![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Greenpeace: Rusia a livrat Franței 25 de containere cu uraniu![]() Greenpeace: Rusia a livrat Franței 25 de containere cu uraniuUn cargou a descărcat luni dimineaţa în portul Dunkerque mai multe cilindre de uraniu provenit din Rusia, a constatat un jurnalist al AFP. "Aceasta este o nouă ilustrare a faptului că industria nucleară franceză continuă să facă comerţ cu uraniu cu Rosatom", gigantul public rus în domeniul nuclear, a reacţionat Pauline Boyer, însărcinată cu campania asupra energiei nucleare şi tranziţiei energetice. "Continuarea acestui comerţ nuclear cu Rusia, pe timp de război, este scandalos", a denunţat ea cu referire la invazia declanşată de Moscova asupra Ucrainei. "În această dimineaţă, la Dunkerque, cargoul rus Baltiiskii 2022, sosit din Sankt-Petersburg, a descărcat 25 de containere cilindrice ce conţin uraniu îmbogăţit rusesc, pentru grupul francez Orano (fost Ariva)", a afirmat Greenpeace într-un comunicat, în ajunul unui vot solemn în Adunarea Naţională asupra proiectului de lege privind accelerarea dezvoltării sectorului nuclear. Potrivit ONG-ului, cilindrii au fost apoi "încărcaţi în circa zece camioane cu destinaţia" uzinei Pierrelatte, în departamentul Drôme. Aceasta este, tot potrivit Greenpeace, cea de-a 7-a livrare de uraniu către Franţa provenind din Rusia de la începutul invaziei asupra Ucrainei, pe 24 februarie 2022. Într-un raport din 11 martie, organizaţia denunţase legătura de "dependenţă" a Franţei faţă de sectorul nuclear rus, care nu este vizat de sancţiunile internaţionale, spre deosebire de hidrocarburi. ONG-ul a dezvăluit că Franţa primise din Rusia "o treime din uraniul îmbogăţit necesar funcţionării centralelor nucleare franceze timp de un an", o triplare în 2022, potrivit organizaţiei. Guvernul francez a respins această argumentaţie, asigurând că Franţa "nu depinde în niciun fel de Rusia pentru funcţionarea parcului său electro-nuclear" şi "a ştiut să-şi diversifice sursele de aprovizionare". "Dacă guvernul vrea să fie în coerenţă cu sprijinul său pentru populaţia ucraineană, el trebuie să rupă toate contractele cu Rosatom", a mai declarat Pauline Boyer.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
05:31
_ May 28 in history
ieri 20:54
_ A murit un cunoscut afacerist local
ieri 15:21
_ Svitolina, din nou campioană la Strasbourg
ieri 14:41
_ Pierde SUA lumea?
ieri 11:41
_ Luongo: Fără armistițiu cu Heartland
ieri 07:42
_ Țăranii care au bătut aur (în Yorkshire)
ieri 05:42
_ May 27 in history
|
Comentarii:
Adauga Comentariu