07:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Sondaj: Europenii sunt dispuşi să plătească în plus pentru maşini noi cu emisii mai reduse

Sondaj: Europenii sunt dispuşi să plătească în plus pentru maşini noi cu emisii mai reduse

Peste trei sferturi dintre europeni (76%) consideră că producătorii de maşini ar trebui să fie obligaţi legal să reducă emisiile de la maşinile noi cât de mult se poate tehnologic, în timp ce aproape două treimi (65%) ar fi dispuşi să plătească până la 500 de euro în plus pentru un vehicul nou cu emisii mai mici, arată datele unui sondaj realizat de Federaţia Europeană pentru Transport şi Mediu (T&E), pe platforma YouGov.

"Industria auto susţine că reducerea emisiilor unui vehicul este prea costisitoare, când, în realitate, va costa mai puţin decât o vopsire. Europenii doresc maşini mai curate şi sunt dispuşi şi să plătească mai mult pentru asta", susţine Fabian Sperka, coordonator în cadrul T&E.

Potrivit sondajului, chiar dacă ar cumpăra o maşină second-hand, 50% dintre cei chestionaţi au spus că şi-ar dori ca aceasta să îndeplinească o limită minimă legală de poluare, pe când doar 12% dintre aceştia nu sunt interesaţi de acest aspect, potrivit Agerpres.

În acelaşi timp, 77% din totalul celor chestionaţi sunt de părere că maşinile noi trebuie să respecte limite minime legale de poluare, indiferent de condiţiile de trafic. În prezent, limitele actuale de poluare nu se aplică şi călătoriile scurte în oraş, cu porniri şi opriri frecvente, când motoarele emit mai multe emisii, menţionează realizatorii cercetării de specialitate.

"Reducerea poluării aerului este o prioritate majoră în Pactul Verde al UE, iar emisiile din transport sunt o sursă majoră de poluare a aerului. Noul standard Euro 7 pentru maşini este atât posibil, cât şi absolut necesar, ca pas intermediar în tranziţia către un transport curat. Este cu atât mai important cu cât guvernanţii români evită cu orice preţ să ia măsuri eficiente pentru reducerea poluării din transportul rutier", afirmă Mihai Stoica, director executiv al Asociaţiei 2Celsius.

Datele centralizate de T&E evidenţiază faptul că 76% dintre europenii intervievaţi subliniază că producătorii de maşini ar trebui să fie obligaţi legal să reducă emisiile de la maşinile noi cât de mult se poate tehnologic. Totodată, 65% dintre respondenţii care ar cumpăra o maşină nouă sunt dispuşi să plătească până la 500 de euro în plus pentru un vehicul cu emisii mai mici.

Reprezentanţii Federaţiei Europene pentru Transport şi Mediu precizează că, la ora actuală, Comisia Europeană este interesată de poluarea reală a maşinilor pe întreaga lor durată de viaţă, în condiţiile în care autovehiculele noi sunt verificate doar în primii cinci ani, sau la 100.000 km, chiar dacă durata lor de viaţă este mult mai mare, în special în sudul, centrul şi estul Europei.

Statisticile oficiale arată că, în România, în fiecare an, peste 29.000 de oameni mor prematur din cauze asociate poluării, iar costurile sociale sunt cele mai mari din Uniunea Europeană, respectiv de peste 1.800 euro/cap de locuitor/an şi de 3.002 euro/cap de locuitor/an la nivelul Municipiului Bucureşti.

"Comisia Europeană analizează o serie de noi propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii aerului prin reducerea emisiilor din trafic şi estimează că industria auto va trebui să plătească între 100 şi 500 de euro pe maşină pentru reducerea emisiilor. Totodată, industria auto avertizează că vehiculele mai curate vor atinge marjele de profit şi fac presiuni pentru diminuarea ţintelor de reducere a emisiilor. În aprilie, Comisia Europeană urmează să propună noi reguli pentru standardul "Euro 7", care va stabili limitele legale pentru aproximativ 100 de milioane de maşini pe benzină şi diesel care vor fi vândute în Europa, începând cu 2025",

Sondajul T&E a fost realizat pe platforma YouGov, pe un eşantion de peste 8.000 de persoane din România, Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia şi Cehia.

Federaţia Europeană pentru Transport şi Mediu (T&E) are ca scop promovarea şi crearea atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel global, de politici pe domeniul transporturilor, bazate pe principii de dezvoltare sustenabilă. Înfiinţată în anul 1990, T&E reprezintă 58 de organizaţii din 26 de ţări din Europa, în special grupuri de mediu şi militanţi care lucrează pentru politici de transport durabile la nivel naţional, regional şi local.

2Celsius (2C) este o organizaţie europeană, culturală şi de mediu cu sediul în România, membră a reţelei T&E de la Bruxelles. Pe lângă activităţile legate de jurnalism, 2C a gestionat şi programe de caritate, precum: cultura bicicletei în mediile rural-montane, relaţia dintre producţia hranei şi schimbările climatice (schimbarea utilizării terenurilor) şi programe de "institutional greening" şi dezvoltare locală.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Războiul din Ucraina, bomboana de pe coliva pandemiei

Îmbrățișarea chiar învinge stresul... dar numai dacă ești femeie

Horror: Guvernul tiranic al Canadei va plăti pentru eutanasia pe cei care sunt "prea săraci pentru a continua să trăiască cu demnitate" (video)

_ Sora lui Amber Heard depune mărturie că Amber a devenit „luminoasă și frumoasă” slăbită cu Johnny Depp

_ Noul Special Buys al Aldi Australia include o gamă de încălzitoare, lenjerie de pat și pături la buget redus

_ Nova Peris RENUNȚĂ Fundația Long Walk după ce a simțit „o lipsă totală de respect” din partea șefului Essendon

_ Un martor democrat le spune parlamentarilor bărbații pot răm�ne �nsărcinați și pot avorta (VIDEO)

_ Shaun Wallace din The Chase „a fost devastat după ce trofeul Mastermind din 2004 a fost spart în timpul turneului școlii”

_ Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut Rusiei să permită exportul de cereale ucrainene

VIDEO cu Bucureștiul Soroșistului Nicușor Dan și a francezilor de la Apa Nova cărora trădătorii de la noi, le-au concesionat pe nimic gestiunea apei pe zeci de ani. Imagini neverosimile din București: apă de jumătate de metru, pe un mare bulevard

_ Trevor Noah și Minka Kelly s-au despărțit după aproape doi ani împreună

_ Eva Longoria și Elle Fanning îmbracă ansambluri elegante la cina aniversară a L'Oréal Paris la Cannes

_ După ce au făcut țăndări Ucraina, rușii anunță că vor să o reconstruiască: precizări făcute de vicepremierul rus

_ Casele de îngrijire ar putea fi forțate să lase rudele să vadă pe cei dragi, deoarece zeci încă impun restricții Covid

_ Rusia pierde o piață imensă - Cel mai important client de armament rusesc caută să-și diversifce oferta

_ Hei, hei, e sâmbătă: Kamahl dezvăluie că „ține de amintiri, nu de ranchiună”

_ SUA vor zbura cu lapte praf pentru copii în avioane militare contractate pentru a reduce penuria

_ Pete Davidson vine în Far North Queensland pentru a-i împușca în Wizards!

_ În sfârșit, un șef de poliție care va lupta împotriva criminalității, nu a războaielor culturale, scrie JENNI MURRAY

_ Mamicile iubesc această tavă cu cărucior care le permite copiilor mici să guste și să se distreze la magazine

Oficialii cambodgieni roagă publicul să nu mai culeagă „plante de penis”

_ David Attenborough nu dă semne de încetinire la premiera Prehistoric Planet

_ Dove Cameron împărtășește selfie-uri plângând și devine sinceră despre luptele cu depresia și disforia

_ Criza alimentară se adâncește, iar Rusia câștigă teren: ONU cere relaxarea sancțiunilor

_ Premierul Portugaliei, Antonio Costa, efectuează o vizită de lucru în România

_ Starul Real Housewives Of Orange County Dr. Jen Armstrong arată tensionat cu fosta Ryne Holliday

_ Germania acuză direct Rusia: folosesc foametea ca armă de război

_ Zeci de cazuri de variola maimuță în America de Nord, Europa de la începutul lunii mai

_ Noua carte a lui Dame Deborah James se află în topul celor mai vândute bestseller-uri Amazon la doar 24 de ore după ce a fost anunțată

_ Europa League: Ally McCoist insistă că Rangers nu au „dezamăgit pe nimeni” în înfrângerea de la Frankfurt

_ Inflația din Marea Britanie a ajuns la maximul ultimilor 40 de ani

_ Ministrul german de externe acuză Rusia că foloseşte foamea ca armă de război

_ Live: miniștrii G7 vor discuta despre impactul războiului asupra economiei globale

_ Travis Scott mulțumește premiilor Billboard pentru că „ne-au lăsat să mutăm munții”

_ S-a predat şi comandantul adjunct al regimentului Azov

_ Monsieur Banana are 200 de perechi de adidași în garderoba ei, în valoare de 150.000 de dolari.

_ Europa League: Calvin Bassey, de la Rangers, arată în înfrângere un om al meciului

_ Janet Street-Porter explică de ce femeile încă lucrează din greu

_ Kyle Sandilands o alege pe Jackie „O” Henderson să fie nașa fiului său

_ Karl Stefanovic dezvăluie porecla FOARTE grosolană cu care a fost agresat în liceu

_ Criza climatică duce la dispariția locală a calaului cu cic galben

_ Un japonez a primit, din greşeală, 358.000 de dolari. A pierdut averea în câteva zile

_ Litera Z a umplut oraşul-port Mariupol

_ Ambasada Rusiei la București îi ia peste picior pe cei care vorbesc de boala lui Putin: E la fel de adevărată ca `masacrele` de la Bucea și Borodianka

_ Amnesty spune că FIFA ar trebui să plătească 440 de milioane de dolari lucrătorilor migranți „abuzați” din Qatar

_ The Masked Singer: Teyana Taylor câștigă trofeul sezonului șapte după o performanță emoționantă în rolul lui Firefly

_ Mii de galoane de substanțe chimice mortale de la uzina Azovstal s-ar putea scurge, provocând dispariția vieții

_ Fotbalistul de la Manchester City, Ilkay Gundogan, SE CĂSĂTORĂ cu logodnica model Sara Arfaoui în cadrul unei ceremonii private

_ PETER HITCHENS: De ce Anglia ar trebui să părăsească Regatul Unit pentru a îmbrățișa un viitor de aur

_ Pete Davidson vine în Far North Queensland pentru a-i împușca în vrăjitori!

_ Premier League: În lupta pentru evitarea retrogradării, cine se confruntă cu uitarea financiară dacă va cădea?

_ Europa League: Chris Sutton îi laudă pe Rangers, dar nu poate rezista la penalty-uri

_ Ucraina acuză vicepremierul rus că minte grosolan: 'Furnizarea de energie electrică ucraineană către Rusia este în prezent fizic imposibilă'

_ O „navă spaţială” este pe cale să ia naştere la Hunedoara

_ Jucătorii de la Melbourne Storm AU FIUDUIT când au auzit că Craig Bellamy nu se retrage din antrenor

_ În interiorul cercului influent de influență al lui Kim Kardashian: vedeta de realitate își recrutează prietenii de top

_ Cina de aur 2022: securitate în alertă maximă peste bijuterii de 500.000 USD

_ LL Cool J îl ia pe Gucci la prânzul de decernare a vizionarului anului în 2022 al UJA-Federation din New York

_ Fotbalistul lui Manchester City, Ilkay Gundogan, SE CĂSĂTORĂ cu logodnica model Sara Arfaoui, în cadrul unei ceremonii private

_ Emily Ratajkowski scăpa de gura în timp ce își arată lenjeria neagră din dantelă într-o rochie complet SHEER


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1389, afisate in 24 pagini.



ieri 09:27