09:59
Comentarii Adauga Comentariu

_ Revoluție totală în Uniunea Europeană: se schimbă toate ambalajele pe care le știam

Revoluție totală în Uniunea Europeană: se schimbă toate ambalajele pe care le știam

Comisia Europeană a propus, miercuri, noi norme la nivelul UE privind ambalajele, pentru a combate această sursă, în permanentă creştere, de deşeuri, precum şi frustrarea consumatorilor, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

În medie, fiecare european generează anual aproape 180 kg de deşeuri de ambalaje. Ambalajele sunt unul dintre principalele produse care utilizează materiale prime virgine, întrucât 40% din materialele plastice şi 50% din hârtia utilizată în UE sunt destinate ambalajelor. Dacă nu se vor lua măsuri, UE ar urma să înregistreze o creştere suplimentară cu 19% a deşeurilor de ambalaje până în 2030, iar pentru deşeurile de ambalaje din plastic - chiar o creştere de 46%, potrivit Agerpres.

Noile norme au scopul de a pune capăt acestei tendinţe. Pentru consumatori, normele vor asigura opţiuni de ambalare reutilizabile, vor elimina ambalajele superflue, vor limita excesul de ambalare şi vor furniza etichete clare în sprijinul unei reciclări corecte. Pentru industrie, normele vor crea noi oportunităţi de afaceri, în special pentru întreprinderile mai mici, vor reduce nevoia de materiale prime virgine, sporind capacitatea de reciclare a Europei şi reducând dependenţa Europei de resursele primare şi de furnizorii externi. Acestea vor plasa sectorul ambalajelor pe calea cea bună pentru a putea atinge neutralitatea climatică până în 2050.

De asemenea, Comisia aduce clarificări consumatorilor şi industriei cu privire la materialele plastice de origine biologică, compostabile şi biodegradabile: prin stabilirea aplicaţiilor pentru care astfel de materiale plastice sunt cu adevărat avantajoase pentru mediu şi a modului în care materialele respective ar trebui proiectate, eliminate şi reciclate.

"În fiecare zi producem o jumătate de kilogram de deşeuri de ambalaje pe persoană. Graţie noilor norme, propunem măsuri cruciale pentru ca ambalajele sustenabile să devină norma în UE. Vom crea condiţiile prielnice pentru ca principiile economiei circulare - reducerea, reutilizarea, reciclarea - să poată funcţiona cu adevărat. A dispune de ambalaje şi de bioplastice mai sustenabile înseamnă a dispune de noi oportunităţi de afaceri în tranziţia verde şi cea digitală, de inovare şi noi competenţe, de locuri de muncă la nivel local şi de economii pentru consumatori", a declarat comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius.

Propunerea de revizuire a legislaţiei UE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje are trei obiective principale. În primul rând, prevenirea generării de deşeuri de ambalaje: reducerea cantităţii acestora, impunerea unor restricţii privind ambalajele superflue şi promovarea soluţiilor de ambalare reutilizabile şi reîncărcabile. În al doilea rând, stimularea reciclării de înaltă calitate ("în circuit închis"): oferirea posibilităţii ca toate ambalajele de pe piaţa UE să devină reciclabile într-un mod viabil din punct de vedere economic până în 2030. Şi, în cele din urmă, reducerea nevoii de resurse naturale primare şi crearea unei pieţe funcţionale pentru materiile prime secundare, sporind utilizarea materialelor plastice reciclate în ambalaje prin intermediul unor obiective obligatorii.

Obiectivul principal este de a reduce deşeurile de ambalaje cu 1% pe cap de locuitor până în 2040 în fiecare stat membru, comparativ cu situaţia din 2018. Acest lucru ar duce la o scădere globală a deşeurilor în UE de circa 37%, în comparaţie cu scenariul în care nu s-ar modifica legislaţia. Aceasta se va întâmpla atât graţie reutilizării, cât şi graţie reciclării.

Pentru a încuraja reutilizarea sau reîncărcarea ambalajelor, care a scăzut brusc în ultimii 20 de ani, întreprinderile vor trebui să le ofere consumatorilor un anumit procent din produsele lor în ambalaje reutilizabile sau reîncărcabile, de exemplu băuturi şi mâncăruri la pachet sau livrări de produse prin comerţul electronic. De asemenea, va exista o anumită standardizare a formatelor ambalajelor şi o etichetare clară a ambalajelor reutilizabile.

Pentru a remedia tranşant problema ambalajelor superflue, anumite forme de ambalare vor fi interzise, de exemplu ambalajele de unică folosinţă pentru alimente şi băuturi atunci când sunt consumate în restaurante şi cafenele, ambalajele de unică folosinţă pentru fructe şi legume, sticlele de şampon în miniatură, precum şi alte ambalaje în miniatură din hoteluri.

Multe măsuri au scopul de a face ca ambalajele să devină complet reciclabile până în 2030. Printre măsurile respective se numără stabilirea unor criterii de proiectare pentru ambalaje; crearea unor sisteme-depozit obligatorii pentru sticlele din plastic şi dozele din aluminiu, precum şi clarificarea tipurilor de ambalaje care trebuie să fie compostabile, astfel încât consumatorii să le poată arunca în deşeurile biologice.

Vor exista, de asemenea, rate obligatorii de conţinut reciclat pe care producătorii trebuie să le includă în noile ambalaje din plastic. Acest lucru va contribui la transformarea plasticului reciclat într-o materie primă valoroasă - după cum o arată deja exemplul sticlelor PET în contextul Directivei privind materialele plastice de unică folosinţă.

Propunerea va disipa orice confuzie cu privire la sortarea ambalajelor în coşurile de reciclare. Fiecare ambalaj va purta o etichetă care să indice din ce material este fabricat şi în ce flux de deşeuri ar trebui să fie plasat. Containerele de colectare a deşeurilor vor purta aceleaşi etichete. Aceleaşi simboluri vor fi utilizate peste tot în UE.

Până în 2030, măsurile propuse ar urma să reducă emisiile de gaze cu efect de seră generate de ambalaje la 43 de milioane de tone, comparativ cu 66 de milioane dacă legislaţia nu ar fi modificată - această reducere fiind echivalentă cu emisiile anuale ale Croaţiei. Utilizarea apei s-ar reduce cu 1,1 milioane m3. Costurile prejudiciilor aduse mediului pentru economie şi societate ar fi reduse cu 6,4 miliarde euro faţă de scenariul de referinţă pentru 2030.

Industriile ambalajelor de unică folosinţă vor trebui să investească într-o tranziţie, însă impactul global asupra economiei şi a creării de locuri de muncă în UE este pozitiv. Se preconizează că numai stimularea reutilizării va duce la crearea a peste 600.000 de locuri de muncă în sectorul reutilizării până în 2030, multe dintre acestea urmând a fi create în cadrul întreprinderilor mici şi mijlocii locale. Aşteptăm să vedem multe inovări în soluţiile de ambalare, astfel încât reducerea, reutilizarea şi reciclarea să devină accesibile. De asemenea, se preconizează că măsurile vor permite economisirea de bani: fiecare european ar putea economisi aproape 100 euro pe an, dacă întreprinderile transferă aceste economii în beneficiul consumatorilor.

Propunerea privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje va fi examinată acum de Parlamentul European şi de Consiliu, în cadrul procedurii legislative ordinare.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Zeci de școli și universități din SUA se mută pentru a interzice TikTok

Fostul ministru al Apărării din Regatul Unit spune că NATO ar putea avea nevoie să trimită forțe terestre în Ucraina

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Georgia Toffolo prezintă un ecran care întoarce capul în timp ce își arată sutienul sub costumul de catifea roșie

_ Cold snap chic (schiuri opționale)

_ „Disneyland s-a terminat” pentru investitorii „Mickey Mouse”: Fed are încă „Mama tuturor bombelor” să renunțe

Infractorii trans care au violat femei sunt femei, spune liderul scoțian

_ Tom Brady se retrage din fotbal �Pentru totdeauna� de data aceasta (VIDEO)

_ Trezoreria menține vânzările trimestriale de datorii neschimbate pe fondul eșecului limită a datoriilor, încă ia în considerare programul de răscumpărare

_ Doar inventează-te: locurile de muncă deschise cresc în mod neașteptat, deoarece Departamentul Muncii ghicește acum care este numărul

_ Urmăriți: Steaua de tenis din Belarus îi atacă pe reporterii sportivi pentru „tragerea jucătorilor în” discuții despre conflictul din Ucraina

_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 14:50:59

_ FBI caută documente clasificate în casa de lux de pe plajă a președintelui Biden

_ WTI extinde pierderile după construirea de stocuri la nivel global

_ Noua taxă pe avere ar putea fi cea mai proastă idee din California de până acum

_ ADP spune că în ianuarie, creșterea locurilor de muncă este cea mai lentă din ultimii 2 ani, dă vina pe vreme

_ „Obiectivitatea trebuie să meargă”: Liderii de știri cheamă la sfârșitul jurnalismului obiectiv

_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 13:23:03

_ Este oficial: cel mai mare nufăr uriaș din lume recunoscut de Guinness World Records

_ Jocul Fed de pui cu bursa

_ Cisternă GNL eșuează în canalul Suez

_ Cererea de aur a atins cel mai mare nivel din ultimii 11 ani în 2022

_ Fed crește cu 25 bps așa cum era de așteptat, menține limbajul „creșteri în curs”

_ „Situație fără precedent”: Adani Enterprises retrage o ofertă de acțiuni de 2,4 miliarde de dolari

_ LAWRENCE SELLIN: Broaște fierte �ncet � și-au pierdut americanii capacitatea de furie?

_ Bacteriile eructatoare: identificarea microbilor arctici care produc gaze cu efect de seră

_ Ferne McCann se înfășoară într-o haină neagră în timp ce se îndreaptă spre casă după un magazin alimentar

Eșecul în a detecta extratereștri înseamnă că nu vom fi contactați niciodată?

_ Bonnie Tyler, în vârstă de 71 de ani, primește un MBE pentru serviciile acordate muzicii

_ Familia lui Tom, starul Love Island, îl susține după ce acesta este criticat de fani pentru acțiuni „înfricoșătoare”.

_ Accra este aglomerată, dar relocarea capitalei Ghanei nu este singura opțiune, spun cercetătorii

_ Studiile de producție din SUA semnalează o accelerare a stagflației în ianuarie

_ Turmul se pândește după colț

_ Wall Street reacționează la creșterea ratelor de 25 bps a Fed

_ George Santos va retrage din comisiile Camerei

_ LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 343. Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor de peste 2 miliarde de dolari / Franţa va furniza mai multe sisteme radar, rachete şi artilerie Ucrainei / Continuă bombardamentele

_ Creșterea nivelului: cum riscă porturile libere din Regatul Unit să adăpostească criminalitatea internațională

_ Șofer de livrare român dansează cu modelul în casa unde el și un prieten l-au ucis pe un bărbat de 71 de ani

_ Dragostea este �n aer (dacă nu ești liberal) � Găsește cadoul pentru perechea ta perfectă la TGP Shop!

_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 14:55:33

_ FBI caută casa lui Biden din Rehoboth Beach �n scandalul documentelor clasificate

_ Sub radar Indicatorii economici sunt semne de avertizare intermitente nevăzute din 2008 și �nainte

_ Rishi Sunak îl critică pe Keir Starmer pentru grevele din timpul PMQ

_ Un vânător de case împărtășește o vedere amuzantă a casei de 430.000 GBP din Monmouthshire, cu toaletă orientată direct spre pat

_ Tom Brady se retrage: legenda NFL își ia rămas bun emoționant la 45 de ani, după divorțul de Gisele Bundchen

_ SUA acuză Rusia de încălcarea ultimului tratat privind armele nucleare rămase

_ Notarea FIECAREI cluburi din Premier League din ianuarie

_ Patriarch Daniel, Georgian ambassador emphasize links between the two Orthodox Churches

_Cristian Terheș - 31 Jan 2023 22:15:49

_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:09:23

_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:07:05

_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:21:00

Vicarul Bisericii Angliei găsit vinovat de „activitate antisemită” după ce a împărtășit un articol despre Israel din 11 septembrie

_ Toate semnele secrete că Molly-Mae Hague avea să-și numească fiica ei Bambi

_ Instrumentul vocal AI „folosit greșit” deoarece deepfakes inunda forumul web...

_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 09:28:53

_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:34:07

_George Simion - 31 Jan 2023 17:48:44

_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 09:24:57

_ Equalution: CEO-ul Nutrition, care a pierdut 27 kg, dezvăluie ce mănâncă într-o zi pentru pierderea în greutate


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1349, afisate in 23 pagini.



ieri 11:43 _ ANDROID...