![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Coliziune între două TIR-uri pe DN17: O persoană a fost rănită![]() Coliziune între două TIR-uri pe DN17: O persoană a fost rănităDouă autotrenuri au intrat în coliziune, miercuri, pe DN 17, pe raza localităţii Argestru, iar unul dintre şoferi, rănit, a fost transportat la spital, a informat ISU Suceava. Sursa citată a precizat că şoferul unuia dintre autocamioane se afla în imposibilitatea de a ieşi din habitaclu, acuzând dureri la membrele inferioare, fiind extras de către pompierii militari şi predat unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava. Potrivit ISU Suceava, după ce i s-a acordat primul ajutor la faţa locului, victima a fost transportată la spital. La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul din Vatra Dornei cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu modul pentru descarcerare, iar în sprijinul acestora a ajuns şi un echipaj de la SAJ Suceava. Traficul a fost blocat temporar pe ambele sensuri, informează Agerpres. Poliţia urmează să stabilească împrejurările şi şi cauzele care care au condus la producerea accidentului.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
06:26
_ March 24 in history
ieri 23:36
_ Proba de schi Gwyneth Paltrow Ziua 3
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 23 Mar 2023 20:08:37
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 23 Mar 2023 20:10:48
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 23 Mar 2023 20:11:54
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 23 Mar 2023 20:12:29
ieri 21:25
_4 Media Info - 23 Mar 2023 19:25:29
ieri 21:05
_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 18:47:26
ieri 20:45
_ Petre Daea: 'Nu mi s-a reproșat nimic'
ieri 19:27
_ Scandaluri pe linie în Guvern / SURSE
ieri 19:05
_4 Media Info - 23 Mar 2023 18:44:15
ieri 19:05
_4 Media Info - 23 Mar 2023 18:58:43
ieri 18:45
_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 17:42:49
ieri 18:07
_ BVB a închis pe plus şedinţa de joi
ieri 17:25
_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 17:10:44
|
Comentarii:
Adauga Comentariu