![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Curg amenzile pentru IPS Teodosie. Pedepsit pentru că a ieşit în stradă![]() Curg amenzile pentru IPS Teodosie. Pedepsit pentru că a ieşit în stradăIPS Teodosie primeşte a doua amendă pe ziua de luni, tot de 1.000 de lei, după ce a fost găsit pe stradă, deşi era obligat să stea în carantină. Luni, în jurul orei 11.00, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Constanţa au identificat un bărbat, de 66 de ani, care se afla pe strada Arhiepiscopiei din municipiul Constanţa, deşi pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs. A fost amendat cu 1.000 de lei. Mai devreme, aceiaşi poliţişti au identificat, într-o biserică din oraşul Constanţa, un bărbat de 66 de ani care nu a respectat prevederile legale în ceea ce priveşte măsurile de carantină. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, informa Poliţia Constanţa. Surse locale au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre IPS Teodosie, care ar fi oficiat o slujbă, deşi era obligat să stea în carantină, pentru că a intrat în contact cu o persoană confirmată cu COVID.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 21:29
_ Găsirea coerenței în haosul cuantic
ieri 21:19
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 21:19
_ TREBUIE CITIT
ieri 21:18
_ IMAGINA ACESTA
ieri 21:13
_ SCI-FI
ieri 21:13
_ DEBUTĂ
ieri 21:13
_ THRILLERE
ieri 21:07
_ Vladimir Putin pregătește 'Eurasia Mare'
ieri 18:08
_ EBRD opens regional office in Cluj-Napoca
ieri 16:22
_ Marcel Ciolacu: Am reparat ce era urgent
ieri 16:14
_ Urmărirea chiralității în timp real
ieri 16:13
_ Primul genom uman pompeian secvențiat
ieri 14:08
_ New ultra-faint dwarf galaxy discovered
ieri 14:08
_ Tunable quantum traps for excitons
ieri 13:49
_ Capcane cuantice reglabile pentru excitoni
ieri 12:47
_ Donald Trump îndeamnă la Război Civil!
ieri 12:32
_ Shakira, judecată pentru evaziune fiscală
ieri 10:38
_ O nouă, veche realitate globală
ieri 10:28
_ Răspunsul mut al Europei pentru Ucraina
ieri 10:28
_ Noua veche Germanie
ieri 10:27
_ Rolul Belarusului în războiul din Ucraina
ieri 09:59
_ Chrissy Teigen are un sutien sport negru
ieri 09:42
_ ROBOR la 3 luni mai face un pas spre 6%
|
Comentarii:
Adauga Comentariu