![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Previziunile economice pentru 2023 în România nu sunt deloc cele așteptate![]() Previziunile economice pentru 2023 în România nu sunt deloc cele așteptateVeștile pentru 2023 nu sunt deloc bune. Analiştii CFA România estimează o încetinire la 1,6% a avansului economiei anul viitor, de la 4,5% în acest an, în timp ce datoria publică este de aşteptat să crească la 57% din PIB. Potrivit unui comunicat al organizaţiei, pentru deficitul bugetului de stat pe anul 2022, valoarea medie a anticipaţiilor a scăzut la 6,6% din PIB, iar pentru anul 2023 valoarea estimată este de 5,8%. În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 83% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0652 lei pentru un euro. Ambele valori anticipate înregistrează o uşoară reducere faţă de exerciţiul din luna august. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni s-a majorat faţă de exerciţiul anterior, ajungând la o valoare medie de 10,56%. "Pe fondul anticipaţiilor de încetinire puternică a economiei globale, indicatorul de încredere macroeconomică şi-a continuat scăderea, înregistrând valori apropiate de minimele istorice, evoluţie în concordanţă cu scăderea la minime istorice a indicatorilor de încredere la nivel global. În concordanţă cu scăderea încrederii în economie, şi anticipaţiile de creştere economică s-au redus de la 4,5% în 2022 la 1,6% în 2023", a afirmat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România. Pe de altă parte, analiştii CFA România estimează scăderea preţurilor proprietăţilor rezidenţiale din marile oraşe, nefiind înregistrată nicio opinie de majorare a preţurilor. "Este de remarcat faptul că în jur de 79% dintre participanţii la sondaj anticipează scăderea preţurilor proprietăţilor rezidenţiale din marile oraşe (nefiind înregistrată nicio opinie de majorare a preţurilor), în timp ce peste 83% dintre participanţi consideră aceste preţuri supraevaluate (nefiind înregistrată nicio opinie de sub-evaluare)", arată sondajul este realizat lunar de organizaţie. Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut la valoarea de 33,3 puncte, această situaţie fiind cauzată de reducerea, cu 0,3 puncte, a componentei de anticipaţii, şi cu 3,4 puncte a componentei de condiţii curente.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:07
_Marius Tucă Show - 07 Feb 2023 20:46:47
ieri 22:29
_ Lumină structurată fără distorsiuni
ieri 21:50
_ Învățare profundă pentru detecția cuantică
ieri 21:27
_Gold FM Romania - 07 Feb 2023 19:45:22
ieri 21:27
_Gold FM Romania - 07 Feb 2023 19:56:47
ieri 21:27
_Gold FM Romania - 07 Feb 2023 20:00:00
ieri 21:27
_Gold FM Romania - 07 Feb 2023 20:01:55
ieri 21:08
_ Un nou cutremur în Turcia în această seară
ieri 20:50
_ Oceanul Antarcticii luminează norii
ieri 20:47
_Marius Tucă Show - 07 Feb 2023 20:28:56
ieri 20:47
_Marius Tucă Show - 07 Feb 2023 20:31:39
ieri 20:47
_Marius Tucă Show - 07 Feb 2023 20:33:33
ieri 20:47
_Marius Tucă Show - 07 Feb 2023 20:36:16
ieri 20:47
_Marius Tucă Show - 07 Feb 2023 20:41:00
ieri 20:47
_Marius Tucă Show - 07 Feb 2023 20:44:36
ieri 20:20
_ Microsoft aduce ChatGPT AI la Bing și Edge
ieri 20:20
_ Salutare socialismul texan
ieri 20:20
_ BP Pivot On Climate Promises
ieri 19:33
_Gold FM Romania - 07 Feb 2023 17:25:47
ieri 19:33
_Gold FM Romania - 07 Feb 2023 17:54:09
ieri 19:32
_Gold FM Romania - 07 Feb 2023 18:28:45
ieri 19:00
_ Următorul vârf de mâncare?
ieri 18:48
_ Au evoluat prea mult organismele model?
ieri 17:27
_Gold FM Romania - 07 Feb 2023 15:30:10
ieri 17:27
_Gold FM Romania - 07 Feb 2023 17:07:24
ieri 16:29
_ În căutarea galaxiei invizibile
ieri 16:08
_ Mi-am sunat fiica după o prințesă Disney
ieri 14:47
_Gold FM Romania - 07 Feb 2023 13:08:11
ieri 14:38
_ Tehnica vs Fundamentele. Care este corect?
ieri 12:44
_ Acești designeri creativi au mers dincolo
ieri 12:39
_ Euro trades at 4.9022 RON
ieri 12:36
_Stiri Negre - 07 Feb 2023 06:23:21
ieri 12:36
_Stiri Negre - 07 Feb 2023 06:32:12
ieri 12:36
_Stiri Negre - 07 Feb 2023 07:55:12
ieri 12:33
_ Politicul a devenit foarte personal
ieri 12:33
_ Previzualizarea stării Uniunii a lui Biden
|
Comentarii:
Adauga Comentariu