![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Festival Sanremo 2023 - Un mesaj trimis de preşedintele ucrainean Zelenski va fi citit în seara de deschidere- Preşedintele Mattarella, pentru prima dată![]() Festival Sanremo 2023 - Un mesaj trimis de preşedintele ucrainean Zelenski va fi citit în seara de deschidere- Preşedintele Mattarella, pentru prima datăMesajul preşedintelui Ucrainei Volodimir Zelenski la Festivalul cântecului italian de la Sanremo va fi citit, marţi seară, în deschiderea evenimentului, de Amadeus, directorul artistic, anunţă Ansa, potrivit news.ro. „Nu este adevărat că Rai a refuzat să difuzeze unul dintre videoclipurile sale. Dimpotrivă - subliniază compania - Rai s-a declarat întotdeauna disponibilă pentru a transmite o intervenţie în formă video sau audio”. După cum au explicat jurnaliştilor, la conferinţa de presă, directorul de divertisment pentru prime time, Stefano Coletta, şi directorul artistic al Festivalului, Amadeus, „ambasadorul Ucrainei la Roma a fost cel cu care ambii au menţinut contactul, cel care a făcut cererea de a fi citit textul scris al preşedintelui Zelenski”. Preşedintele Republicii, Sergio Mattarella, va fi prezent în sala de la Ariston în prima seară a festivalului de la Sanremo. „Am plăcerea şi onoarea să anunţ că preşedintele Mattarella va fi acolo pentru prima dată în istoria festivalului”, a spus Amadeus. „Este un semn important de apropiere de lumea divertismentului”. Să-l avem alături pe preşedintele Republicii Sergio Mattarella este o oportunitate de a sărbători cea de-a 75-a aniversare a Constituţiei Italiei şi nu a existat o modalitate mai bună de a o face decât să-l invităm pe Roberto Benigni", a spus Amadeus. Cu această ocazie, regizorul Roberto Benigni va citi o parte din Constituţie. „Anul acesta este cea de-a 75-a aniversare a Constituţiei Italiei, iar preşedintele a început deja să participe la iniţiative legate de această aniversare, de exemplu cu Ziua Comemorarii. Ni s-a părut corect, având în vedere că în Constituţie se vorbeşte despre promovarea culturii, un omagiu adus culturii, nu numai înaltei culturi, chiar dacă nu îmi plac aceste diferenţieri, ci şi culturii populare, iar Sanremo este cu siguranţă festivalul culturii populare", a explicat Giovanni Grasso, consilier de comunicare al Palatului Quirinal, vorbind despre prezenţa lui Mattarella care „va fi însoţit de fiica sa Laura”. De asemenea, Gianni Morandi va cânta imnul naţional, marţi, în deschiderea festivalului iar primul artist în competiţie va fi Anna Oxa. În competiţie sunt 28 de melodii, iar în prima seară vor fi interpretate 14. Chiara Ferragni, Chiara Francini, Francesca Fagnani, Paola Egonu vor fi prezentatoare alături de directorul artistic şi de Gianni Morandi.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 21:27
_ Aruncă lumină asupra soarelui
ieri 20:47
_ Brandon Miller „intră în draftul NBA 2023”
ieri 20:27
_ Cum să ciupiți bănuți în plus la 60 de ani
ieri 19:27
_ Valoarea alegerii umane în deciziile HR
ieri 18:45
_Gold FM Romania - 30 Mar 2023 15:39:44
ieri 18:45
_Gold FM Romania - 30 Mar 2023 17:03:32
ieri 18:45
_Gold FM Romania - 30 Mar 2023 18:14:17
ieri 14:45
_Gold FM Romania - 30 Mar 2023 12:55:42
ieri 14:45
_Gold FM Romania - 30 Mar 2023 14:25:53
|
Comentarii:
Adauga Comentariu