12:27
Comentarii Adauga Comentariu

_ Stelian Bărăgan: Îmi doresc să continuăm investițiile pentru Dolj! Este esențial să avem Guvernul nostru, care să ne susțină proiectele și să le facă realizabil

Stelian Bărăgan: Îmi doresc să continuăm investițiile pentru Dolj! Este esențial să avem Guvernul nostru, care să ne susțină proiectele și să le facă realizabil

Acesta face parte de peste 22 de ani din cadrul Partidului Social Democrat Dolj. De aproape 20 de ani este director în cadrul uneia dintre cele mai mari universități din țară, Universitatea din Craiova, cu o implicare activă în administrația locală ca viceprimar al Craiovei și consilier județean, fost subsecretar de stat, actual secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Ca pregătire academică înaltă, Stelian Bărăgan a urmat cursurile Universității Naționale de Apărare, secțiunea Politici și Strategii de Securitate Națională și vine în fața dumneavoastră cu o vastă experiență atât politică, cât și administrativă.

„Ca viceprimar al Craiovei, în perioada 2017 - 2020, m-am implicat în numeroase proiecte de dezvoltare locală menite să îmbunătățească viața craiovenilor. Ca subsecretar și secretar de stat, am participat la elaborarea și implementarea politicilor care au adus beneficii reale pentru toți românii. Experiența acumulată de-a lungul timpului m-a învățat că soluțiile eficiente provin din dialog constant cu cetățenii și dintr-o viziune pe termen lung, bazată pe transparență și responsabilitate“, a declarat candidatul PSD Dolj la Camera Deputaților.

Experiența în gestionarea problemelor locale și colaborarea cu diverse instituții guvernamentale sunt două dintre atuurile care, spune Stelian Bărăgan, îl vor ajuta să reprezinte eficient interesele doljenilor în Parlament.

Stelian Bărăgan consideră că stabilitatea și echilibrul sunt cheia unei țări puternice, care vrea dezvoltare pe termen lung

„Scopul meu este să aduc schimbări reale și sustenabile la nivel local și național și pot face acest lucru pentru că am alături de mine o echipă unită și puternică, o echipă de al cărei sprijin mă bucur și o echipă pentru care Doljul contează - Partidul Social Democrat, pentru că vin cu cel mai bun și bine fundamentat plan de dezvoltare pentru România. Pentru că sunt singurii care pot oferi echilibru și stabilitate, reprezentanții PSD merită să fie din nou pe primul loc în preferințele oamenilor la alegerile parlamentare din această duminică“, a mai adăugat Stelian Bărăgan, candidat la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie 2024.

CMF: 11240017


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ European XFEL scoate secrete dintr-un nanogel important

Securistoidul Pantazi un analfabet funcțional în domeniul economiei declara ritos că "distributivismul este baza marxismului". Mai dobitocule doctrina distributivista a fost creata de un Papă si dezvoltata de un alt Papă

_ Neuville și Evans au rămas în fruntea Raliului Croației

_ Fluxul de yoga de 3 minute pentru a vă reduce riscul de diabet, pentru a vă reduce nivelul de stres - și pentru a vă tonifica!

_ FOTO-VIDEO Țara în care doi primari au fost asasinați în numai trei zile

_ Festivalul Filmului Palestinian, programat în luna aprilie la Bucureşti şi Cluj-Napoca

_ Christian Brueckner s-a filmat dansând în jurul unei fete legate, forțând-o să facă un act sexual care a făcut-o să vomite înainte de a o batjocori în cele din urmă, povestește un fost prieten în procesul de viol

_ Starul din Brookside, Tina Malone, în vârstă de 61 de ani, mulțumește familiei, prietenilor și colegilor pentru sprijinul acordat în timp ce vorbește despre moartea soțului Paul Chase la vârsta de 42 de ani: „Sunt total copleșită”

_ Studiul dezvăluie părtinire de angajare împotriva foștilor proprietari de afaceri

_ Un atac rusesc a rănit şase persoane în oraşul ucrainean Harkov

_ Klaus Iohannis, 'discuție substanțială' cu secretarul general NATO. căruia vrea să-i ia locul

_ Horoscopul zilei de 15 februarie 2024. Vești bune pentru pești

_ Generația Z se îndreaptă acum spre magazinul din colț, pe podiumul lor - deoarece îmbrăcarea pentru a face comisioane devine cea mai recentă tendință TikTok

_ Sunt un Gladiator și consum 6.400 de calorii pe zi pentru a-mi menține fizicul plin - iată cum îmi planific mesele

_ BREAKING - Țări membre din G7 anunță că-l vor aresta pe Netanyahu, dacă ajunge pe teritoriul lor

_ URMĂȚI LIVE: Argumentele de �ncheiere �n audierea de descalificare a lui Fani Willis astăzi, la 1 PM ET

_ Episcopul Strickland avertizează asupra �Crescendo of Apostasy� al forțelor Vaticane �mpotriva liturghiei, doctrinei catolice

_ Sondaj tulburător: trei din patru musulmani britanici nu cred că Hamas a comis viol și omor în timpul atacurilor teroriste din 7 octombrie

_ Iubita lui Declan Rice, Lauren Fryer, este susținută de starul Love Island după WAG, deoarece își șterge toate pozele după ce a agresat aspectul ei.

_ Un rus bătut de fiul liderului cecen a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare

_ Cel mai trist brad de Crăciun al Marii Britanii: brazii festivi urâți sunt deja batjocoriți în timp ce sunt expuși în orașe și orașe din Marea Britanie

_ Miros suspect la etajele superioare ale unui bloc din Ploieşti: 8 persoane au fost evacuate

_ Un nou studiu sugerează că păsările au început să se diversifice cu mult înainte ca dinozaurii să dispară

_ SUA anunță reduceri drastice ale emisiilor de carbon din sectorul energetic

_ O clădire a Belgiei din Gaza a fost bombardată. Ambasadorului israelian i se cer explicaţii

_ Elon Musk explodează „programarea rasistă nebună, anti-civilizațională” de la Google

_ Iarna mușcă înapoi! Met Office avertizează nordul Marii Britanii să se pregătească pentru până la 10 inci de zăpadă mâine, temperaturile urmând să scadă la -10C în această seară, deoarece hărțile dezvăluie zone ale țării care urmează să fie afectate

_ Patti LuPone REINIȚIE cearta cu „narcisist, nesigur” Andrew Lloyd Webber - 30 DE ANI după ce a concediat-o de la muzicalul Sunset Boulevard pentru a o înlocui cu Glenn Close

_ Andrei Nicolescu (Dinamo) - Am simţit în ultimele două meciuri de acasă că suporterii sunt al 12-lea jucător

_ AUR îi amenință pe Gheorghe Flutur și pe primarii din Suceava cu plângeri penale

_ Moment emoționant în care o mamă și fiica se reunesc după ce preocupările legate de siguranță le-au determinat să trăiască separati timp de 22 de ani

_ Români reveniți din Spania, poveste tragică: L-a omorât pe iubitul fostei sale partenere, apoi s-a sinucis

_ Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, anunță întâlnirea cu delegația FMI pentru analiza indicatorilor macro-economici

_ Discursul Victoriei de Super Marți a lui Trump: „Joe Biden este cel mai prost președinte din istoria țării noastre” (VIDEO)

_ Joel Embiid s-a operat la genunchiul stâng şi va fi indisponibil cel puţin o lună

_ Perla scăpată de Raluca Turcan: Extremismul din România a crescut din cauza certurilor PSD - PNL

_ „El País” l-a concediat pe Fernando Savater după 47 de ani. Filozoful spaniol criticase ziarul

_ Robert Negoiţă: Nu-l cunosc pe Cătălin Cîrstoiu, dar Piedone chiar ştie administraţie

_ Unul dintre cei mai cunoscuţi handbalişti ai României divorțează după 53 de ani: Nu mai suportă 'cicălelile' soției

_ CIO a ridicat provizoriu suspendarea Comitetului olimpic din Guatemala

_ Ședință cu scântei la Guvern: Gabriela Firea este față în față cu Marcel Ciolacu (Surse)

_ LIZ JONES: Nu ar trebui să ai niciodată o domnișoară de onoare mai tânără, mai slabă și mai frumoasă decât ești

_ Barnaby Joyce se întoarce în parlament în Canberra pentru prima dată de la videoclipul umilitor al unei piese

_ Squatters sfidătoare NU vor părăsi pub-ul londonez al lui Gordon Ramsay, de 13 milioane de lire sterline, deoarece anarhiștii se pregătesc să „aștepte să vină executorul judecătoresc”

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Conectând Orașe, Construind Viitorul: Legătura Strategică Buzău-Chișinău în Mobilitatea Smart

_ New York ar putea scoate 4.000 de rezidenți legali de la un loc de muncă - pentru ca migranții să-i poată avea

_ Adversarele naționalei U-20 a României, la turneul Elite League

_ Benjamin Netanyahu, mișcare de ultimă oră: Postul Al-Jazeera va fi interzis

_ Pe ce vrea Nicușor Dan să cheltuiască banii bucureștenilor, în 2024: 'Vrem să fim responsabili, să nu ducem Primăria din nou în zona de faliment'

_ Soția influență a unui politician filipinez declanșează o furtună uriașă după ce a postat o fotografie cu ea însăși conectată la o picurare controversată de albire a pielii în biroul lui și lăudându-se cu beneficiile acesteia

_ Patru persoane, între care un copil, grav rănite într-un accident între un microbuz, un autoturism și un TIR pe Valea Oltului / FOTO

_ O carte pe zi: „Soţul meu e un străin” de Anna Bell

_ Britanicii „pietrificați” se trezesc cu un cutremur cu magnitudinea de 2,5 care a lovit chiar înainte de ora 2 dimineața, cu tremurături resimțite în Derbyshire și Leicestershire

_ 40 GBP în plus pentru o tunsoare? Acesta este motivul pentru care cultura bacșișului a mers prea departe

_ Cum va însemna diagnosticul de cancer al lui King prințul William își va asuma mai multă responsabilitate ca niciodată fără Kate lângă el - după cum s-a dezvăluit că Charles și-a sunat fiii personal pentru a le spune vestea

_ Joe Biden ar putea avea dificultăți �n a ajunge la buletinul de vot din Alabama 2024

_ Alex Jones va da în judecată CIA după ce un raport sub acoperire susține că agenția „a mers după el hardcore”

_ Un zid din epoca de piatră descoperit pe fundul Mării Baltice ar putea fi cea mai veche megastructură din Europa

_ Studiul spune că percepțiile părinților despre mesele școlare influențează participarea elevilor la programele de masă școlare


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2680, afisate in 45 pagini.