23:59
Comentarii Adauga Comentariu

VACCINAREA CU FORȚA VINE DE LA BRUXELLES. De la Bolșevism la Progresism nimic nu s-a schimbat. Pupila lui Ion Iliescu, Corina Creţu ajunsă KOMISAR al Federalistei UE susține Vaccinarea cu FORȚA. Crețu "Susţin vaccinarea obligatorie a copiilor"

N.Red. VACCINAREA CU FORȚA VINE DE LA BRUXELLES. De la Bolșevism la Progresism nimic nu s-a schimbat. Pupila lui Ion Iliescu, Corina Creţu ajunsă KOMISAR al Federalistei UE susține Vaccinarea cu FORȚA. Crețu "Susţin vaccinarea obligatorie a copiilor"

Crețu: „Eu susţin vaccinarea obligatorie în ceea ce priveşte bolile copilăriei. Dacă cele mai avansate state din UE au simţit nevoia să pună în legislaţia lor naţională această vaccinare obligatorie, sunt convinsă că au în spate studii ştiinţifice", a afirmat Corina Creţu.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, la finalul lunii trecute, că imunizarea nu se face cu forţa, că nu vor fi adunaţi părinţii "cu arcanul" să vină cu copiii la vaccinare şi nici nu vor fi poliţişti care îi vor încătuşa pe cei care refuză vaccinarea, dar trebuie asumată responsabilitatea deciziei. Ministrul susţine că nu poţi interzice unui copil să intre în şcoală pentru că nu este vaccinat, pentru că educaţia este un drept care trebuie respectat. Bodog mai spune că are două fete şi amândouă sunt vaccinate, iar opinia lui este că fiecare părinte responsabil ar trebui să-şi vaccineze copiii.

Și Bodog, Ministrul Sănătății a arătat că spune cu toată convingerea că un copil nu poate fi privat de vaccinare sub amenințarea că nevvacinat nu va mai fi lăsat să vinp la școală

Bodog vrea și el VACCINAREA CU FORȚA altfel copii nu vor mai fi lăsați la școală.

"Cred, cu toată tăria, că nu putem să privăm un copil de vaccinare. Joi, doamna director regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Zsuzsanna Jakab, a spus că cel mai de preţ cadou pe care îl putem fac copilului nostru este imunitatea, şi o facem prin mai multe procedee: alăptându-l la sân, vaccinându-l.

Eu vreau să vorbesc ca şi părinte: am două fete, amândouă sunt vaccinate, au fost amândouă la conferinţă joi şi au stat de la început până la sfârşit.".


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Franța. Regimul Bilderbergului Macron reprimă în sânge protestele "Vestelor Galbene". PROTESTAR al "Vestelor Galbene", tată a trei copii și pompier voluntar, ÎMPUȘCAT DE POLIȚIE ÎN CAP.

EMINESCU 169 DE ANI DE LA NAŞTERE. Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă Română: „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională"

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

Băncile străine îi jupoaie pe români DUBLU față de cum o fac cu cetățenii din celelalte state europene

DOCUMENTAR: George Călinescu despre Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ion Luca Caragiale

Criză n energie după greva minerilor: Guvernul bjbie după soluții și fuge de responsabilitate/ n cteva ore ar putea fi oprită prima termocentrală din lipsă de cărbune

LIVE BLOG | Începem dimineața de 17 ianuarie cu emoții puternice! Simona Halep și Marius Copil intră în arene la Australian Open, nu înainte de ora 5:00

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

PLANUL LUI SOROS: "Trebuie să câștigăm apoi votul semnificativ (din parlament) pe care May l-a promis în legătură cu BREXIT-ul. Acest lucru ar putea declanșa un nou referendum sau noi alegeri. Europa să fie liniștită, că întoarcerea va fi permanentă"

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei pentru JOI 17 IANUARIE 2019. Venus aliniat cu Marte, iubire şi acţiune

HOROSCOP 17 ianuarie 2019. Veşti excelente pentru o zodie, va da lovitura la LOTO 6 din 49

Mii de persoane au participat la un miting antiguvernamental la Belgrad în legatură cu asasinarea unui lider sârb din Kosovo

Corina Dănilă, goală pe internet. Chiar ea a făcut publică fotografia FOTO

Faze tari: Burlacul Romeo și-a găsit Julieta; Semințele de bumbac duse de chinezi pe partea ntunecată a Lunii au ncolțit; Roboții au nceput să fie concediați

Senatul SUA nu susține continuarea sancțiunilor mpotriva unor firme rusești

Un individ a fost arestat de FBI pentru că ar fi plănuit să atace Casa Albă și Statuia Libertății cu o rachetă antitanc

Jeremy Corbyn, liderul opoziției britanice, îi cere Theresei May să excludă posibilitatea unui Brexit fără un acord

Cutremur în regiunea Vrancea

Politic show: Ponta: Vor mai veni deputați de la PSD la Pro Romnia; USR: Ordinul lui Dragnea devine de astăzi mai important dect o decizie judecătorească; Romnul care a tradus discursul lui Tusk

Regatul Unit: Premierul Theresa May negociază cu opoziția după insuccesul moțiunii de cenzură

Marius Budăi: Clar vom aproba bugetul pentru 2019 în luna februarie

Presa internațională după ce Theresa May a supraviețuit moțiunii de cenzură

LIVE BLOG | Începem dimineața de 17 ianuarie cu emoții puternice! Simona Halep și Marius Copil intră în arene la Australian Open, nu înainte de ora 6:30

Bilderbergul Macron scoate ARMATA pe străzi. Bilderbergul Macron scoate în acest weekend 80.000, ATENȚIE, 80.000 de polițiști și militari pentru A OPRI cu orice preț protestele "Vestelor Galbene"

Geanina din "Las Fierbinţi", surprinsă fără lenjerie intimă FOTO

Putin: Spre deosebire de Occident, eu nu pun Serbia să aleagă

Guvernul Greciei a supraviețuit la limită unei moțiuni de cenzură pe tema acordului privind numele Republicii Macedonia

Cristian Pomohaci, cercetat pentru evaziune fiscală, fuge de instanţă

DJ Gino Manzotti, suspectat că plătea pentru sex cu minore: «Eu nu dau bani pentru fete»

DigiSport Decizia luată de Nike, la Australian Open! Halep nu contează n fața uriașelor Sharapova și Williams

CITATUL ZILEI

LIVE BLOG | Începem dimineața de 17 ianuarie cu emoții puternice! Simona Halep și Marius Copil intră în arene la Australian Open, nu înainte de ora 6:00

LIVE BLOG | Începem dimineața de 17 ianuarie cu emoții puternice! Simona Halep și Marius Copil intră în arene la Australian Open, nu înainte de ora 6:20

Sport Report - Update la știri de ieri: Manchester City refuză să comenteze pentru UEFA acuzațiile că ar fi ncălcat regula de fair-play financiar; Tennis Australia vrea o ntlnire de mpăcare ntre Tomic și Hewitt

FBI a arestat un suspect care intenționa să atace Casa Albă cu o rachetă antitanc și cu grenade

Radu Herjeu, membru CNA: Președintele Iohannis pare să ignore cu bună știință ncălcarea legii

Impactul produs de shutdown, mai puternic dect se prevedea asupra economiei americane

SIMONA HALEP SOFIA KENIN EUROSPORT LIVE STREAM ONLINE VIDEO AUSTRALIAN OPEN 2019

EXCLUSIV | Becali a dat "tunul" perioadei de mercato în Liga 1! Analiză din interior pentru mutarea făcută "de nicăieri" de FCSB

Valoarea coșumului minim: 2.100 lei/lună pentru cei de la sat și la 2.600 lei/lună pentru locuitorii din mediul urban

BREAKING NEWS: Florin Andone, dorit de Barcelona! FOTO | Nu e glumă: atacantul român, pe "radarul" catalanilor

Theresa May rămâne premier, moţiunea de cenzură a picat

O grupare teroristă susține că atentatul din Kenya este o reacție la decizia lui Trump de recunoaștere a Ierusalimului drept capitală a Israelului

Spania a venit ca un taifun peste Macedonia! Suedia - Qatar a avut un final dramatic. Rămâneți pe recepție, urmează alte două super-meciuri la Campionatul Mondial, Spania - Croația și Danemarca - Norvegia

Theresa May îndeamnă parlamentarii britanici să "conlucreze în mod constructiv" pentru a finaliza procedura Brexit

Tăriceanu se vrea președinte cu un partid de sub 10% din voturi. Dacă nu dădea PE NIMIC resursele din Platforma Continentală și nu dădea pe nimic companiile României prin Fondul Proprietatea...ne mai gândeam

50% dintre români nu mai au încredere în UE la doar 11 ani de la băgarea cu forța fără referendum în noua URSS. Media europeană e de 57% dintre europeni care au o părere proastă despăre federalista UIE. Europenii nu mai vor să audă de xUIE....

FOTO | Higuain, pe picior de plecare? Indiciul care a "aprins" imaginația fanilor milanezi :)

COD GALBEN de viscol

Media chiriilor din Londra a atins recordul istoric de 2 034 de lire/ lună. Numărul proprietăților disponibile pe piață scade

LIVE BLOG | La Australian Open a venit ploaia! Mai avem de așteptat pentru meciurile românilor Simona Halep și Marius Copil

Grindeanu afirmă că guvernul său a adoptat proiectul recursului compensatoriu exact în forma inițiată de Raluca Prună

The Rolling Stones, cap de afiș la cea de-a 50-a ediție a Festivalului de Jazz de la New Orleans

UK. Parlamentul Britanic a dat de pământ cu Acordul de după Brexit semnat de Teresa May cu Federalista UE. Ce va urma? Sorosiștii-Progresiști din Parlament speră într-un alt Referendum, Brexiterii speră să nu ai fie nici un acord cu UE-ul

Business report: Măsuri fiscale n cascadă-Guvernul a stabilit cum va aplica amnistiapentru firmele cu datorii către stat, dar anunță și restricții pentru firme și acționari/ Bătălia gazoductelor continuă

Bancul zilei: Mai merge un banc cu mndria britanica și partenerii din UE?

Al doilea summit Trump - Kim va avea loc în martie sau aprilie la Danang, în Vietnam (presă)

Senatul SUA nu susține continuarea sancțiunilor împotriva unor firme rusești

Marius Budăi: Nu a spus nimeni că desființăm Pilonul II de pensii

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 ianuarie


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 910, afisate in 16 pagini.



ieri 06:09 CITATUL ZILEI