23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Proiect: "Fără privatizări în următorii 5 ani și naționalizarea companiilor privatizate fraudulos". Proiectul PSD, inițial de Șerban Nicolae, a trecut tacit de Senat. Proiect sortit eșecului datorită slugoilor politici

Proiect: Nicio privatizare nu va mai avea loc în următorii 5 ani, iar acțiunile și activele de la companiile care au fost dovedite în instanță a fi privatizate fraudulos vor fi naționalizate înapoi, pentru ca statul să își recupereze prejudiciul, arată un proiect adoptat tacit de Senat, după ce a fost depășit termenul de dezbatere.

Proiectul a fost inițiat de senatorul Șerban Nicolae, care a mai depus o dată această inițiativă, dar nu s-a ajuns la dezbaterea sa.

Acum, proiectul va merge către Camera Deputaților, singura care mai trebuie să dea aprobare până ca el să fie trimis președintelui Iohannis spre promulgare.

Inițiatorii motivează că stoparea privatizărilor pentru cinci ani va permite statului "să-și reevalueze portofoliul de participatii, să efectueze investiții și sã-și eticientizeze prezența în acționariatul operatorilor economici care funcționează în sectoarele de interes economic strategic".

"Informațiile publice arată că, la acest moment, procesul de privatizare a participațiilor statului nu mai este o necesitate economică, iar resursele statului nu au nevoie de o asemenea sursă bugetară", susțin autorii legii, care prevăd însă că în cazul participațiilor statului cu o valoare de până la 2 milioane de lei, dispozițiile privind suspendarea procesului de privatizare nu se aplică. 

Mai mult, proiectul prevede măsuri pentru recuperarea prejudiciilor aduse statului de la persoanele care au săvârșit infracțiuni în procesul de privatizare sau în procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.  Astfel, parlamentarii PSD prevăd că "repararea prejudiciilor aduse intereselor statului în economie ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni se realizează prin restabilirea situatiei juridice anterioare săvârșirii infracțiunii" și "procurorul sau instanța de judecată ia măsurile legale de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii când prejudicierea intereselor statului a rezultat în mod vădit din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă".

De asemenea, potrivit proiectului, titlurile de despăgubire la Fondul Proprietatea dobândite fraudulos vor reveni statului. Mai mult, regiile autonome vor fi transformate în societăți comerciale administrate dualist, iar statul va crea un portofoliu de creanțe ale companiilor la bugetul de stat, care să poată fi tranzacționat.

 




(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Coronavirus: Trump îl acuză pe inspectorul general al Departamentului de Sănătate de crearea unui ''dosar fals''

Rusia și Qatar, acuzate că au dat mită pentru a organiza Cupa Mondială

Donald Trump a pierdut 1 miliard de dolari într-o lună din cauza coronavirusului

Coronavirus: Pandemia a făcut peste 80.000 de morți în lume (bilanț AFP)

Ecuador: Fostul președinte Rafael Correa a fost condamnat la opt de ani de închisoare pentru corupție

Fondatorul Twitter donează 1 miliard de dolari pentru a lupta cu noul coronavirus

Grupele sanguine și Coronavirusul - Cei cu grupa Sanguină O au o protecție suplimentară

ROMÂNIA ZIUA-18b: 7 Aprilie

CAMPIOANĂ NAŢIONALĂ, reprofilată pe VIDEOCHAT. Imagini incredibile FOTO

Coronavirus România. 4-Aprilie ora 20: 146-Morți. Cine sunt cei 146 de Morți Oficiali de Coronavirus? dacă nu vor băga rapid în carantină Bucureștiul capitala va fi răvășită de morți cum e Madridul astăzi

FERMA VEDETELOR 2016: Soţia lui MARCEL TOADER a făcut testul de sarcină. Rezultatul este..

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

România Ziua16b: 5 Aprilie. Cenzura incompetenților nu are limite. În Republica nord-coreană a lui Lodovic și Werner în weekend Virusul se odihnește și el. Doar 2 morți sâmbătă după ce au fost 24 și 22 în zilele lucrătoare

Coronavirus: Premierul britanic este în stare stabilă și nu are pneumonie (Downing Street)

Tarom va aduce în România 4 tone de echipamente medicale din China

Dolj: Un copil de 1 an și 7 luni a murit după ce a căzut de la etajul șapte al unui bloc din Craiova

Sindicalist despre ambulanțierul decedat: Colegul nostru se temea să intre în spital, că acolo e dezastru

Ministrul de Interne pregătește o nouă ordonanță militară - surse

Un medic, două asistente și o infirmieră de la SJU Alba Iulia, testate pozitiv, după contactul cu un pacient cu coronavirus

Coronavirus: Primul caz confirmat de îmbolnăvire în estul Libiei

Auto - F1: Marele Premiu al Canadei, amânat din cauza pandemiei de coronavirus

Colegiul Medicilor din Municipiul București solicită autorităților asigurarea cazării pentru personalul medical implicat în tratarea pacienților cu COVID-19

ROMÂNIA ZIUA-17b: 6 Aprilie

ROMÂNIA ZIUA-12b: În plină explozie a Coronavirusului, asistăm din nou la o scădere a infectaților pe FAKE-CIFRELE Inconștientului Guvern Lodovic

O mireasă VIRGINĂ a fost şocată când a văzut ce are soţul ei în pantaloni. Ce a urmat este INCREDIBIL

Alina Mungiu Pippidi si Romania Curată au incasat sume URIAŞE din finanţări SOROS, bani din care e platit si Mihai Goțiu si alți activiști care scriu la Romania Curată. Câţi bani de-ai lui SOROS toacă şmecherii de la ONG-urile ecologiste si civice

Bogdan Micu Prezice Diferit de Fluierul.ro

În fundul gol: noua formă proastă de protest a progresiștilor din Brazilia. Iar progresiștii de la The Guardian laudă penibil noua formă de artă "în fundul gol"

Ministrul Tătaru: La Brașov nu suntem într-un focar ca la Suceava

ANALIZĂ. 10 la sută din cei testați de COVID-19 în România au virusul. Care este cifra reală de îmbolnăviri și la ce să te aștepti de sărbători

ROMÂNIA ZIUA-18b

Luptele din UFC vor avea loc pe o insulă privată

Spitalele Focare de Infecție. Virusul le mulțumește lui Lodovic și Tătaru. Pacienţii victime sigure - "lăsați pe loc" în spitalele infectate. Au creat focarul, pentru că, nimeni testează medicii şi asistentele şi au dus infecţia acasă

Interlopul Adrian Corduneanu, zis Beleaua, umilit pe internet de un de un "şmecher dă Bucale" VIDEO

PROBLEME DE LOGICĂ: Unde a dispărut 1 leu?

EXATLON ROMANIA. Roxana Vancea, sărut pasional cu o concurentă. IMAGINI NECENZURATE

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Rusia: Roscosmos îl acuză pe Trump că a creat cadrul pentru cucerirea altor planete

Doctorița care l-a sfidat pe Putin și a alertat despre coronavirus, arestată și amendată: "M-au scos din mașină și m-au lovit la torace"

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

Pe timp de pandemie, SUA și Rusia se "războiesc" pe spațiul cosmic: "Toată lumea știe ce vine după ocuparea unor teritorii"

ROMÂNIA ZIUA-15b: 4 Aprilie

Doi urși panda s-ar fi împerecheat după ce grădina zoologică a fost închisă de pandemia de coronavirus

Coronavirus: Orașul Berlin anulează ceremoniile din mai pentru marcarea a 75 de ani de la sfârșitul războiului

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Anna Lesko, super hot în noul videoclip. Imagini interzise minorilor VIDEO

Şi-a prins fiica de 16 ani în pat cu un băiat! Reacţia mamei a fost extrem de dură

O româncă e CAMPIOANĂ la videochat. Vezi cât a reușit să rețină UN CLIENT!

Cum arăta distanțarea socială în 1666 sau De ce avem azi Legea lui Newton. Isaac Newton a fugit la țară timp de un an și a scăpat - în timp ce la Londra mureau 7000 de oameni în fiecare săptămână, adică atunci când 1000 de oameni mureau în fiecare zi.

ROMÂNIA 28-Martie Ziua 15-a: MINCIUNI. CA LA NOI LA NIMENI: În plină explozie a Epidemiei SCAD din nou - de data asta cu 40% - numărul de cazuri zilnice raportate de guvernul securistoido-progresist Lodovic-Werner

ISTORICUL SIGLEI GOOGLE: Motorul de căutare şi-a schimbat designul

Semnificaţia orelor şi minutelor. Ce sunt orele oglindă?

Coronavirus în România LIVE UPDATE 7 APRILIE | Peste 4.400 de cazuri confirmate și 184 de decese | 274 de oameni la terapie intensivă | 2.591 de teste făcute în ultimele 24 de ore / Situația în diaspora

Ciocoii Vechi și Noi: Cioloş continuă să-i atace mișelește pe artiștii români de la operă: "Oamenii creativi şi cu idei (adică străinii) nu au voie să fie excluşi de la Operă de atitudini retrograde (adică de românii retrograzi)"

PressAlert.ro - Grupul de Comunicare Strategică dezinformează. Numărul cadrelor medicale infectate cu COVID 19 în Timiș, de 14 ori mai mare decât cifrele oficiale

"SOLIDARITATE PENTRU EI" CAND VOR SA NE DEPORTEZE CU FORTA IMIGRANTI. DAR NU "PENTRU CATEI" CAND E VORBA DE SCHENGEN. FRANTA SI GERMANIA SE OPUN INTRARII ROMANIEI IN SCHENGEN. Aderarea României și Bulgariei la Schengen, afară de pe agenda Consiliului JAI

Fotbal: Uhrin Jr (Dinamo)- Cu Slavia, CFR are dezavantajul că a jucat multe meciuri grele până acum

MESAJUL OIERILOR PENTRU MITINGUL DE AZI Nu-i pasa nimanui decat noua ca in an de seceta, oile noastre vor muri infometate inchise printr-o lege aberanta in saivane atatea luni ca sa poata "vana sportiv" fara martori, braconierii, strainii si parlamentarii

A INCEPUT CEA MAI MARE CACEALMA DIN ISTORIA OMENIRII. SCOPUL? Inchiderea minelor si a termocentralelor pe carbune mult mai ieftine. COP21 Conferinta ONU pe "teme climatice" a inceput luni la Paris. Scumpirea Energiei prin falimentarea industriei carbunelui

Raluca Turcan: Motivele pentru care România nu intră în Schengen - legate exclusiv de respectarea statului de drept


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 219, afisate in 4 pagini.



ieri 21:13 ROMÂNIA ZIUA-18b
ieri 05:29 CITATUL ZILEI