17:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Armistițiu sau continuă războiul în Gaza? O delegaţie a Hamas se va deplasa luni în Egipt

Armistițiu sau continuă războiul în Gaza? O delegaţie a Hamas se va deplasa luni în Egipt

O delegaţie a mişcării islamiste palestiniene Hamas urmează să efectueze luni o vizită în Egipt pentru a prezenta răspunsul la o contrapropunere recentă a Israelului în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi eliberării ostaticilor israelieni, relatează AFP.

Această delegaţie urmează să fie condusă de către Khalil al-Hayya, numărul doi al aripii politice a Hamas în Fâşia Gaza.

Ea se va întâlni cu directorul şi reprezentanţi ai serviciilor egiptene de informaţii, anunţă un oficial de rang înalt sub protecţia anonimatului.

Hamas a anunţat sâmbătă că a primit o contrapropunere israeliană la propunerea sa, anunţată la 13 aprilie.

Armata israeliană a anunţat duminică faptul că a lovit ”zeci de ţinte teroriste” în centrul encalvei palestiniene.

Ea anunţă că pregpteşte o ofensivă terestră la Rafah, unde se înghesuie 1,5 milioane de palestinieni depalsaţi din calea războiui.

Numeroase capitale şi organizaţii umanitare se tem de o baie de sânge în acest oraş, bombardat cu regularitate de armata siraeiliană.

Preşedintele plaestinian Mahmoud Abbas aflat în din Arabia Saudită, unde se defăşoară duminică o reuniune a Forumului Economic Mondial (WEF), cere Statelor Unite să împiedice o invazie terestră a Rafah.

În cazul în care are loc, această operaţiune ar fi ”cel mai mare dezastru din istoria poporului palestinian”, a avertizat el.

Secretarul de Stat american Antony Blinken urma să vorbească, în Arabia Saudită, despre ”eforturi în curs în vederea ajungerii la un armistiţiu în Fâşia Gaza care să permită eliberarea ostaticilor”, anunţă Departamentul de Stat.

La Beirut, ministrul francez de Externe, Stéphane Séjourné, urma să discute duminică cu oficiali libanezi, dfespre mijloace de evitare a unei extinderi a conflictului.

De la începutul războiului, schimburi de tiruri la frontiera din nordul Israelului au loc aproape zilnic între armata israeliană şi mişcarea islamistă libaneză Hezbollah.

Aceste negocieri diplomatice au loc în aşteptarea răspunsului Hamas la o contrapropunere israeliană.

Detaliile acestei propuneri nu a fost divulgate, însă, potrivit site-ului Axios, care citează oficiali israelieni, aceasta vizează discutarea ”stabilirii unui calm durabil” în Fâşia Gaza.

Presiunile interne asupra Guvernului lui Benjamin Netanyahu cresc neîncetat.

Sâmbătă seara, mii de oameni s-au adunat la Tel AViv şi au cerut eliberarea ostaticilor răpiţi la 7 octombrie.

Comandouri Hamas s-au infiltrat atunci şi au desfăşurat un atac fără precedent în sudul Israelului, soldat cu 1.170 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întotcmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.

Peste 250 de persoane au fost răpite, iar 129 sunt în continuare ţinute ostatice în Fâşia Gaza, dintre care 34 au murit, potrivit unor oficiali israelieni.

Ca represalii, armata israeliană s-a angajat să distrugă Hamasul, pe care-l consideră o organizaţie teroristă, la fel ca Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE).

Ofensiva israeliană în Fâşia Gaza s-a soldat cu 34.454 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui nou bilanţ prezentat duminică de către Ministerul Sănătăţii al Hamas, aflată la putere în Fâşia din 2007.

”Un acord, acum!”, au scandat sâmbătă seara manifestanţii.

Ei cer demisia Guvernului Netanyahu.

Hamas a difuzat sâmbătă seara, cu puţin înainte de manifestaţie, o înregistrare video în care apar doi ostatici, Keith Siegel (64 ani) şi Omri Miran (47 ani).

Aceasta este a doua înregistrare video difuzată de Hamas de miercuri.

La manifestaţia de la Tel Aviv, tatăl lui Miran a cerut Hamas ”să dea dovadă de umanitate” şi i-a cerut ”să ia o decizie acum”.

Pe teren, sâmbătă, Marina israeliană a bombardat ţinte Hamas şi a furnizat susţinere unor trupe desfăşurate în centrul Fâşiei Gaza, a anunţat duminică armata israeliană.

Potrivit unui corespondent AFP, armata israeliană a desfăşurat atacuri aeriene şi tiruri de artilerie în mai multe zone din Fâşia Gaza, inclusiv la Khan Yunis şi Rafah, două oraşe situate în sudul enclavei, dar şi în oraşul Gaza (nord).

În total, 66 de palestinieni au fost ucişi în 24 de ore, potrivit Hamas.

”Suntem obosiţi după şapte luni de strămutări şi de luptă în tabere. Am insistat, astfel, să ne întoarcem şi să rămâne, într-un cort pe ruinele casei noastre”, a declarat AFP, la Khan Yunis, Abdelqader Mohammed Qwaider.

În afară de distrugeri şi de bilanţăul uman greu, Războiul din Fâşia Gaza a cauzat o catastrofă umanitară în enclavă, în care trăiesc 2,4 milioane de oameni.

Ajutorul umanitar - controlat de Israel - intră în enclavă ”cu pipeta”.

O navă britanică - la bordul căreia urmează să fie găzduiţi militari americani implicaţi în construirea unui debarcader în Fâşia Gaza, în vederea unei facilitări a trimiterii de ajtor umanitar - a plecat din Cipru, au declarat sâmbătă AFP surse militare.

Construirea acestei infrastucturi a început joi şi urmează să fie operaţională ”de la începutul lui mai”, anunţă Pentagonul.

Capacitatea operaţională va fi, la început de 90 de camioane de ajutoare pe zi, iar apoi de 150 de camioane, potrivit Statelor Unite.

Ajutoarele urmează să sosească într-o primă etapă din Cipru - unde vor fi verificate -, iar apoi să fie pregătite în vederea trimiterii în Fâşia Gaza.

Ministrul britanic al Apărării Grant Shapps a subliniat într-un comunicat rolul ”central” al echipajului navei de susţinere RFA Cardigan Bay în contribuţia Regatului Unit la creşterea trimiterii de ajutoare umanitare în Fâşia Gaza.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

În 35 de ani de Soroșism, Familia Tradițională a fost distrusă. UE A AJUNS LA 700.000 DE DIVORȚURI Rata divorțurilor s-a triplat. Unu din doi copii se nasc in afara căsătoriei. Înțelegeți de ce Călin Georgescu a spus că Familia trebuie protejata?

Viktor Orbán: "Nu mai puteam să stăm cu mâinile în sân şi să privim cum lanţurile de magazine jefuiesc oamenii". Vă amintiți cum au sărit Soroșiștii pe Călin Georgescu când ne-a spus că Multinaționalele ne jefuiesc? De ce AUR și Simion TAC pe această temă?

Editorial Cornel Dinu. SMINTEALA clasei politice înaintea unor alegeri prezidențiale compromise din start

CURS-ul lui Buble îl urca pe Crin Antonescu pe locul doi. Sondaj CURS pentru alegerile prezidențiale. 59% dintre români cred că direcția țării impregnată de Puciști este greșită

Adrian Onciu: Cine sunt, de fapt, extremiștii

Calin Georgescu a avut dreptate când a arătat jaful multinaționalelor. Bulgaria înființează lanțuri de magazine cu adaos 10%, pentru a împiedeca multinaționalele să jefuiască populația. Puciștii de la noi sunt pe-o mână cu multinaționalele

Așadar dacă pacea se va încheia Nikolaev și Odessa vor rămâne în Ucraina, în sfera de influență Americană. Putin nu va revendica Odesa dacă americanii recunosc Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson ca părți ale Rusiei

Ca în Botswana, fiecare Institut de sondare are un candidat preferat. SOCIOPOL-ul lui Palada îl urcă pe Ponta pe locul doi.

În sondajul Atlas Intel Soroșiștul Nicușor Dan, e pe locul doi

Ramurile Cominterniste directe sau prin alianță se susțin între ele. Celebrul Bombonel, alias Adrian Năstase, care a dat petrolul țării și multe alte bunuri naționale pe Nimic, îl susține pe Victor Ponta. Nu ai nenorocit destul țara asta Bombonele?

Subordonat rețelei soroșiste ca și Nicușor Dan, Bilderbergul Merz pune biciul pe germani. Germania se înarmează până în dinți și vrea să taie pensii, ajutoarele sociale și subvenția pentru energie

Luptătorul din Arenă

Călin Georgescu cel mai iubit conducător al românilor din ultimii 150 de ani, alături de generalul Alexandru Averescu al cărui Mesianism i-a determinat pe țăranii români să-i bată pe nemți la Mărăști, Mărășești, Oituz, de le-a sunat apa-n cap

_ CBO a revizuit costul politicilor energetice ale lui Biden cu 466 de miliarde de dolari

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

Pieleanu "face" sondaje "la refefon"

_ Opinion: Environmental sustainability and consumption

_ Tendința seculară în trezorerie se destramă

Alex Jones: "Elon știu că ai făcut mult (pentru Georgescu), dar acum e treabă serioasă, du-te la Trump și spune-i să iasă și să dea un mesaj"

_ Organizație caritabilă finanțată în crowdfunding pentru înmormântarea musulmană a atacatorului chimic Abdul Ezedi sub un nume fals

_ Noua schemă de detectare cuantică ar putea duce la tehnici nanoscopice de înaltă precizie îmbunătățite

_ Daniel Dăianu bate cu pumnul în masă, despre inflație și deficit: Acestea sunt mituri și piste false

_ EXCLUSIV: Candidatul Abe Hamadeh la Congres din Arizona, susținut de Trump, lansează un plan de integritate a alegerilor în 5 puncte

_ Mama lui Alexei Navalnîi este disperată: apel în lacrimi către Vladimir Putin/ VIDEO

_ Întârzierea tratamentului pentru bolile osoase va costa 1.400 de vieți de femei, avertizează organizația de caritate cancelarul

_ Dezvăluit: companiile aeriene cu cele mai zgârcite politici de rambursare - de la cea care vă percepe 1,45 GBP pe minut pentru a solicita banii înapoi, până la cea care nici măcar nu acceptă varicela ca motiv de anulare

_ DAVID PATRIKARAKOS se uită la războiul dintre Ucraina și Rusia la 1.000 de zile de la începutul conflictului: rușii atacă ca niște psihoși, încarcând cu capul în mașina de tocat carne

_ Fonduri europene pentru Ucraina - Peter Szijjarto vorbește despre abţinerea constructivă a Ungariei

_ Cercetătorii descoperă un nou lantibiotic produs de stafilococi

_ Invazia Rusiei în Ucraina. Pe net

_ Canalul Begum TV din Franța oferă un colac de salvare femeilor afgane

_ Dezintegrarea rară a bosonului Higgs poate indica o fizică dincolo de Modelul standard

_ Silvestru Şoşoacă, pus sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile în dosarul privind semnăturile pentru candidatura la europarlamentare

_ Limitele plăcilor pot experimenta temperaturi și stres mai mari decât se credea anterior

_ Putin a lansat deja 'atacul' împotriva unei țări NATO! Comisia Europeană e în alertă: 'Se concentrează pe asta!'

_ Sondajul dezvăluie că mai mult de jumătate dintre exportatorii din Regatul Unit sunt afectați de perturbarea transportului la Marea Roșie

Ana Pauker și Lenin aplauda din mormânt: CTP " Într-o democrație, cel mai puternic lucru nu este votul”...;)

_ VIDEO | Din Seul, Klaus Iohannis anunță reluarea urgentă a procedurii de achiziție de corvete

_ Experții cer o schimbare în procesul decizional global pentru a aborda impactul expansiunii urbane, pentru a evita „catastrofa planetară”

_ Eșecul Bidenomics apare la urne pe măsură ce Gen-Z se revoltă împotriva democraților

_ Cimpanzeii devin aproape complet cheli după ce „și-au smuls părul” la grădina zoologică din Germania, iar personalul dând vina pentru „îngrijirea excesivă” – întrucât grupul pentru drepturile animalelor susține că primatele sunt „stresate”

_ Mii de fermieri au protestat la Varşovia faţă de importurile de alimente din Ucraina şi normele UE

_ Apel internațional privind interdicția folosirii dinarului sârbesc în Kosovo

_ Ultimele 24 de ore ale lui Hitler - Partea a treia: „Bullseye!” strigă băiețelul lui Goebbels în timp ce Fuhrerul s-a împușcat în cap

_ Observațiile detectează un obiect stelar/substelar cu hipervelocitate din apropiere

_ Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

_ România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

_ Serviciul de securitate al Ucrainei confirmă atacul asupra unor depozite de petrol din Rusia

_ Tesla Q1 Preview: Investors Brace For "Worst Results In 7 Years", AI Pivot, Cybertruck, Robotaxis In Focus

_ Bandă cibernetică legată de Rusia din spatele atacurilor asupra Royal Mail și Porton Down „s-a întors ONLINE” la doar o săptămână după ce FBI-ul britanic a sărbătorit distrugerea lor

_ Tânără agresată sexual și apoi aruncată violent din autobuz. Poliția cere ajutorul populație pentru a-l găsi pe agresor. Imagini șocante/ VIDEO

_ Sora lui RFK Jr. se teme că campania lui �periculoasă� va lua voturi de la Biden și �l va �ntoarce pe Trump la Casa Albă

Europa ar trebui să intre într-o cursă a înarmărilor cu Rusia și să câștige, a declarat premierul polonez ultraprogresist Tusk.

_ Dezvăluit: Cel mai rău oraș de navetiști din Marea Britanie... dar NU este Londra

_ Am petrecut zeci de ani subvenționând „săraca noastră” prietenă... apoi și-a cumpărat o a doua casă și un Range Rover de 75.000 lire sterline!

_ Primarul NYC Eric Adams apără programul „Numerar pentru migranți” de 53 de milioane de dolari

_ Mama a patru copii ținută ostatică sub amenințarea armei de fostul ei iubit, urmăritorul ei, avertizează că „va jignit din nou” înainte de eliberarea lui din închisoare la sfârșitul acestei săptămâni

Mișcarea Suveranistă e împărțită între "Turul Doi Inapoi" și "Sa mergem înainte cu Simion". Simion și Ana Maria Gavrilă trebuie sa sustina Rolul Important a lui Călin Georgescu în Statul Român dacă vor să castige

_ Biden recunoaște că s-a gândit la sinucidere și „să ridice o sticlă de scotch” după moartea soției sale în 1972... chiar dacă el este total

_ Mega-Caps Mullered pe măsură ce Bitcoin, Bullion și „Big Shorts” explodează mai sus


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 150, afisate in 3 pagini.