23:59
Comentarii Adauga Comentariu

"STUDIU" PROGRESIST: Despre Cum apare viața din Nimic: "La un moment dat, ingredientele necesare formării unor polimeri de RNA au ajuns la concentrații suficiente în lacuri și s-au conectat între ele". De ce nu le "conectați" voi în laborator?

Nota Redacției :

Celula e un supercomputer cu un program (ADN-ul) ultrasofisticat. Un supercomputer capabil să se repare, să evolueze și să producă singur alte supercomputere.

Cât de prost sau cât de parșiv trebuie să fii ca ateu progresist, ca să crezi sau să spui că "a bătut vântul și valurile" și a apărut din senin "așa ceva"?

Crede cineva că pot răsări supercomputere din valuri?

Noul studiu are la bază "cercetări exhaustive și calcule" astrofizice, geologice, chimice și biologice, potrivit cercetătorilor de la Universitatea McMaster din orașul canadian Hamilton, a căror cercetare a fost publicată luni în Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America (PNAS).

Potențialul apariției vieții în acele "mici mări calde" a fost evocat de biologul britanic Charles Darwin, părintele teoriei evoluției speciilor, într-o scrisoare din 1871.

"Dar dacă am putea să concepem că într-o mică mare caldă, în prezența a tot felul de săruri de amoniac și acid fosforic, a luminii, căldurii, electricității etc., un compus proteic s-a format pe cale chimică, pregătit să suporte schimbări încă și mai complexe", scria celebrul savant britanic în acel text.

De atunci, oamenii de știință opun această ipoteză aceleia potrivit căreia apariția vieții pe Terra se datorează puțurilor hidrotermale de pe fundurile oceanelor.

Noul studiu sugerează că prima teorie are un grad mai mare de probabilitate, deoarece un ciclu de tip "perioadă secetoasă — perioadă umedă" a fost necesar pentru a permite conectarea blocurilor moleculare de bază și formarea unor molecule autoreplicante de acid ribonucleic (ARN).

Aceste molecule de ARN constituie primul cod genetic al vieții terestre, apărând înainte de celebrul ADN, potrivit cercetătorilor canadieni.

"Pentru a înțelege originea vieții, trebuie să înțelegem Terra de acum câteva miliarde de ani", a declarat Thomas Henning, cercetător la Institutul Max Planck din Germania.

"Așa cum arată studiul nostru, astronomia a furnizat o parte crucială a răspunsului. Datele despre modul în care Sistemul Solar s-a format au consecințe directe asupra originii vieții de pe Terra", a afirmat același om de știință, citat luni de AFP.

În urmă cu 3,7 miliarde de ani — 4,5 miliarde de ani, planeta noastră era bombardată de meteoriți cu un ritm de 8-11 ori mai mare decât în prezent. Atmosfera de atunci era "dominată de gaze vulcanice și solul era rar, întrucât continentele abia se ridicau de pe fundul oceanului mondial", potrivit acestui studiu.

La un moment dat, ingredientele necesare formării unor polimeri de RNA au ajuns la concentrații suficiente în lacuri și s-au conectat între ele, în timp ce nivelul apei fluctua în funcție de ritmul precipitațiilor, evaporărilor și scurgerilor.

Acele forme primitive de viață au evoluat până la dezvoltarea ADN-ului, considerat "prea complex pentru a fi primul element de viață ce a apărut pe Terra", potrivit explicațiilor oferite de Ralph Pudritz, cercetător la Universitatea McMaster. "Viața a trebuit să înceapă prin altceva, iar acel altceva a fost ARN-ul", a adăugat el.

Citeşte şi Exista viaţă pe Terra în urmă cu 3,95 miliarde de ani?

 

(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Nicușor Dan :"Am fost plătit cu 300 - 400 de euro de Fundația Soros ca să merg la o conferință". Numai cu 300-400 de euro, Nicușor? Dar cei peste 120.000 de euro luați doar în ultimul timp de la FDSC.ro, pușculița lui Soros și a Norvegienilor?

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

GROAZNIC. Der Spiegel anunță "Român MORT DE CORONAVIRUS la cules sparanghel în Baden-Württemberg" . Werner și Lodovic cei care au făcut acordul cu Merkel pentru trimiterea de români în una din cele mai infectate zone din lume trebuie să plătească

TICĂLOȘII. IATĂ ce fac acești USR-iști, porecliți pe drept cuvânt "Uniunea lui Soros din România". Deputații USR s-au abținut la votul - ce marca Unirea Transilvaniei cu România - la legea privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Profesorul pervers: Făcea sex cu două eleve, dar gelozia uneia l-a dat de gol

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Steaua, învinsă de FC Vaslui, scor 1-0, în etapa a XXVII-a a Ligii I

">

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

O mireasă VIRGINĂ a fost şocată când a văzut ce are soţul ei în pantaloni. Ce a urmat este INCREDIBIL

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Peste 30.000 de oameni au trecut prin vamă fără control epidemiologic

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

Cum au fost îngropate marile uzine ale Epocii de Aur, la care erau abonate marile state ale lumii. "Eram brici până în 89"

Gândurile lui Cristoiu: Mi s-a părut un exercițiu de ceaușism fără precedent. Vă garantez că vor umbla la termometre

Noi măsuri de relaxare de la 1 iunie. Ce a declarat Raed Arafat despre deschiderea mall-urilor

Gest de omenie. Muncitorii din Sri Lanka alungați din Botoșani au fost angajați în Cluj. Ce lucrează acum aceștia

Comisia Europeană suplimentează la nivelul de 40 de miliarde de euro bugetul pentru tranziția ecologică

Şi-a prins fiica de 16 ani în pat cu un băiat! Reacţia mamei a fost extrem de dură

Bunicul-porno: două fetițe de cinci și șase ani, violate și filmate de un bărbat de 67 de ani în județul Iași

Vine sezonul de ambrozie. Te ajută masca de protecție dacă ești alergic?

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Sex cu eleve de 14 ani și obligarea lor la prostituție. Ce au pățit "amanții" de 60 de ani care au racolat minore pentru sex

Avertizare meteo de vreme rea. Transfăgărășanul este sub nămeți. În unele zone, zăpăda a atins și 6 metri

Avarie de proporții la Galați: zeci de mii de gălățeni au rămas fără curent electric și fără apă

NEPOTISMUL AFRICAN AL PSD LA MAXIM. Fiica lui Mămica, care şi-a dorit să fie prezentatoare meteo în sutien și bikini, Andreea Arcan Apostol 27 de ani, a fost numită de Cenușiul Grindeanu, Noua Şefă a Funcționarilor Publici cu rang de Subsecretar de Stat

ASIA EXPRESS, imagini pentru adulţi: Vârciu a dezbrăcat-o pe Daniela Crudu. LIVE VIDEO A1

Premier League are dată de start! Când revine cel mai spectaculos campionat

Datele a 100 de milioane de utilizatori ai site-ului de ntrebări și răspunsuri Quora au ajuns pe minile hackerilor

EXCLUSIV. Profesorul Alexandru Rafila la "Marius Tucă Show", joi, 28 mai, de la ora 18.00

Ion Alexie, medic infecționist în SUA: După zece zile de la primul test pozitiv, dacă nu are febră, pacientul este externat

Locuiești în altă țară și vrei să vii în România după 1 iunie? Până când e valabilă izolarea la domiciliu și care sunt excepțiile

Moscova susține că SUA devin tot mai ''periculoase și imprevizibile'' (Zaharova)

Ce poate face România cu miliardele de euro primite de la UE pentru salvarea economiei? Comisarul Adina Vălean: "Aproape orice are nevoie"

Space chiX: Lansarea navetei Crew Dragon în spațiu, amânată din cauza vremii. Când vor avea loc noi încercări

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

150.000 dintre angajații care nu au lucrat de acasă în starea de urgență, curse asigurate de firme

Baza românească din Mali, lovită de furtuna Haboob

Alexia Eram, poză incendiară scăpată pe internet. Unde petrece fiica Andreei Esca de Crăciun FOTO

Tehnocratii mor de grija patronilor in loc sa moara de grija muncitorilor care lucreaza pe nimic. Ministerul Muncii si al protectiei Sociale: Majorarea salariului minim la 1.250 lei presupune pentru angajator un efort suplimentar de 1.015 lei/salariat

Cu ce sumă de bani a sprijinit Patriarhia Română lupta împotriva Covid-19. De unde provin banii?

Evenimentul ilegal de 400 persoane considerat focar de infecție. Sute de persoane, chemate de urgență să se testeze

Situația muncitorilor sezonieri, dezbătută în PE. Dacian Cioloș: Rezoluția Parlamentului va trebui să conțină drepturi sociale egale

ISTORICUL SIGLEI GOOGLE: Motorul de căutare şi-a schimbat designul

PROGRESISMUL FACE RAVAGII ÎN SUA: Azi despre Justiția Progresistă din Texas: Procurorii și Poliția Texas au făcut peste 50 de milioane de dolari în 2017 prin confiscarea proprietăților oamenilor

SUA cere convocarea Consiliului de Securitate al ONU din cauza acțiunilor întreprinse de China în Hong Kong

MApN: Ceremonii dedicate Zilei Eroilor

GCS: Încă două persoane infectate cu noul coronavirus au murit; totalul deceselor - 1.229

DREPTUL ORICĂRUI COPIL DE AVEA O MAMĂ ȘI UN TATĂ ESTE INALIENABIL: Rețeaua Progresistă a început să urle isteric în presa lor şi pe internet şi să-i acuze de "homofobie" pe cei care afirmă că "căsătoria este uniunea dintre un bărbat şi o femeie"

O carte pe zi. "Orașul pierdut" de Clive Cussler și Paul Kemprecos

Bunica unei fetiţe care a decedat la "Marie Curie": "Fetița nu a mâncat niciodată brânză de la Brădet"

Peste 100.000 de persoane au murit în SUA din cauza noului coronavirus. Mai mulți americani au murit de Covid-19 decât în patru războaie

În perioada martie-mai, Spania a avut cu 43.000 de decese mai mult decât într-un an obișnuit

GCS: Încă două persoane infectate cu noul coronavirus au murit; totalul deceselor - 1.231

Kovesi a fost un elev slab care a terminat facultatea de drept cu media 6,41. Drept răsplată a fost propagată în cele mai înalte funcții din Justiție. Astăzi CCR a prins-o că din înalta funcție de Procuror General, Kovesi a încălcat Constituția.


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17

Nr. de articole la aceasta sectiune: 989, afisate in 17 pagini.



ieri 05:23 CITATUL ZILEI