![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Barcelona îi cere lui Ousmane Dembélé să plece 'cât mai repede posibil'![]() Barcelona îi cere lui Ousmane Dembélé să plece 'cât mai repede posibil'Sătulă de tergiversările lui Ousmane Dembélé, care încă nu și-a prelungit contractul, Barça i-a cerut francezului să părăsească clubul în această iarnă, informează publicația L'Équipe, informează Mediafax. Prin vocea directorului său sportiv Mateu Alemany, Barça a anunțat joi dimineață că i-a cerut lui Ousmane Dembélé să plece de la club „cât mai repede posibil". Aflat la final de contract în iunie, extrema internațională franceză în vârstă de 24 de ani a primit mai multe oferte de prelungire și i-ar fi mărturisit lui Xavi, antrenorul său, dorința de a rămâne. Însă până în prezent nu s-a ajuns la niciun acord între clubul catalan și reprezentanții jucătorului. „Nu se pare evident că jucătorul vrea să continue și să se implice în proiectul de viitor al Barça", a declarat Alemany. „În aceste condiții, i-am spus lui și agenților săi că trebuie să plece cât mai repede posibil. " Xavi, antrenorul lui Barça, îi dăduse un ultimatum jucătorului miercuri, într-o conferință de presă: „Ori prelungește, ori pleacă". El nu l-a convocat pentru optimile de finală din Copa del Rey împotriva lui Athletic Bilbao, ce se joacă joi seara la San Mamés. „Decizia antrenorului este în concordanță cu poziția clubului și cu evoluția evenimentelor", a spus Alemany. „Faptul că nu este convocat este consecința logică care a evidențiat clar dorința jucătorului de a nu continua. " Sosit la Barça în vara anului 2017, după un sezon la Borussia Dortmund, Dembélé a jucat doar 129 de meciuri, în patru ani și jumătate la clubul blaugrana, din cauza unei serii de accidentări care l-au ținut departe de teren aproape doi ani în total.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
10:03
_ „MOTIVAT DE URĂ”
ieri 21:22
_ ANDROID...
ieri 21:22
_ UPDATE: APLICAȚIA DRUDGE IPHONE, IPAD...
ieri 21:22
_ Brees sugerează revenirea NFL...
ieri 21:20
_ Amber reia mărturia...
ieri 21:19
_ SET DE AUZ OZN PENTRU DEAL...
ieri 21:17
_ Tom Cotton arată planurile '24...
ieri 21:17
_ Pence se întoarce din morți GOP...
ieri 21:15
_ Vânzătorul furios!
ieri 21:15
_ Marched With Proud Boys pe 6 ianuarie...
ieri 21:11
_ „MOTIVAT DE URĂ”
ieri 21:11
_ CHINEZA ȚINTĂ TAIWANEZA
ieri 21:10
_ Negocieri între Ucraina și Rusia. Pe net
ieri 20:17
_ CRISPR acum posibil la gandaci
|
Comentarii:
Adauga Comentariu