23:29
Comentarii Adauga Comentariu

Agricultură cu ROBOTI. Trei roboţi ajută fermierii să cureţe solul de buruieni şi să planteze

Agricultură într-un mod ecologic. Trei roboţi ajută fermierii să cureţe solul de buruieni şi să planteze

Roboţii, numiţi Tom, Dick şi Harry, au fost dezvoltaţi de Small Robot Company pentru a scăpa terenul de buruienile nedorite cu o utilizare minimă de substanţe chimice şi utilaje grele.

Startup-ul lucrează la distrugătorii săi autonomi de buruieni din 2017, iar în aprilie anul acesta l-a lansat pe Tom, primul său robot comercial, care este acum operaţional în trei ferme din Marea Britanie.

Ceilalţi roboţi se află încă în stadiul de prototip, fiind în curs de testare.

Small Robot spune că robotul Tom poate scana 20 de hectare pe zi, colectând date care sunt apoi folosite de Dick, un robot de "îngrijire a culturilor", pentru a distruge buruienile. Apoi este rândul robotului Harry să planteze seminţe în solul eliberat de buruieni, potrivit CNN.

Utilizând sistemul complet, odată ce va fi funcţional, fermierii ar putea reduce costurile cu 40% şi utilizarea de substanţe chimice cu până la 95%, spune compania.

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, şase milioane de tone de pesticide au fost comercializate la nivel mondial în 2018, în valoare de 38 de miliarde de dolari. „Sistemul nostru le permite fermierilor să îşi repare solurile epuizate şi deteriorate de la o dietă de substanţe chimice", spune Ben Scott-Robinson, cofondator şi CEO al Small Robot.

Scott-Robinson spune că firma speră să lanseze sistemul său complet de roboţi până în 2023, care va fi oferit ca serviciu la un tarif de aproximativ 400 de lire sterline pe hectar. Robotul de monitorizare este plasat mai întâi la o fermă, iar roboţii de plivit şi de semănat sunt livraţi doar atunci când datele arată că sunt necesari.

Pentru a dezvolta tehnologia de zapping, Small Robot a încheiat un parteneriat cu un alt start-up din Marea Britanie, RootWave.

„Creează un curent care trece prin rădăcinile plantei, prin sol şi apoi înapoi în sus, ceea ce distruge complet buruienile", spune Scott-Robinson. „Putem merge la fiecare plantă în parte care ameninţă plantele de cultură şi o putem elimina”. „Nu este la fel de rapid cum ar fi dacă te-ai duce să stropeşti întregul câmp", spune el. „Dar trebuie să aveţi în vedere că trebuie să mergem doar în părţile din câmp unde sunt buruienile”. Plantele care sunt neutre sau benefice pentru culturi sunt lăsate neatinse.

Small Robot numeşte acest lucru "agricultură per plantă" - un tip de agricultură precisă în care fiecare plantă este contabilizată şi monitorizată.

Pe lângă reducerea utilizării de substanţe chimice, Small Robot doreşte să îmbunătăţească calitatea solului şi biodiversitatea. „Dacă tratezi un mediu viu ca pe un proces industrial, atunci ignori complexitatea acestuia", spune Scott-Robinson. „Trebuie să schimbăm agricultura acum, altfel nu va mai fi nimic de cultivat”.


(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Autorul masacrului din Texas i-a mărturisit totul unei fete: îi spunea cum va merge să îi omoare pe toți

_ Preşedintele Cubei nu va asista `sub nicio formă` la summitul Americilor

_ Mai are timp pentru fani! Chris Hemsworth semnează fericit autografe în timp ce iese cu tatăl

_ SUA critică decizia Rusiei de a emite paşapoarte în sudul Ucrainei: Un plan de 'subjugare' a poporului ucrainean

_ Reuniuni PNL la Poiana Braşov; joi - Liga Aleşilor Locali, iar vineri - Consiliul Naţional al partidului

_ Rafael Nadal merge ceas! S-a calificat în turul al treilea al turneului de la Roland Garros

Cum fură grecii, turiștii ce vin la ei cu sume astronomice. O femeie din SUA vorbește despre tacticile de pradă limită ale unui restaurant din Mykonos

_ 'Vocea' lui Zleneski face ochi dulci UE și critică NATO: Stă de-o parte şi care nu face efectiv nimic

_ 'Curajul' de a face politică - Stelian Ion sare în apărarea lui Danileț, judecător exclus tocmai pentru activitate politică în favoarea USR

_ Imagini inedite. Un tânăr a doborât recordul mondial la surf şi a intrat în Cartea Recordurilor pentru cel mai mare val cucerit vreodată

_ Moment inedit - Parlamentarii merg în vizită la Penitenciarul Poarta Albă

_ Biden anunţă că va merge în Texas `în următoarele zile`

_ Sora lui Meghan Markle își acuză fratele de „neglijență” fără contact cu tatăl înstrăinat Thomas

_ Campionatele Mondiale de schi alpin din anul 2027 se vor desfășura în Crans-Montana, din Elveția

_ O colecţie de peste 200 de săbii şi covoare va fi scoasă la licitaţie, de casa Artmark

_ Proprietarul își transformă Airbnb din Penzance în închiriere pe termen lung pentru localnici

_ Coșmar pentru românii cu credite în lei! Anunțul de ultimă oră făcut de BNR

_ Rover 800 livrat Palatului Buckingham în 1993 pentru a fi vândut la licitație

_ România participă cu doi sportivi la Cupa Mondială de Kaiac-canoe de la Poznan, Polonia

_ Variola maimuţei: Peste 200 de cazuri confirmate în lume (ECDC)

_ Customs and Border Patrol distribuie fotografia cu pălăria deteriorată de gloanțe purtată de agent în timpul schimburilor de focuri din Texas

_ Petrol iranian sechestrat, proteste ale Teheranului. Iranul acuză SUA și Grecia de piraterie

_ Ucrainenii recunosc că situația e foarte gravă în Donbas: Rusia bombardează peste 40 de orașe

_ 'The special one', după ce AS Roma a câștigat Conference League: Astăzi nu a fost muncă, ci s-a scris istorie

_ În epoca modernă reapare holera: peste 7000 de cazuri, în ultimele luni

_ Marș al naționaliștilor israelieni la Ierusalim - Forțele de securitate sunt în alertă maximă

_ Știri despre transfer LIVE: Harry Kane „deschis la o nouă înțelegere cu Spurs”; Frizerul lui Pogba lasă indiciu de întoarcere la Juventus

_ Twitter fined $150 million over misuse of user data

_ Accident la un complex militar din Iran - Un soldat a murit

_ O reînregistrare a piesei 'Blowin' in the Wind' realizată de Bob Dylan pe un nou format va fi scoasă la licitaţie la Londra

_ �Please Help Me� � Femeie cere ajutor �n timp ce bărbatul o apucă de păr și strigă amenințări pe metroul din New York (VIDEO)

_ The Time Traveller's Wife demersează telespectatorii cu scena de sex oral „sălbatică” și „deranjantă”

_ Președintele tunisian emite un decret pentru organizarea referendumului pentru noua constituție

_ Noul președinte al Filipinelor, declarații suveraniste înainte de preluarea mandatului

_ Deputatul democrat Eric Swalwell spune că republicanii facilitează �mpușcăturile �n masă �prin proiect� (VIDEO)

_ CultMin Romascanu: Art is an extremely liberal profession, which should be supported by state

_ Poliţia antidrog din Peru a confiscat patru tone de cocaină ce urmau să ajungă în Spania și Germania

_ Bayern Munchen a ajuns la un acord cu Ajax Amsterdam în privinţa transferului mijlocaşului Ryan Gravenberch

_ Reacția furibundă a Ucrainei la pașapoartele rusești emise în regiunile ocupate: 'O nouă dovadă a obiectivului criminal al războiului'

_ Pricilla Presley orbiește într-un costum negru cu paiete la after-party-ul Elvis de la Stephanie Beach

_ Senegal: 11 nou-născuți mor în incendiul spitalului, spune președintele

_ Falimentul City Insurance: Peste 100.000 de şoferi au rămas cu vehiculele neasigurate

_ Țările în curs de dezvoltare iubesc Metaversul, în timp ce națiunile bogate nu sunt dornice (sobdaj)

_ Recuperare importantă pentru Liverpool. Virgil van Dijk este apt de joc pentru finala Ligii Campionilor

_ Acoperișurile albe și gazonul de pe acoperiș pot atenua efectul de insulă de căldură urbană, spun cercetătorii

_ CHRISTOPHER STEVENS recenzii TV de aseară: Viața bună a unui pustnic - izolare glorioasă

_ Dramă de proporții în Africa: 11 nou-născuți au murit, după ce un spital a luat foc

_ O nouă metodă de monitorizare a ADN-ului de mediu pentru identificarea speciilor de pești rare și pe cale de dispariție vândute pe piețe

_ Guvernul dă cu o mână, băncile iau cu două - Specialiștii ARB avertizează românii care vor să-și amâne ratele

_ Rușii anunță că vor monitoriza ce va face justiția moldoveană în Cazul lui Igor Dodon

_ Breaking: Cristian Popescu Piedone contestă condamnarea în Dosarul Colectiv

_ Căpitanul Scoției înaintea barajului cu Ucraina: I-am ajutat atât cât am putut, trebuie să fim pregătiţi să-i învingem pentru visele noastre

_ Arne Slot, antreorul echipei Feyenoord, critic la adresa brigăzii de arbitri conduse de Istvan Kovacs, din finala Conference League

_ România continuă să ajute Republica Moldova neîncetat. Oferă cu titlu gratuit, mii de litri de motorină, benzină și 5 milioane de litri de păcură

_ Laptele degresat Barambah Organics a fost desemnat cel mai bun lapte cu gust din țară la premiile naționale pentru produse lactate

_ Nick Jonas este onorat pentru promovarea diabetului la noaptea de box caritativă a Fundației Sugar Ray Leonard

_ Ucraina refuză un acord Minsk III

_ Fostul prieten al lui Daniel Levy, Darren Eales, despre fostul său șef și despre dragostea lui pentru Spurs

_ Jussie Smollett va face debutul regizoral după scandal, cu B-Boy Blues care va veni în curând la BET+

_ Profilul de Facebook al prezentatoarei radio populare Danielle McMurich este folosit de escroci


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1172, afisate in 20 pagini.