18:06
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ambasadoarea SUA are doar cuvinte de laudă pentru România: 'Voi continua să transmit acest mesaj în discuţiile mele cu miniştri şi parlamentari'

Ambasadoarea SUA are doar cuvinte de laudă pentru România: 'Voi continua să transmit acest mesaj în discuţiile mele cu miniştri şi parlamentari'

„Este o onoare profundă pentru mine să revin în România în calitate de Ambasador al SUA. Din 2008, când mi-am încheiat mandatul de ataşat cultural în România, până în prezent, economia acestei ţări a înflorit. Am fost încântată să aflu că în România sunt prezente acum 960 de companii americane, care angajează aproape 110.000 de persoane. Cu toate acestea, ştiu că mai există mult loc pentru creştere. Iar AmCham România este cel mai apreciat partener al nostru în impulsionarea acestei creşteri.

Amplificarea legăturilor noastre comerciale şi de investiţii este o prioritate a mea. Înainte de a sosi în România m-am întâlnit cu zeci de companii americane pentru a înţelege mai bine oportunităţile şi provocările cu care se confruntă acestea atnci când îşi extind activităţile comerciale sau intră pe piaţa din România. Acum că mă aflu aici, intenţionez să continui acele discuţii în cât mai multe forumuri cu putinţă.

Nu mai departe de săptămâna trecută, am făcut eforturi de extindere a cooperării şi a comerţului şi investiţiilor bilaterale la cea de-a opta rundă a Dialogului Strategic SUA-România. Reprezentanţii de rang înalt de la Departamentul de Stat, Departamentul Comerţului şi Departamentul Apărării, care au participat la eveniment, au evidenţiat importanţa unităţii transatlantice în descurajarea agresiunii. Ei au subliniat nevoia ca ţările din zona Mării Negre să îşi atingă întregul potenţial ca legătură strategică între Europa şi Asia Centrală.

În acest scop, la viitorul Summit al Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări vom pune accentul pe securitatea energetică, dezvoltarea infrastructurii şi digitalizare.

Forţa legăturilor noastre economice este o prioritate cheie a relaţiei noastre bilaterale. Intenţionez să fac eforturi de extindere a prezenţei companiilor şi investiţiilor americane în România. Voi pleda pentru un tratament echitabil al companiilor şi investitorilor, iar echipa mea va continua să sprijine eforturile României de a lupta împotriva corupţiei şi de a consolida statul de drept. Eu voi continua să transmit acest mesaj în discuţiile mele cu miniştri şi parlamentari din tot spectrul politic.

Aplaud progresul României în promovarea candidaturii sale la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. În calitate de partener strâns şi prieten, Statele Unite ale Americii vor susţine eforturile României de a asigura un mediu investiţional şi standarde ale statului de drept care o vor face competitivă pentru calitatea de membru OCDE.

Pe măsură ce România progresează în privinţa reformelor pentru OCDE şi a susţinerii reformelor impuse de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ne aşteptăm ca oportunităţile din domeniile energiei verzi, sănătăţii şi tehnologiei informaţiei să crească. La începutul săptămânii am fost la Bruxelles, unde am discutat deopotrivă cu demnitari români şi ai UE despre oportunităţile ca SUA să sprijine continuarea dezvoltării României.

România a început aceste reforme cuprinzătoare în timp ce se confruntă cu o criză geopolitică în vecinătate. Suntem extraordinar de recunoscători pentru sprijinul ferm acordat de România Ucrainei, prin primirea şi ajutorarea refugiaţilor şi facilitarea transportului de grâne şi alte bunuri. Ştiu că multe dintre companiile reprezentate aici au fost active în aceste eforturi, inclusiv îndeosebi în sprijinirea refugiaţilor. Este o altă arie în care eforturile noastre comune, în calitate de parteneri, au contat cu adevărat.

În acest context, este util să ne amintim cuvintele rostite de Secretarul de Stat Antony Blinken în vizita sa la Bucureşti din noiembrie 2022: „Determinarea noastră colectivă de a sprijini Ucraina este şi va continua să fie neclintită.” O Românie rezistentă economic, care îşi sprijină uşor nevoile defensive şi contribuie la securitatea comună, reprezintă un factor crucial pentru menţinerea acestei determinări. Nu doar Ucraina depinde de tăria noastră.

Şi prietenii noştri din Republica Moldova merită un viitor independent, prosper... unul liber de influenţa malignă şi coercitivă a Rusiei... unul în care pot obţine pe deplin beneficiile economice aduse de integrarea în UE. Sunt încântată că în această seară se află alături de noi Prim-Ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, şi Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, ceea ce ne oferă oportunitatea să extindem deja bunele relaţii existente între România, Republica Moldova şi Statele Unite.

Ştim că Europa nu va fi liberă decât dacă este independentă energetic de Rusia. Parteneriatul nostru pentru dezvoltarea de reactoare suplimentare la Cernavodă şi construirea de reactoare modulare de mici dimensiuni va ajuta România să obţină independenţă energetică şi securitate energetică durabilă pentru ea însăşi şi pentru Europa. Parlamentul României a făcut un pas important în această privinţă pe 14 martie, când a adoptat legislaţie pentru aplicarea unei garanţii suverane pentru proiectul de extindere de la Cernavodă, pas esenţial spre un viitor bazat pe energie curată.

A trecut doar puţin peste un an de la invadarea neprovocată şi îngrozitoare a Ucrainei de către Putin. În ciuda acestei provocări fără precedent la adresa Ucrainei şi a regiunii, comunitatea AmCham din România rămâne puternică şi a demonstrat cum contribuie membrii săi la o economie românească diversificată şi rezistentă. Cu acea forţă şi rezistenţă economică, ne vom afla într-o postură mai potrivită pentru a sprijini reconstrucţia Ucrainei după acest carnagiu.

În încheiere, doresc să îi mulţumesc lui Ionuţ pentru angajamentul său faţă de progresul relaţiei economice SUA-România. Susţinerea ta elocventă a ajutat AmCham să prospere în cele mai vitrege circumstanţe, inclusiv în timpul unei pandemii, a schimbărilor guvernamentale şi în contextul unui război în proximitate. Acum, când închei capitolul celui mai îndelungat mandat de preşedinte al AmCham, îţi doresc mult succes în următoarele tale activităţi.

Sunt încântată să îi întâlnesc şi să îi salut în această seară pe noii membri ai Consiliului Director al AmCham. Sunt încrezătoare că acesta va fi începutul altor 30 de ani productivi pentru AmCham.

Membrilor care şi-au încheiat activitatea le mulţumesc pentru timpul, luările de poziţie, energia şi parteneriatul lor. Sperăm cu sinceritate că veţi continua să vă implicaţi în AmCham”, a afirmat ambasadoarea SUA.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Revista Glamour prezintă pe copertă „Bărbat Transgender” însărcinat pentru Luna Mândriei LGBT+

„Mișcarea” bizară „Grow Your Clit”, susține că readuce libidoul agitat al femeilor, oferindu-le orgasme uluitoare

Scene șocante în București: A fost înjunghiat și tâlhărit în plină stradă

_ Africa de Sud elaborează regulamente privind utilizarea apei pentru a limita accesul oamenilor albi

_ Fibre musculare: O organizare neașteptată dezvăluită la peștii mediteraneeni

Se-aude Gadea? 15 motive pentru care angajații mass-media se comportă ca propagandiști

Hohmann: Globaliștii reînnoiesc planurile de a dezvolta foametea globală: 13 națiuni sunt de acord să se transforme la metode de agricultură „verzi” mai puțin productive

_ Kuleba a făcut o declarație despre contraofensivă

_ Telescopul spațial Webb detectează cele mai îndepărtate molecule organice complexe ale universului

_ „Nu suntem singuri”: SUA au preluat meșteșuguri de „origine non-umană”, spune un denunțător de la guvern. Grup operativ pentru OZN-uri

_ Fostul prezentator al Sky Sports Simon Thomas împarte o băutură cu un bărbat pe care l-a „ajutat să-l salveze” sunând la poliție

_ Șeful militar al Chinei spune că ciocnirea cu SUA ar fi un „dezastru insuportabil” pentru lume

_ Denunțătorul care trebuia să dezvăluie informații „explozive” despre familia criminală Biden înainte de a dispărea, vorbește în interviu – Se ascunde ca fugar într-o locație străină nedezvăluită

ACTUALIZARE: Șeful FBI Chris Wray nu a recunoscut că FBI a avut un document de luare de mită a lui Biden China – până când James Comer nu l-a notificat că a văzut deja dosarul (VIDEO)

_ Ultima toamnă a lui Biden a avut unii progresiști ​​panicați, care cer un primar democrat contestat în 2024

_ Districtul școlar din Utah interzice Biblia Versiunea King James din cauza „violenței și vulgarității”

_ FIRST ON GATEWAY PUNDIT: MailMan Media lansează „81 Million Votes My Ass” cu Kari Lake în FOARTE PRIMUL SINGUR MUZICĂ – Precomandă mai jos!

_ Moment amuzant, pisica sare pe ecran în timp ce proprietarul este intervievat în direct la BBC News

_ Elon Musk spune că Target se va confrunta cu procese ale acționarilor pe fondul controversei trans

_ Woke MLB elimină sigla Pride peste noapte, respinge afirmațiile de boicot

_ Consiliul orașului Dallas către angajații orașului: utilizați pronume preferate sau risc de terminare

_ Apple anunță macOS Sonoma cu modul joc, widgeturi actualizate și multe altele

_ Femeia a rămas mortificată după ce a descoperit un bilet „înfiorător” de la fostul proprietar în jacheta ei de la magazinul de caritate

_ Femeia dezvăluie cum a aruncat peste 50.000 de lire sterline din moștenirea ei

_ Privind demența furând pe tatăl meu: scriitoarea de modă ERICA DAVIES dezvăluie devastarea bolii Alzheimer

_ Afirmații de „profilare rasială” după ce Chicago Walgreens elimină toate, cu excepția celor două, din punctul de vedere al clienților

_ Actorul Shia LaBeouf discută despre convertirea sa la catolicism

_ Regina Maxima sosește la o întâlnire la São Paulo în prima zi a unei călătorii de trei zile în Brazilia

_ NOU: democratul Katie Hobbs atârnă steaguri LGBTQ deasupra steagului american la Capitoliul din Arizona

_ Mai multe trucuri murdare: CNN îl etichetează pe Robert Kennedy Jr. drept republican în Chyron „gafă”

_ Nanoparticulele acoperite cu membrana celulară luminează doi biomarkeri de cancer simultan pentru a oferi o imagine mai completă a tumorii

_ Un nou studiu examinează modalități de extindere a conservării naturii în UE

_ Solistul Madness, Suggs, își pune casa din nordul Londrei pe piață pentru 1,5 milioane de lire sterline

_ Viktor Hovland iese învingător la turneul Memorial într-un playoff cu Denny McCarthy

_ RUPTĂ: Șeful FBI Chris Wray Caves to Ven – Acceptă să predea lui Joe Biden un document blestemat care detaliază mita de 5 milioane de dolari a Chinei!

_ Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, solicită Braziliei să se alăture poziției occidentale în fața invaziei Rusiei în Ucraina

_ VIDEO | Lanțuri grele și lacăte mari pe ușile unei companii de IT, pentru a împiedica angajații să iasă când vor

_ „Ați scăpat de mintea mamă-rege!” – Pasageri furioși ai companiei aeriene pleacă la o femeie „vizibil în stare de ebrietate” care a întârziat zborul după ce a agresat personalul și pasagerii (VIDEO)

_ Blue Jays Pitcher se va confrunta cu acțiuni disciplinare după ce a împărtășit sprijinul pentru boicotarea țintei și Bud Light pe rețelele de socializare [VIDEO]

_ Leicester „va cere cel puțin 40 de milioane de lire sterline pentru Arsenal și Newcastle ținta James Maddison în această vară”

_ Prințesa Eugenie și-a născut al doilea copil SĂPTĂMÂNA trecută

_ Proprietarul magazinului este „emoționat” după ce a primit o scrisoare de scuze de la un școlar care a furat din magazinul din colț

_ Am cântărit 23 de pietre la 17 ani și am mâncat prăjitură în fiecare zi, mi-am pierdut jumătate din mărime făcând Jiu-Jitsu

_ Oamenii de știință lansează avertisment cu privire la substanța spumoasă găsită pe plante care ar putea răspândi boli

_ Modelele predictive arată managerilor de animale sălbatice unde să găsească porci sălbatici distructivi

_ Microsoft Outlook, inaccesibil prin web

_ Man United se luptă în urmărirea transferului Declan Rice din cauza taxei Mason Mount

_ Zlatan Ibrahimovic le răspunde fanilor de la Verona care l-au huiduit în timpul discursului său de retragere

_ Rata medie ipotecară crește cu 0,4% în două săptămâni, pe măsură ce creditorii continuă să urce

_ Expertul dezvăluie 9 moduri de a dormi bine în timpul sezonului febrei fânului

_ „Oamenii de interes” din cadrul guvernului au suprimat informații critice înainte de J6

_ Istoria sugerează că VIX este pregătit pentru o inversare bruscă

_ Satanistul care a conceput marfa Pride lui Target avertizează împotriva pericolelor „capitalismului curcubeu”

_ Coco Gauff din SUA intră în sferturile de finală la French Open pentru al treilea an consecutiv

_ Apple dă startul WWDC cu noile Macbook-uri și iOS 17

_ „Atlantisul” Germaniei este GĂSITĂ: Experții descoperă orașul pierdut Rungholt

_ Starul australian de baschet Tiana Mangakahia, în vârstă de 28 de ani, trebuie să se retragă după diagnosticul devastator de cancer la sân

_ McDonald's reduce prețurile McCrispy doar pentru o zi

_ Printuri ale acuarelelor regelui Carol pentru a merge sub ciocan pentru 2.500 de lire sterline

_ Transformarea Kanye West: cum fiecare femeie cu care s-a întâlnit s-a schimbat de stil


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 767, afisate in 13 pagini.