21:29
Comentarii Adauga Comentariu

_ Kelemen Hunor intră tare în discuțiile despre pensiile speciale: Nu poate să fie pensia mai mare decât salariul, este inacceptabil

Kelemen Hunor intră tare în discuțiile despre pensiile speciale: Nu poate să fie pensia mai mare decât salariul, este inacceptabil

Kelemen Hunor a precizat, marţi seară, la TVR Info, că statul trebuie să decidă ”dacă se dă ceva în plus” dincolo de principiul contributivităţii la pensie.

”Am susţinut şi voi susţine câteva principii importante în ceea ce priveşte pensiile de serviciu. În primul rând, statul român trebuie să decidă, dacă, pentru cei care se află în serviciul public şi au nişte interdicţii, nişte incompatibilităţi, dure, pentru alţii mai puţin dure, dincolo de principiul contributivităţii se dă ceva în plus sau nu se dă. Asta este prima întrebare. Pentru marea majoritate a celor care intră în această definiţie, s-a hotărât, se dă ceva în plus. Principiul contributivităţii nu trebuie schimbat în niciun fel, dar să vedem cât se dă. Unde sunt interdicţii şi incompatibilităţi dure? La magistraţi în primul rând, apoi la militari, apoi la politicieni. Sunt câteva categorii despre care se discută permanent. Trebuie văzut pentru anii petrecuţi în serviciul public ce se dă în plus, dacă asta este decizia statului. Şi eu susţin că da, pentru cei care stau în serviciul public”, a declarat Kelemen Hunor.

”După aceea, un alt principiu, nu poate să fie pensia mai mare decât salariul. Este inacceptabil. Nu se poate să aduni tu în ultima perioadă de activitate toate sporurile, toate plusurile care pot fi adunate legal şi apoi calculezi un salariu de unde pleci şi vei avea o pensie mai mare decât salariul net obişnuit. Nu se poate accepta aşa ceva, indiferent cine şi cum se supără. După care nu se poate accepta să ieşi la pensie la 50 de ani şi să primeşti toată pensia, după care te angajezi undeva, unii înapoi chiar la stat. Mai ales la magistraţi. Dacă societatea are nevoie de tine că ai experienţa solidă profesională, ştiinţifică şi experienţă de viaţă, iarla 50-52 de ani ieşi la pensie. Poţi să ieşi la pensie mai devreme, dar nu primeşti pensia de serviciu până nu îndeplineşti vârsta de pensionare. Chiar trebuie să vedem cum se depopulează Parchetul General şi toate structurile justiţiei, fiindcă oamenii, mare majoritate, pleacă”, a subliniat Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR a mai spus că România nu se află în situaţia de a pierde banii din PNRR.

”Cred că ne încadrăm în termen. Dacă legea va fi atacată la Curtea Constituională, nu cred că se va sta mult pe această lege (...) Nu suntem în situaţia de a pierde bani pe proiectele asumate în PNRR şi neduse la bun sfârşit”, a mai adăugat Kelemen Hunor.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Părinții unei femei autiste din Louisiana au insistat că a fost decizia ei să rămână pe canapea

_ Părinții unei femei din Louisiana, în vârstă de 36 de ani, găsite moartă, „confundate cu o canapea” acuzată de crimă de gradul doi

_ Lacey Fletcher a fost văzută ultima dată în public cu 15 ani înainte de moartea ei, dezvăluie vecinii

_ Povestea adevărată din spatele filmului călugărițelor lesbiene numit „cel mai rasiant film din acest an”

_ Părinții unei femei din Louisiana, în vârstă de 36 de ani, găsite moartă, „contopite cu o canapea”, acuzată de crimă de gradul doi

_ Tucker's Back! În întoarcere triumfătoare, demolează propaganda barajului din Ucraina, masacrează MSM pentru că a ignorat „bomba mileniului” OZN

_ Acum, școala își ANULĂ evenimentul de Ziua Mândriei „în plină desfășurare”, inclusiv discursul controversat al reginei drag

_ Prince Harry takes stand again in historic court battle with tabloids

_ Dezvăluirea de 15 minute a Lisei Wilkinson despre Linda Reynolds în timpul întâlnirii cu Brittany Higgins

_ Se adună nori de furtună pentru cea mai mare economie a lumii: Guvernul american are nevoie de un împrumut-mamut

_ Se pune la cale o alternativă la coaliţia PSD-PNL

_ Două transporturi agabaritice - restricţii pe mai multe drumuri

_ Ministrul de interne maghiar: Majoritatea globală dorește pace în Ucraina. Nu trebuie să avem încredere în mainstream-ul politic liberal

_ Destruction of Nova Kakhovka Dam: 'Overwhelming' evidence points to Russia

_ Cum a murit regele Decebal: Ipoteze uluitoare privind sfârșitul conducătorului dac

_ Amenzi de aproape un milion de lei aplicate de Protecţia Consumatorului, după controale la aproximativ 100 de supermarketuri în regiunea de vest

_ Asociaţia Cultul Eroilor solicită Primăriei Miercurea-Ciuc reabilitarea monumentului Ostaşului Român Necunoscut

_ Fiul lui Tiger Woods, Charlie, în vârstă de 14 ani, câștigă turneul pentru juniori cu EIGHT STROKES în fața tatălui său mândru

_ Vreau să-i dau fiicei mele nenăscute numele acestui băiat inspirat de Derry Girls

_ Cel puțin 21 de persoane au murit în atacuri teroriste suspectate în Burkina Faso

_ Mass-media îl defăimează pe Robert F. Kennedy, Jr. pentru „Teoriile conspirației”, chiar dacă multe devin realitate

_ Education Ministry says its data on strikers come from school inspectorates' reports

_ AL DOILEA mare juriu investighează gestionarea de către Trump a documentelor clasificate

_ Sporty Kate se îmbracă cu pantaloni de trening și antrenori pentru a întâlni jucătorii de rugby în Maidenhead

_ Aspirant avocat, 22 de ani, înjunghiat până la moarte, a fost victima unei „identități greșite”, se află în judecată

_ Și apoi au fost 11: Christie lansează o campanie prezidențială, îl ciocănește pe Trump după nume

_ PM Ciuca congratulates new Bulgarian Prime Minister, Nikolai Denkov

_ Cel mai bun risotto din lume NU este din Italia – conform experților în alimentație

_ ‘Horrific consequences’: International leaders react to Ukraine dam destruction

_ Fiorentina vs West Ham: ora de începere a finalei Europa Conference League, cum să vizionați, cote

_ TotalSoft reports increasing revenues on Q1 by about 23 pct

_ Lege aprobată de Parlament: 2023, instituit ca „Anul Iuliu Maniu”

_ HealthMin Rafila: We are trying to find solutions so that there will be no strike in healthcare sector

_ Right Force Party and USR deputies table simple motion called 'I dare to support education'

_ Au mai rămas fani? Bud Light �Disparut� se confruntă acum cu cel de-al doilea boicot, dar de data aceasta din partea st�ngacilor

_ LOVE ISLAND 2023 LIVE: Bombshell Zachariah se întâlnește cu Catherine

_ Numărul morților cauzat de Covid crește brusc, declanșând un avertisment urgent din partea doctorului Norman Swan de la ABC

_ Sărbătorile zilei de 7 iunie - Sfântul Teodot și Sfânta Zenaida

_ Moment emoționant Starul NRL Josh Addo-Carr îi dă tânărului fan tricoul de pe spate de ziua lui

_ Yamba, NSW, împușcare: licența de armă a lui Wayne Smith a fost retrasă înainte de moartea fiului său și a fiului Noah

_ Personalitatea „îngrijită” a lui Josie Gibson o face înlocuitorul perfect pentru Phillip Schofield

_ Deputatul AUR acuzat că sună parlamentari să-i înjure: 'Nu-mi amintesc'

_ Băiatul de 14 ani, care a murit la vechea școală a lui Lewis Capaldi, a fost „pus într-o sufocare”

_ De ce sunt atâtea cutremure?

_ Antibiotice Iaşi a primit peste 4 milioane de lei de la MIPE pentru construirea unei centrale fotovoltaice

_ Întrebări și răspunsuri privind preluarea Man United: Care este oferta finală a șeicului Jassim și când este termenul limită?

_ London Irish dosar pentru administrare după suspendare

_ Vocea Campanierii nu cer boicotarea CBA, Woolworths, Coles pentru sprijinirea lui Da la referendum

_ Grup infracţional care ar fi traficat prin România 300 de migranţi, destructurat

_ Festivalul Internaţional de Film Transilvania - 32 de filme franceze vor fi difuzate la Cluj-Napoca

_ Japonia își exprimă „îngrijorări serioase” cu privire la patrulele aeriene comune China-Rusia

_ Representatives of Bucharest Municipality will authorize teachers' protests

_ Pentru păcatele ei, telespectatorii lansează un thriller psihologic „formul și lent” de pe Canalul 5

_ Pope Francis in hospital for abdominal surgery

_ Indonezia va deporta un surfer australian după un atac în stare de ebrietate

_ Police, protesters clash over Kenya finance bill

_ Red Cross facing financial crisis amid €440mn budget deficit

_ Germania se confruntă cu o lipsă de energie electrică și se poate aștepta să vadă industriile să părăsească țara

_ Activiştii au vopsit cu portocaliu un jet privat

_ Fregata Regele Ferdinand a realizat peste 100 de verificări ale navelor comerciale în cadrul misiunii din Marea Mediterană


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1128, afisate in 19 pagini.



ieri 15:04