23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Vorbele lui Cristoiu se confirmă: România e Proasta Europei care are bani de dat degeaba. Vizita lui Macron în România: Extinderea contractului între Airbus Helicopters și IAR Brașov și memorandumul pentru rachete

Nota Redacției: După ce le-a promis contracte de 6 miliarde americanilor fără nici un offset, România, proasta cu bani, s-a angajat să cumpere elicopterele și rachetele francezilor.

În cadrul vizitei oficiale pe care președintele Franței o desfășoară în România, vor fi semnate două declarații și un memorandum. Una dintre declarații face referire la contractul semnat de Airbus Helicopters și IAR Brașov din data de 12 aprilie 2017. Surse oficiale au declarat pentru Mediafax că este vorba despre o extindere a contractului de la 5 la 15 ani și implică livrarea, în 10 ani, a 50 de elicoptere, atât României cât și pentru export - informează Mediafax.ro

În aprilie, Airbus Helicopters și IAR au semnat un Acord General privind cooperarea exclusivă pentru producerea în România a elicopterului multirol H215M, un aparat de zbor greu, bimotor. Potrivit acordului, IAR va deveni contractor principal pentru orice posibilă comandă de elicoptere H215M pe care Ministerul român al Apărării o va face pentru a înlocui flota îmbătrânită.

Memorandumul privind "Ground Based Air Defense System" pentru forțele Armate Române dintre MBDA Franța și Compania Națională ROMARM, ce va fi semnat joi în prezența celor doi șefi de stat, prevede cumpărarea de rachete de rază scurtă și foarte scurtă de acțiune, au declarat aceleași surse oficiale pentru Mediafax.



ȘI SĂRACI ȘI CU BANII LUAȚI. Ion Cristoiu - S-a ivit în Europa o proastă cu bani: România. Aflând vestea, Emmanuel Macron s-a grăbit să-i facă o vizită

Ion Cristoiu - S-a ivit în Europa o proastă cu bani: România. Aflînd vestea, Emmanuel Macron s-a grăbit să-i facă o vizită

Președintele Franței, Emmanuel Macron, beneficiar în Hexagon al unei Operații de tip Nicușor Dan – președinte, infinit mai inteligentă decît cea meșterită în România de sergenții majori mesianici, vine în vizită la București.
Cum îi stă bine unei țări care a fost tot timpul o bilă pe care Marele Puteri, zise și garante, au rostogolit-o cum au vrut ele pe suprafața geopoliticii, vizita a luat la noi înfățișarea unei sărbători naționale, amintind mult de cea stîrnită în Bordeienii lui Sadoveanu de venirea boierului, împreună cu cucoana, la cei trăitori prin găuri ca de șobolani dintr-o lume în care erau trinuri și căși peste căși.

Presa noastră, supusă procesului istoric de fanariotizare, e gata să pîndească fiecare scărpinat al Oaspetelui, alintat drept Înalt, nu chiar ca Donald Trump sau Angela Merkel, dar oricum și el Înalt, pentru a deosebi în el o nouă dovadă că România e – vorba lui Klaus Iohannis – un aliat de încredere și al Franței, cum e, în funcție de cine ne cheamă la ordine, și al SUA, și al Angliei și al Germaniei, ba chiar și al Luxemburgului.

Pentru ce vine la București președintele Franței?
Pentru a ne da o mînă de ajutor în construirea de școli, de autostrăzi, de căi ferate sau măcar în instalarea de WC-uri publice în București, astfel încît bucureștenii, cu excepția lui Gabriela Firea, să nu mai apeleze la boscheți?
Pentru a ne garanta că vom intra în fine în Schengen?
Pentru a ne da vestea că investițiile franceze în România vor crește?
Nici vorbă de așa ceva într-o țară care are nevoie, mai mult ca niciodată, de un salt în lumea civilizată, de un brînci pentru a recupera cît de cît decalajul față de Occident.

Potrivit tuturor informațiillor de pînă acum, Emmanuel Macron vine în România ca să ne vîre pe gît, contracost, armament de producție franceză, astfel încît companiile care produc așa ceva în Franța să-l binecuvînteze și eventual să-l ajute în a-și propulsa nevasta la statutul de Primă Doamnă a Franței, echivalentul țiitoarei oficiale de vremea bordelului care a fost Regalitatea în Franța.

Emmanuel Macron s-a grăbit să vină la București în numele industriei de armament a Franței, deoarece în Europa ultimului an s-a ivit o proastă cu bani: România.
Și dacă proasta din Balcani, amintind de servitoarele de peste munți din anii interbelici, în căutare de cătane prin Cișmigiu, are bani de dat pe armament cui îi promite c-o ia de nevastă, de ce să nu-i dea tîrcoale berbanții Europei?

Așa cum se vede tot mai tare pe zi ce trece, Klaus Iohannis și-a propus să transforme România într-o bază militară totală, într-un poligon pentru armatele străine, într-o cazarmă din care soldații americani vor ieși în permisie pentru Fetele noastre, contra cost, de pe Șoseaua de Centură, dar și pentru cele, pe gratis, din Centru.
Sub acest semn, România cumpără pe rupte dintr-o parte și într-alta.
Și dacă proasta are bani, vorba frizerilor din suburbii, de ce nu i-am lua? își zic șmecherii din cancelariile Marilor Puteri.

Am scris în mai multe rînduri despre adevărul dureros că bătutul pe umăr al lui Klaus Iohannis de către Donald Trump ne costă 3,9 miliarde de dolari.
Ca să updatez, vorba internauților, voi preciza acum:
Nu ne costă 3,9 miliarde de dolari.
Ne costă 5 miliarde.
Asta deoarece americanii au dezvăluit existența unei noi comenzi de armament pe lîngă hîrburile Patriot:
Sisteme mobile de rachete de artilerie de 1,25 miliarde dolari.

Și e doar începutul plăților pentru bătutul pe umăr.
Au apărut informații că vom cumpăra și elicoptere de atac.
Nu va trece mult și o parte din depozitele de vechituri ale Armatei americane se vor muta, plătite de noi din greu, în România.

E mai mult decît semnificativ pentru politica de tip PSD-ist – ca să ne lase să furăm, acceptăm tot ceea ce ne cer Licuricii! – că despre noua comandă nu s-a știut nimic pînă la anunțul făcut de americani.
E un nou motiv să ne întrebăm:
Cîte astfel de comenzi a făcut pe șest, pe sub masă, Guvernul PSD, în urma unei negustorii cu Klaus Iohannis, pe seama țării, fără ca opinia publică să fie informată?
E o întrebare la care ne răspunde graba neghioabă a numitului Adrian Țuțuianu, pus ministru al Apărării la cererea lui Klaus Iohannis, de a anunța că România își va spori prezența militară în Afganistan, potrivit trăsnăii ivite peste noapte în mintea turmentată de atîta postat pe Twitter a lui Donald Trump.

Toate țările aliate Americii au păstrat prudență față de anunțul făcut de Donald Trump, orice analiză minimă arătînd celor care gîndesc cu capul lor, că decizia președintelui e o prostie, una la care Donald Trump, în stilul său hrușciovist, ar putea să renunțe peste noapte.
Numai România, prin vocea lui Adrian Țuțuianu, s-a grăbit să ofere carne proaspătă talibanilor din Afganistan, culmea! fără s-o fi cerut încă America.

Sînt sigur că pe șest au fost făcute comenzi de armament, s-au încheiat negustorii și cu alte Mari Puteri garante, s-au promis bani de la buget.
N-am nici o îndoială că Germania are asigurată o comandă babană fără să fi făcut mare lucru, dat fiind că președintele României n-are nevoie de traducător pentru a înțelege ordinele de la Berlin.

Așa cum am mai scris, Donald Trump și-a propus să ne vîre pe gît o comandă de armament american învechit de 5 miliarde de dolari.
Pentru un președinte spînzurat de o ață pe plan intern, o astfel de comandă era vitală.
Nu l-a costat prea mult.
Al nostru, ca orice supus Înaltei Porți, s-a mulțumit cu o bătaie pe umăr.
Asta-mi amintește de răcnetele de entuziasm ale lui Dimitrie Bolintineanu, membru al Grupului de presă din timpul vizitei lui Cuza la Constantinopol, că domnitorul nostru a avut marele privilegiu de a nu se mai tîrî în genunchi pînă la papucul marelui Padișah.
Cronicarul lui Cuza vedea în asta un uriaș succes al regimului Cuza.
Asemănător, cronicarii prezidențiali de la noi au văzut în bătutul pe umăr al lui Klaus Iohannis o nouă dovadă a prețuirii de care se bucură pe plan internațional România sub noul regim.

Emmanuel Macron împărtășește în Franța disperarea lui Donald Trump din America de a se vedea prăbușit în sondaje.
Ca și Donald Trump, Emmanuel Macron vede în vîrîrea pe gît românilor a unei comenzi de armament drept un moment necesar revenirii în sondaje pe plan intern.
Înaintea vizitei lui Klaus Iohannis la Casa Albă, Donald Trump și-a consultat consilierii pentru a vedea ce trebuie să facă în timpul vizitei ca să obțină cele 5 miliarde de dolari de la Proasta de România.
I s-a spus că o bătaie pe umăr a lui Klaus Iohannis ajunge în cazul unui președinte disperat că după trei ani de mandat în afară de știrile mondene despre nevastă-sa n-a produs nimic.

La fel s-a întîmplat și cu Emmanuel Macron.
Ce-i vor fi spus consilierii să facă pentru se pricopsi și el cu o comandă de armament de la proasta cu bani a Europei?
Sînt tare curios să văd ce gest i-a pregătit Emmanuel Macron lui Klaus Iohannis pentru a se pricopsi cu o comandă de armament din partea României.
Să fie tot bătaia pe umăr?
Nu cred.
Cu asta s-a scos președintele Americii.

Autor: Ion Cristoiu. Sursa CristoiuBlog.ro




(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

EXCLUSIV | Un nou sponsor pentru echipa națională. FRF a semnat cu Bancpost și va primi 2,1 milioane de euro

ISTORIA AȘA CUM NU V-O POVESTEȘTE NIMENI. Dezvăluirile lui Ștefan Andrei - Ministrul de Externe al lui Nicolae Ceaușescu - despre rețeaua de Spioni KGB GRU și NKVD ai Moscovei din partidul Comunist Român - Rețea care l-a ucis pe Nicolae Ceaușescu

Kelemen: UDMR va avea un text la moțiunea de cenzură. E o condiție dacă cineva vrea voturile noastre

Protecție ZERO: Noi alerte pentru măști periculoase. Numărul lor a crescut îngrijorător

SUA: Bărbatul care și-a dat foc miercuri în apropierea Casei Albe a murit

Multinaționalele Străine ce dețin Supermarketurile refuză Legea Produselor Româneşti. Asociatia Marilor Retele Comerciale acuza ca propunerea legislativa care obliga supermarketurile sa ofere cel putin 50% produse romaneşti "submineaza comertul modern"

Cristina, adolescenta cu sâni imenşi. S-a filmat şi a pus filmuleţul pe net. "Sânii mei sunt naturali.." VIDEO

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Război comercial: China acuză SUA de ''terorism economic''

Juncker: "Nu va exista o renegociere a acordului Brexit cu succesorul Theresei May"

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului: Vizita Papei Francisc este "pentru România, dar nu numai pentru România" (Crux)

Fotbal: Liga Națiunilor - Cristiano Ronaldo s-a alăturat selecționatei Portugaliei

De ce ești baistruc? Cuvintele dobrogenilor pe care niciun alt român nu le pricepe  - ce înseamnă "buhalcă", "ciortan"sau "ghionder"

Cornel Dinu l-a acuzat pe Crăciunescu că a trântit un meci din Liga Campionilor, fostul arbitru a reacționat prompt: "Îl dau în judecată!"

Adversar tare pentru Răzvan Lucescu în Grecia! AEK Atena a numit antrenor un fost colaborator al lui Mircea Lucescu la Șahtior

Ion Cristoiu a fost dat afară de la revista Historia pe care o fondase, de progresistul SRI-istoid Mircea M. Ioniță (cel care cântă mereu laude SRI-ului și Rețelei Progresiste) și de patronii fake-news-ul progresist numit "Adevărul"

FRANȚA. Grupul Bilderberg încearcă să-l impună pe tânărul Bilderberg Emmanuel Macron ca Președinte al Franței. Macron e deja la doar 1% în spatele lui Fillon şi dacă-l depăşeşte are şanse s-o bată pe LePen în turul II

Zelenski își arată colții, dar va mușca la toamnă

ȘTIRILE OREI 09.00 | 30 mai 2019

Dezvăluirea incredibilă a Soranei Cîrstea, după eliminarea de la Roland Garros 2019: "Am jucat cu ruptură de abdomen"

Motivul pentru care BEC va prezenta REZULTATELE finale la alegerile europarlamentare abia luni după ora 14.00, după mai mult de o săptămână de la scrutin

Gimnastică artistică: Ana-Maria Puiu, calificată în finala de la paralele, la Cupa Mondială de la Koper

Bancul de miercuri. Baba de 80 de ani

Vântul puternic a doborât 22 de copaci, 3 stâlpi și un acoperiș, în Corabia, județul Olt

Buget mediu de 2.000 de lei, alocat de către români pentru achiziția unei trotinete electrice (sondaj)

VIDEO Primire Papa Francisc. La Cotroceni se curăță covorul roșu

Vremea face RAVAGII în țară: Două persoane au fost salvate de viitură în Bihor/ Case și curți inundate în Sălaj

Ploi torențiale, vijelii și grindină în aproape toată țara / 37 de județe, sub cod galben până luni dimineață

[P] Despre alegerile din fiecare zi

​Consiliul General nu a aprobat nici joi încredințarea unui imobil de pe Lipscani pentru Muzeul de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România

De Ziua Copilului, doar un sfert dintre companiile din România vor acorda beneficii suplimentare angajaților - studiu

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

România, sub media UE după ponderea deceselor provocate de cancerul pulmonar

"Don’t trust Tudorel Toader". Protest în fața Universității Al.I. Cuza față de rector, ex-ministrul Justiției în Guvernul Dăncilă

Demisie la Ministerul justiției. Un secretar de stat părăsește funcție

FOTO | În urmă cu 9 ani arăta așa. Cum arată acum sportivul român care luptă pentru șansa de a deveni european în kickboxing

Rednic, sătul de cazul Răduț: "M-ați omorât cu el, i-am zis să nu fie prea târziu". Puriul, deranjat și de neconvocarea lui Sorescu: "Înseamnă că n-ai încredere în ei!"

Expoziția "Dintre mii de jucării" - de joi, la Muzeul Național de Istorie a României

Tribunalul București a respins contestația lui Cristian Borcea. Afaceristul rămâne în pușcărie

După eşuarea Referendumului, eşec dirijat de toate partidele existente la lătratul neomarxistei UE, mai rămâne o singură soluție. Coaliția Pentru Familie trebuie să se transforme neapărat într-un Partid Politic.

Cine organizează așa ceva? Film porno cu primarul Buzăului și două tinere. Ménage à trois cu Constantin Boșcodeală, surprins într-o cameră de hotel, în timpul unei partide de sex - VIDEO

STUDIU. O treime din persoanele contaminate cu virusul sunt asimptomatice. Anunțul guvernului țării cu peste 241.000 de cazuri de COVID-19

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Regionalizarea se întoarce. Cioloș: "Județele ar urma să dispară". SPUNE "NU" REGIONALIZĂRII. Noile Regiuni nu sunt altceva decât "noile județe" ale Federației Progresiste numite "Uniunea Europeană". UN PRIM PAS SPRE DESTRĂMAREA ROMÂNIEI.

Remus Borza, exclus din ALDE, a fost numit consilier onorific al premierului Dăncilă

Criticul Alex Ștefănescu, Membru Fondator și șef în Consiliul director al Alianței Noastre a făcut o prezentare elogioasă și a scris prefața unei cărți PORNO și l-a lăudat pe autorul ei: Codin Maticiuc zis și Poponeț

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

INCEST. Mama şi fiul, îndrăgostiţi după ce s-au cunoscut pentru prima oară. "Este dragostea vieţii mele şi nu vreau să..."

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Procedura de destituire a lui Trump: Casa Albă refuză să coopereze la ancheta mincinoasă a Congresului controlat de Progresiști care incearca destituirea lui Trump chiar înainte de alegerile de anul viitor

Andreea Mantea, BĂTUTĂ de Cristi Mitrea. "Mă lovea chiar dacă eram însărcinată"

Unde găsești cel mai curat aer de pe planetă


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 176, afisate in 3 pagini.



ieri 05:50 CITATUL ZILEI