07:27
Comentarii Adauga Comentariu

_ 13 morți și zeci de răniți în urma seismului care a lovit Afganistanul

13 morți și zeci de răniți în urma seismului care a lovit Afganistanul

Cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa şi 44 au fost rănite în nord-vestul Pakistanului, a precizat un oficial guvernamental pakistanez, iar spitalele din provincia Khyber Pakhtunkhwa (nord) au instituit starea de urgenţă pe parcursul nopţii, potrivit Agerpres.

În Afganistan, cel puţin patru persoane au fost ucise şi alte 50 au fost rănite, a precizat un oficial din Ministerul Sănătăţii din această ţară.

Locuinţe şi clădiri din ambele state au fost de asemenea avariate, au mai spus autorităţile.

Seismul a fost resimţit până la 1.000 de kilometri distanţă, de circa 285 de milioane de persoane din Pakistan, India, Uzbekistan, Tadjikistan, Kazahstan, Kirghizstan, Afganistan şi Turkmenistan, a precizat Centrul Seismologic Euro-Mediteraneean (EMSC).

Epicentrul a fost localizat în munţii Hindukuş, în provincia puţin populată Badakhshan (nord-estul Afganistanului), la o distanţă de 40 de kilometri sud-est de satul Jurm şi la adâncimea considerabilă de 187 de kilometri, potrivit Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS).

În provincia Khyber Pakhtunkhwa din Pakistan, Abdul Basit, un înalt funcţionar, a precizat că pe lângă persoanele decedate şi rănite, cel puţin 19 locuinţe au fost avariate.

Shafiullah Rahimi, purtător de cuvânt al Ministerului pentru gestionarea dezastrelor din Afganistan, a spus marţi seară că două persoane şi-au pierdut viaţa în provincia estică Laghman.

Regiuni extinse din Asia de Sud sunt active din punct de vedere seismic întrucât o placă tectonică denumită Placa indiană presează înspre nord, în Placa eurasiatică.

Un seism cu magnitudinea 6,1 produs anul trecut în estul Afganistanului a ucis peste 1.000 de persoane.

În 2005, cel puţin 73.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui seism cu magnitudinea 7,6 produs în nordul Pakistanului.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ VDH: A fost întotdeauna doar despre puterea cu stânga

_ Philadelphia Crime Valul de efracții, furturi și furturi de mașini se revarsă în suburbiile din apropiere

_ Fără râs: John Cleese ține cont împotriva apelurilor de a anula scena din „Life Of Brian”

_ Peste 50.000 de magazine din SUA se vor închide până în 2027, potrivit UBS

_ Amintiți-vă de cei căzuți... și de cei pe care i-au lăsat în urmă

_ Consilierii generali PSD vor depune o plângere penală: 'Pe ordinea de zi se află un proiect furat'

_ Ruth Langsford este „încă în legătură” cu fostul iubit al lui Phillip Schofield

_ Femeie înjunghiată până la moarte în Endeavour Hills, Melbourne, cu un bărbat în custodia poliției

_ Reducere de 500 de dolari la factura de energie pentru o jumătate de milion de australiani cu reducere acordată de guvernul albanez

_ Doi foști ogari de curse foarte blânzi găsiți aruncați pe autostrada Hume, NSW

_ Starurile australian de cricket Lyon, Carey se unesc cu Ferguson de la Manchester United, ten Hag, Beckham

_ David Koch demisia: gazda de la Sunrise devine necinstită în direct după anunțul său șoc de părăsire

_ Copilul Tennant Creek a fost transportat de urgență la spital după ce a fost agresat de un bărbat

_ Franța va deschide prima fabrică de baterii de mașini electrice în procesul de „reindustrializare”.

_ Țara Galilor vs Iran Cupa Mondială 2022 - Știri echipe, ora de start, canal TV, stream, head-to-head

_ Gazda BBC Radio care susține că a fost agresată de Rolf Harris la 16 ani își rupe tăcerea după moartea lui

_ Ivanka Trump este văzută discutând cu Prințul William la nunta regală din Iordania

_ Papa le va permite femeilor să voteze la reuniunea mondială a episcopilor

_ USR şi Forţa Dreptei au contestat Legile Educaţiei la Curtea Constituţională

_ Înfruntarea lui Tyson Fury la categoria grea cu Dillian Whyte va merge la licitații pe 11 ianuarie

_ Sportivul trans care a „dobit” recordul feminin Parkrun a fost căsătorit până acum patru ani

_ Însărcinată, Jessie J rămâne șocată, fiind surprinsă de prieteni după ce a plecat înapoi în Marea Britanie

_ Heidi Klum primește o palmă obraznică pe fund de la soțul cochet Tom Kaulitz

_ Președintele LaLiga, Javier Tebas, își cere scuze starului Real Madrid, Vinicius Jr

_ Războiul din Ucraina, ziua 101, Anul 2. Rusia atacă Ucraina cu rachete de Rusalii / Un copil a fost ucis şi 22 de persoane au fost rănite într-un atac lângă Dnipro

_ Familie predă o carte de bibliotecă un SECUL depășit de scadență scapă de 1.756 USD din taxe restante

_ Ultimele cuvinte tragice ale mamei către fiul Joshua Elmes ucis în accidentul din Hamilton

_ Sărbătorile zilei de 30 mai - Sfântul Isaachie Mărturisitorul

_ Gold, silver, bronze medals grabbed by Romanian students at Int'l Asian Physics Olympiad

_ Se anunță haos în București: protestarii din Educație mărșăluiesc și se duc la ușa lui Iohannis

_ Analistul NBA și membrul Hall of Fame, Charles Barkley, critică Boston Celtics inconsecvenți după victoria Miami Heat

_ Cele mai performante acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti

_ Sarah Beeny dă relatări emoționante despre diagnosticul ei de cancer

_ Intrăm într-o nouă era a IT-ului! Şeful Nvidia: Oricine poate fi acum programator / Am ajuns la punctul de inflexiune al unei noi ere informatice

_ Patrick Vieira numește cel mai tare stadion pe care a jucat în timpul carierei sale

_ Noul guvernator al autonomiei găgăuze l-a vizitat pe Șor în Israel

_ Preot, despre importanţa relaţiilor în căsnicie: A fi credincios nu înseamnă să refuzi problema trupească, plăcerile trupeşti, impulsurile trupeşti

_ Restricţii de circulaţie vineri şi sâmbătă pe DN 73C şi DN 7C Transfăgărăşan

_ Comisia Europeană anunţă lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii câştigători ai unui concurs de desen

_ Un bărbat din Melbourne cu plăcuțe DANOUT care îl atacă pe Dan Andrews pierde apelul VicRoads

_ Minoritatea evazivă: genul non-binar în Europa preistorică

_ Bărbatul mărturisește că a ucis proprietarul în urmă cu 15 ani, arată înregistrările poliției

_ La mulți ani Prințesa Lilibet! Cum vor sărbători familia Sussex Lili împlinește 2 ani


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 43, afisate in 1 pagina.