14:37
Comentarii Adauga Comentariu

_ Adrian Câciu e CATEGORIC: România VA IMPOZITA multinaționalele cu 15% - CUM SE APLICĂ măsura

Adrian Câciu e CATEGORIC: România VA IMPOZITA multinaționalele cu 15% - CUM SE APLICĂ măsura

Multinaționalele trebuie să fie pregătite: România, prin vocea ministrului său de Finanțe, Adrian Câciu, începe pregătirile pentru implementarea, chiar de la 1 ianuarie 2023, a Directivei privind nivelul minim de impozitare, arată Miruna Enache, Partener, EY România.

Cum costurile administrative și de conformare la introducerea impozitului minim global pe profit (GloBE) vor fi minime, așa cum dă asigurări Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), unde va trebui să lucreze cu adevărat Guvernul va fi la adaptarea legislației, astfel încât să ia în calcul toate situațiile specifice și să pregătească norme clare, care să asigure o aplicare ușoară a Directivei europene, spune Miruna Enache, Partener, Liderul Diviziei de Asistență Fiscală în tranzacții.

Măsura introducerii unui impozit minim global a fost anunțată drept revoluționară de toată lumea fiscală la jumătatea anului trecut și prevede introducerea unui impozit minim de 15% pe profiturile multinaționalelor și taxarea lor în statele în care realizează profitul. Din punct de vedere tehnic, OCDE dă asigurări că ”regulile GloBE au fost concepute cu scopul de a minimiza costurile și complexitatea, atât pentru autoritățile fiscale, cât și pentru contribuabili, în contextul obiectivelor politicii fiscale ale pilonului doi”. Argumentele Organizației includ faptul că noua măsură utilizează pragurile și definițiile deja cunoscute statelor în raportările pe care trebuie să le realizeze țară cu țară, așa-numitele CbCR. Adică, vor fi folosite informațiile financiare la nivel de entitate și standardele de contabilitate existente, fără ajustări; vor fi excluse din operațiunile dintr-o jurisdicție unde se obțin sub 1 milion euro în profit și 10 milioane euro în venituri.

Intenția este ca entitatea mamă ultimă, cea care are capacitatea de a plăti suma necesară, să plătească o diferență de impozit doar atunci când este cazul. De altfel, viitorul cadru de implementare va include îndrumări administrative suplimentare cu privire la obligațiile declarative și de plată: țările pot dezvolta anumite reguli, pentru a ajuta la atenuarea sarcinilor de conformitate pentru companiile multinaționale.

OCDE ia în considerare și posibilitatea ca nu toate țările, deși majoritatea statelor lumii au aderat la impozitul minim global, să poată aplica reglementarea în același timp și cu privire la același venit cu impozitare redusă.

Pentru a elimina riscul de supraimpozitare, conform regulilor OCDE, se aplică reguli prioritare care asigură dezactivarea regulilor de impozitare minimă globală, în situațiile în care venitul cu impozitare redusă este deja supus impozitului minim în altă parte. În plus, regulile impozitului minim pe profit asigură că toate jurisdicțiile care implementează GLOBE au același punct de plecare, atât cu privire la regim, cât și la interpretare. Cadrul incluziv va asigura, de asemenea, că normele funcționează efectiv într-un mod coordonat pe măsură ce țările trec în faza de implementare.

În plus, țările care adoptă regulile OCDE nu vor fi obligate să introducă taxe interne suplimentare asupra propriilor contribuabili rezidenți, dar pot alege să facă acest lucru. În măsura în care o țară alege să implementeze impozitul minim intern calificat, o astfel de taxă va reduce valoarea taxei suplimentare care ar putea fi altfel aplicabilă, în conformitate cu regulile GloBE și plătibilă într-o altă jurisdicție.

De exemplu, dacă taxa suplimentară de 100 de euro este datorată într-o anumită jurisdicție, dar aceasta impune propriul impozit intern calificat minim tot de 100 de euro, atunci nu va exista taxă suplimentară datorată, conform regulilor impozitului minim global (GloBE). Cu o rată de impozitare efectivă minimă de 15%, regulile GloBE sunt de așteptat să genereze aproximativ 150 de miliarde USD în venituri fiscale globale suplimentare pe an. Acestea includ nu doar veniturile așteptate din aplicarea normelor în sine, ci și venituri suplimentare din impozitul pe profit așteptate din reducerea transferărilor de profituri ca urmare a introducerii regulilor. O rată de impozitare efectivă jurisdicțională de 15% reprezintă un pas important față de ratele istorice, adesea foarte scăzute, pentru veniturile din sursele străine ale multinaționalelor.

Se așteaptă că regulile GloBE să reducă presiunea resimțită de guverne în a oferi investitorilor stimulente fiscale, reduceri sau eliminări parțiale ale taxelor. În plus, se așteaptă ca țările în curs de dezvoltare să își poată proteja în continuare baza de impozitare prin aplicarea unui tratat care le va permite țărilor să-și păstreze dreptul de impozitare, pe care, altfel, l-ar fi cedat, în temeiul unui tratat fiscal, asupra anumitor plăți efectuate către părți afiliate din străinătate, care prezintă adesea riscuri BEPS, cum ar fi dobânzi și redevențe. Dar, dincolo de asigurările oferite de OCDE, să vedem care vor fi efectele resimțite de companiile din întreaga lume și din România.

În primul rând, Uniunea Europeană a aprobat în decembrie 2021 un proiect de directivă vizând BEPS 2.0, care va introduce din 2023 și, respectiv, din 2024, prevederi comune în Statele Membre privind aplicarea Regulii de Includere a Veniturilor și, respectiv, a Regulilor de Plăți Sub-impozitate. Astfel, sunt avute în vedere caracteristici proprii Pieței Unice Europene și definițiile și regulile vor trebui implementate în fiecare Stat Membru. Regulile europene vor acoperi și grupurile domestice care au o cifră de afaceri cumulată de peste 750 de milioane de euro, iar entitatea mamă care aplică Regula de Includere a Veniturilor va plăti impozitul suplimentar, nu doar pentru filialele din jurisdicții terțe, ci şi pentru entități rezidente în state membre. Statele membre pot alege să implementeze impozitul suplimentar pentru entitățile din grup situate pe teritoriul lor.

România va trebui să își adapteze legislația pentru a include aceste noi reguli de impozitare, acoperind și situații specifice (cum ar fi microîntreprinderile, situația în care o entitate din grup aflată în România trebuie să aplice impozitul minim suplimentar, chiar dacă nu este societate holding etc.). Pregătirea unor norme clare pentru aplicarea practică a noilor reguli este extrem de importantă (așa cum s-au dovedit extrem de utile normele de aplicare pentru toată legislația europeană implementată la noi).


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Războiul din Ucraina, bomboana de pe coliva pandemiei

Horror: Guvernul tiranic al Canadei va plăti pentru eutanasia pe cei care sunt "prea săraci pentru a continua să trăiască cu demnitate" (video)

_ Sora lui Amber Heard depune mărturie că Amber a devenit „luminoasă și frumoasă” slăbită cu Johnny Depp

Îmbrățișarea chiar învinge stresul... dar numai dacă ești femeie

VIDEO cu Bucureștiul Soroșistului Nicușor Dan și a francezilor de la Apa Nova cărora trădătorii de la noi, le-au concesionat pe nimic gestiunea apei pe zeci de ani. Imagini neverosimile din București: apă de jumătate de metru, pe un mare bulevard

_ Nova Peris RENUNȚĂ Fundația Long Walk după ce a simțit „o lipsă totală de respect” din partea șefului Essendon

_ Oficialii din Nevada investighează un laborator din Chicago care a ratat 96% dintre cazurile pozitive de COVID

_ Casele de îngrijire ar putea fi forțate să lase rudele să vadă pe cei dragi, deoarece zeci încă impun restricții Covid

Oficialii cambodgieni roagă publicul să nu mai culeagă „plante de penis”

_ PETER HITCHENS: De ce Anglia ar trebui să părăsească Regatul Unit pentru a îmbrățișa un viitor de aur

_ Travis Scott mulțumește premiilor Billboard pentru că „ne-au lăsat să mutăm munții”

_ S-a predat şi comandantul adjunct al regimentului Azov

_ Noul Special Buys al Aldi Australia include o gamă de încălzitoare, lenjerie de pat și pături la buget redus

_ Criza alimentară se adâncește, iar Rusia câștigă teren: ONU cere relaxarea sancțiunilor

_ Ambasada Rusiei la București îi ia peste picior pe cei care vorbesc de boala lui Putin: E la fel de adevărată ca `masacrele` de la Bucea și Borodianka

_ Kyle Sandilands o alege pe Jackie „O” Henderson să fie nașa fiului său

_ Germania acuză direct Rusia: folosesc foametea ca armă de război

_ După ce au făcut țăndări Ucraina, rușii anunță că vor să o reconstruiască: precizări făcute de vicepremierul rus

_ Cazuri tot mai multe de nesupunere în armata rusă și de refuz de participare la luptele din Ucraina (Serviciile secrete ucrainene)

_ Mii de galoane de substanțe chimice mortale de la uzina Azovstal s-ar putea scurge, provocând dispariția vieții

_ Trevor Noah și Minka Kelly s-au despărțit după aproape doi ani împreună

_ Fotbalistul de la Manchester City, Ilkay Gundogan, SE CĂSĂTORĂ cu logodnica model Sara Arfaoui în cadrul unei ceremonii private

_ Shaun Wallace din The Chase „a fost devastat după ce trofeul Mastermind din 2004 a fost spart în timpul turneului școlii”

_ Dove Cameron împărtășește selfie-uri plângând și devine sinceră despre luptele cu depresia și disforia

_ Eva Longoria și Elle Fanning îmbracă ansambluri elegante la cina aniversară a L'Oréal Paris la Cannes

_ Litera Z a umplut oraşul-port Mariupol

_ Un japonez a primit, din greşeală, 358.000 de dolari. A pierdut averea în câteva zile

_ Un martor democrat le spune parlamentarilor bărbații pot răm�ne �nsărcinați și pot avorta (VIDEO)

_ The Masked Singer: Teyana Taylor câștigă trofeul sezonului șapte după o performanță emoționantă în rolul lui Firefly

_ Premierul Portugaliei, Antonio Costa, efectuează o vizită de lucru în România

_ David Attenborough nu dă semne de încetinire la premiera Prehistoric Planet

_ Starul Real Housewives Of Orange County Dr. Jen Armstrong arată tensionat cu fosta Ryne Holliday

O nouă Crimă a Rețelei Progresiste Mondiale. Tesla a fost eliminată din indicele S&P 500 ESG. Elon Musk răspunde

_ Probleme pentru Igor Dodon: dosarul 'Kuliok' a fost redeschis

_ Mare e grădina Domnului! Un tribunal din New York trebuie să stabilească dacă un elefant de la zoo este sau nu persoană

_ Un miliardar japonez a vândut un tablou de Basquiat cu 85 de milioane de dolari

_ Sezonul uraganelor din Hawaii este prognozat să fie lent cu La Nina

_ Pete Davidson vine în Far North Queensland pentru a-i împușca în Wizards!

_ În sfârșit, un șef de poliție care va lupta împotriva criminalității, nu a războaielor culturale, scrie JENNI MURRAY

_ Mamicile iubesc această tavă cu cărucior care le permite copiilor mici să guste și să se distreze la magazine

_ Ofițer ucrainean: Rusia foloseşte tactici depăşite

_ Rusia pierde o piață imensă - Cel mai important client de armament rusesc caută să-și diversifce oferta

_ Janet Street-Porter explică de ce femeile încă lucrează din greu

_ EVALUAREA JUCĂTORILOR: Calvin Bassey oferă un jucător al meciului pentru Rangers

_ Terrell Coley a fost arestat după ce poliția a găsit 33 de câini din curtea din spate doi copii neglijați și cocaină

_ Amnesty spune că FIFA ar trebui să plătească 440 de milioane de dolari lucrătorilor migranți „abuzați” din Qatar

_ SUA vor zbura cu lapte praf pentru copii în avioane militare contractate pentru a reduce penuria

_ Pete Davidson vine în Far North Queensland pentru a-i împușca în vrăjitori!

_ Karl Stefanovic dezvăluie porecla FOARTE grosolană cu care a fost agresat în liceu

_ Criza climatică duce la dispariția locală a calaului cu cic galben

_ Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut Rusiei să permită exportul de cereale ucrainene

_ Inflația din Marea Britanie a ajuns la maximul ultimilor 40 de ani

_ Gisele Bundchen, 41 de ani, dezvăluie că ar bea o sticlă de vin pe noapte și ar fuma în lanț la 20 de ani

_ Kyle Richards a luat-o „zi de zi” pentru a decide dacă vrea să se întoarcă pentru un alt sezon de RHOBH

_ De ce Jonathan Van Ness de la Queer Eye se identifică după ORICE pronume

_ Mii de cumpărători adoră acest costum de baie Amazon cu control pe burtă, care se bucură de potrivirea măgulitoare

_ George W. Bush numește accidental invazia Irakului nejustificată și brutală

_ Rusia dă o lovitură puternică principalelor țări europene: 85 de diplomați europeni au fost expulzați de la Moscova

_ Avocatul lui Johnny Depp REFUZĂ să comenteze atunci când a fost întrebată dacă se întâlnește cu actorul de la Hollywood

_ Tom Holland pare înnebunit salutând un taxi drept „Violatorul campusului” pe platoul din New York de la The Crowded Room


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1745, afisate in 30 pagini.