![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Vizita regelui Charles al III-lea în Franţa a fost amânată![]() Vizita regelui Charles al III-lea în Franţa a fost amânatăCălătoria oficială a regelui Charles al III-lea în Franţa a fost amânată ca urmare a tensiunilor legate de reforma pensiilor. Monarhul britanic şi regina consort Camilla urmau să ajungă la Paris duminică seara. Evenimentele din ultimele zile au dus, probabil, la amânarea vizitei regelui Carol al III-lea în Franţa, scrie tf1info.fr. Vizita cuplului regal urma să culmineze la Paris cu o ceremonie la Arcul de Triumf, un discurs la Senat şi un dineu la Versailles, luni, urmate de o excursie la Bordeaux, marţi. Charles şi Camilla urmau apoi să părăsească Franţa miercuri, cu destinaţia Berlin. "Având în vedere anunţul de ieri al unei noi zile naţionale de acţiune împotriva reformei pensiilor, marţi, 28 martie, în Franţa, vizita regelui Carol al III-lea, programată iniţial între 26 şi 29 martie în ţara noastră, va fi amânată", a precizat Palatul Elysée. "Această decizie a fost luată de guvernele francez şi britanic, după un schimb telefonic între preşedintele Republicii şi rege în această dimineaţă, pentru a putea să-l întâmpinăm pe Majestatea Sa Regele Charles al III-lea în condiţii care corespund relaţiilor noastre de prietenie. Această vizită de stat va fi reprogramată cât mai curând posibil."
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
05:33
_ May 29 in history
ieri 23:11
_ Varner wins first LIV title at DC event
ieri 22:51
_ Şeful NATO avertisment pentru Kosovo
ieri 20:52
_ Irina Begu e în turul doi la Roland Garros
ieri 19:31
_ A murit jurnalistul Simion Todoca
ieri 18:32
_ Dodgers au o problemă de îngrijire
ieri 18:12
_ Noua generație de americani uber-bogați
ieri 16:33
_ Aveți o infestare de gândaci deathwatch?
ieri 16:31
_ Poate un soldat să vină acasă din război?
ieri 13:15
_George Simion - 28 Apr 2023 11:24:10
ieri 13:15
_George Simion - 02 May 2023 13:17:23
ieri 13:15
_George Simion - 03 May 2023 13:38:45
ieri 13:15
_George Simion - 03 May 2023 16:39:37
ieri 13:14
_George Simion - 03 May 2023 17:16:33
ieri 13:14
_George Simion - 03 May 2023 18:47:09
ieri 13:14
_George Simion - 04 May 2023 08:13:13
ieri 13:14
_George Simion - 06 May 2023 12:54:25
ieri 13:14
_George Simion - 06 May 2023 16:10:05
ieri 13:14
_George Simion - 07 May 2023 18:14:00
ieri 13:14
_George Simion - 08 May 2023 08:23:25
ieri 13:14
_George Simion - 08 May 2023 11:46:41
ieri 13:14
_George Simion - 09 May 2023 19:21:26
ieri 13:14
_George Simion - 11 May 2023 16:14:22
ieri 13:14
_George Simion - 12 May 2023 12:56:57
ieri 13:14
_George Simion - 15 May 2023 15:08:14
ieri 13:14
_George Simion - 16 May 2023 08:04:53
ieri 13:14
_George Simion - 16 May 2023 12:31:08
ieri 13:13
_George Simion - 16 May 2023 13:11:47
ieri 13:13
_George Simion - 16 May 2023 16:03:49
ieri 13:13
_George Simion - 17 May 2023 08:08:42
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 19:35:53
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 19:45:08
ieri 13:13
_George Simion - 18 May 2023 20:14:26
ieri 13:13
_George Simion - 22 May 2023 07:13:52
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 19:56:57
ieri 13:13
_George Simion - 22 May 2023 12:06:08
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 20:06:28
ieri 13:13
_George Simion - 25 May 2023 16:54:41
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 20:09:11
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 19:50:22
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 19:53:42
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 19:58:10
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 20:01:07
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 20:03:57
ieri 13:13
_Gold FM Romania - 23 May 2023 10:45:01
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:31:32
ieri 13:13
_Gold FM Romania - 23 May 2023 11:44:37
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:35:42
ieri 13:13
_Gold FM Romania - 23 May 2023 12:56:55
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:45:30
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 23 May 2023 13:52:33
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:47:35
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 23 May 2023 15:19:32
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:50:24
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 23 May 2023 15:58:42
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 20:22:22
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 10:52:05
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 10:56:29
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:18:04
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 11:53:27
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:21:38
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 12:56:18
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:26:23
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 14:02:54
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:32:44
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 15:42:55
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:37:46
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 16:26:51
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:40:00
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 25 May 2023 06:16:31
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 24 May 2023 19:49:52
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 25 May 2023 06:18:39
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 24 May 2023 19:50:19
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 25 May 2023 06:20:55
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 24 May 2023 19:50:50
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 06:22:51
ieri 13:11
_Marius Tucă Show - 24 May 2023 19:51:46
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 10:43:27
ieri 13:11
_Marius Tucă Show - 25 May 2023 21:01:36
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 10:46:15
ieri 13:11
_Marius Tucă Show - 25 May 2023 21:09:52
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 11:42:36
ieri 13:11
_Marius Tucă Show - 25 May 2023 21:11:49
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 13:15:38
ieri 13:11
_Marius Tucă Show - 25 May 2023 21:13:58
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 14:29:05
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 16:42:52
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 17:31:15
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 26 May 2023 13:50:47
ieri 13:11
_Stiri Negre - 04 May 2023 07:44:03
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 26 May 2023 16:26:02
ieri 13:11
_Stiri Negre - 04 May 2023 18:01:20
ieri 13:11
_Stiri Negre - 13 May 2023 12:37:27
ieri 13:11
_Stiri Negre - 14 May 2023 04:44:42
ieri 13:11
_Stiri Negre - 16 May 2023 05:06:46
ieri 13:10
_Stiri Negre - 17 May 2023 11:05:10
ieri 13:10
_Stiri Negre - 19 May 2023 14:24:12
ieri 13:10
_4 Media Info - 27 Apr 2023 05:05:50
ieri 13:10
_4 Media Info - 03 May 2023 16:32:02
ieri 13:10
_Stiri Negre - 19 May 2023 16:03:18
ieri 13:10
_Stiri Negre - 20 May 2023 05:29:08
ieri 13:10
_4 Media Info - 12 May 2023 17:15:59
ieri 13:10
_Stiri Negre - 20 May 2023 13:27:46
ieri 13:10
_4 Media Info - 13 May 2023 21:34:39
ieri 13:10
_Stiri Negre - 21 May 2023 08:43:18
ieri 13:10
_Stiri Negre - 23 May 2023 04:55:46
ieri 13:10
_Stiri Negre - 26 May 2023 20:48:07
ieri 13:10
_Stiri Negre - 28 May 2023 11:28:02
ieri 09:12
_ Atunci și acum: 70 de ani de la Everest
ieri 07:52
_ Alegeri municipale şi regionale în Spania
ieri 07:51
_ Dumitru Crudu: Prima mea dragoste
ieri 07:51
_ Ukrainian attacks inside Russia
ieri 07:51
_ Republicans, Biden reach debt ceiling deal
ieri 05:31
_ May 28 in history
ieri 01:51
_ Negrii americani îmbrățișează Florida
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu