![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Oficial ucrainean: Putin ia Belarusul drept "ostatic nuclear”![]() Oficial ucrainean: Putin ia Belarusul drept "ostatic nuclear”Înaltul oficial ucrainean pentru securitate a denunţat duminică planurile Kremlinului de a amplasa arme atomice tactice în Belarus, afirmând că Rusia îşi ia aliatul drept "ostatic nuclear". Însă Moscova a declarat că face această mişcare ca răspuns la sprijinul militar tot mai mare al Occidentului pentru Ucraina. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat planul într-un interviu televizat difuzat sâmbătă, spunând că acesta a fost declanşat de o decizie a Marii Britanii de săptămâna trecută de a furniza Ucrainei muniţii pentru blindate care conţin uraniu sărăcit. Putin a susţinut că, prin desfăşurarea armelor sale nucleare tactice în Belarus, Rusia urmează exemplul Statelor Unite. El a precizat că Washingtonul are arme nucleare bazate în Belgia, Germania, Italia, Olanda şi Turcia, notează Associated Press. "Facem ceea ce fac ei de zeci de ani, amplasându-le în anumite ţări aliate, pregătind platformele de lansare şi antrenând echipajele acestora", a spus el. Oleksiy Danilov, secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, a scris duminică pe Twitter că anunţul lui Putin a fost "un pas spre destabilizarea internă" a Belarusului care a amplificat "nivelul de percepţie negativă şi respingere publică" a Rusiei şi a lui Putin în societatea belarusă. Kremlinul, a adăugat Danilov, "a luat Belarusul ca ostatic nuclear". Sâmbătă, Putin a susţinut că preşedintele belarus Alexander Lukaşenko a cerut de mult timp să aibă din nou arme nucleare în ţara sa pentru a contracara NATO. Belarus are graniţe comune cu trei membri NATO - Letonia, Lituania şi Polonia - iar Rusia a folosit teritoriul belarus ca punct de pregătire pentru a trimite trupe în Ucraina vecină la 24 februarie 2022. Atât sprijinul lui Lukaşenko pentru război, cât şi planurile lui Putin de a amplasa arme nucleare tactice în Belarus au fost denunţate de opoziţia belarusă. Armele nucleare tactice sunt destinate utilizării pe câmpul de luptă şi au o rază scurtă de acţiune şi un randament scăzut în comparaţie cu focoasele nucleare mult mai puternice montate pe rachete cu rază lungă de acţiune. Rusia intenţionează să menţină controlul asupra celor pe care le trimite în Belarus, iar construcţia instalaţiilor de depozitare pentru acestea va fi finalizată până la 1 iulie, a declarat Putin. Rusia şi-a depozitat armele nucleare tactice în depozite dedicate de pe teritoriul său, iar mutarea unei părţi a arsenalului într-o instalaţie de depozitare din Belarus ar ridica miza în conflictul ucrainean, plasându-le mai aproape de avioanele şi rachetele ruseşti deja staţionate acolo. Statele Unite au declarat că vor "monitoriza implicaţiile" anunţului lui Putin. Până în prezent, Washingtonul nu a văzut "niciun indiciu că Rusia se pregăteşte să folosească o armă nucleară", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, Adrienne Watson. În Germania, ministerul de externe a calificat-o drept "o nouă încercare de intimidare nucleară", a relatat sâmbătă agenţia germană de ştiri dpa. Ministerul a continuat spunând că "comparaţia făcută de preşedintele Putin cu participarea nucleară a NATO este înşelătoare şi nu poate fi folosită pentru a justifica pasul anunţat de Rusia".
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
08:33
_ Ucraina: Sângerarea
05:31
_ May 31 in history
ieri 21:11
_Marius Tucă Show - 30 May 2023 19:50:35
ieri 21:11
_Marius Tucă Show - 30 May 2023 19:55:09
ieri 21:11
_Marius Tucă Show - 30 May 2023 20:00:41
ieri 21:11
_Marius Tucă Show - 30 May 2023 20:06:00
ieri 21:10
_Marius Tucă Show - 30 May 2023 20:17:42
ieri 20:11
_ TikTok introduce mai multe funcţii noi
ieri 18:32
_ Datoria globală crește din nou
ieri 18:31
_ Warriors GM Myers demisionează: raport
ieri 18:12
_ Furtunile lovesc de seceta Spania
ieri 16:51
_ Leo Messi a stabilit o nouă bornă istorică
ieri 16:10
_Gold FM Romania - 30 May 2023 14:45:26
ieri 16:10
_Gold FM Romania - 30 May 2023 15:34:23
ieri 15:32
_ Se depune praful?
ieri 15:12
_ Realizarea unei holograme Mona Lisa
ieri 14:53
_ Hubble surprinde galaxia de meduze JW39
ieri 14:14
_ Înregistrați acoperirea Russell 2K
ieri 13:51
_Gold FM Romania - 30 May 2023 10:49:34
ieri 13:51
_Gold FM Romania - 30 May 2023 10:53:27
ieri 13:50
_Gold FM Romania - 30 May 2023 13:32:03
ieri 13:11
_ Why do Kosovo-Serbia tensions persist?
ieri 13:11
_ Thousands flee wildfire in eastern Canada
ieri 12:14
_ Dr. Ranj Singh emite o declarație oficială
ieri 10:31
_ Curs valutar, 30 mai
ieri 10:31
_ Euro trades at 4.9640 RON
ieri 10:12
|
Comentarii:
Adauga Comentariu