![]() Comentarii Adauga Comentariu _ AI poate prezenta riscuri pentru umanitate. Peste 1.000 de experţi, inclusiv Elon Musk, îndeamnă la o pauză în antrenarea sistemelor de inteligenţă artificială![]() AI poate prezenta riscuri pentru umanitate. Peste 1.000 de experţi, inclusiv Elon Musk, îndeamnă la o pauză în antrenarea sistemelor de inteligenţă artificialăElon Musk şi un grup de experţi în inteligenţă artificială şi directori din industrie cer o pauză de şase luni în antrenarea unor sisteme mai puternice decât GPT-4, au declarat aceştia într-o scrisoare deschisă, citând potenţialele riscuri pentru societate şi umanitate. Scrisoarea, emisă de organizaţia non-profit Future of Life Institute şi semnată de peste 1.000 de persoane, printre care Elon Musk, cofondatorul Apple Steve Wozniak şi directorul general al Stability AI, Emad Mostaque, a solicitat o pauză în dezvoltarea inteligenţei artificiale avansate până când protocoale de siguranţă comune pentru astfel de proiecte vor fi dezvoltate şi implementate de experţi independenţi. "Sistemele puternice de inteligenţă artificială ar trebui să fie dezvoltate numai după ce suntem siguri că efectele lor vor fi pozitive şi că riscurile lor vor fi gestionabile", se arată în scrisoare, potrivit agenţiei Reuters. Scrisoarea a detaliat, de asemenea, riscurile potenţiale pentru societate şi civilizaţie din partea sistemelor de inteligenţă artificială competitive cu oameni, sub forma unor perturbări economice şi politice, şi a solicitat dezvoltatorilor să colaboreze cu factorii de decizie politică în ceea ce priveşte guvernanţa şi autorităţile de reglementare. Scrisoarea vine în contextul în care Europol s-a alăturat luni unui cor de preocupări etice şi juridice cu privire la inteligenţa artificială avansată, cum ar fi ChatGPT, avertizând cu privire la potenţiala utilizare abuzivă a sistemului în încercările de phishing, dezinformare şi criminalitate cibernetică. De la lansarea sa de anul trecut, ChatGPT de la OpenAI, susţinut de Microsoft, a determinat rivalii să lanseze produse similare, iar companiile să îl integreze sau să integreze tehnologii similare în aplicaţiile şi produsele lor.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
05:31
_ June 1 in history
ieri 22:14
_ Danny Masterson este găsit vinovat de viol
ieri 20:11
_Marius Tucă Show - 31 May 2023 19:57:14
ieri 20:11
_Marius Tucă Show - 31 May 2023 20:00:49
ieri 20:11
_Marius Tucă Show - 31 May 2023 20:05:10
ieri 20:10
_Gold FM Romania - 31 May 2023 17:57:21
ieri 18:52
_ COMENTARIU Lelia Munteanu - Manechinul
ieri 18:32
_ Cuvinte din cinci litere
ieri 18:32
_ De ce Dansează Taurii Pe Stradă
ieri 17:51
_Gold FM Romania - 31 May 2023 16:54:52
ieri 17:32
_ Dalot semnează un nou contract cu Man Utd
ieri 15:50
_Stiri Negre - 31 May 2023 15:31:05
ieri 15:34
_ Știi ce să pui în coșul de reciclare?
ieri 15:30
_Gold FM Romania - 31 May 2023 13:10:47
ieri 15:30
_Gold FM Romania - 31 May 2023 14:44:19
ieri 14:53
_ Cum virusul gripei ne sparge celulele
ieri 14:12
_ Erdoğan se retrage de la Summitul European
ieri 13:51
_ Radu Boboc a semnat cu FC Voluntari
ieri 13:30
_Stiri Negre - 31 May 2023 09:54:24
ieri 13:30
_Stiri Negre - 31 May 2023 10:55:37
ieri 13:30
_Stiri Negre - 31 May 2023 12:19:10
ieri 13:11
_George Simion - 31 May 2023 09:27:01
ieri 13:10
_Gold FM Romania - 31 May 2023 10:50:00
ieri 13:10
_Gold FM Romania - 31 May 2023 11:51:45
|
Comentarii:
Adauga Comentariu