23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Victorie pentru Ilie Năstase: Tribunalul a decis REDUCEREA suspendării, după scandalul Fed Cup. România trebuie să-l repună rapid pe Ile Năstase căpitan al echipei de Fed Cup.

Nota Redacției = Opinia Fluierul.ro

România trebuie să le dea o palmă rapidă, nesimțiților care și-au bătut joc de unul dintre cei mai mari tenismeni ai tuturor timpurilor și să-l repună rapid în funcția de Căpitan Nejucător al Echipei Feminine a României de FED Cup, imediat ce suspendarea sa, se va termina pe data de 23 ianurie

Nota Redacției - Tribunalul a dat și o palmă istericei rețele soroșiste din România care l-a acuzat cu mârșăvie pe Ilie Năstase de "rasism"

Tribunalul Internțional Sportiv decide "încălcări de gravitate redusă în ceea ce priveşte comentariile sale cu privire la dna Serena Williams şi cele adresate dnei Anne Keothavong; - dl Năstase nu este o persoană rasistă şi nici nu reiese că ar fi avut intenţii rasiste prin remarcile sale cu privire la copilul dnei Serena Williams".

Să-ți fie rușine scârbă de om, pe nume Cristian Tudor Popescu care l-ai acuzat pe cel mai mare sportiv al României din toate timpurile (alături de Nadia Comăneci), de "rasism". Tu un mercenar de-o viață a FSN-ului, al lui Ilici, al criminalului bolșevic Brucan, al lui Vîntu și acum al rețelei soroșisto-progresiste din România

Asta după ce chiar tu ai avut tupeul cu ani în urmă s-o faci "maimuță" pe marea campioană Serena Williams după ce aceasta s-a certat cu o arbitră care evident o înșelase. Același individ, cu numele prescurtat CTP, a fost amendat recent pentru discrimnare după ce a comparat-o pe Viorica Dăcilă cu o maimuță (nu numai părul l-ai comparat șmechere, lasă textele penibile). Asta ca să vedeți cine se ocupă cu lucruri din "astea", în realitate...

Caracter infect, ăsta e caracterul acestui om, pe nume CTP. Dar alături de CTP, același caracter infect l-a arătat întreaga presă și întreaga rețea soroșistă de la noi, care pur și simplu s-a ocupat cu LINȘAJUL MEDIATIC a unei embleme naționale a României, așa cum se ocupă sistematic cu linșajul tuturor valorilor naționale ale României.

S-a dovedit că am avut încă o dată dreptate atunci când am spus la acea vreme, nu numai că Ilie Năstase nu a fost niciodată rasist (a jucat la dublu cu Arthur Ashe, idioților), dar că gluma la adresa copilului Serenei Williams a fost o glumă care nu are abolsut nici o legătură cu rasismul

"dl Năstase nu este o persoană rasistă şi nici nu reiese că ar fi avut intenţii rasiste prin remarcile sale cu privire la copilul dnei Serena Williams"



Victorie pentru Ilie Năstase: Tribunalul a decis REDUCEREA suspendării, după scandalul Fed Cup. România trebuie să-l repună rapid pe Ile Năstase căpita al echipei de Fed Cup.

Suspendarea de peste trei ani a fostului căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, a fost redusă la opt luni de tribunalul ITF, după incidentele de la întâlnirea de Fed Cup România - Marea Britanie, din luna aprilie 2017, scrie NEWS.RO.

Citeşte şi: ALERTĂ - Românii cu credite sunt ÎNGENUNCHIAŢI: BNR a crescut A DOUA OARĂ rata dobânzii de politică monetară

Conform deciziei Tribunalului Independent, prezentată de avocaţii care l-au reprezentat pe fostul tenismen, au fost reduse ambele suspendări în cazul lui Năstase:

- interdicţia de a primi acces sau acreditări la competiţii organizate de ITF a fost redusă la aproape jumătate din durata iniţială (de la aprox. 20 de luni la 12 luni), această perioadă de suspendare urmând să expire în data de 23 aprilie 2018 (în aprox. 2 luni şi jumătate din acest moment);

- interdicţia de a exercita calităţi oficiale (incluzând calitatea de căpitan nejucător) în cadrul competiţiilor organizate de ITF a fost redusă cu aprox. 8 luni de zile, urmând să expire în data de 23 aprilie 2020 (în aprox. 2 ani din acest moment).

Ilie Năstase va trebui să achite şi o amendă în cuantum de 20.000 de dolari.

"Motivarea soluţiei Tribunalului Independent conţine, printre altele, următoarele concluzii: - numai conduita dlui Năstase din timpul meciului dintre Sorana Cîrstea şi Johanna Konta poate fi calificată drept o încălcare de o gravitate ridicată a regulamentelor aplicabile; - în schimb, conduita dlui Năstase a fost considerată drept o încălcare de gravitate medie în ceea ce priveşte interacţiunile cu reprezentanţii presei, respectiv încălcări de gravitate redusă în ceea ce priveşte comentariile sale cu privire la dna Serena Williams şi cele adresate dnei Anne Keothavong; - dl Năstase nu este o persoană rasistă şi nici nu reiese că ar fi avut intenţii rasiste prin remarcile sale cu privire la copilul dnei Serena Williams. De asemenea, în motivarea soluţiei asupra apelului formulat de către dl Ilie Năstase s-a concluzionat că suspendările care i-au fost aplicate acestuia vizează exclusiv competiţii organizate de ITF. Menţionăm că aceste competiţii includ Cupa Davis şi Cupa Federaţiilor (Fed Cup), dar nu vizează competiţiile din cadrul sezonului de tenis individual feminin şi masculin (turneele WTA şi ATP). Apelul dlui Năstase a fost soluţionat de către un Tribunal Independent, având o componenţă internaţională, ce a fost constituit în baza regulamentelor ITF. Procedurile din cadrul acestui apel au durat aproximativ 6 luni de zile şi au inclus audieri orale, organizate în luna decembrie 2017 la Londra, în cadrul cărora au fost audiaţi Ilie Năstase şi martori propuşi atât de acesta, cât şi de ITF", anunţă avocaţii lui Năstase.

Tribunalul independent al ITF a decis ca Năstase să fie amendat, dar suspendarea de peste trei ani a fost redusă la opt luni.

Iniţial, lui Nătase i s-a interzis să aibă o calitate oficială la competiţiile ITF, în perioada 23 aprilie 2017 - 31 decembrie 2020 şi nu avea acces şi nu va primi acreditare la competiţiile ITF pe echipe până la 31 decembrie 2018.

La 21 iulie 2017, Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) l-a suspendat pe Ilie Năstase până la 31 decembrie 2020 şi amendat cu 10.000 de dolari din cauza comportamentului pe care l-a avut la la întâlnirea de Fed Cup România - Marea Britanie, din luna aprilie.

Lui Năstase îi era interzis să aibă o calitate oficială la competiţiile ITF, în perioada 23 aprilie 2017 - 31 decembrie 2020.

În plus, Ilie Năstase nu va avea acces şi nu va primi acreditare la competiţiile ITF pe echipe până la 31 decembrie 2018. Năstase va putea avea însă acces la turneele de Grand Slam, deoarece acestea nu sunt sub jurisdicţia ITF.

Ilie Năstase a fost găsit vinovat de încălcarea mai multor articole din regulamentul Fed Cup în luna aprilie. "Mai exact: Domnul Năstase a făcut un comentariu extrem de inadecvat şi care poate fi interpretat ca rasist cu privire la copilul nenăscut al Serenei Williams. Domnul Năstase i-a făcut avansuri de natură sexuală căpitanului echipei Marii Britanii, Anne Keothavong. Domnul Năstase a făcut comentarii abuzive şi ameninţătoare către un membru acreditat al mass-media. Domnul Năstase a avut comentarii abuzive şi ameninţătoare către oficialii meciului şi membrii echipei Marii Britanii, a refuzat să părăsească terenul şi a perturbat în mod deliberat echipa adversă", a precizat ITF, adăugând că Năstase a intrat fără permisiune în vestiarul echipei Marii Britanii.

În luna aprilie, ITF l-a suspendat provizoriu pe Ilie Năstase ca urmare a comportamentului pe care acesta l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România - Marea Britanie



Tribunalul sportiv independent de la Lausanne a decis ca Năstase să fie amendat, iar suspendarea de peste trei ani a fost redusă la opt luni.

S-a făcut parțial dreptate


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Fluierul va dezvaluie ca ONG-ul de mediu Agent Green, ai carui activisti au trecut cu jeepul peste proprietarul din Retezat paralizandu-l, este finantat din banii miliardarului George Soros

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Bucureștiul rămâne fără aer. Sâmbătă seară s-au înregistrat valori record de poluare

La coadă pentru Casa Albă. Actorul Ben Stiller a așteptat mai mult de trei ore ca să voteze

Israel: Acordurile de normalizare încheiate modifică harta Orientului Mijlociu, declară premierul Netanyahu

Orban se gândește să te țină în casă noaptea. Premierul vrea restricții de circulație

Navele românești care patrulează frontierele exterioare ale Uniunii Europene au fost surprinse în timp ce efectuau manevre periculoase. Românii sunt acuzați că încalcă legislația internațională

Israelienii cer demisia lui Netanyahu. Mii de protestatari s-au adunat în fața casei sale

Au mai rămas mai puțin de două săptămâni până la alegerile prezidențiale. Lupta pentru Casa Albă este mai acerbă ca niciodată

HOROSCOP 25 octombrie. Sfârșit de săptămână apoteotic pentru trei zodii. Iată care sunt ele și ce le rezervă astrele

ONU: Tratatul internațional privind interzicerea armelor nucleare va putea intra în vigoare

Etiopia îl acuză pe Donald Trump de incitare la război cu Egiptul vecin. Ce a spus greșit președintele american în timpul medierilor de la Washington

Hai la plaja în Panama. S-a redeschis sezonul după 7 luni

CITATUL ZILEI

Opiniile unui medic despre Haosul și Infecțiile create în Sistemul Medical de Protocolul de Testare Tătaru-Orban. Uitați-vă la acești Imbecili Cinici care au creat acest haos de nedescris în Sistemul Medical Românesc...

Khabib Nurmagomedov se retrage din UFC. Anunțul a fost făcut după ce l-a învins pe Justin Gaethje

Președintele grupului Samsung a murit. Lee Kun-hee a transformat compania într-o putere tehnologică mondială

Liderul Al-Qaida Abu Muhsin al-Masri a fost ucis în Afganistan

Ion Cristoiu: Klaus Iohannis s-a angajat într-o bătălie corp la corp cu Viața. Istoria e plină de cadavrele celor care au crezut că pot învinge Viața. Să nu știe asta Klaus Iohannis?

Coronavirus în România LIVE UPDATE 25 octombrie. Noi restricții în comuna Berceni, județul Ilfov. Premierul Ludovic Orban ia în considerare restricționarea circulației noaptea

Mașinile electrice se vând pe bandă rulantă. "Sunt peste 2.200 de rezervări de autoturisme electrice și hibride "

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 25 octombrie. Peste 45.000 de noi cazuri raportate în Franța în ultimele 24 de ore și în Italia se vor impune noi restricții

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie

Proteste dure la Varșovia. Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanții

Peste 45.000 de noi cazuri, raportate în Franța în ultimele 24 de ore

Lituania: Alegătorii votează în al doilea tur al alegerilor legislative

Uniți de pandemie. Romeo Manciu și familia, exemplu de solidaritate în Marea Britanie

Actorul Ben Stiller a așteptat mai mult de trei ore la coadă ca să voteze

Un bărbat a înjunghiat 3 tineri pe o stradă din județul Botoșani. Una dintre victime a murit

Golul victoriei marcat de Diogo Jota a fost cel cu numărul 9999 în istoria clubului Liverpool

Campionul își ia adio. Khabib Nurmagomedov s-a retras după victoria cu numărul 29 din carieră

Teleorman: Incendiu la un depozit de furaje din localitatea Frăsinet

Fundația Regală: Concertul caritabil anual de la Ateneul Român, fără public; va fi transmis de TVR1

Bursa de la București a câștigat 613,2 milioane de lei din capitalizare, în această săptămână

VIDEO Iohannis: Armata rămâne pentru poporul român același reper moral

Administratorul unui restaurant din Galați, amendat, după ce a organizat o petrecere de logodnă

Iohannis: Implicarea Armatei, încă de la debutul pandemiei de Covid, a fost exemplară

Ficatul gras non-alcoolic te expune bolii provocate de coronavirus. Rezultatele studiului vizează aproape 2 miliarde de oameni

Un seism de 3,4 grade s-a produs duminică dimineața, în județul Buzău

Moaștele Sfântului Dimitrie au fost așezate în baldachinul de lângă Catedrala Patriarhală

Poliția Capitalei: Un tânăr sub influența alcoolului la volan a fugit de polițiști și a acroșat două autoturisme

EXCLUSIV Gândurile lui Cristoiu, LIVE, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

O rețea de supermaketuri a instalat case de marcat self-checkout în 80 de magazine și va ajunge la 100

Revoltă la Timișoara. Lăsați-ne să facem mișcare!

Fotbal: PSG, din nou lider în Ligue 1 după succesul cu Dijon

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Abu Mushin al-Masri, lider al-Qaeda, a fost ucis de forțele afgane

Trump spune că sistemul SUA de raportare a morților e greșit

Orban, mesaj dedicat Armatei. Ce a spus premierul

Fotbal: Atletico Madrid, victorie cu Real Betis, în La Liga

Ucraina: Primarul capitalei, fostul campion de box Vitali Kliciko, pozitiv la noul coronavirus la alegerile locale

BUCUREȘTI. INCREDIBIL. GUVERNUL SOROS ÎI BATE PE UNIONIȘTI. POLIȚIA I-A BĂTUT PE MANIFESTANȚI LA MARȘUL PRO-UNIRE. Analistul Bogdan Chirieac: "Pot să cred că ne aflăm la Moscova"

Bistrița-Năsăud: Șofer cu permisul anulat, decedat în urma unui accident rutier; alte două persoane - rănite

VIDFEO Fotbal: Ajax a reușit cea mai categorică victorie din istoria sa, 13-0 cu Venlo

Fotbal - Liga I: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Dinamo 2-0

Reacțiile lui Macron împotriva islamismului radical au iscat conflicte

IMAGINI HOT. Roxana Nemeş, GOALĂ la piscină FOTO

Coronavirus: Columbia a depășit pragul de un milion de cazuri

Ministerul Mediului: Concentrațiile de poluatori, creșteri în aproape toate stațiile din țară


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 431, afisate in 8 pagini.



ieri 11:07
ieri 05:42 CITATUL ZILEI