![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ionuţ Stroe îl scoate vinovat pe Petre Daea în scandalul făcut de fermieri: România primeşte cele mai mici compensaţii dintre statele afectate![]() Ionuţ Stroe îl scoate vinovat pe Petre Daea în scandalul făcut de fermieri: România primeşte cele mai mici compensaţii dintre statele afectateEl a arătat că discuţia şi negocierea tehnică sunt responsabilitatea Ministerului Agriculturii. Liberalul a precizat că luna mai este un reper pentru a putea putea îmbunătăţi atât componenţa cât şi activitatea Guvernului şi va fi borna la care toţi miniştrii vor fi evaluaţi şi se vor lua decizii, anunță news.ro. ”Responsabilitatea este evidentă, pentru că un lucru este cert, România primeşte în acest moment cele mai mici compensaţii, dintre statele afectate şi în mod evident şi clar că nu putem fi mulţumiţi de asemenea situaţie. S-au încercat, din păcate, intervenţii tardive şi s-au implicat chiar europarlamentari care să promoveze această cauză a fermierilor români, dar din păcate discuţia şi negocierea tehnică sunt responsabilitatea Ministerului Agriculturii şi rezultatele sunt acestea care sunt”, a spus Ionuţ Stroe. Despre o pierdere a funcţiei de către Petre Daea, Ionuţ Stroe a arătat că evaluarea activităţii fiecărui ministru în parte este atributul şefului Executivului. ”Orice om din Cabinetul premierului Ciucă este, din informaţiile pe care el am, evaluat permanent, există un dialog pe care îl poartă cu fiecare dintre ei”, a mai afirmat Stroe. Purtătorul de cuvânt al liberalilor a mai spus că niciodată PNL nu s-a pronunţat în favoarea unei demiteri sau nu a pretins vreunui ministru acest lucru. ”Discuţiile legate de funcţii, negocieri sau chesiuni de genul asta pot fi generatoare de tensiuni suplimentare”, a mai arătat Stroe, precizând că au fost nevoiţi să răspundă unor atacuri venite din alte zone. Ionuţ Stroe a arătat că ”luna mai este un reper evident pentru a putea putea îmbunătăţi atât componenţa cât şi activitatea Guvernului”. ”Probabil că va fi borna la care toţi miniştrii vor fi evaluaţi şi se vor lua decizii, în directă relaţie cu rezultatele muncii fiecăruia”, a precizat el.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:12
_ Mândrie şi prejudecată
ieri 19:50
_Stiri Negre - 02 Jun 2023 18:42:38
ieri 18:12
_ Predicția compoziției unui aliaj de oțel
ieri 17:33
_ Vorbind pentru musca enervantă a fructelor
ieri 17:31
_Gold FM Romania - 02 Jun 2023 13:39:19
ieri 17:30
_Gold FM Romania - 02 Jun 2023 15:14:49
ieri 17:30
_Gold FM Romania - 02 Jun 2023 15:17:28
ieri 16:32
_ Cât de masivă este Calea Lactee?
ieri 14:52
_ AI: Vești bune pentru băieții răi
ieri 12:32
_ Evenepoel revine pentru Turul Elveției
|
Comentarii:
Adauga Comentariu