![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Cuplurile Macron şi Biden au cinat în privat la un restaurant italian din Washington, înaintea dineului oficial de la Casa Albă![]() Cuplurile Macron şi Biden au cinat în privat la un restaurant italian din Washington, înaintea dineului oficial de la Casa AlbăPreşedintele francez Emmanuel Macron şi Prima Doamnă Brigitte Macron au luat cina la un restaurant italian, la Washington, cu omologul său american Joe Biden şi Prima Doamnă Jill Biden, înaintea unui dineu oficial, joi, în cadrul unei vizite de stat, relatează Paris Match. Vizita de stat a cuplului Macron în Statele Unite a început miercuri, după ce aceştia au sosit în America marţi seara, scrie news.ro. Şeful statului francez s-a întâlnit miercuri, după sosire cu vicepreşedinta americană Kamala Harris, la NASA, iar apoi, seara, împreună cu soţia sa, cu Bidenii. Cele două cupluri au luat cina, în privat, la un restaurant, la ieşirea căruia au fost fotografiate. Această cină precedă dineul oficial de stat de joi seara, la Casa Abă. HOMAR, CAVIAR, VITĂ, BRÂNZĂ, PERE, LA DINEUL DE STAT, ÎN CORT Evenimentul urmează să se desfăşoare într-un cort, în grădina reşedinţei prezidenţiale, cu mese încărcate cu candelabre şi flori în culorile celor două ţări, a dezvăluit Jill Biden. Meniul invitaţilor se anunţă copios, relatează BFMTV. Ca antreu, initaţii vor fi serviţi cu homar din Maine cu unt, caviar şi ravioli de dovleac Delicata. Ca fel principal, ei vor servi vită cu pătrunjel, cartofi fierţi, napi şi o cremă de năsturel. În meniu urmează o selecţie de brânzeturi artizanale americane - brânză albastră de vacă, brânză cremoasă din Oregon, brânză proaspătă de capră din Califronai şi cheddar din Wisconsin. Ca desert, invitaţii vor primi ”orange rag cake” şi pere prăjite în sos de citrice şi îngheţată. Delagaţiile franceză şi americană vor bea Chardonnay californian nefiltrat, vintage, din 2018 (de 48 de euro sticla), Cabernet Sauvignon, tot californian, vintage, din 2019 (70 de euro sticla) şi şapanie roz Roederer (75 de euro sticla). Atmosfera va fi întreţinută de jazzmanul Jon Baptiste. ”O ALIANŢĂ MAI PUTERNICĂ DECÂT ORICE” Scopul acestei vizite oficiale este să relanseze relaţia unică dintre Franţa şi Statele Unite. Emmanuel Macron a subliniat miercuri seara că alianţa Franţei cu Statele Unite este ”mai puternică decât orice”. Într-un discurs pe care l-a susţinut în faţa unor membri ai comunităţii franceze, la Amabsada Franţei din Washington, el a pledat ”să încercăm împreună să fim la înălţimea a ceea ce Istoria a pecetlui între noi, o alianţă mai puternică decât orice”. El a apreciat că această a doua sa vizită de stat în Statele Unite, după cea din 2018, ”arată de asemenea forţa, legătura dintre Statele Unite şi Franţa”.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:07
_Marius Tucă Show - 06 Feb 2023 20:17:22
ieri 22:07
_Marius Tucă Show - 06 Feb 2023 20:20:55
ieri 22:07
_Marius Tucă Show - 06 Feb 2023 20:25:18
ieri 22:06
_Marius Tucă Show - 06 Feb 2023 20:27:46
ieri 22:06
_Marius Tucă Show - 06 Feb 2023 20:38:39
ieri 22:06
_Marius Tucă Show - 06 Feb 2023 20:43:10
ieri 22:06
_Marius Tucă Show - 06 Feb 2023 20:46:02
ieri 20:26
_4 Media Info - 06 Feb 2023 18:28:17
ieri 20:26
_Gold FM Romania - 06 Feb 2023 18:08:24
ieri 20:26
_4 Media Info - 06 Feb 2023 19:59:23
ieri 19:27
_ De ce țurțurile sunt ondulate
ieri 18:27
_ Neymar a revenit la antrenamentele lui PSG
ieri 18:23
_ Sunetul baloanelor care se sparg
ieri 18:21
_ Bine ați venit în Spirala Morții
ieri 18:08
_ Cercetând cum crește ardeiul
ieri 18:07
_George Simion - 06 Feb 2023 14:55:48
ieri 18:07
_George Simion - 06 Feb 2023 15:13:55
ieri 18:06
_George Simion - 06 Feb 2023 17:14:40
ieri 18:06
_Gold FM Romania - 06 Feb 2023 15:12:26
ieri 18:06
_Gold FM Romania - 06 Feb 2023 16:27:31
ieri 18:06
_Gold FM Romania - 06 Feb 2023 17:39:24
ieri 16:49
_ PSD nu-i trage preșul lui Lucian Bode
ieri 16:08
_4 Media Info - 06 Feb 2023 15:43:29
ieri 15:29
_ Polimeri cu coloană vertebrală metalică
ieri 14:08
_Norizo Ro - 06 Feb 2023 12:59:02
ieri 14:08
_4 Media Info - 06 Feb 2023 14:02:40
ieri 14:08
_Gold FM Romania - 06 Feb 2023 11:47:23
ieri 12:52
_ Academician Razvan Theodorescu dead at 83
ieri 12:09
_ Euro trades at 4.9036 RON
ieri 11:51
_ A murit academicianul Răzvan Theodorescu
ieri 11:50
_ Curs valutar, 6 februarie
|
Comentarii:
Adauga Comentariu