17:33
Comentarii Adauga Comentariu

_ Liberalii vehiculează teoria că scumpirea pâinii va fi din vina PSD

Liberalii vehiculează teoria că scumpirea pâinii va fi din vina PSD

Preşedintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, îi solicită ministrului PSD al Agriculturii, Adrian Ionuţ Chesnoiu, să se implice în rezolvarea problemei creşterii explozive a preţului îngrăşămintelor chimice, fenomen care va duce la scumpirea pâinii.

"Dacă Ministerul Agriculturii nu va interveni urgent printr-o măsură concretă, agricultorii vor avea o mare problemă, costurile la hectar vor fi aproape dublate, iar aceste costuri se vor regăsi în pâinea fiecărui român. În calitate de deputat, intenţionez să-i trimit o adresă oficială domnului ministru al Agriculturii, social-democratul Adrian Ionuţ Chesnoiu, pentru a-i atrage atenţia asupra acestui subiect şi a-i solicita să se implice pentru găsirea unei soluţii urgente. Creşterea alarmantă a preţului îngrăşămintelor afectează toţi fermierii români, iar eu vin dintre ei, le cunosc situaţia, m-am angajat să le apăr interesele ca parlamentar şi nu vreau să-i dezamăgesc. Dacă ministrul Agriculturii era un liberal, cu siguranţă mergeam şi făceam lobby la el, dar deocamdată ministrul Agriculturii este de la PSD", declară Popa într-un comunicat de presă.

Deputatul Alexandru Popa, el însuşi fermier şi membru al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor, precizează că, în aceeaşi perioadă a anului trecut, îngrăşămintele cu azot costau aproximativ 1.100 lei/ tonă, iar în prezent au ajuns la aproximativ 4.400 lei/ tonă,

"Văd că unii parlamentari se tot laudă cu ce a făcut PSD în agricultură, de parcă ar fi moşia PSD-ului. În acest caz, poate ne spun şi ce a făcut PSD în problema preţului îngrăşămintelor, în loc să vină cu tot felul de declaraţii populiste. Să lase partea de propagandă politică pentru mai târziu, să găsească mai întâi o rezolvare în problema îngrăşămintelor, fiindcă perioada de fertilizat începe în curând. Le cer public parlamentarilor PSD de Brăila şi, de asemenea, colegilor mei social-democraţi din Comisia de Agricultură să facă lobby la domnul ministru Chesnoiu, ca să se ia măsuri urgente. Şi aştept să ne anunţe public ce au făcut concret în acest sens. Pentru că pe noi toţi, fermieri sau nu, ne interesează preţul pâinii", a mai spus Popa.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Bilderberga Ursula a prins gustul: După vaccinurile anti-COVID-19, UE negociază achiziționarea în comun de vaccinuri și antivirale împotriva variolei maimuței și variola bovinelor

RINO conduși de Mitch McConnell iau în considerare să se alăture democraților pentru a înăspri legile privind armele după împușcăturile în masă din Uvalde, Texas

Trump spune că profesorii ar trebui să fie înarmați și face apel la polițiști în toate școlile la întâlnirea ANR

S-a încheiat etapa de autorecenzare a Recensământului Populației și Locuințelor, iar românii au trimis peste 11 milioane de chestionare

A 94-a zi a invaziei ruse: Rusia plănuieşte o `victorie la scară largă` până în toamnă / Oraşul ucrainean Sievierodonetsk pare să fie aproape complet înconjurat

Soroșistul progresist Dacian Cioloș, de orientare Macroniană, s-a decis - Pleacă din USR și face alt partid. Va fi urmat de mai mulți europarlamentari și parlamentari (surse)

Trump la întâlnirea ANR: „Răul” precum masacrul din Texas este un motiv pentru a înarma, nu de a te dezarma

_ Kratos şi Aloy de pe PlayStation ajung pe micul ecran. Serialele vor fi difuzate exclusiv pe Amazon Prime şi pe Netflix

_ Sute de lituanieni au pus bani pentru a cumpăra o dronă pentru Ucraina

_ Rusia a cerut Mongoliei să treacă la plăți în ruble

_ Novak Djokovic speră că Anthony Albanese îl va ajuta să învingă interdicția de trei ani de a intra în Australia

_ RAPORT: Biden va �anula� 10.000 de dolari din datoria pentru �mprumuturi pentru studenți per �mprumutat

_ Avantaj acasă: este bine să închiriezi o proprietate dacă este în apropierea unui loc de sport

_ Guvernatorul Texasului Abbott spune că a fost ��nșelat� cu privire la răspunsul poliției �n timpul �mpușcăturii lui Uvalde, �Sunt absolut livid�

_ Prezentatorul BBC Radio 4, Melvyn Bragg, compară „cultura anulării” cu ascensiunea lui Hitler la putere

_ Cehia a marcat 80 de ani de la asasinarea liderului nazist Reinhard Heydrich, unul din arhitecţii Holocaustului (Video)

_ Starul NRL, Owen Craigie, a pus 2 MILIOANE de dolari prin pokies - iată cum și-a învins dependența de jocuri de noroc

_ UE negociază pentru achiziţionarea în comun de vaccinuri şi antivirale împotriva variolei maimuţei

_ Jennifer Lopez dezvăluie că a suferit un atac de panică la 20 de ani, care a fost provocat de „epuizare”

_ Înregistrările cu camera corporală arată momentul în care voluntarii „americani și britanici” din Ucraina au lovit tancul rusesc

_ Brent ar putea depăşi 150 de dolari pe baril dacă exporturile de petrol rusesc se reduc

_ Ruşii au capturat probabil cea mai mare parte a oraşului Lyman, declară Ministerul britanic al Apărării

_ Rusia strânge șurubul: Peste 5.000 de angajaţi ai unui mare producător de camioane au fost trimişi în şomaj parţial

_ Majoritatea aplicaţiilor de învăţare online colectează şi vând informaţiile personale ale elevilor şi studenţilor

_ Sir Ed Davey sugerează un pactul Lib Dem cu laburiştii pentru a-i înlătura pe conservatori la următoarele alegeri

_ Arsenal „sunt interesat să-l semneze pe Federico Dimarco ca acoperire pentru Kieran Tierney”

_ Starul MAFS Jackson Lonie este surprins închizând buzele cu o brunetă misterioasă într-o noapte sălbatică

_ Lyon a cucerit trofeul Challenge Cup

_ Germanul Alexander Zverev s-a calificat în optimi la Roland Garros

_ Superfanul Kim Kardashian își tatuează semnătura pe MÂNĂ: „Te voi iubi pentru totdeauna”

_ Jessica Chastain i se alătură co-starului Anne Hathaway în platoul viitorului film Mother's Instinct din New Jersey

_ Succes românesc la Cannes: Alexandru Belc a primit Premiul pentru cel mai bun regizor, Un Certain Regard (Video)

_ Ion Cristoiu: Caragiale, despre cum învie morţii presa noastră

_ Pixie Lott arată șic într-o rochie mini roz, în timp ce ea și Oliver Cheshire participă la spectacolul de costume de baie din Monaco

_ Managerul San Francisco Giants, Gabe Kapler, va boicota imnul național �n timp ce echipele de baseball se trezesc după �mpușcăturile de la școală

_ Stocurile cu aprobare regală justifică luarea în considerare

_ RAY MASSEY: Isuzu D-Max Arctic Trucks AT35 include chiuveta de bucătărie

_ Primăria Capitalei ar putea contracta un împrumut de 185 de milioane de lei

_ Liverpool și Real Madrid se înfruntă pentru revanșa finală a Ligii Campionilor

_ Olivia Frazer din Married At First Sight s-a trântit după ce Jackson Lonie a fost surprins sărutând o altă femeie

_ Fișierele cancelarului Rishi Sunak de combustibil majorarea ratelor vai

_ Proprietarii Asda sunt pe punctul de a renunța la oferta pentru Boots

_ Video| Albumul 'Roiesc' al Mădălina Pavăl Live Orchestra, lansat la Palatul Bragadiru

_ Cumpărătorii caută mai mult decât atât? Vand casa Surrey Roxy Music

_ Holul dă tonul pentru o casă: Iată cum să o redecorezi pe a ta

_ Poza este rapperul multimilionar The Kid Laroi jucându-se la un pub local din Sydney

_ Live: Ucraina spune că se face „totul” pentru a apăra Donbasul de atacul rusesc

_ Starul de burlac Snezana Wood dezvăluie boala care a ținut-o separată de fiica nou-născută

_ Fostul președinte al Curții Constituționale a Ucrainei a fost dat în urmărire internațională

_ Mascații din Gorj care au rupt în bătaie un suspect au fost arestați pentru 30 de zile: Ei sunt acuzați de tentativă de omor şi tortură

_ Brooke Blurton a burlacei dezvăluie un nou aspect șocant după un accident nefericit

_ Gest de solidaritate. Lituanienii se asociază pentru a cumpăra o dronă pentru Ucraina

_ De ce Brian Lara a zburat 10.000 km pentru colegul său, Andrew Symonds, înainte de înmormântarea unui om polivalent australian

_ PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Iohannis – un om singur. Fără patrie.

_ În Estonia a fost dezvelit un monument în amintirea tânărului pilot german care a aterizat în apropierea Kremlinului în 1987 (video)

_ O amintire minut cu minut a încoronării Reginei

_ Alexis Bledel anunță ieșirea SHOCK din The Handmaid's Tale

_ Cricketerul Michael Slater se confruntă cu NOI acuzații penale la doar câteva săptămâni după ce a fost transportat de urgență la spital

_ NHS este „copășit” de pacienți care se tem că au variola maimuțelor

_ Starul X-Factor care își propune să devină prima campioană de box pentru femei indigene dezvăluie iadul violenței domestice


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1462, afisate in 25 pagini.



ieri 07:58