07:21
Comentarii Adauga Comentariu

_ Nadal îl învinge pe Mannarino în bătălia stângacilor şi ajunge în optimi la Australian Open

Nadal îl învinge pe Mannarino în bătălia stângacilor şi ajunge în optimi la Australian Open

Rafael Nadal îşi continuă drumul spre obţinerea recordului de 21 de titluri de Grand Slam la masculin, după ce a câştigat duminică bătălia stângacilor, împotriva francezului Adrian Mannarino, cu 7-6(14), 6-2, 6-2 şi s-a calificat în sferturile de finală ale Openului Australiei.

Singurul fost campion rămas pe tabloul masculin, Nadal, câştigătorul din 2009, este la egalitate, cu 20 de titluri majore, cu Roger Federer, accidentat, şi cu Novak Djokovic, de nouă ori câştigător la Melbourne Park, care a fost expulzat din Australia înainte de începerea turneului.

Mannarino pierduse ambele întâlniri anterioare cu Nadal şi a intrat în concurs după o victorie solicitantă în turul al treilea în faţa rusului Aslan Karatsev, într-un meci care a durat patru ore şi 39 de minute.

După un set inaugural intens, ce a durat 81 de minute şi care a inclus un tie-break de 30 de puncte, francezul de pe locul 69 a obosit repede sub soarele arzător al după-amiezii de pe Rod Laver Arena, Nadal a pecetluit victoria cu un as la prima minge de meci.

Fostul număr unu mondial îl va întâlni în continuare în sferturi un alt stângaci, pe canadianul Denis Shapovalov (14 ATP), care l-a învins tot duminică pe favoritul numărul 3, germanul Alexander Zverev.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ The Time Traveller's Wife demersează telespectatorii cu scena de sex oral „sălbatică” și „deranjantă”

_ Fostul prieten al lui Daniel Levy, Darren Eales, despre fostul său șef și despre dragostea lui pentru Spurs

_ BOLNAV. Joe Biden se furișează pe fiica lui George Floyd după o �mpușcare la școală din Texas - �și freacă obrajii (VIDEO)

_ �Tratatul global de pandemie� al Organizației Mondiale a Sănătății include un plan pentru pașaport digital universal și sistem de identificare obligatoriu

_ Pricilla Presley orbiește într-un costum negru cu paiete la after-party-ul Elvis de la Stephanie Beach

_ Ant Anstead spune că nu încearcă să ia fiul de la fosta soție Christina Hall pe fondul bătăliei pentru custodie

_ �Please Help Me� � Femeie cere ajutor �n timp ce bărbatul o apucă de păr și strigă amenințări pe metroul din New York (VIDEO)

_ Tatăl scoțian de trei copii, în vârstă de 48 de ani, devine primul beneficiar cu transplant de mână dublă

_ Proprietarul își transformă Airbnb din Penzance în închiriere pe termen lung pentru localnici

_ Supermodelul australian Jordan Barrett își etalează fizicul rupt în timp ce merge la o baie la Cannes

_ De ce ar trebui să vizitezi Izvoarele Termale Katherine din Australia

_ Cara Delevingne se afișează cu bustoane și își arată abdomenele tonifiate în crop top alb și fustă maxi

_ Prințesa Mary și Prințul Federik sărbătoresc cea de-a 90-a aniversare a iahtului regal Dannebrog

_ EDEN CONFIDENTIAL: Accidentul vascular cerebral al tatălui lui Meghan distruge planurile jubileului lui Lady Colin Campbell

_ Carlos Alcaraz face replică remarcabilă pentru a ajunge în runda a treia la Openul Francez

_ O nouă metodă de monitorizare a ADN-ului de mediu pentru identificarea speciilor de pești rare și pe cale de dispariție vândute pe piețe

_ Acoperișurile albe și gazonul de pe acoperiș pot atenua efectul de insulă de căldură urbană, spun cercetătorii

_ Jodi Gordon este concediată din Celebrity Apprentice în urma unei decizii foarte bizare

_ Starul romei Chris Smalling a fost lăudat pentru ieșirea „omul meciului” în finala Europa Conference League

_ Exploziile ajută la sondarea undelor atmosferice evazive

_ Woolworths lansează o ediție limitată de prăjitură cu noroi Rocky Road

_ Un medic oftalmolog de top i-a lăsat pe colegii săi necalificați să efectueze operații cu laser pacienților, judecă tribunalul

_ Jamie Carragher insistă că Erik ten Hag TREBUIE să scape de Cristiano Ronaldo pentru a face o declarație din timp

_ Tim Roth îl înlocuiește pe Ian McShane în mini-seria Ibrahim

_ McDonald's Australia oferă cafea australiană făcută cu chai și semințe de wattle

_ Eva Longoria își adaugă o rochie neagră în picioare, în timp ce se alătură cu Bella Hadid și Maggie Gyllenhaal

_ Bella Hadid aduce Moulin Rouge pe Riviera Franceză

_ Abordarea decalajelor rasiale în finanțarea granturilor NIH

_ Cum și-a primit universul câmpul magnetic

_ Se constată că vasele de sânge care provin din vasele limfatice sunt adaptate unor funcții specifice

_ Microscopia electronică criogenică dezvăluie ținte medicamentoase împotriva ciupercilor comune

_ Găsirea supraconductivității în nichelați

_ Student la astrofizică descoperă legătura dintre încălzirea globală și vremea instabilă la nivel local

_ Kim Kardashian pledează pentru controlul armelor după împușcarea din școală din Texas

_ Către cherestea personalizabilă, cultivată într-un laborator

_ Ellen DeGeneres în TEARS în timp ce este susținută de soția Portia de Rossi în ultimul episod al talk-show-ului

_ Joan Smalls își arată silueta sculptată într-un bikini string roz aprins

_ Kim Kardashian pledează pentru controlul armelor după împușcarea din școală din Texas

_ Cara Delevingne se afișează cu bustoane și își arată abdomenele tonifiate în crop top alb și fustă maxi

_ Cercetătorii folosesc tehnologia CRISPR pentru a modifica amidonul din cartofi

_ Cum aleg șoarecii cea mai bună cale de evacuare

_ Review identifică lacune în înțelegerea noastră a modului în care învățarea automată poate ajuta la evaluarea stocurilor

_ Comunicare securizată cu particule luminoase care evita dependența de polarizare

_ Cum se transformă micii agricultori în producție durabilă în nordul Chinei?

_ Secretele formării timusului dezvăluite

_ Diatomeele sunt amenințate cu declinul din cauza acidificării oceanelor, arată studiul

_ Mama lui Sam Thompson, Karen, își arată silueta incredibilă într-un bikini gri

_ Kaia Gerber, Kylie Minogue, Izabel Goulart și o FOARTE însărcinată Adriana Lima conduc pe covorul roșu

_ Barcelona a supraviețuit fricii din a doua repriză pentru a învinge echipa A-League All Stars la Sydney

_ Gary Neville spune că este „înfricoșător” că Jurgen Klopp și Pep Guardiola stau mai mult

_ Întrucât Thomas Markle zace grav bolnav, RICHARD KAY oferă câteva sfaturi prietenoase

_ Pricilla Presley orbiește într-un costum negru cu paiete la petrecerea Elvis de la Stephanie Beach

_ Jennifer Lopez își arată abdomenul tonifiat într-un crop top alb și pantaloni supradimensionați

_ Emma Răducanu este „depășită” de presiunea de a fi câștigătoare de Grand Slam, spune John McEnroe

_ TMZ a fost informat pentru că Amber Heard a depus un ordin de restricție împotriva lui Johnny Depp la tribunalul din LA

_ Un nou studiu dezvăluie modul în care creierul liliecilor este organizat pentru ecolocație și zbor

_ Kaia Gerber, Kylie Minogue, Izabel Goulart și o FOARTE însărcinată Adriana Lima conduc pe covorul roșu

_ Școala din Texas: cum sa desfășurat masacrul de la Robb Elementary

_ Jose Mourinho lăudat de Owen Hargreaves pentru că i-a îndrumat pe Roma către victoria în Europa Conference League

_ Gary Neville spune că este „înfricoșător” că Jurgen Klopp și Pep Guardiola stau mai mult


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 327, afisate in 6 pagini.



ieri 02:58