15:49
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ziua Naţională a fost marcată în ţară prin parade militare şi ceremonii religioase

Ziua Naţională a fost marcată în ţară prin parade militare şi ceremonii religioase

Ziua Naţională a României a fost marcată joi în ţară prin ceremonii militare şi religioase, fiind depuse coroane de flori la monumentele închinate eroilor, informează Agerpres.

* Harghita

Aproximativ două mii de persoane au participat, joi, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, la ceremonialul dedicat Zilei Naţionale a României, parada militară fiind cea care a atras un număr mare de participanţi.

Manifestarea a început, la fel ca în fiecare an, în faţa monumentului Ostaşului Necunoscut, acolo unde a fost prezentat onorul, s-a intonat imnul naţional şi s-a oficial un serviciu religios de către episcopul ortodox al Covasnei şi Harghita, Andrei Moldovan, împreună cu un sobor de preoţi, la final fiind depuse coroane de flori.

Prefectul Harghitei, Petres Sandor, a dat citire mesajului premierului Nicolae Ciucă, cu prilejul Zilei Naţionale a României şi le-a urat celor prezenţi, în numele Instituţiei Prefectului, "o sărbătoare frumoasă şi demnă, sănătate şi bucurii, pace şi linişte sufletească".

"Fie ca bunul Dumnezeu să ne dea un an mai bun decât acesta care este să se termine. La mulţi ani tuturor concetăţenilor harghiteni! La mulţi ani, România!", şi-a încheiat mesajul prefectul Petres Sandor.

Parada de 1 Decembrie a avut loc pe platoul din faţa Palatului Administrativ, acolo unde s-a adunat un număr mare de persoane.

La defilare au participat aproximativ 200 de militari MApN, jandarmi, poliţişti, pompieri şi lucrători de la penitenciarul din oraş, precum şi tehnică de luptă.

Totodată, la parada de 1 Decembrie de la Miercurea-Ciuc a defilat, în premieră, şi un detaşament al Armatei Franceze, parte a Grupului de Luptă cu Prezenţă Înaintată al NATO (BGFP), dislocat în România.

Din cauza condiţiilor meteo, defilarea cu aviaţia militară, care ar fi trebuit să se desfăşoare în premieră, nu a mai avut loc.

Potrivit organizatorilor, aeronavele militare IAR 330 SOCAT şi IAR 99 ŞOIM au fost pregătite pentru zbor, dar condiţiile meteorologice dificile nu au permis survolarea Pieţei Tricolorului.

"În condiţii de luptă, aeronavele îşi pot îndeplini misiunile cu succes, dar în condiţiile ceremoniei de astăzi s-a luat decizia ca aceste aeronave să rămână la sol, în lipsa unor condiţii meteo care să asigure vizibilitatea optimă a aeronavelor de către public", au transmis reprezentanţii Brigăzii 61 Vânători de Munte "General Virgil Bădulescu".

Printre participanţii la eveniment s-au numărat şi membri ai Fundaţiei Sf. Sava, precum şi reprezentanţi ai Seminarului Teologic din Buzău, care vin de mulţi ani la ceremoniile dedicate Zilei Naţionale de la Miercurea-Ciuc şi care au precizat că este o bucurie ca în fiecare an să sărbătorească împreună cu românii din Harghita.

În cursul serii, la Miercurea-Ciuc va avea loc ceremonia retragerii cu torţe a militarilor, iar Casa de Cultură a Sindicatelor va fi iluminată în culorile drapelului României.

* Brăila

Ziua Naţională a României a fost marcată la Brăila printr-o paradă militară "în adevăratul sens al cuvântului", aşa cum a declarat prefectul Brăilei, Iulian Timofei, blocul de paradă fiind alcătuit din zeci de cadre militare şi civile ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei, cai ai Cavaleriei Române, precum şi din peste 35 de mijloace tehnice de luptă, între care TAB-uri şi obuziere.

"Ne-am propus ca, în acest an, să marcăm altfel Ziua Naţională a României, să ieşim un pic din rutină. Astfel, vom putea urmări o paradă militară în adevăratul sens al cuvântului, la reuşita căreia şi-au dat concursul cadre militare şi civile ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei. Toate aceste eforturi, pentru a putea sărbători aşa cum se cuvine un moment definitoriu al istoriei noastre, ca naţiune. 1 Decembrie 1918 a făcut ca România să devină unită şi respectată, iar istoria a demonstrat că acest moment a deschis drumul către o perioadă de modernizare a ţării. Misiunea noastră este să contribuim în mod concret la dezvoltarea ei. Suntem datori să aducem un omagiu de recunoştinţă tuturor făuritorilor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, precum şi tuturor celor care au luptat pentru libertate, unitate şi demnitate naţională. Exemplul lor trebuie să fie un izvor de inspiraţie pentru viaţa noastră, ca români patrioţi! De acţiunile fiecăruia dintre noi depinde ca tinerele generaţii să trăiască în pace, prosperitate şi stabilitate. Viitorul îl construim împreună", a declarat Iulian Timofei.

Blocul de paradă a defilat pe Calea Călăraşilor, principala arteră de circulaţie din municipiul Brăila, şi a fost urmărit de sute de brăileni.

* Giurgiu

Depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor din incinta Bisericii Înălţarea Domnului, o paradă a plutoanelor de intervenţie din cadrul structurilor MAI, dar şi o paradă retro a trăsurilor trase de cai şi a fostelor maşini Dacia de Miliţie şi o masă populară au fost manifestările organizate joi de autorităţile giurgiuvene de Ziua Naţională a României.

Acţiunile dedicate zilei de 1 Decembrie au început în acest an, în municipiul Giurgiu, cu depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor din incinta Bisericii Înălţarea Domnului, după care a urmat deplasarea autorităţilor în Piaţa Tricolorului unde prefectul judeţului Giurgiu, Florentina Stănculescu, a dat citire mesajului premierului Nicolae Ciucă.

Preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, şi primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, au vorbit despre însemnătatea acestei zile şi despre respectul care trebuie arătat înaintaşilor. A urmat parada militară.

Aceasta s-a încheiat într-o notă retro prin defilarea unor trăsuri trase de cai, dar şi a maşinilor folosite de structurile de ordine publică în anii comunismului - o maşină Dacia de intervenţie a Miliţiei, dar şi maşini ARO din dotarea armatei.

Defilarea de 1 Decembrie s-a încheiat cu prezentarea onorului de către Fanfara Centrului Cultural Local Ion Vinea.

* Bihor

Sute de orădeni au participat joi, în Piaţa Unirii, alături de oficiali şi reprezentanţi ai partidelor, asociaţiilor patriotice la festivitatea organizată de Ziua Naţională a României, cu slujbă religioasă şi ceremonial militar, având ocazia să vadă şi expoziţia foto în aer liber "România noastră" şi să deguste tradiţionala ciorbă de fasole cu ciolan.

Evenimentul s-a desfăşurat la Statuia Regelui Ferdinand I din Piaţa Unirii, fiind organizată de Instituţia Prefectului Bihor şi Garnizoana Oradea, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, al Primăriei Oradea şi structurilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Slujba religioasă a fost oficiată de episcopul ortodox Sofronie Drincec, împreună cu un sobor de preoţi.

"Unirea de la 1918 a fost un proces istoric lung, cu eforturile unor generaţii după generaţii. În 1918 am avut de a face cu un fel de contopire fericită a intereselor elitei intelectuale, politice, militare, ecleziastice româneşti de pretutindeni cu acţiunea convergentă a tuturor românilor care au înţeles că este un moment cu totul special care trebuie fructificat. Unirea Transilvaniei cu România nu a fost cadoul marilor puteri, ci, dimpotrivă, românii au pus marile puteri în faţa faptului împlinit prin acei peste 1.200 de reprezentanţi la Alba Iulia. (...) În asemenea momente trebuie să ne gândim la ceea ce putem noi să facem pentru naţiunea română. Astăzi, patriotismul este mai mult decât purtarea steagului în momente solemne. Patriotismul este în sufletul nostru, înseamnă profesionalism, onestitate, iubirea faţă de naţiunea ta şi respectul pentru naţiunile conlocuitoare, înseamnă o dragoste creştină şi iubirea tuturor valorilor democratice şi naţionale", a spus, în cuvântul său, istoricul Sorin Şipoş.

Corala preoţească a Protopopiatului Ortodox Român Oradea, dirijor Ştefan Lacatoş, a interpretat o serie de melodii patriotice şi colinde.

A urmat festivitatea depunerii de coroane de flori, jerbe şi buchete de flori la statuia Regelui Ferdinand I Întregitorul, de către instituţii publice, partide, asociaţii civice.

Festivitatea s-a încheiat cu defilarea detaşamentului de onoare şi onorul muzicii militare.

Tot cu acest prilej, a fost vernisată, în Piaţa Unirii, în aer liber, expoziţia de grup "România noastră", organizată de Fotoclubul Varadinum, cu imagini realizate de 19 membri ai acestui club. Este a 17-a expoziţie outdoor vernisată în Piaţa Unirii, una dintre puţinele galerii de artă fotografică în aer liber din România.

* Sălaj

Centrul municipiului Zalău a găzduit, joi, în prezenţa unei numeroase asistenţe, o paradă militară organizată de oficialităţi, cu prilejul Zilei Naţionale a României.

Festivităţile au debutat cu o slujbă religioasă, urmată de depuneri de jerbe, la monumentul lui Iuliu Maniu, pentru ca mai apoi "scena" evenimentelor să se mute în centrul oraşului, pe bulevardul Mihai Viteazu din municipiu.

După alocuţiunile autorităţilor, cele câteva mii de persoane prezente la eveniment au asistat la o paradă cu trupe şi tehnică ale Ministerului Apărării, Jandarmeriei, Pompierilor, Poliţiei, Crucea Roşie şi Ambulanţă, acompaniamentul muzical fiind asigurat de Fanfara Promanada Zalău.

O festivitate asemănătoare a avut loc, în dimineaţa zilei de joi, la Şimleu Silvaniei, la eveniment fiind prezent şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ioan Marcel Boloş.

"Pentru fiecare dintre noi, ziua de 1 Decembrie a fiecărui an este un prilej de bucurie şi de mare sărbătoare. În sufletul şi inima fiecărui român vibrează un licăr de bucurie pentru că acum 104 ani în Sala Mare a Unirii din Cetatea Alba Iulia cei 1.228 de delegaţi oficiali ai naţiunii române, care reprezentau întreaga Transilvanie, au votat în unanimitate unirea Transilvaniei cu România. Aceştia sunt înaintaşii noştri: bravi, demni, iubitori de neam şi ţară şi de sacrificiul suprem. (...) Chiar noi, ministerul pe care îl conduc, a lăsat acolo, la muzeul Cetăţii din Alba Iulia, un document care să dăinuie peste timp, de importanţă vitală pentru România modernă, respectiv acordul nostru de parteneriat pentru dezvoltarea României, încheiat cu Comisia Europeană, prin care ne-am angajat să dezvoltăm ţara noastră cu bani europeni, pentru ca nouă, românilor, de aici şi de pretutindeni, în orice colţ al lumii s-ar afla, să ne fie mai bine, să convieţuim frăţeşte şi, de ce nu, să ne mândrim cu tot ce am făcut şi facem pe plan european. (...) Suntem o Românie mare, facem lucruri mari, autostrăzi, spitale, şcoli, din bani europeni, dar am rămas în acelaşi timp uniţi, la bine şi la greu", a precizat Marcel Boloş.

Ziua Naţională a României a fost marcată şi în celelalte două oraşe ale judeţului, la Jibou, în 30 noiembrie, şi la Cehu Silvaniei, în 1 decembrie.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Bărbații australieni sunt leneși? Expat american împărtășește un stereotip brutal despre întâlnirile cu bărbați australiani

Victoria lui Djokovic asupra Hoardelor Progresiste. MIKE DICKSON: Novak Djokovic a fost mai emoționat decât a fost vreodată după ce a câștigat Australian Open

_ URMĂȚI LIVE: Mitingul �Salvați Arizona� al lui Kari Lake �n Scottsdale Arizona � Acoperirea LIVE �ncepe la 5:30 PM MST/8:30 PM ET

Generalul american avertizează că armata britanică nu mai este privită ca o forță de luptă de nivel înalt, spun sursele

_ Letizia în piele! Regina Spaniei face materialul plin de farmec

_ Fanii sportului din New York FURIOȘI după ce Empire State Building devine verde pentru a sărbători Vulturii

UK. Președintele conservatorului demis Nadhim Zahawi vizează mass-media - în timp ce Rees-Mogg îl împinge pe Boris Johnson pentru un loc de muncă

_ Avatar: The Way of Water numărul unu la box office și devine al 11-lea film autohton cu cele mai mari încasări

Regizorul Teambuilding, condamnat pentru conducere sub influența cocainei

Iranul spune că a reușit să dejoace un atac cu drone asupra unui complex militar din Isfahan, atac executat de Israel

_ Kim Kardashian prezintă o expoziție bustoasă într-o rochie argintie foarte decoltată în ultima sa postare

_ Nottingham Forest se apropie de un acord pentru a semna pe veteranul fundaș central Felipe de la Atletico Madrid

„Amenințarea lui Vladimir Putin de a-l ucide pe Boris Johnson” în perioada premergătoare războiului din Ucraina

_ Insula Iubirii: Zara și Tom spun timp pentru dragostea lor

_ Joey Essex „confirmă” relația cu Vanessa Bauer, în timp ce Holly și Phil sunt criticați pentru grătar

_ Dancing On Ice: Oti Mabuse APĂRĂ rutina plină de viață a lui Ekin-Su, în timp ce vedeta se îmbracă ca călugăriță în Săptămâna muzicale

_ Miercuri, Parlamentul își deschide porțile pentru prima sesiune a acestui an. Ce proiecte de lege se vor dezbate

_ ANM: Cod galben de ceaţă în mai multe județe din țară

_ Katie Piper recunoaște că a fost lăsată în plâns în timpul zborului către SUA pentru a filma o nouă emisiune

_ Bengals vs. Chiefs - NFL LIVE: Joe Burrow și Patrick Mahomes se înfruntă pentru o călătorie la Super Bowl LVII

_ Carrie Bickmore s-a zguduit până la miez după ce și-a văzut prietenii alături de fostul Chris Walker

Și așa începe: Consiliul Județean din Oxfordshire, Anglia, impune restricții privind călătoriile rezidenților "Pentru Planetă" nu mai aveți voie să circulați decât 100 de zile pe an

_ Guvernul își propune să optimizeze condițiile de muncă în sectorul energiei

_ 'Arăți ca Pamela Anderson!' Kerry Katona își expune decolteul amplu într-un cardigan roz

_ Mama unui tânăr de 15 ani înjunghiat îl laudă pe iubitul adolescentului, de 16 ani, pentru că a încercat să o protejeze

_ Kell Brook pare să pufnească pulbere albă pe film la casa lui din Sheffield

_ Dancing On Ice: Brian May de la Queen o șochează pe Siva Kaneswaran cu un videoclip

_ Starul Vanderpump Rules, Lala Kent, face o siluetă lejeră în timp ce iese cu fiica ei, Ocean

_ Tom din Love Island se sărută cu Ellie în timpul unei discuții cochete... după ce a încheiat dragostea cu Zara

_ Triple j a chemat pentru excluderea lui Taylor Swift din 2023 Hotest 100 countdown

_ Jeremy Clarkson îi învinuiește pe nou-veniți din Londra pentru conflictul din sat cu privire la ferma Cotswolds Diddly Squat

_ Everton respinge oferta permanentă de la PSV pentru fundașul central Jarred Branthwaite

_ Momentul în care Katy Perry se luptă să cânte „I Still Call Australia Home” la ceremonia G'Day SUA din LA

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Toni Collette este văzută pentru prima dată de când a anunțat despărțirea de soțul Dave Galafassi

_ Triple j a chemat pentru excluderea lui Taylor Swift din 2023 Hotest 100 countdown

_ Cum a obținut Novak Djokovic cea mai ușoară cursă dintre orice jucător de la Australian Open: favoritism „fără precedent”

_ Tatăl lui Stefanos Tsitipas a fost criticat pentru actul său „nerespectuos”, după ce fiul său a pierdut finala de la Australian Open

_ Maya Jama din Love Island dezvăluie că a avut un accident de groază în timp ce prezenta, lăsând-o spitalizată

_ Spoiler de Insula Iubirii: Ellie flirtează cu Tom în timp ce îi spune că el o face „enervată” și nervoasă”

_ CAIET: Wrexham forțează o reluare datorită aruncărilor lungi ale lui Ben Tozer

_ Tottenham va trece la 39 de milioane de lire sterline pentru fundașul dreapta al Sporting Lisabona, Pedro Porro

_ Delfinii „sunt de acord să-l angajeze pe fostul antrenor de la Broncos Vic Fangio ca coordonator defensiv al lui Mike McDaniel”

_ Ryan Reynolds semnează autografe pentru fani când sosește în Țara Galilor pentru Wrexham vs Sheffield United

_ Stassie, prietena lui Kylie Jenner, își arată silueta incredibilă de clepsidră într-un bikini strălucitor

_ Bengals vs. Chiefs - NFL LIVE: Joe Burrow și Patrick Mahomes se înfruntă pentru o călătorie la Super Bowl LVII

_ James Norton citește mesaje cu rating X în rolul lui Tommy Lee Royce de la Happy Valley

_ Charlotte Crosby vorbește că își face timp pentru ea însăși ca proaspătă mamă, pe măsură ce se întoarce la fitness

_ Fanii Happy Valley reacționează la penultimul episod

_ 14 localități din județele Buzău, Dâmbovița, Prahova și Vrancea în întuneric: întreruperi în alimentarea cu energie electrică

_ Arsenal vede o ofertă îmbunătățită de 70 de milioane de lire sterline pentru starul din Brighton, Moises Caicedo, RESPINS

_ sitcomul BBC de lungă durată s-ar putea încheia după al 100-lea episod, în ciuda ratingurilor ridicate, admite creatorul emisiunii

_ Rumer Willis își îmbină umflătura într-un ansamblu confortabil bej pentru o excursie la magazinul alimentar

_ Tottenham este aproape de a ajunge la un acord privind împrumutul lui Bryan Gil la Sevilla

_ Alumul RHOC Tammy Knickerbocker spune că fiica ei înstrăinată, Lindsey, în vârstă de 34 de ani, a fost găsită și este bine

_ Fanii Love Island amenință că se plâng la Ofcom pe fondul „hărțuirii” Zara

_ Fiul lui Wayne Rooney, Kai, pozează pentru o fotografie cu starul lui Man Untied, Marcus Rashford

_ Idol australian: Kyle Sandilands dezvăluie adevărul despre ruptura cu Harry Connick Jr.

Distrugerea României de Partidele Slugilor Ciulacu și Ciucă continuă. Vor distruge comunele țării. Aflați câte comune vor să distrugă. Stiri Negre - 26 Jan 2023 14:44:32

_ Marcus Stewart înfruntând lupta vieții sale la vârsta de 50 de ani


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121

Nr. de articole la aceasta sectiune: 7251, afisate in 121 pagini.