13:21
Comentarii Adauga Comentariu

_ Picturi rupestre din Neolitic, descoperite în sud-estul Franţei

Picturi rupestre din Neolitic, descoperite în sud-estul Franţei

Peste 100 de picturi rupestre vechi de 4.000 de ani şi datând din perioada Neoliticului au fost descoperite în sud-estul Franţei, un eveniment considerat major de preşedintele Institutului de preistorie şi arheologie Alpes-Méditerranée (IPAAM), informează AFP.

Cele 120 de picturi rupestre, care prezintă războinici şi "scene de luptă, de haos sau funeralii", datează cu 2.000 de ani înaintea erei noastre, din perioada "Neoliticului târziu şi începutul Epocii Bronzului", a explicat Claude Salicis, preşedintele IPAAM, confirmând o informaţie publicată în cotidianul regional Nice-Matin, informează Agerpres.

Situl Valdeblore, situat la circa 20 de kilometri de miile de gravuri rupestre găsite în "Vallée des merveilles" ("Valea minunilor"), reprezintă "o descoperire majoră în regiune, pentru că, până acum, doar două picturi de acest tip au fost identificate în întregul departament", a declarat Claude Salicis.

Datarea şi autentificarea picturilor au fost posibile datorită unei analize a pigmenţilor utilizaţi.

Doi localnici pasionaţi de judo, care locuiesc în proximitate şi sunt buni cunoscători ai locurilor, au făcut această descoperire în vara anului 2022.

"Eu şi fiul meu ne plimbăm cu regularitate prin aceşti munţi şi am trecut foarte des prin faţa falezei fără să observăm picturile", a dezvăluit Marcel Pietri, în vârstă de 64 de ani, un fost vicecampion european la judo care a devenit directorul tehnic al Federaţiei de judo din Monaco.

"Într-o zi de vară, fiul meu a decis să filmeze faleza cu o dronă şi abia atunci am zărit prima pictură, apoi şi altele", a adăugat Marcel Pietri, care este pasionat de istorie şi de arheologie.

Fiul său Loic, în vârstă de 32 de ani, a fost campion mondial la judo în 2013 (la categoria -81 kg) şi a participat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016.

Picturile se află în mici adăposturi săpate într-o faleză ce a fost defrişată în 2017 şi amenajată pentru escaladă montană.

"Miza este de acum clasarea acestor picturi în registrul de patrimoniu, fapt care ne-ar permite să le protejăm", a adăugat Claude Salicis.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ce mai pun la cale trădătorii de țară: Este gata planul de jefuire a metalelor rare din România

_ Bulgaria refuză să trimită arme Ucrainei, se alătură poziției neutre a Ungariei și Austriei

_ Elevii de liceu din New Orleans spun că au o nouă demonstrație pentru teorema lui Pitagora folosind trigonometrie

_ Urmăriți: Soldați ucraineni văzuți cu muniție cu uraniu sărăcit în Marea Britanie

_ Defence Ministry, Microsoft Romania sign memorandum of understanding on IT collaboration

_ Vijelia a făcut ravagii - Acoperișul sediului Jandarmeriei Suceava, smuls de vânt (foto)

_ Poveștile lor s-au pierdut în sclavie. Acum DNA le scrie

_ Ce urmează pentru Freetrade, când jucătorii mari lansează aplicații rivale?

_ Premieră: noul premier al Scoţiei are 37 de ani, este musulman şi provine dintr-o minoritate etnică

_ Elefant în sala de mese: Startup face chifteluță mamut

_ BREAKING - Legea privind pensiile speciale, pas crucial în Parlament (Lista tuturor modificărilor)

_Stiri Negre - 28 Mar 2023 09:40:37

_Gold FM Romania - 28 Mar 2023 10:45:36

_ Stacey Solomon devine multimilionară după ce „a adunat 5 milioane de lire sterline”

_ Țările nordice creează un „Pact Mini NATO”, care leagă forțele aeriene

_ 'Identity theft': Artists band together in class action lawsuit against AI art generators

_ Discuțiile pentru a evita grevele Royal Mail din cauza salariului s-ar putea prăbuși în următoarele 48 de ore

_ Poliția a postat un videoclip de la violența transgenderilor la școala creștină din Nashville

_ France strikes: 13.000 police officers deployed across the country

_ Kamala Harris Africa trip: US Vice-President pledges $100M to West Africa Nations

_Gold FM Romania - 28 Mar 2023 12:40:49

_Gold FM Romania - 28 Mar 2023 12:42:00

_ Humza Yousaf câștigă concursul de conducere SNP pentru a deveni primul lider musulman din Scoția

_ Germania livrează cu succes 18 tancuri Leopard la granița cu Ucraina

_ SBF acuzat că a canalizat 40 de milioane de dolari în cripto pentru a mitui oficialii PCC

_ Netanyahu wants to "give time for broad agreement", Ben Gvir gets promise for national guard in swap for delay

_ Lenovo vizează creațiile cu noile laptopuri Slim Pro și Yoga

_ Kamala Harris starts Africa tour, meets with Ghana President, annouces aid package

_ PM Ciuca, President of the European Council Michel discuss situation in Ukraine, Moldova

_ StateSec Nitulescu: Romania to reach 34pct renewable energy sources after a review of Energy Plan

_ Șoferul dezvăluie cum și-a îndepărtat zgârieturile de pe mașină folosind o achiziție Bunnings de 8 USD

_ REZUMAT NBA: Luka Doncic îi ajută pe Mavericks să reducă o serie de înfrângeri după ce suspendarea a fost anulată

_ Cercetători: O penurie de semințe native încetinește restaurarea terenurilor în SUA

_ Ați avea o brățară sudată la încheietura mâinii? Acesta este cel mai recent mod de a-ți arăta dragostea de durată

_ French prosecutors raid banks in tax fraud case

_Gold FM Romania - 28 Mar 2023 12:42:53

_ „Întârzie achiziționarea casei” – avertizează Bob Shiller în timp ce prețurile scad pentru a șaptea lună consecutiv

_ Ratele de vârf nu pot veni suficient de curând pentru imobiliare

_ Încrederea Conference Board se îmbunătățește, așteptările privind inflația cresc în martie

_ Romania-India defense cooperation agreement, signed in New Delhi

_ Jim Jordan cere documente după ce IRS a „încercat de intimidare” jurnalistul Matt Taibbi în timpul audierii guvernamentale privind punerea în aplicare a armelor

_ Adidas se pregătește să o abandoneze pe Beyoncé în timp ce marca de îmbrăcăminte se sfărâmă

_ Gisele Bundchen se întoarce la modelling... după ACEL interviu la Vanity Fair

_ China salută 'dezgheţul' dintre Iran şi Arabia Saudită / Discuții între Xi și prinţul moştenitor saudit

_ „Oamenii aleg între sinucidere, Elveția sau suferință”: baroneasa Meacher face o cerere parlamentarilor

_ Nvidia Tech folosește inteligența artificială pentru a optimiza designul cipurilor de până la 30 de ori mai rapid

_ Senegal Ramadan: Nationwide sugar shortage messes with tradition

_ Asistentul antrenorului NFL, Todd Downing, are un videoclip de arestare în stare de DUI

_ Ucraina: Suporterii celebrităților care l-au vizitat pe Zelensky

_ What do we know about the 'National Guard' that should be set up and run by Israel's extreme right?

_ Adevărata insurecție și politica murdară din 6 ianuarie

_ Viituri stabile, pe măsură ce atenția se îndreaptă către majorări ale ratelor Fed

_ 50.000 de maşini Tesla, verificate de autorităţile americane din cauza unor probleme tehnice

_ France: Human rights groups are raising concern about police brutality

_ EnergMin Popescu: Romania supports development of civil nuclear programme;decarbonisation without nuclear energy is not possible

_ Revolut îşi extinde platforma de trading pentru clienţii din Spaţiul Economic European

_ Gina Rodriguez și Joe LoCicero la prima lor ieșire în familie de când și-au întâmpinat primul copil

_ Israel judicial reform: Netanyahu delays legal reforms amid mass protests

_ Presiuni cu dosar de zădărnicirea combaterii bolilor pentru cine nu `intra în horă` la Slatina- Erau făcute de fiul nașei lui Bercea Mondial și de city manager

_ Romanian managers expecting sharp increase in retail trade, construction prices (INS)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1839, afisate in 31 pagini.



ieri 23:07