerința de-a lăsa România să se prefacă într-o Americă sau o Belgie a Orientului este aceea căreia ne opunem din toate puterile. Lupta trebuie să devie mai substanțială. Lupta se va naționaliza"

Franța.Vaccinul anti-COVID a ucis 5 oameni

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Roxana Vancea şi iubita ei, surprinse în ipostaze XXX. Imaginea care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

După ce Tăriceanu a dat 25% din ea Fondului Proprietatea, tehnocrații lui Soroș vor să vândă anul acesta încă o halcă uriașă din Hidroelectrica. Deputatul Daniel Gheorghe: „Privatizarea Hidroelectrica ar fi un act de TRĂDARE NAȚIONALĂ fără precedent”

Nuclearelectrica a încheiat cu E.ON Energie un contract în valoare de aproape 239 milioane de lei

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Le-au injectat ser fiziologic în loc de vaccin. Unde s-a întâmplat

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

AUR anunță afilierea la familia politică europeană a conservatorilor și reformiștilor

IMAGINI HOT. Roxana Nemeş, GOALĂ la piscină FOTO

Rusia salută anunțul Administrației Joe Biden privind prelungirea Noului Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic, dar așteaptă detalii

Producția națională de autoturisme a scăzut cu 10,67%, în 2020 (ACAROM)

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

De luni se vor relaxa mai multe măsuri restrictive în București: se redeschid restaurantele și cinematografele. Noile reguli

Ford cheamă înapoi la fabrică 3 milioane de vehicule. Care este cauza deciziei

Probleme în prima zi de mandat pentru Joe Biden. Președintele a fost criticat pentru că a încălcat un ordin executiv pe care-l aprobase cu câteva ore înainte

Lindsay Croisdale-Appleby, membru al echipei negociatorilor Brexit, este noul ambasador britanic la UE

Joseph Biden a emis o serie de ordonanțe prezidențiale în cadrul strategiei de combatere a pandemiei

STUDIU - Vaccinurile NU îi protejează de boli, pe peștii vaccinați din crescătorii. "Peștii vaccinați au arătat mult mai multe semne de infecție și o rată mai mare a mortalității în comparație cu grupul de pești nevaccinați"

Cei mai mulți tineri din categoria 18-24 ani s-au angajat în 2020

Giurgiu: O casă din localitatea Bulbucata a fost distrusă într-un incendiu

Hochei: Victorii în deplasare pentru SC Miercurea Ciuc și Corona Brașov, în Erste Liga

Healthcare Trends: Motivul pentru care persoanele mici de înălțime au tendința de a sforăi mai mult decât restul oamenilor. Sfaturile unui medic primar Chirurgie ORL

Mineri prinși în subteran, în China, într-o mină de aur. Ar trebui să aștepte cel puțin 15 zile înainte de a fi salvați

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: Poliția "veselă"

VIDEO SUA: Anthony Fauci mulțumit că nu mai trebuie să îl contrazică pe Trump

Roxana Nemeş, bătută de iubit într-un taxi. Scandalul a plecat din club FOTO

Arafat, despre noua variantă Covid-19 care circulă în București: "Nu aduce o boală mai gravă, doar că este mai contagioasă"

Wizz Air deschide două noi rute de la București spre Zakynthos și Corfu, în perioada 15 iunie - 15 septembrie

Președintele Consiliului European l-a sunat pe Putin pentru a-i cere "eliberarea imediată" a lui Alexei Navalnîi

Provocare transformată în dramă. O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei provocări lansate pe TikTok

Camping la alt nivel. Nissan a lansat un nou concept pentru autorulote

Vaccinul cubanez anti COVID-19, testat pe noile mutații din Marea Britanie, Japonia sau California. Sovereign 2 va putea fi administrat acasă

Alte două cazuri de infectare cu noua variantă a SARS-CoV-2 din Marea Britanie au fost depistate la Matei Balș

Clasele din liceu se modifică, în funcție de numărul maxim de elevi acceptat. Termenul limită pentru Inspectorate este 1 februarie

CITATUL ZILEI

Copiii români sunt a doua cea mai mare populație rezidentă din Germania, după copiii nemților. În România se nasc din ce în ce mai puțini copii

Apple se mută în realitatea virtuală. Cum vor să revoluțiuneze industria

Coronavirus: O discuție despre ridicarea restricțiilor din Ungaria este prematură, susține premierul Viktor Orban

Handbal masculin: Succes istoric pentru RD Congo la Campionatul Mondial din Egipt

HOROSCOP 22 ianuarie. Sentimentele întunecă judecata acestor zodii. Ce riscă să li se întâmple

Efectele învestirii lui Biden asupra burselor americane: Indicele S&P 500 și indicele Nasdaq au atins noi recorduri

Arad: 13 migranți, prinși la granița cu Ungaria ascunși în două camioane sau pe câmp

Elon Musk este dispus să ofere 100 de milioane de dolari pentru cea mai eficientă tehnologie de captare a carbonului

Portugalia interzice toate cursele aeriene provenite din Regatul Unit. Motivul: combaterea răspândirii noii tulpini a Covid-19

Coronavirus în România LIVE UPDATE 22 ianuarie. Bilanț COVID-19 actualizat

Fostul șef al băncii Vaticanului a fost condamnat la aproape 9 ani de închisoare

Aglomerație în Poiana Brașov. Turiștii s-au înghesuit ca să meargă cu telecabina

Summit UE: Charles Michel: Liderii UE vor să mențină frontierele deschise / Certificatele de vaccinare au scop medical

Se redeschid restaurantele din Slobozia. Incidența cazurilor de Covid a scăzut sub 3 la mia de locuitori.

Coronavirus: Marea Britanie nu exclude posibilitatea de a închide frontierele în urma numeroaselor mutații ale SARS-CoV-2

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, despre scrisoarea deschisă trimisă de primarul Timișoarei: "Înțeleg foarte bine nemulțumirea domnului primar, dar la momentul actual România are un număr limitat de doze"

Tratatul privind Interzicerea Armelor Nucleare a intrat în vigoare

Pasagerii care călătoresc spre Amsterdam au nevoie de un test antigen negativ. Anunțul TAROM

Rectorul UMF Cluj: Mă vaccinez, deci gândesc, gândesc, deci exist!

Apele Române: Pasarela de promenadă din Mamaia va fi conservată până la reabilitare


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1032, afisate in 18 pagini.



ieri 06:17 CITATUL ZILEI