21:06
Comentarii Adauga Comentariu

_ Marius Copil s-a calificat cu emoții în sferturile de finală ale turneului de la Biel

Marius Copil s-a calificat cu emoții în sferturile de finală ale turneului de la Biel

Copil (32 ani, 422 ATP), venit din calificări, s-a impus după aproape două ore de joc (1 h 56 min), noteaază Agerpres.

Stricker a dominat primul set, pe care şi l-a adjudecat cu 6-3, dar apoi Copil a controlat jocul şi a egalat situaţia la seturi după ce s-a impus cu 6-2. Arădeanul a avut 3-0 şi 4-1 în decisiv, dar a fost egalat, 4-4. La 5-4, Copil a ratat o minge de meci, iar ulterior s-a ajuns în tiebreak, unde elveţianul a câştigat primele două puncte. Marius Copil a luat apoi patru puncte la rând şi a reuşit să obţină victoria cu 7-3.

Românul a încheiat cu 21 de aşi, faţă de 11 ai lui Stricker (20 ani, 118 ATP).

Copil şi-a luat revanşa în faţa elveţianului, care a câştigat primul lor duel, în 2021, la Eckental, în optimi, cu 7-6 (7/3), 6-2.

Marius Copil şi-a asigurat un cec de 3.240 de euro şi 25 de puncte ATP, iar în sferturi va înfrunta un alt elveţian, pe

Mika Brunold (18 ani, 725 ATP).

La dublu, Victor Vlad Cornea şi croatul Franko Skugor s-au calificat în semifinale, după 1-6, 6-2, 10-4 cu principalii favoriţi, Dustin Brown (Jamaica)/Aisam-Ul-Haq Qureshi (Pakistan), după o oră şi 14 minute.

Cornea şi Skugor şi-au asigurat un cec de 2.400 de euro şi 36 de puncte ATP la dublu, iar în penultimul act vor înfrunta indienii N.Sriram Balaji/Ramkumar Ramanathan, favoriţii numărul patru.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Să nu-ți faci idol din câne sau pisică. Preotul Matei Vulcănescu revine în scandalul pisică=iad: 'Idolatria față de pisică sau câine este flagel național!'

_ Air New Zealand să cântărească pasagerii înainte de a zbura

_ Începe sezonul ploilor de vară: prognoza pentru următoarele săptămâni indică modificări serioase

_ Selecţionerul Franţei U-20 dezvăluie 33 de refuzuri din partea cluburilor de a elibera jucători

_ China launches mission with first civilian to space station

_ Promulgarea în Uganda a unei legi discriminatorii față de homosexualitate a stârnit consternare în Marea Britanie

_ 50.000 de români din străinătate ascultă cărți în limba română

_ Mircea Badea a comentat protestele care iau amploare în România: Vine apocalipsa!

_ Boxerul Tim Tszyu s-a grăbit în operație după atacul unui câine, apărarea titlului mondial Ocampo ar putea fi anulată

_ Donald Trump, în policriză! Cum ar putea aliaţii SUA să atenueze efectele unei reveniri la Casa Albă (analiză)

_ Intrăm într-o nouă era a IT-ului! Şeful Nvidia: Oricine poate fi acum programator / Am ajuns la punctul de inflexiune al unei noi ere informatice

_ Mihai Bendeac, emoționat după victoria celor de la Dinamo: 'Sunt extraordinar de fericit! Trebuie să reînvăț să iubesc Dinamo'

_ Outcry as Uganda's draconian anti-gay bill signed into law

_ Am spart internetul după ce am căzut în cursa părinților zilei sportive și mi-am făcut fulgerarea fundului

_ Remus Pricopie, face un apel către sindicatele din educație și liderii politici: Reveniți la masa dialogului și încheiați azi un acord!

Mii de oameni se îngrămădesc la biserica din Missouri pentru a se ruga la trupul călugăriței „minune”. Trupul ei a fost găsit intact după 4 ani de la inmormântare.

_ Ukraine approves sanctions against Russian ally Iran

_ Uganda enacts harsh anti-LGBTQ law including death penalty

_ JK Rowling îl critică pe reporterul care a spus că mitingul Să vorbească femeile a organizat saluturi neonaziste

_ Situația din Educație devine explozivă: Elevii și studenții dau de pământ cu guvernul și cer salarii mărite

_ Cum o echipă de fotbal care nu face parte din NRL a trimis unde de șoc în tabăra Queensland Origin la antrenament

_ După ANAF pleacă un alt şef. Ciucă: L-am demis, azi, pe şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor

_ GRAHAM GRANT: SNP a transformat Scoția într-o democrație, unde ineptitudinea este o formă de artă

_ O persoană care suferă de demență, în vârstă de 91 de ani, a fost „încătușată cu gluga pusă deasupra capului” de poliție

_ Trei pacienţi au murit într-un incendiu produs într-un spital de lângă Viena

_ De ce accidentarea lui Latrell Mitchell a afectat șansele State of Origin ale NSW Blues „ca un cutremur”

_ Patrick Vieira numește cel mai tare stadion pe care a jucat în timpul carierei sale

_ România ajută Siria: vor fi trimise bunuri de strictă necesitate, alimente, dispozitive medicale și articole pentru adăpostire

_ Chancel Mbemba din RD Congo a câștigat premiul FRANCE 24-RFI pentru cel mai bun jucător african din Liga 1

_ Toți șoferii sunt vizați! Dacă fac această greșeală în trafic riscă amenzi de până la 2.900 de lei

_ Jimmy Butler îl laudă pe Heat după victoria împotriva Celtics în meciul 7, dar insistă că atenția este acum pe Nuggets

_ Sârbul Djokovic declanșează o dispută politică scriind un mesaj anti-Kosovo la camera TV la Openul Francez

_ Philadelphia Crime Valul de efracții, furturi și furturi de mașini se revarsă în suburbiile din apropiere

_ Tackling insecurity 'top priority' for Nigeria's new president

Sârbul Djokovic declanșează o dispută politică scriind un mesaj anti-Kosovo la camera TV la Openul Francez

_ Iranian female journalist goes on trial on charges linked to Amini protests

_ Jimmy Butler (Miami Heat) - Mai trebuie să câştigăm patru meciuri

_ SBU taie în carne vie: O femeie care a strâns bani pentru soldații ruși a fost aruncată 11 ani după gratii

_ Horror pentru boala care mănâncă carne a proaspetei mame: o femeie a contractat o insectă mortală la doar câteva zile după ce a născut

_ „Kosovo este inima Serbiei”: Djokovic instanțează controversa cu mesaj politic la Openul Francez

_ Juventus a ajuns la un acord cu Federaţia Italiană de Fotbal în legătură cu neregulile contabile, anunţă presa italiană

_ Ministrul Transporturilor: A fost deschisă circulaţia pe pasajul de la Drajna, din judeţul Călăraşi

_ Adio, mașini cu kilometrajul dat înapoi: samsarii riscă ani grei de pușcărie

_ Liverpool CONFIRMĂ pe Jorg Schmadtke ca noul director sportiv al clubului

_ Gemma Collins dezvăluie cum a rezolvat problema prea frecventă a incontinenței

_ KATHRYN BATTE: Emma Hayes a cimentat o moștenire ca una dintre mari, dar este și mamă

_ Starul TV Tommy Little este grav rănit în lupta cu campionul mondial la box Tim Tszyu

_ Consumul de audiobookuri din diaspora - 50.000 de români din străinătate ascultă cărţi în limba română

_ Motivele din spatele demisiei șefului ANAF, Lucian Heiuș / PSD dă prima 'lovitură' înainte de schimbarea Guvernului

_ Autocolant în limba maghiară, pe Mormântul Eroului Necunoscut; prefectul a convocat instituţiile abilitate

_ Elevii şi studenţii se solidarizează cu profesorii aflaţi în grevă: "Statul român este dator să îşi asume responsabilitatea faţă de această situaţie"

_ Ruth Langsford este „încă în legătură” cu fostul iubit al lui Phillip Schofield

_ Doi agenți ai serviciilor secrete italiene dintre cei patru au murit când barca sa răsturnat pe Lacul Maggiore

_ Cercetătorul german Harald zur Hausen, laureat al premiului Nobel pentru medicină, a murit la vârsta de 87 de ani

_ Malaezia caută o navă chineză suspectată că a jefuit epavele celui de-al Doilea Război Mondial

_ Eugen Tomac: Peste 50 de mii de români au semnat pentru România în Schengen

_ Apelul disperat triplu zero al Tatianei „Tania” Dokhotaru a fost dezvăluit pe fondul îngrijorărilor cu privire la răspunsul poliției

_ Moscova a fost atacată cu drone: panica domnește în capitala Rusiei - VIDEO

_ Ce beneficii au românii care lucrează în minivacanța de 1 iunie și de Rusalii

_ MLB RUNDUP: Judecător îi dă putere pe Yankees peste Mariners cu două runde de acasă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1167, afisate in 20 pagini.



ieri 20:51 _ Marea Tăcere