23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Cazul Mircea Ionescu Quintus. Despre morți numai de bine. Dar nu putem face "Eroi Naționali" din Turnătorii la Securitate şi din cei care au fost personaje cheie în partidele care după "Revoluție" au patronat şi condus dezastrul țării noastre

Nota Redacției - Opinia Fluierul.ro - CINE NE SUNT EROII?

Nu am auzit ca marii luptători anti-comunişti care şi-au dat viața în munți luptând împotriva ocupantului bolşevic: frații Arnăuțoiu, familia Şuşman din Răchițele, frații Şuşman din Măhăceni, Nicolae Dabija, Ion Uță, Ion Gavrilă Ogoranu, etc..etc...Să primească post-mortem "Steaua României".

În schimb regimul progresist internaționalist de azi i-a decorat pe cei care au turnat zeci de ani la Securitate, oameni pe care ni prezintă acum ca "eroi naționali".

Pentru care merite?

Pentru că au fost zeci de ani turnători la securitate şi pentru că au fost mai apoi alți zeci de ani după "revoluție", personaje cheie în partidele care au patronat şi condus dezastrul țării noastre din ultimii 27 de ani?

Da, exact pentru asta ne sunt prezentați ca "eroi naționali", exact pentru asta au și fost decorați inclusiv cu "Steaua României'...Dar mai ales pentru că au fost obedienți sistemului progresist internaționalist așa cum anterior au fost obedienți (ca turnători, etc.) sistemului bolșevic..

Pentru că altceva nu au făcut la viața lor.



Cazul Mircea Ionescu Quintus. Despre morți numai de bine. Dar nu putem face "Eroi Naționali" din Turnătorii la Securitate şi din cei care au fost personaje cheie în partidele care au după revoluție au dus țara la dezastru

Mircea Ionescu Quintus: CONTROVERSATA legătură cu Securitatea și scandalurile generate de aceste legături

Mircea Ionescu Quintus, președintele de onoare al PNL, a încetat din viață la vârsta de 100 de ani. Quintus a fost fost președinte al Partidului Național Liberal între 1993-2001, senator în legislaturile 1996-2000 și 2004-2008, ales în județul Prahova.

Mircea Ionescu Quintus a fost în centrul unui scandal uriaș în anul 2000. El era președinte al Senatului, iar CNSAS a făcut public faptul că a fost colaborator al Securității. Quintus nu a negat că a fost racolat de Securitate, însă a precizat că nu a colaborat cu aceștia, "în sensul dorit de regim". Ulterior, Curtea de Apel București a decis că liberalul nu a făcut poliție politică deşi a dat note informative ani în şir.

Quintus a suferit represaliile regimului comunist îndreptate împotriva membrilor partidelor istorice. A stat mai mulţi ani în lagăre, inclusiv la Canalul Dunăre - Marea Neagră, perioadă din care şi-l aminteşte pe părintele Galeriu despre care a spus că ar trebui trecut în rândul sfinţilor.

În 1954, când a fost eliberat de la Canal, a fost racolat de Securitate.

A spus ulterior că nu a avut puterea să refuze fosta poliţie politică a regimului comunist, dar "că nu a deranjat pe nimeni" prin declaraţiile date Securităţii (n.red. vechea placă a oricărui turnător nenorocit: "am turnat (ca un porc, asta nu o mai spune), dar nu am făcut rău nimănui" Ce tupeu nenorocit...).

În 2000, pe când Mircea Ionescu Quintus era preşedintele Senatului, CNSAS a făcut public faptul că fusese informator al Securităţii. A contestat decizia, iar doi ani mai târziu instanţa a decis că liberalul nu a făcut poliţie politică.

În 2002, președintele României, Ion Iliescu, i-a conferit lui Mircea Ionescu-Quintus Ordinul național „Steaua României” în rang de cavaler.

Mircea Ionescu Quintus a primit în aprilie 2009 gradul de general de brigadă în retragere din partea președintelui Traian Băsescu.

La 17 martie 2017 a fost decorat cu Ordinul național „Steaua României”, în grad de ofițer, de către președintele Klaus Iohannis.

De numele lui Quintus se leagă şi apariția serviciului secret SIPA care a apărut în 1992 când Quontus era Ministru Justiției

Nota Redacției - Opinia Fluierul.ro - CINE NE SUNT EROII?

Nu am auzit ca marii luptători anti-comunişti care şi-au dat viața în munți luptând împotriva ocupantului bolşevic: frații Arnăuțoiu, familia Şuşman din Răchițele, frații Şuşman din Măhăceni, Nicolae Dabija, Ion Uță, Ion Gavrilă Ogoranu, etc..etc...Să primească post-mortem "Steaua României".

În schimb regimul progresist internaționalist de azi i-a decorat pe cei care au turnat zeci de ani la Securitate, oameni pe care ni prezintă acum ca "eroi naționali".

Pentru care merite?

Pentru că au fost zeci de ani turnători la securitate şi pentru că au fost mai apoi alți zeci de ani după "revoluție", personaje cheie în partidele care au patronat şi condus dezastrul țării noastre din ultimii 27 de ani?

Da, exact pentru asta ne sunt prezentați ca "eroi naționali", exact pentru asta au și fost decorați inclusiv cu "Steaua României'...Dar mai ales pentru că au fost obedienți sistemului progresist internaționalist așa cum anterior au fost obedienți (ca turnători, etc.) sistemului bolșevic..

Pentru că altceva nu au făcut la viața lor.




(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BBC News: De ce importă România GUNOAIE DIN STRĂINĂTATE?

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

FRF va sesiza UEFA după declarațiile șocante ale selecționerului Norvegiei la adresa copiilor români. Anunțul făcut de Răzvan Burlean

Val de reacții după meciul României cu Norvegia. Presa din străinătate, surprinsă de cei aproximativ 30.000 de copii de pe Arena Națională

Afiș la intrarea în biserică: Lumânările de altă proveniență nu vă aduc niciun folos duhovnicesc

Măsuri anti-poluare. Franța vrea introducerea de taxe pentru combustibilii avioanelor și navelor

Madridul denunță "violența generalizată" în manifestațiile din Catalonia

Cum a "rămas" Palatul Buckingham fără hârtie igienică. Ce au povestit celebritățile care au călcat pragul reședinței reginei

Guvernul spaniol condamnă violențele din Catalonia

"Omenește vorbind, eu am iubit trei lucruri: femeile, vânătoarea și vinurile bune". Un interviu inedit cu Ion Gheorghe Maurer realizat de istoricul Marius Oprea

Reacția lui Paleologu, după ancheta publicată de Rise Project despre Barna: Eroare de casting. Înțeleg dezamăgirea votanților săi

Spania: Noi ciocniri violente, la Barcelona, între protestatarii catalani și poliție

Competiție strânsă între Cornel Feruță și argentinianul Rafael Mariano Grossi pentru funcția de director al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Acuzat de hărțuire de 20 de femei, Placido Domingo se declară ''bucuros'' să concerteze la Moscova

Cutremur în Vrancea: Ce magnitudine a înregistrat seismul

Canada suspendă noile vânzări de arme către Turcia

Washingtonul dorește să coopereze în continuare cu luptătorii kurzi împotriva SI

Mădălina Mezei: Am fost revocată în această seară din funcția de CEO al TAROM; m-a informat președintele Consiliului de Administrație

METEO #azi 16 octombrie 2019: Vreme călduroasă, dar ceață dimineața. Cum va fi vremea în București

Vicepreședintele SUA Mike Pence și Rudy Giuliani transmit că nu vor coopera cu ancheta privind demiterea lui Donald Trump

Erdogan: Nu vom declara niciodată o încetare a focului în nordul Siriei

China solicită Congresului american să nu mai încerce să întervină în situația din Hong Kong

Fifor îl atacă pe Orban: "Nebunul de sacrificiu de pe tabla de șah a lui Iohannis! Va fi cel mult un premier respins"

Orban, despre OUG 114: Trebuie abrogate prevederile legate de energie, domeniul bancar

Tenis: Principala favorită a debutat cu dreptul la turneul WTA de la Luxemburg

Tenis: Maria Sakkari și Daria Kasatkina, învinse în primul tur la Moscova (WTA)

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie

Grav accident în Mureș: Un TIR s-a izbit de două case și a rupt țeava de gaze. O persoană a fost rănită - FOTO

Portugalia: Mario Centeno rămâne ministru de finanțe în noul guvern

Erdogan susține că un militar turc a murit în urma bombardamentelor efectuate de forțele guvernamentale siriene

Fotbal: Ciprian Tătărușanu - Mai avem șanse, trebuie să credem în ele până la capăt

HBO pregătește un serial inspirat din ''Grease''

Accident cumplit: Un biciclist a murit după ce a fost lovit de o ambulanță

Portarul de handbal al echipei Dinamo a fost inclus în echipa ideală a etapei în Liga Campionilor

Mădălina Mezei, după ce a fost demisă din funcția de director general al Tarom: "Cum am fost numită, așa am fost retrasă"

Rezultatele înregistrate marți în preliminariile EURO 2020: Cel mai spectaculos duel s-a jucat în Liechtenstein

Trafic restricționat în zona Stadionului Sportul Studențesc, cu ocazia meciului de fotbal Rapid - Petrolul Ploiești

Eurostat: România, Slovacia și Ungaria, cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană, în septembrie

Ofensivă turcă în Siria: Vladimir Putin l-a invitat pe Erdogan în Rusia ''în zilele următoare'' (Kremlin)

Telemeaua de Sibiu, al șaptelea produs românesc înregistrat la Uniunea Europeană

Vaslui: Bărbat rănit grav după ce ar fi căzut într-o seceră

Tenis: ''Veteranul'' Karlovic a câștigat duelul așilor cu Bedene, la Moscova (ATP)

Federația Română de Handbal a primit o amendă de peste 2.000 de euro de la Curtea de Handbal a EHF

Tenis: Andy Murray, calificat în optimile de finală la turneul de la Antwerp (ATP)

CCR discută sesizarea privind alegerea lui Teodor Meleșcanu la conducerea Senatului

ANM: Cod GALBEN de ceață în Capitală și alte 23 de județe din țară. Traficul se desfășoară îngreunat pe mai multe drumuri județene

Mii de pompieri au protestat marți la Paris

CITATUL ZILEI

Polițist prins în flagrant când lua mită: Anchetatorii ar fi găsit banii ascunși sub preșul mașinii

Oamenii de știință spun că albinele pot face operații matematice de bază

Golf: Tiger Woods își scrie memoriile pentru a restabili "adevărul" despre viața sa

România are, în primele nouă luni ale anului 2019, a două creștere a înmatriculărilor de autoturisme noi din UE

Fifor: Iohannis va trebui să vină cu altă propunere după ce Orban va fi respins de Parlament

Prințul William și Kate au vizitat o zonă montană din nordul Pakistanului, afectată de schimbările climatice

O carte pe zi: "Monsieur Karenin", de Vesna Goldsworthy

ȘTIRILE OREI 09.00 | 15 octombrie 2019

Nicolae Stanciu, după România-Norvegia, scor 1-1: După aspectul reprizei secunde, meritam victoria

Spania s-a calificat la EURO 2020, cu două etape înaintea finalului preliminariilor

Klaus Iohannis și-a publicat programul prezidențial. Care sunt principalele obiective ale unui nou mandat

Reînhumarea osemintelor la Curtea de Argeș, după 37 de ani de la deces. Sicriul cu rămășițele pământești ale Reginei mamă Elena, depus și la Palatul Elisabeta


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 668, afisate in 12 pagini.



ieri 05:26 CITATUL ZILEI