08:07
Comentarii Adauga Comentariu

_ Franța, lovitură în inima Rusiei: recunoașterea Holodomorului îl plasează pe 'tătuca' Stalin între marii criminali ai istoriei

Franța, lovitură în inima Rusiei: recunoașterea Holodomorului îl plasează pe 'tătuca' Stalin între marii criminali ai istoriei

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat votul din Parlamentul Franţei, subliniind că este "o decizie istorică".

Rusia a declarat că Holodomorul trebuie analizat în contextul mai larg al foametei care a traversat Asia Centrală şi Rusia în acei ani, subliniază BBC.

Foametea ucraineană (1932-1933), cunoscută și ca Holodomor, a fost una dintre cele mai grave catastrofe naționale ale ucrainenilor din istoria modernă, cu un număr de morți estimat la 10 milioane.

În timp ce foametea din Ucraina a fost parte a unui fenomen care a afectat și alte regiuni ale Uniunii Sovietice, prin Holodomor se înțeleg strict evenimentele care au afectat teritoriile locuite de etnicii ucraineni.

Cercetătorii sunt de acord că foametea a fost cauzată mai degrabă de politica agricolă a guvernului sovietic și a lui Stalin decât din cauze naturale, iar Holodomorul este denumit și „genocidul ucrainean”, ceea ce ar implica faptul că Holodomorul a fost pus la cale de guvern, cu scopul distrugerii națiunii ucrainene ca factor politic și entitate socială.

Cauzele Holodomorului, deși complexe, pot fi înțelese prin studierea contextului mai larg al revoluției sociale de sus în jos care a avut loc în Uniunea Sovietică în acele vremuri.

În deceniul al treilea al secolului trecut, când Uniunea Sovietică avea nevoie să câștige simpatia populației noului stat comunist, a fost introdusă o politică de promovare a reprezentanților națiunilor titulare ale republicilor sovietice, ca și a minorităților naționale, în funcții de conducere la toate nivelurile administrației sau vieții publice.

Pe teritoriul Ucrainei, ca și în zonele locuite de ucraineni din alte republici, ucrainizarea a devenit parte a mai largii politici de korenizație. În aceste condiții, ucrainenii din URSS s-au bucurat de un deceniu de renaștere a culturii naționale, ceea ce a dus la creșterea conștiinței naționale și la dezvoltarea rapidă a unei elite culturale și sociale naționale. După numai un deceniu, acest proces a devenit alarmant pentru regimul sovietic, care considera că ucrainenii vor deveni mai loiali propriei națiuni decât ideologiei comuniste sau statului sovietic.

La începutul deceniului al patrulea, politicile ucrainizatoare au fost oprite brusc și au fost înlocuite cu o politică rapidă de rusificare, ceea ce a produs numeroase probleme sociale, culturale și politice în teritoriile populate de ucraineni.

În același timp, a fost introdusă politica de colectivizare a agriculturii, iar la începutul anului 1932, 69% din gospodăriile ucrainene erau deja în colhozuri.Deși în alte regiuni ale Uniunii Sovietice colectivizarea atinsese proporții mult mai mari—în regiunea cursului inferior al Volgii, proporția gospodăriilor colectivizate atingea 83%—agricultura ucraineană a fost cea mai puternic afectată ca urmare a acestui proces. Campania de colectivizare s-a dovedit foarte nepopulară în rândul țăranilor ucraineni.

În perioada în care colectivizarea mai era un proces voluntar, foarte puțini țărani se înscriseseră în colhozuri. Din acest motiv, regimul sovietic a început să supună țărănimea unor presiuni tot mai mari pentru acceptarea colectivizării agriculturii. În perioada 1929 – 1930, zeci de mii de activiști ai Partidului Comunist au fost trimiși în zonele rurale din Ucraina pentru a asigura accelerarea procesului de colectivizare.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Să nu-ți faci idol din câne sau pisică. Preotul Matei Vulcănescu revine în scandalul pisică=iad: 'Idolatria față de pisică sau câine este flagel național!'

_ Ți-ai muta 7.500 de mile pentru a lucra ca poștaș? Oficiul poștal face publicitate pentru locuri de muncă în apropiere de Antarctica

_ Alte negocieri fără rezultat, după un scandal pe eliminarea pensiilor speciale: Nici sindicaliștii din penitenciare nu renunță la grevă

_ Șoc pe măsură ce inflația crește în Australia în aprilie, în ciuda a 11 creșteri ale ratei dobânzii

_ ‘Manga’: The tobacco mix causing health fears in Central African Republic

_ SALLY SORTĂ: Un câine m-a mușcat în vacanță, dar Staysure nu va plăti

_ Fire at Russian oil refinery after alleged drone attack

_ Magnitude 3.3 earthquake on Richter in Buzau County

_ Doamna Hinch dezvăluie metoda Declutter Jar care ține casa ei ordonată cu doi copii mici

_ Creșterea zonelor de 20 mph, acuzată, deoarece numărul șoferilor condamnați pentru depășirea vitezei atinge cel mai mare nivel de opt ani

_ Număr record de tineri sirieni care au primit cetățenia germană anul trecut

_ Elisabeta I avea doi ani când mama ei, Anne Boleyn, a fost decapitata. De asta nu s-a căsătorit niciodată?

_ Cod portocaliu de inundații în vestul țării - 7 județe sunt vizate

_ Marele absent al întâlnirii de la Cotroceni, dintre Klaus Iohannis și liderii coaliției de guvernare

_ „Douăzeci de străini au sosit la noi acasă după ce escrocii au enumerat-o pe Booking.com -

_ Curățare biologică descoperită pentru anumite „substanțe chimice pentru totdeauna”

_ Armata Sudanului suspendă discuţiile de armistiţiu cu rivalii paramilitari, spune oficialul

_ Oficialii britanici sunt „ținte militare legitime” în urma sprijinului lui James Cleverly pentru Ucraina

_ CEO-ul Nvidia spune că revoluționarul cip AI al firmei sale va permite oricui să devină programator

_ Tesla CEO Elon Musk visits China amid increased tensions with US

_ Thiago Silva vrea să rămână la Chelsea, în ciuda planurilor lui Mauricio Pochettino pentru o înlăturare defensivă

_ HC Dunărea Brăila a anunţat prelungirea contractului pivotului Nicoleta Balog

_ Probleme pentru Vladimir Putin? Rusia a interzis exportul de cartușe din țară

_ South Africa opposition makes legal bid to force Putin's arrest at BRICS summit

_ Tehnologia este departe de a fi un glonț de argint pentru rezolvarea problemelor legate de persoanele fără adăpost sau de bunăstarea copilului

_ Oamenii cred că e ciudat că sunt prieten cu fostul meu soț, dar chiar am fost la nunta lui

_ Marele boondoggle de neplată a împrumutului pentru studenți s-a încheiat, iar cheltuielile gospodăriei sunt pe cale să se prăbușească

_ Percheziția navei St Pinot duce la confiscarea a 900 kg de cocaină în Australia de Vest

_ IAN HERBERT: „Fanii” care se adună în Premier League sunt aceiași care cer clubului să cheltuiască 50 de milioane de lire sterline

_ Ce amenzi pot primi cei care nu strâng după animalele de companie

_ World No Tobacco Day: Africa bucks trend of falling cultivation

_ Criticii Chinei intensifică eforturile pentru a limita lobby-ul

_ AUR requests clarifications of Hungarian officials' visits to Romania

_ NEWS ALERT Guvernul a venit cu o nouă ofertă pentru profesori: creştere a salariilor cu 1000 de lei brut de la 1 iunie şi noi majorări etapizat pe trei ani

_ Feli scoate „Iubirea ca la piaţă”

_ Brittany Higgins plătirea lui Bruce Lehrmann de 3 milioane de dolari pentru acuzațiile parlamentului australian puse sub semnul întrebării

_ Eduard Novak – scrisoare deschisă adresată Elisabetei Lipă: 'Vă asigur de admirația și respectul meu pentru performanțele impresionante'

Abia acuma ați aflat? Profesorul de drept de la CUNY spune că școala este condusă de „nebuni marxişti, de extremă stângă”

_ Jeremy Strong dezvăluie că a încercat să intre în apă în timpul ultimei scene a celebrului show HBO

_ Proprietarul lui FC Bruges a anunţat vânzarea clubului

_ Incidentele de tip OZN vor fi analizate de un grup de experți de la NASA

_ Fanii fotbalistici critică Statul de Origine Bine ați venit în Țară peste Da menționează Referendumul vocal Adelaide

_ Eamonn Holmes îi critică pe șefii ITV pentru că i-au lăsat pe Holly și Phil să pară beți în aer

_ Avertisment privind cancerul despre „cea mai frecventă ITS despre care nu ați auzit niciodată”

_ Jamie Dimon vizitează China și spune că „decuplarea și lumea nu va continua”

_ Romanele trecute foarte cunoscute ale lui Noor Alfallah

_ Mama care a aruncat chihuahua-ul iubitului ei la moarte de la o fereastră de la etajul al treilea riscă închisoare

_ Plantele pot distinge când începe și când atingerea se oprește

_ Conor McGregor insistă că loviturile lui Michael Chandler vor „fluiera” atunci când se luptă

_ Amical cu Bulgaria pentru naţionala feminină de fotbal înainte de startul UEFA Nations League

_ Skipperul Socceroos, Mat Ryan, încearcă să-i inspire pe NSW Blues cu o lovitură înaintea statului de origine din Adelaide

_ Spărgerea familiei conduce o vedetă a NSW Blues înaintea Statelor de origine feminină din Sydney

_ 'Not good look for Putin': Ukraine sees drone attack on Moscow 'useful, symbolic, emotional gesture'

_ O companie aeriană vrea să-i cântărească pe pasageri

_ Turiștii trimit avertismente majore asupra restaurantului grecesc notoriu

_ Îl mai știți pe danezul Gravesen? 'Coșmarul' României a făcut o avere impresionantă, după ce s-a retras din fotbal/ Video

_ Omizile toxice care provoacă erupții se răspândesc în Anglia - cum să le depistați

_ Prigojin îl joacă în picioare pe Șoigu: De ce dracu autorizezi dronele astea să lovească Moscova?

_ Victimele înșelătoriei de pisoi bolnavi povestesc cum au murit animalele de companie iubite la câteva săptămâni după ce au scos mii de bani

_ Bruno Tonioli JURĂ în direct la televizor în timpul semifinalei Britain's Got Talent


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2331, afisate in 39 pagini.



ieri 16:17