16:26
Comentarii Adauga Comentariu

_ Atenționare - China se infiltrează în toate palierele europene. Investițiile lor se concentrează în zone strategice de unde greu vor mai fi scoși

Atenționare - China se infiltrează în toate palierele europene. Investițiile lor se concentrează în zone strategice de unde greu vor mai fi scoși

Acum câteva săptămâni, când am participat la Conferința de Securitate de la Munchen, am asistat la sosirea Directorului Biroului Comisiei Centrale a Afacerilor Externe a Chinei, Wang Yi.

Pompa și atenția care i-au fost acordate lui Wang au fost bătătoare la ochi, tot așa cum a fost și spațiul acordat în presă discursului ținut de el acolo, care a reiterat deja familiarele idei principale ale Beijingului despre abordarea Chinei menită a „face lumea un loc mai sigur”, scrie analistul Andrew A. Michta în Politico preluat de Rador.

Atât discursul respectiv cât și o masă rotundă ulterioară au clarificat că Wang venise acolo pentru a învrăjbi SUA cu UE - pentru a ataca America și a curta Europa. Iar multe dintre discuțiile care au urmat pe holurile sălii de conferință au evidențiat faptul că, după trei decenii de aprofundare a relațiilor economice, China e în foarte mare măsură o „putere în Europa”, în ciuda depărtării ei geografice.

Prin investițiile lui, prin accesul pe care îl deține la toate palierele societăților europene și, drept urmare, prin influența tot mai mare pe care o exercită asupra elitelor antreprenoriale și instituționale ale continentului, Beijingul e bine poziționat pentru a-și extinde considerabil rolul în politica europeană. Iar deciziile pe care Europa trebuie să le ia acum în privința viitoarelor ei relații cu China vor determina în mare măsură forma pe care o vor lua relațiile transatlantice în deceniul următor.

Pe măsură ce Beijingul constată că accesul său la tehnologia Americii și la cercetarea și dezvoltarea (R&D) ei devine tot mai restricționat, accesul lui la corporațiile europene și la baza de R&D a continentului va deveni cu atât mai important. Concomitent, dependența Europei - și mai cu seamă a Germaniei - de sub-componentele chinezești și de accesul la piața Chinei a crescut până la punctul în care Beijingul deține pârghii de influență extrem de puternice asupra guvernelor europene.

Merită de asemenea menționat că, chiar înainte ca pandemia să lovească cu întreaga ei forță, totalul investițiilor străine directe (FDI) ale UE în China se situa la peste 140 de miliarde de euro, în vreme ce ale Chinei în UE se situau la aproximativ 120 de miliarde. Și, în ciuda declinului investițiilor UE în China în cursul pandemiei, în 2022 a avut loc o răsturnare dramatică a acestei tendințe, cu investițiile UE în țară crescând cu un uluitor 92,2% de la an la an - iar cele ale Germaniei, în special, crescând cu 52,9% - conform datelor recente. Cu toate că investițiile UE sunt relativ modeste, dat fiind gabaritul economiei chineze, ele sunt direcționate spre lanțuri de aprovizionare vitale pentru industria europeană și e probabil să crească exponențial în următorii ani.

Similar, investițiile chineze în Europa sunt direcționate cu prioritate spre o gamă largă de elemente vitale ale infrastructurii - în special porturi, aeroporturi, companii de electricitate, ferme solare și eoliene, precum și firme de telecomunicații. În anumite domenii, China a fost în măsură să cumpere unele dintre cele mai inovatoare companii europene - de pildă KUKA Robotics din Germania, un furnizor de vârf de sisteme inteligente pentru uzine.

În consecință, importanța tot mai mare pe care o are China în calitate de partener de afaceri al Europei va influența deciziile politice din întreaga UE în următoarele două sau trei decenii, fapt care va așeza probabil prioritățile Europei pe o traiectorie de coliziune cu obiectivele strategice ale SUA, care se vor concentra pe confruntarea cu China în domeniile economic, militar și, din ce în ce mai mult, ideologic.

În prezent antreprenorii și analiștii europeni afirmă că în accepțiunea lor piața chineză este indispensabilă pentru persistența succesului economic al Europei în viitorul previzibil. Lideri ai mediului de afaceri argumentează că piața chineză e cea mai mare din lume, cu 1,4 miliarde de potențiali clienți, și subliniază că sectorul foarte dezvoltat de producție al Chinei este crucial pentru propriile lor rețele de lanțuri de aprovizionare. Ei mai argumentează și că poziția geografică a Chinei e avantajoasă, apropiată de piețele în curs de afirmare din Asia și de rute maritime cruciale.

În termeni generali, analiștii europeni văd China drept cea mai mare economie a lumii din perspectiva parității puterii de cumpărare, mulțumită deceniilor de creștere explozivă. Explicația lor e că prețul muncii rămâne relativ redus acolo și, cel mai important, că sectoarele producătoare cu valoare adăugată mare din China și Europa sunt complementare, dar și că potențialul de consum al pieței chineze e vital pentru creșterea exporturilor europene. Acest ultim aspect e mereu evidențiat în Germania, unde exporturile reprezintă aproape 40% din PIB.

Așadar, dacă dincolo de baltă, la Washington, dezbaterea se concentrează acum mai ales pe războiul din Ucraina, și tot mai mult pe cât de departe ar trebui să meargă SUA cu ajutorul lor pentru Ucraina împotriva Rusiei, există voci care argumentează că sprijinul nostru pentru război ne distrage de la adversarul real: China. Totuși, ce lipsește din această discuție e faptul că nu se poate pune problema să acorzi prioritate fie Rusiei, fie Chinei, dat fiind că China e un aliat apropiat al Rusiei și reprezintă deja o forță în Europa.

Ce se întâmplă acum în Europa - nu numai în privința deznodământului războiului, ci și a modului în care europenii își vor defini relațiile viitoare cu China - va determina forma relațiilor dintre America și aliații ei esențiali din Europa. De asemenea, deciziile pe care le va lua Europa referitor la politica ei față de China vor influența mult rezultatul competiției dintre SUA și China și în alte regiuni ale globului.

Articol de Andrew A. Michta (decan al Facultății de Studii Internaționale și de Securitate din cadrul George C. Marshall European Center for Security Studies și cercetător la Atlantic Council)


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ O istorie a nunților regale și a rochiilor - de la Grace Kelly la Sarah Chatto și Regina Letizia

_ Ar putea fi AXED în această dimineață? Personalul se teme pentru locurile lor de muncă pe fondul solicitărilor de anchetă independentă asupra ITV

_ May 28 in history

_ Traficanții sexuali victimizează copiii în toată SUA

_ Cele trei săptămâni care au încheiat cariera lui Phillip Schofield

_ F1: Odell Beckham Jr. și Conor McGregor participă la Marele Premiu de la Monaco

În interiorul pământului zombi din Philadelphia: dependenții de „Tranq” se înghesuie pe trotuare și împușcă în plină zi

_ Și-a declarat dragostea pentru Phil la o ceremonie strălucitoare de premiere... apoi a fost dus la un alt spectacol

_ Citiți cele mai bune extrase din foarte îndrăgita rubrica Low Life a lui Jeremy Clarke după moartea scriitorului

_ F1: Odell Beckham Jr. și Conor McGregor participă la Marele Premiu de la Monaco

_ Row Hotel New York City este „gratuit pentru toți” de droguri, sex și violență, deoarece a fost închis turiștilor

_ Mama care se confruntă cu deportarea ar putea fi forțată să-și lase fiica cu dizabilități în Australia pentru a primi îngrijire

_ Bijutierul vedetelor spune că taxa turistică a „omorât” afacerile internaționale din capitală

_ În interiorul pământului zombi din Philadelphia: dependenții de „Tranq” se înghesuie pe trotuare și împușcă în plină zi

_ Jack Draper speră că luptele pentru accidentări sunt în spatele lui, în timp ce se pregătește să facă debutul la French Open

_ LeBron James se adresează Twitter pentru afirmațiile lui Eric Lewis privind „contul arzător”.

_ Alegeri în Turcia | Turcii îşi aleg azi preşedintele: Erdogan, în faţa lui Kilicdaroglu în sondaje

_ Avertismentul unui ministru olandez: tranziţia ecologică a Europei este imposibilă fără China

_ VIC: Epava unei mașini într-un accident de groază care a ucis patru adolescenți dezvăluie gradul terifiant al coliziunii

_ Inter Miami trece pe ULTIMA în Conferința de Est a MLS, pe măsură ce presiunea crește asupra lui Phil Neville

_ Accident de la Bochara Victoria: Patru oameni au murit și unul a fost rănit într-o spargere de groază pe un drum de țară

_ Lovitură totală pentru Simona Halep! Mişcare şocantă a lui Patrick Mouratoglou. Ce a putut să facă înaintea procesului

_ Max Verstappen ocupă pole-ul pentru Marele Premiu de la Monaco cu Lewis Hamilton și Sergio Perez în dificultate

_ Trupele talibane și iraniene fac schimb de focuri de armă puternice peste graniță într-o explozie dramatică

_ Într-un extras din memoriile ei, regretata TINA TURNER dezvăluie modul în care Bowie și Jagger au venit în ajutorul ei

_ Și-a declarat dragostea pentru Phil la o ceremonie strălucitoare de premiere... apoi a fost dus la un alt spectacol

_ Steven Naismith și Lee Johnson se ciocnesc în scene urâte, în timp ce o ceartă în masă izbucnește în Edinburgh Derby

_ Miniștrii sunt acuzați de mușamalizare într-un caz juridic care îl implică pe fostul ambasador la Washington

_ Spurs vor 100 de milioane de lire sterline pentru Kane și Arsenal ochi 90 de milioane de lire sterline Rice - cinci celebre pe piață

_ Brighton caută să-l semneze pe portarul Livingston, în vârstă de 21 de ani, Brian Schwake

_ Emma Răducanu este renunțată la rolul Vodafone de la Wimbledon

_ Sa'Myah Smith de la LSU spune că este „grozată” după ce a leșinat în timpul discursului lui Biden la Casa Albă

_ FCSB - Rapid: Elias Charalambous se declară dezamăgit de înfrângerea suferită în fața giuleștenilor

_ MLB: Pitcherul David Hess dezvăluie că cancerul său a revenit și are nevoie de o intervenție chirurgicală, deoarece Liam Hendriks donează

_ Borussia Dortmund 2-2 Mainz: Niklas Sule înscrie egalarea târziu, dar Dortmund ratează titlul

_ Max Verstappen ocupă pole-ul pentru Marele Premiu de la Monaco cu Lewis Hamilton și Sergio Perez în dificultate

_ Starul de 1000 lb Sisters Tammy Slaton arată pierderea dramatică în greutate fără suport de oxigen

_ Ultima 'strigare' înainte de vot: Cum și-au mobilizat Erdogan și Kilicdaroglu alegătorii înainte de finala prezidențială din Turcia

_ Radu Cristescu, după episodul 'Restaurantul': Radu Popa și Vasile Dâncu trebuie să dea explicații, conducerea PSD să ia măsuri

_ Echipa de bombe a sunat la Spitalul Alfred după ce un pachet suspect a fost găsit la unitatea din Melbourne

_ Joe Biden, discuții cu Kevin McCarthy pentru a evita o incapacitate de plată a Statelor Unite

_ LIVE Alegeri în Turcia: S-au deschis urnele de votare /Începe bătălia pentru putere

_ Celtics devine a patra echipă din istoria NBA care a ripostat de la deficitul de 3-0 după victoria în meciul 6 împotriva Heat

_ Supraviețuitor al Holocaustului care se confruntă cu lipsa unui adăpost în Bondi Junction, salvat printr-un act plin de căldură

_ Celtics devin prima echipă din istoria NBA care a ripostat de la deficitul de 3-0 după victoria în meciul 7 împotriva Heat

_ Hong Kong critică Amnesty International în cazul dispariției unui student musulman uigur

_ Un bărbat ar fi înjunghiat până la moarte la Redbank, deoarece vecinii din Ipsqwich își amintesc că au țipat

_ Ion Cristoiu: Cum sună o linguşire inteligentă

_ Rusia strică sărbătoarea ucrainenilor: Atacuri în Kiev, de ziua orașului / Au fost raportate victime

_ Spune-i lui Sid 1.000 de lire sterline ale lui au crescut la 16.200 de lire sterline

_ Înțelegerea care poate salva America: Biden şi republicani au ajuns la un acord pentru evitarea incapacităţii de plată

_ Max Verstappen ocupă pole-ul pentru Marele Premiu de la Monaco, alături de Fernando Alonso în primul rând

_ Fury ca jurnaliști trebuie să fie taxat cu 137 de lire sterline fiecare pentru a participa la conferința Partidului Conservator

_ Joan Collins iubește M&S: Starul Dynasty, 90 de ani, glumește că „ține afacerea pe linia de plutire”

_ Holly îl blestemă pe Phil: Willoughby spune că l-a întrebat pe co-starul Schofield „direct” dacă „a fost adevărat”

_ Acordul privind plafonul datoriilor dintre Casa Albă și Republica Populară Ajunsă în principiu

_ John Holmes a văzut și a făcut totul la Leicester și reflectă asupra situației clubului

_ Leigh Wood recâștigă titlul WBA la greutate-penă cu victoria prin decizie unanimă asupra lui Mauricio Lara

_ Turcia se îndreaptă spre primul scrutin prezidențial cu două tururi de alegeri

_ Crește presiunea asupra eco-zeloților pentru a dezvălui unde sunt mieii furați de la moșia Royal Sandringham


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1043, afisate in 18 pagini.