23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Olandezii vor controla principalele şantiere navale din România. Santierul naval Daewoo din Mangalia, aproape de vânzarea către olandezii de la Damen ce dețin în România și un șantier naval la Galați

Nota Redacției - Opinia Fluierul.ro

Deci Statul român le dă comenzi pentru corvete, iar ei olandezii își freacă mâinile și cu șantierele noastre, și cu forța noastră de muncă ieftină și cu comenzile noastre militare. Ați mai văzut așa ceva? Ca la noi la nimeni.

Dacă Daewoo pleacă de la Mangalia, de ce nu re-cumpără statul român, șantierul nostru naval de la Mangalia, șantier pe care l-a dat în trecut pe nimic celor de la Daewoo?

Parcă vrem să facem Fondul Suveran al României? Nu ar fi foarte bine ca Fondul Suveran de Investiții și Dezvoltare al României să dețină și un șantier naval?

Armata noastră, cu 2% buget din PIB, adică cu miliarde de euro la buget, dă comenzile de stat la șantierul de stat și muncitorii români pot lua salarii duble sau chiat triple, că nu vrem ca stat român, să facem pe spinarea muncitorilor români, profiturile uriașe ale olandezilor

Nu se poate, nu? Ar fi mizerabil, nu? De ce să nu ne fure alții dacă se poate, nu-i așa?

Mai rămâne ca olandezii să ne ia și Administrația Portului Constanța care oricum e dată deja, în mare măsură, Fondului Speculativ Proprietatea care deține deja 25% din firma pe acțiuni care administrează Portul Constanța.

Știrea

Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering negociaza vanzarea santierului naval din Mangalia catre un constructor de nave olandez, scrie Korea Economic Daily. Potrivit presei coreene constructorul olandez de nave ar fi Damen Shipyards Group care detine si un santier naval la Galati.

Conform surselor din industria constructoare de nave, pe 30 iunie, Daewoo se afla in stadiul final de discutii cu Damen Shipyards Group, compania constructoare navala cea mai mare a Olandei, privind vanzarea Mangalia Shipyards, conform rumaniamilitary.ro care citeaza The Korea Economic Daily.

Daewoo Shipbuilding a inceput discutiile privind vanzarea inca de anul trecut ca parte a unui efort de a-si restructura la nivel global activele comerciale.

„Negocierea pretului intre Daewoo si Damen s-a incheiat deja si tot ceea ce a mai ramas e acceptul guvernului Romaniei”, potrivit unui oficial din industria constructoare de nave citat de publicatia coreeana. Suma vehiculata pentru tranzactie ar fi undeva intre 40 si 60 de milioane de euro.

Stabilit in 1997 impreuna cu guvernul Romaniei, santierul naval din Mangalia este detinut ca societate-mixta de Daewoo si de guvern in raport de 51:49.

Santierul, aflat la 45 kilometri sud de Constanta pe coasta Marii Negre, a construit pana acum 127 nave petroliere si portcontainere, reparand in acelasi timp si peste 300 de nave.

La Galati Damen Shipyards Group detine unul dintre cele mai active santiere ale sale, construind diferite tipuri de nave, inclusiv militare.

Santierul Damen de la Galati a fost in centrul subiectului privind realizarea de corvete multifunctionale pentru Fortele Navale, o achizitie initiata in mandatul Guvernului Ciolos, anulata in aceasta primavara si, pentru moment cel putin, trasa pe dreapta de catre actualul executiv.


(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Polonia/alegeri: Conservatorii naționaliști, pe primul loc (sondaj la ieșirea de la urne)

Hunter Biden se apără pentru prima dată în fața atacurilor lui Donald Trump

Exit polluri: Kais Saied, un profesor de drept, conservator, va fi noul președinte al Tunisiei

Partidul lui Viktor Orban pierde, conform rezultatelor parțiale, alegerile la primăria capitalei Budapesta

Ungaria: Premierul Orban i-a felicitat pe aliații naționaliști polonezi pentru victoria în alegeri

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Ungaria/alegeri municipale: Opoziția a câștigat la Budapesta și a obținut rezultate bune și în alte orașe

Partidul Dreptate și Justiție din Polonia s-a situat pe primul loc la alegerile parlamentare, arată rezultatele Exit-poll

Băsescu, despre rețelele de trafic de persoane: Este o mare greșeală desființarea "Doi și-un sfert"

Eugen Teodorovici, după incidentul cu o jurnalistă, susține că i-a prezentat personal scuze

Tunisia: Juristul Kais Saied, ales președinte cu peste 75%, potrivit televiziunii naționale

Principesa Margareta, discurs critic la Haga: Punctul-cheie este încetarea atitudinii de superioritate față de noile state membre/ Am făcut sacrificii nu pentru că am vrut să reducem costurile la roșii sau automobile

Ungaria/alegeri municipale: Partidul lui Orban, învins la Budapesta (rezultate parțiale)

Gigi Becali își bagă fetele în afaceri. Theodora Becali a primit 50% dintr-o companie care trebuie să primească despăgubiri de 71 de milioane de euro de la ANRP

Ce înseamnă când copilul se uită printre picioare! SUPERSTIȚII despre bebeluși și sarcină

Băiatul lui Teia Sponte, PRIMA DECLARAŢIE despre RELAŢIA cu Simona Halep

EMINESCU 169 DE ANI DE LA NAŞTERE. Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă Română: „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională"

Crina Matei, despre viaţă. "În fiecare zi duc lupta asta cu mine"

Băsescu: Dacă Dăncilă dă semnalul că a fost înfrântă, nu numai ea, tot PSD va obține 8-9%/ Problema pe care o are Iohannis acum este să îi treacă Guvernul

Putin, într-un context prielnic: Nu Trump este de vină pentru faptul că relațiile ruso-americane nu s-au îmbunătățit

Mașină de poliție, filmată în timp ce face o manevră interzisă într-o intersecție

Siria: Damascul trimite trupe în nordul țării în fața ofensivei turce (media de stat)

Tenis: Marius Copil, în ultimul tur al calificărilor la Antwerp (ATP)

Nervos că a băgat degeaba zeci de milioane de dolari în campania lui Hillary Clinton, SOROS a plătit un studiu ca să afle de ce muncitorii albi din America l-au votat pe Donald Trump președinte. Iată ce-a aflat....

Viagra din plante? Află ce trebuie să ştii despre acest remediu

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoșilor noștri pe câmpul de luptă

Un TIR încărcat cu ciocolată a ars complet după ce a lovit un stâlp de electricitate, o țeavă de gaz, apoi s-a oprit în curtea unei case/ Localnicii din Nadeș, fără energie electrică | FOTO

Cumpănașu aruncă BOMBA. Un fost șef al SRI, actual ambasador în SUA, "mi-a cerut să nu candidez"

Mizerie umană gravă a federalistei UE. Cutremurul de la L'Aquila. UE solicită restituirea impozitelor şi taxelor de care victimele cutremurului din Aquilla au fost scutite de statul italian. UE: "Acestea sunt Ajutorul de Stat"

Dana Criminala, MĂRTURISIRI INTIME. Declaraţii-şoc despre despărţirea de Leo de la Strehaia

Gimnastică artistică: Americanca Simone Biles și-a adjudecat a 24-a medalie la Campionatele Mondiale

Ciocnire în lanț. Cinci mașini s-au ciocnit pe DN1. 17 persoane, implicate

Două actriţe din industria XXX fac filme porno pentru urşii panda FOTO

Cazul Caracal. Diversiunea cu ADN-ul mitocondrial. Zeci de persoane din zona Caracal ar putea foarte bine să aibă ACELAȘI ADN-Mitocondrial. Fluierul.ro vă prezintă lipsa de relevanță a ADN-ul mitocondrial în procesele din SUA

DJ Harra, SELFIE NUD în cadă. A ÎNCINS Facebook-ul

VIDEO Ce pățește un aligator neinspirat care atacă un țipar electric

Cuvântarea lui Donald Trump în Varșovia. Donald Trump: "Împreună, să luptăm toți ca și polonezii - pentru Familie, pentru Libertate, pentru Țară și pentru Dumnezeu."

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Cum făceau brânza vechii Daci. "O lingură de păstorit" - Film Etnografic - Coșbuc 1918.

Cluj: Locomotiva unui tren personal a luat foc; pasagerii s-au autoevacuat în siguranță

Siria: Informațiile privind evadarea unor prizonieri din cadrul Statului Islamic, o 'dezinformare' (Erdogan)

14 octombrie, Sfânta Parascheva. Tradiție la pelerinajul de la Iași: Meniul pregătit pentru Masa Pelerinilor

Brexit: UE previne că 'mai este încă mult de lucru' înaintea unui acord

România-Norvegia, pe Arena Națională. Dragoș Grigore și Vlad Chiricheș au părăsit cantonamentul și nu vor juca meciul

Proiect: Contribuțiile sociale ale aleșilor locali sunt luate în considerare la calcularea pensiilor

Tenis: Monica Niculescu și Gabriela Ruse, adversare în ultimul tur al calificărilor la Luxemburg (WTA)

Atletism: Maratonul Internațional București, câștigat de kenyanul Hosea Kipkemboi, cu record de cursă

Capitala Moldovei, în ajunul celei mai mari sărbători a protectoarei sale. Pelerinii stau câte 20 de ore la coadă ca să se închine la moaștele Sfintei Parascheva. Ultimele date

Canada: Trudeau, nevoit să poarte o vestă antiglonț în timpul unui miting (media)

Muzicienii au protestat în fața casei unuia dintre șefii Disney. Ce îi nemulțumește pe manifestanți - VIDEO

Tenis: Rusul Daniil Medvedev, învingător la Shanghai (ATP)

Noi imagini cu premierul demis Viorica Dăncilă la nunta din Maramureș. Candidata PSD, surprinsă când joacă "învârtita" - VIDEO

Reprezentativa masculină a României la polo s-a calificat la Campionatul European din 2020

Cuc anunță că 35 de posturi de directori din CNAIR au fost restructurate: "Monștrii sacri din infrastructură și-au pierdut posturile"

Ministrul Transporturilor: Cel mai rău pentru un ministru e să fie captiv hârtiilor și funcționarilor

Pilotul de Formula 1 Valtteri Bottas a câștigat Marele Premiu al Japoniei. Mercedes, al șaselea titlu consecutiv la constructori

Criza din Siria: Kurzii anunță că păzirea deținuților ISIS "nu mai este o prioritate". Turcia continuă ofensiva militară

Autocar cuprins de flăcări pe Autostrada Transilvania: 20 de persoane s-au autoevacuat - FOTO

Horia Georgescu, fostul șef al ANI, după achitarea definitivă: Poate au fost obligați să fabrice dosarul, îi invit să spună ce s-a întâmplat

Nicușor Dan, preferat de peste 86% dintre membrii USR București pentru Primăria Capitalei


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 178, afisate in 3 pagini.



ieri 05:09 CITATUL ZILEI