18:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Administratorul NASA onorează invitația Guvernului Bulgar: Vizită strategică pentru cooperare și inovație spațială

Administratorul NASA onorează invitația Guvernului Bulgar: Vizită strategică pentru cooperare și inovație spațială

În cadrul întâlnirii Vassilev şi Nelson au discutat oportunităţile de aprofundare a colaborării ştiinţifice dintre Bulgaria şi NASA. "Bulgaria are companii, tehnologii şi tradiţii legate de explorarea spaţiului care pot fi extrem de folositoare", a declarat ministrul de finanţe. El a amintit că în noiembrie 2023 Bulgaria s-a alăturat programului Artemis - un program al NASA la care participă 34 de guverne şi care are drept obiectiv revenirea astronauţilor pe Lună dar şi extinderea explorării spaţiale către Marte şi alte obiecte cosmice.

Nelson a declarat că abia aşteaptă să viziteze Sofia la toamnă.

Bill Nelson conduce NASA din mai 2021. În lunga sa carieră de congresman şi senator, el a iniţiat o serie de legi legate de ştiinţă şi spaţiu. El este considerat unul dintre liderii programului spaţial american, un susţinător al combaterii schimbărilor climatice şi al programelor de pregătire high-tech. În 1986 el s-a antrenat şi a zburat alături de echipajul navetei spaţiale Columbia.

Înaintea vizitei la sediul NASA, Vassilev şi ministrul economiei Bogdan Bogdanov au discutat oportunităţile pentru investiţiile americane şi crearea de noi locuri de muncă în Bulgaria cu reprezentanţi ai companiilor americane de top TESLA, Honeywell, Northrop-Grumman, Lockheed Martin, FedEx, C4V. Cei doi miniştri au participat şi la un eveniment legat de împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea Camerei de Comerţ a SUA. Companiile americane şi-au exprimat interesul privind investiţiile în tehnologie înaltă, energie, inovaţii, vehicule electrice şi produse medicale dar şi în industria militară bulgară.

"Companiile americane sunt binevenite în Bulgaria dacă se află în căutare de personal calificat, dar dacă au nevoie de forţă de muncă ieftină, mai bine să rămână acasă" le-a spus Vassilev reprezentanţilor companiilor importante. El a evidenţiat avantajele investiţiilor în Bulgaria, subliniind că pentru prima dată actualul guvern a început să sprijine investitorii bulgari şi străini pentru proiecte de capital cu ajutorul de stat maxim permis de UE.

Bogdanov a subliniat că schimburile comerciale dintre Bulgaria şi SUA sunt în creştere începând cu anul 2017, în pofida efectelor negative ale pandemiei COVID-19. "În 2022, schimburile comerciale bilaterale au atins nivelul record de 2.035 de miliarde de dolari. Bulgaria doreşte să continue şi să dezvolte acest trend pozitiv. Ţara noastră este interesată să atragă investiţii de capital american în industrii high-tech şi în servicii cu valoare adăugată mare", a declarat Bogdanov.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ 1.000 de manifestanți la Mitrovica protestează împotriva interzicerii tranzacțiilor în dinarul sârbesc în Kosovo

_ Armistițiu sau continuă războiul în Gaza? O delegaţie a Hamas se va deplasa luni în Egipt

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ France wants to have an impact on China's position over Russia and the war in Ukraine

_ Inundaţii catastrofale în Kenya: populaţiei i s-a oferit un termen 24 de ore să evacueze din zona barajelor - VIDEO

_ Udinese a contestat sancţiunea primită după insultele rasiste la adresa lui Mike Maignan

_ BEL MOONEY: Mă poți ajuta să-mi uşurez inima singuratică?

_ Fulgerul a lovit Turnul Eiffel pe timpul nopţii: momentul impactului a fost surprins

_ Giganții fotbalului brazilian se adună pentru a ajuta victimele inundațiilor mortale

_ Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu

_ Campioana Dinamo Bucureşti va întâlni pe SG Flensburg-Handewitt, în semifinala Turneului Final Four de la Hamburg

_ Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare, până la 7.600 mc/s, peste mediile lunilor ianuarie şi februarie

_ Pictorul de icoane bulgar Dian Kostov va transforma cea mai mare bazilică din Bruxelles

_ Bubuie anchetele în Germania, după ce românii s-ar da drept ucraineni și cer ajutoare pentru refugiați

_ Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE

_ Concursul Eurovision din Suedia, în umbra războiului din Gaza

_ Taiwan detectează zeci de avioane chineze și cinci nave navale în jurul insulei

_ Copiii lui Maradona cer mutarea corpului său la un mausoleu

_ EPHRAIM HARDCASTLE: Reprezentarea lui Coco Chanel în The New Look de la Apple TV sfidează concepția istorică a iconului modei franceze ca trădător nazist

_ MAE reiterează, cu ocazia Zilei Libertăţii Presei, importanţa libertăţii şi pluralismului media

_ Herbie merge din nou! Superfan care se recuperează după un atac de cord se răsfață cumpărând mașina originală VW Love Bug, care a devenit o vedetă globală de cinema

_ Se împlinesc 20 de ani de la ultimul episod din Friends. Dar, de la rușine corporală și iluminare cu gaz până la transfobie și misoginie, este de mirare că serialul a fost ecranizat vreodată, spune CLAUDIA CONNELL!

_ SUA au dislocat în Orientul Mijlociu primul grup de luptă format din drone maritime, „Pionierii”

_ STIL FĂRĂ Vârsta: Fusta midi din piele

_ Greșeala pe care majoritatea șoferilor o fac când conduc. Titi Aur atrage atenția: 'Nu e bine'

_ A murit sosia Wonder Woman

_ Chisăliţă (AEI): 'Înverzirea' economiei nu se poate realiza fără aportul gazului natural

_ Bărbat prins în Sâmbăta Paștelui cu alcoolemie uriașă, reținut

_ Seceta a scos la iveală o comoară mondială: Un oraș vechi a ieșit de sub apă; zona a devenit o atracție turistică

_ Jamie Redknapp se bucură de „ANIMAL” Erling Haaland după un hat-trick în prima repriză împotriva Wolves, susținând că atacantul a fost „furios” pe Pep Guardiola pentru că l-a scos după ce a marcat patru goluri

_ Athletic Bilbao a învins vineri seara, în deplasare, scor 2-0, gruparea Getafe, în etapa a 34-a din La Liga

_ Mașinile electrice chinezești ieftine care PUTEA merita cumpărate: ROB HULL alege cele mai bune vehicule electrice de buget care sunt pe cale să invadeze Marea Britanie... inclusiv un nume foarte surprinzător.

_ Gestul uluitor al lui Ion Ţiriac! Totul a fost ţinut ascuns până acum. Ce i-a făcut Cristinei Neagu

_ Paris inaugurates giant water storage basin to clean up the River Seine for Olympic swimming

_ 'Students want peace': Gaza protests continue outside Paris Panthéon

_ Urmăriți: procurorul anti-Trump din New York pledează al cincilea, deoarece anchetele GOP au legătură cu Biden DOJ

_ Liam Gallagher glumește că va juca un concert la supermarketul economic Lidl dacă arena Co-op Live, lovită de criză, își anulează emisiunea

_ Jumătate hotel - jumătate JUNGLA: în interiorul proprietății spectaculoase din Singapore, care seamănă cu un joc uriaș de Jenga care este înăbușit în frunziș, pe care oaspeții îl pot admira dintr-un bar plutitor

_ Incendiul a cuprins o fabrică masivă de pui din Texas

_ Procurorul regimului Biden cere o pedeapsă de 12 ani de �nchisoare *cu creșterea terorii* pentru Brent Bozell, fiul din Centrul de Cercetare Media, pentru 6 ianuarie

_ Joint traffic controls of goods road motor vehicles to unfold under co-operation protocol

_ Am o listă de nume unice de bebeluși pentru viitorii mei copii, îmi plac porecile neobișnuite, dar oamenii spun că sunt ciudate

_ Ciucă, despre Învierea Domnului: Forţa care ne face să credem într-un drum mai drept

_ Leo Hohmann: Reacțiile �n creștere �mpotriva planurilor lui Biden de a importa zeci de mii de refugiați palestinieni

_ Prima ţară din Vest care anunţă sus şi tare că nu-şi trimite armata în Ucraina

_ Durere, unitate și rezistență: Studiul examinează impactul zilelor memoriale din Israel

_ Şeful diplomaţiei britanice la Kiev: anunț mare pentru nevoile militare ale Ucrainei

_ Mijlocaşul echipei Newcastle, Sandro Tonali, a primit o interdicţie de două luni cu suspendare, după ce a recunoscut că a pariat

_ Studiu: Furnicile forţează leii din Kenya să-şi schimbe comportamentul de vânătoare

_ Noua tendință pe piața muncii din România: Scade numărul contractelor de muncă plătite cu salariul minim

_ THE CANNY COOK: Tort ușor cu ananas cu susul în jos

_ Reconstruirea Gazei bombardate ar putea dura în secolul următor: ONU

_ Klaus Iohannis, în campanie pentru NATO - Discuții cu premierul Canadei

_ Prințul William trece prin TOATE emoțiile - inclusiv hohote de încântare - în timp ce urmărește ciocnirea Aston Villa cu Olympiacos de ziua fiicei Charlotte

_ Primăria Sector 6 anunţă că în ziua de Paşte plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite

_ Proiectul Citizen Science constată că utilizatorii respectuoși de bărci sunt răsplătiți cu întâlniri magice cu delfinii

_ Ralph Baric recunoaște că este posibilă originea laboratorului Covid-19

_ Ambasadorul SUA la Bucureşti, mesaj de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: Obstacolele în calea libertăţii presei rămân, iar era digitală a adus noi provocări

_ Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

_ Liverpool 4-2 Tottenham - Premier League: scor live, știri despre echipă și actualizări, pe măsură ce Roșii revin la forma, în timp ce Harvey Elliott reușește un țipăt... înainte ca Spurs să finalizeze dublul nervos


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 441, afisate in 8 pagini.