![]() Comentarii Adauga Comentariu _ VIDEO - Fenomen rar în Grecia: Atena este sub zăpadă. Instituțiile au fost închise iar traficul metroului a fost suspendat![]() VIDEO - Fenomen rar în Grecia: Atena este sub zăpadă. Instituțiile au fost închise iar traficul metroului a fost suspendatAtena a fost acoperită luni de un strat de zăpadă în urma ninsorilor care au perturbat transporturile şi au condus la închiderea şcolilor, transmite AFP, potrivit Agerpres. Guvernul a îndemnat locuitorii să îşi limiteze călătoriile şi să lucreze de acasă, autorităţile încercând să evite repetarea haosului provocat anul trecut de ninsorile abundente. Traficul garniturilor de metrou către şi dinspre Aeroportul Internaţional din Atena, situat la 30 de kilometri est de centrul oraşului, a fost sistat, a anunţat autoritatea de transport a capitalei, OSE. Circulaţia pe drumul care duce la aeroport a fost restricţionată din cauza ninsorilor abundente. De asemenea, drumul naţional care leagă capitala Greciei de oraşul Lamia, din centrul ţării, a fost închis încă de duminică seara. Într-un mesaj de alertă trimis pe telefoanele mobile, Protecţia Civilă elenă a avertizat că până la prânz sunt aşteptate "ninsori abundente" în Attica, regiunea din jurul Atenei. Protecţia Civilă a recomandat populaţiei să îşi reducă "drastic" deplasările. Examenele universitare din regiunea Attica au fost, de asemenea, amânate, iar supermarketurile, farmaciile şi benzinăriile se vor închide de la ora locală 18:00 (16:00 GMT). Tribunalele vor rămâne, de asemenea, închise. Toţi locuitorii din regiunile afectate de furtuna "Barbara" au primit sâmbătă şi duminică mesaje de alertă pe telefoanele mobile. O furtună care a adus ninsori abundente a provocat haos în Grecia în timpul iernii anului 2022, guvernul fiind acuzat de neglijenţă. Pe şoseaua de centură a Atenei, aproximativ 3.500 de şoferi au rămas blocaţi din cauza zăpezii, ceea ce a stârnit un val de indignare. Peste 200.000 de gospodării şi sedii comerciale au rămas fără curent de la începutul furtunii.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
06:47
_ March 23 in history
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 22 Mar 2023 20:19:03
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 22 Mar 2023 20:22:48
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 22 Mar 2023 20:26:22
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 22 Mar 2023 20:28:27
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 22 Mar 2023 20:32:42
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 22 Mar 2023 20:39:14
ieri 20:45
_Gold FM Romania - 22 Mar 2023 19:25:46
ieri 20:45
_Gold FM Romania - 22 Mar 2023 19:29:20
ieri 20:45
_Gold FM Romania - 22 Mar 2023 19:30:55
ieri 19:46
_ Polul dreptei a scos capul la Bruxelles
ieri 19:06
_ Măsurarea cu precizie a efectului de seră
ieri 18:46
_ Fed a majorat dobânda de referinţă în SUA
ieri 18:27
_ Cum doresc cuiva un Ramadan 2023 fericit?
ieri 17:45
_Gold FM Romania - 22 Mar 2023 17:01:15
ieri 17:45
_Gold FM Romania - 22 Mar 2023 17:36:30
ieri 16:49
_ Clarificări și corecturi
ieri 16:47
_ Există un multivers?
ieri 16:45
_Gold FM Romania - 22 Mar 2023 14:48:49
ieri 16:45
_Gold FM Romania - 22 Mar 2023 16:25:31
ieri 16:45
_Gold FM Romania - 22 Mar 2023 16:28:08
ieri 16:44
_Stiri Negre - 22 Mar 2023 14:45:40
|
Comentarii:
Adauga Comentariu