21:28
Comentarii Adauga Comentariu

_ Rareș Bogdan: Aș pune mai mulți bani pe intrarea României decât pe orice meci de la Campionatul Mondial, chiar și cu un așa-zis outsider

Rareș Bogdan: Aș pune mai mulți bani pe intrarea României decât pe orice meci de la Campionatul Mondial, chiar și cu un așa-zis outsider

Rareș Bogdan a dezvăluit, marți seara, pentru bugetul.ro. că acum țara noastră are șanse uriașe de fi acceptată în spațiul Schengen, precizând că ar paria mai degrabă pe intrarea României în Schengen decât pe orice meci de la Campionatul Mondial din Qatar, chiar și în cazul în care am vorbi de un duel între o favorită și o națională-outsider.

Europarlamentarul liberal a precizat, pentru Bugetul.ro, că se negociază pe toate căile diplomatice.

De asemenea, Rareș Bogdan a declarat, în premieră, că inclusiv Internetul din România a fost testat pentru accederea în Schengen, dovedindu-se că funcționează mai bine decât 70-80% din statele UE. În plus, și secțiile de poliție, testate aleatoriu, și consulatele controlate au ieșit foarte bine la verificări.

Prim-vicepreședintele PNL a prezentat și un calendar al etapelor care mai sunt de parcurs până la votul din cadrul Consiliului JAI din 7-8 decembrie.

În ceea ce privește problema migranților, ridicată de Austria, Rareș Bogdan a dat exemplul Ungariei lui Viktor Orban a cărei graniță este forțat chiar și de 1.000 de ori pe zi, în vreme ce în România sunt maximum 40 de cazuri pe zi.

„Negocierile sunt în toi. Așa cum am spus și am părut atunci o voce inedită, când am spus că nu avem de ce să ne temem de Suedia, pentru că a fost strict un reglaj de conturi politic între fosta putere, acum în Opoziție, care încă deține majoritate în Comisia de buget, și actuala putere de Dreapta, conservatoare, și așa s-a dovedit. Suedia susține aderarea României, atât Opoziția, cât și Puterea. Au venit cu o poziție oficială.

Spun în continuare că sunt șansele cele mai mari. Spun în continuare că nu există certitudine, dar există șansele cele mai mari din cei 11 ani.

Austria – sigur că am negociat – are anumite doleanțe legate de situația migranților, cei 85.000, din care 75.000 ei nu știu cum au ajuns pe teritoriul Austriei și atunci solicită ajutor atât statelor din regiune, pentru a stopa migrația ilegală, cât și Europei, adică statelor în speță – România, Bulgaria – să pună presiune pe Germania, pe Comisie și pe Franța, pentru împărțirea banilor din cei 3-4 miliarde de euro, alocate de Comisie pentru migranți.

De asemenea, prin România, zilnic, nu sunt mai mult de 20-30 de cazuri, maximum 40 de cazuri de migranți, care să încerce să intre pe granița de sud, cu Serbia, și aceștia sunt rapid capturați sau se predau către autoritățile de frontieră, urmând ca ei să treacă prin procesele legale. Gândiți-vă că, pe ruta balcanică, granița cu Ungaria este forțată între 800 și 900 de ori, sunt zile în care e forțată de 1.000 de ori. Iar granița cu Ungaria este o graniță care are un gard de patru metri – celebrul gard făcut de Viktor Orban.

Și cu toate astea este forțată granița de 800-900 de ori pe zi, în timp ce granița României este forțată de maximum 20,30 sau 40 de ori și migranții sunt prinși. De asemenea, referitor la comportamentul față de migranți, care a contat și contează foarte mult pentru Olanda, modul în care autoritățile unui stat membru se comportă cu migranții și tratamentul la care aceștia sunt supuși și centrele în care sunt primiți, gândiți-vă că nu a existat nicio plângere împotriva autorităților române – Poliția de Frontieră, vameși, asistenți sociali – de violență fizică împotriva migranților, în timp ce în alte state – nu vreau să rostesc acum numele statelor – există nenumărate plângeri în acest sens. Inclusiv Bulgaria și Ungaria au fost acuzate de-a lungul timpului de tratamente rele la adresa migranților, adică bătăi, agresivitate.

România este felicitată pentru modul în care se comportă cu migranții. Repet, nu a existat niciun caz în ultimul an de plângere împotriva autorităților române cu privire la rele tratamente la adresa migranților. Contează foarte mult și acest lucru în analiza pe Schengen.

Acum, cred că știți că există niște etape, un calendar dacă vreți, un calendar care arată cam așa:

Săptămâna asta este ședință Coreper, unde se ia o decizie.

De asemenea, vineri este una, poate, dintre cele mai importante întâlniri – întâlnirea șefilor de stat și de guvern din țările EPP, la Atena. Acolo, practic, vor fi față în față șefii de stat și de guverne EPP. Mitsotakis al Greciei găzduiește, dar va fi prezent și Klaus Iohannis, va fi prezent și Nicolae Ciucă – unul din cei doi, proabil. Va fi prezent și Nehammer, cancelarul Austriei, va fi prezent și premierul Croației, Plenkovic, și ceilalți șefi de stat și de guvern EPP din statele membre – în total 9 la număr. Au fost 12, acum au rămas 9.

După asta, până în JAI-ul de pe 8-9 decembrie este o decizie în Comisia de politică externă a Suediei, până pe data de 5 sau pe 6.

Și mai este o întâlnire a șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană, cei 27, cu Ursula von der Leyen. Întâlnirea este la Tirana.

Tot până pe 7-8, la JAI-ul prezidat de Cehia la Bruxelles, mai este o decizie ce urmează să se ia în Plenul de la Haga al Parlamentului Olandez.

Deci, cam așa arată un calendar, dacă vreți, până la JAI-ul din 7-8 decembrie.

Pe lângă asta, Ministerul de Externe, Ministerul Justiției, Ministerul de Interne continuă discuțiile. Noi, la Bruxelles, continuăm discuțiile cu colegii noștri. Au fost discuții cu cei de la Union Christian cu privire la poziția pe România. Aceștia au avut congres sâmbătă și un trimis al grupului liberal a fost acolo. Și s-a întâlnit inclusiv cu președintele Union Christian, este partidul conservator care a fost împotriva României. Deci, se lucrează pe toate planurile: prin diplomație directă, diplomație parlamentară, europarlamentară, prin misiunile diplomatice pe care le avem în statele membre, acolo unde sunt încă întrebări. Misiunea Olandei a fost foarte pozitivă. A fost o misiune care s-a încheiat foarte bine – e o misiune tehnică practic – și, de asemenea, misiunea celor 22, care a fost o misiune excepțională, misiunea celor 22, care a fost chemată de România și Bulgaria. Din care au făcut parte reprezentanți din 12 țări, reprezentanți ai Frontex și reprezentanți ai Comisiei, inclusiv doi cetățeni olandezi între cei 22. Chiar dacă nu au fost trimiși oficial de către Olanda în acea primă misiune, ei au fost întrebați dacă, într-adevăr, ceea ce scrie în raport este exact așa.

Să vă spun o chestie inedită: inclusiv Internetul care funcționează în graniță și pe teritoriul României a fost testat de către una din cele două misiuni și au constatat că funcționează mai bine decât în 70-80% din statele europene.

De asemenea, au fost verificate două secții de poliție din București, o secție de poliție din Ploiești – toate trei luate aleatoriu.

De asemenea, a fost verificat Centrul de Cooperare Polițienească din București, a fost verificată Direcția de Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției. Au fost verificate centre de vize, două consulate din afara granițelor, pe granițele – nu vă pot spune care, dar au ieșit extrem de bine – la poarta de intrare în Europa. Au fost verificate și au constatat că procesul de vize pentru cetățenii extracomunitari care urmează să intre în Uniunea Europeană este un proces extrem de bun și foarte prompt.

Au fost verificate rețelele de computere cum funcționează. Deci, au fost o mulțime de lucruri verificate în această perioadă, în cadrul acestei încercări a României de a obține ceea ce i se cuvine.

Pentru că trebuie spus un lucru: noi nu cerem nimic în plus, noi cerem ceea ce ni se cuvine! Noi am fost nedreptățiți 11 ani. Acum suntem într-un context favorabil. În istorie, România a știut să joace contextele favorabile, cel de după Primul Război Mondial, că tot se apropie sărbătorirea Marii Uniri. Am știut să ne recunoaștem Marea Unire, prin păcile de la Paris și Versailles, și Trianon.

Cred că România are o șansă mare, eu sunt încrezător. Dacă m-ați pune acum să pun un pariu pe un meci de fotbal de la acest Campionat Mondial foarte ciudat și pe intrarea României în Schengen, aș pune mai mulți bani pe intrarea României decât pe orice meci de la Campionatul Mondial, chiar și cu un așa-zis outsider”, a declarat, pentru Bugetul.ro, Rareș Bogdan.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Opoziția maghiară a primit mai multe fonduri ilegale din SUA decât s-a raportat anterior – la câteva săptămâni după ce liderul grupului Koranyi s-a întâlnit cu Alex Soros

_ Ucraina atacă casa oligarhului Ihor Kolomoisky, care are legături cu Zelensky și Hunter Biden

_ Hunter omite motivul principal pentru care John Paul Mac Isaac a obținut conținutul laptopului său pe primul loc

Proiectul Veritas: Directorul Pfizer este îngrijorat de sănătatea reproductivă a femeilor după Covid Vax, „Există ceva neregulat despre ciclurile menstruale” (VIDEO)

_ Ucraina spune că Rusia adună 500.000 de trupe la granițe pentru o nouă ofensivă majoră

_ Adolescenți au bătut cu sălbăticie o fetiță de 9 ani în autobuzul școlar; Părinții depun acuzații după ce școala refuză să ia măsuri (VIDEO)

_ Biden vrea acum să lupte împotriva schimbărilor climatice, încurajându-vă să rămâneți acasă

_ Lovitură de avertizare trasă!

_ Republicanii Camerei vor să folosească fondurile necheltuite de ajutor COVID în pachetul de plafon al datoriilor

_ Sondajul NFIB sugerează că se apropie o recesiune

_ Cea mai rece masă de aer de pe planetă va fi peste New England vineri seara

_ „Extremely Hawkish”: acțiuni, obligațiuni, aur vomita după date despre locuri de muncă „bune”; Creșterea ratelor cotelor

_ Salariile din ianuarie explodează la 517.000, 8-Sigma depășesc așteptările; Rata șomajului scade la un nivel record

_ Oficialii electorali locali din Oakland, CA Ignoră ordinul judecătorului – împodobiți cu buletinele de vot înainte ca auditorii să apară la fața locului pentru a o revizui

_ „Un truc... Nu avem timp pentru aceste prostii” – Steve Bannon se pronunță asupra procesului Hunter Biden (VIDEO)

_ Departamentul de Energie propune limite ale consumului de energie pentru sobele cu gaz

_ Germania deschisă ideii de vest în spatele sabotajului Nord Stream cu „scopul de a da vina pe Rusia”

_ Silvergate se confruntă cu o sondă DOJ în legătură cu tranzacțiile FTX și Alameda: raport

_ Ce s-a aflat în spatele raportului de locuri de muncă „Uau, uau, uau” de astăzi

_ Blinken amână călătoria în China pe fondul acuzațiilor legate de baloane spion din Montana

_ Partenerul de afaceri al lui Hunter, Eric Schwerin, a mutat documentele lui Joe Biden de la Casa Albă la UDel – nu singura dată când Schwerin s-a ocupat de documentele guvernamentale

_ În fața ta: Xi trimite un balon spion gigant peste SUA cu câteva zile înainte de călătoria lui Blinken la Beijing

_ Note scrise de mână confiscate de la Casa lui Biden, Rehoboth Beach

_ Sturm Und Drang și baloane chinezești

_ Eric Swalwell retweetează o postare video de satiră de Carpe Donktum, batjocorindu-l sălbatic cu sunete de fart

_ Cazul Eva Kaili: A fost destituită sâmbătă din funcţie de preşedinta PE, Roberta Metsola

_ Surpriză totală pentru polițiștii rutieri - La volan era copilul minor, în spate părinții beți

_ „Tata era pe cale să-i trimită acel tip miliarde de dolari într-o schemă masivă de spălare a banilor” Dan Ball de la OAN cu Joe Hoft de la TGP discutând despre Zelensky și Hunter în Ucraina (VIDEO)

_ Prognoza: Curenții de aer vor lua balonul spion din China peste Heartlandul SUA, baza navală cheie; Biden refuză să-l doboare

_ URIAȘĂ: Hunter Biden solicită DOJ al lui Joe Biden să-l investigheze pe John Paul Mac Isaac – La o săptămână după ce Mac Isaac l-a servit în proces (VIDEO)

_ Investitorii alcoolici vor continua să ignore realitatea... Până nu va fi prea târziu

_ ChatGPT scrie o poezie lăudându-l pe Hunter Biden, dar...

_ Marea Britanie va organiza un summit pentru a discuta despre participarea sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice din 2024

_ Congresmanul Black GOP reacționează la Diatriba lui Adam Schiff despre invazia frontierei: „Domnule, nu sunt rasist”

_ Consilierul GOP a fost împușcat și ucis în afara casei ei din New Jersey

_ Donator mega-democrat și soț „Gospodine adevărate” acuzați pentru că ar fi deturnat milioane de la clienți

_ În săptămâna trecută, TGP a descoperit crimele și corupția Hunter Biden legate de documente clasificate, spionaj, încălcări ale FARA și conexiuni la Biolabs din Ucraina

_ Build-ul Windows 11 dezumflat rulează pe 2 GB de RAM

_ Nordstrom acționează după ce investitorul activist Ryan Cohen și-a acționat

_ „Scandalul ar fi enorm”: directorul Pfizer este îngrijorat de neregulile menstruale induse de vax

_ O lovitură adusă dragostei frățești – RUMPARE: Republicanii îl îndepărtează pe radicalul de stânga Ilhan Omar din Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei

_ „Cred că ofițerul de poliție și-a făcut treaba” – Kevin McCarthy îl apără pe ucigașul cu sânge rece Mike Byrd și o aruncă pe Ashli ​​Babbit sub autobuz

_ "Nu! Era deja acolo când am ajuns aici, omule!” – Biden când a fost întrebat dacă își asumă vreo vină pentru inflație (VIDEO)

_ MO Candidatul democrat la Senat are dintr-o dată un accent sudic pentru a-și pande alegătorii din Missouri

_ Crăpare sub presiune? Se pare că Don Lemon a țipat la co-gazdă, lăsând echipajul zguduit

_ OH NU – Agent FBI arestat recent pentru că a primit mită de la oligarhul rus, de asemenea, a condus o unitate care ar fi putut investiga activitățile lui Hunter Biden cu spionul chinez Patrick Ho

_ METOARE: japonezii au folosit baloane pentru a disemina arme chimice și biologice �n al Doilea Război Mondial

_ Pentagonul Spox spune că balonul spion din China este manevrabil; Nu va spune unde este acum peste SUA, le spune americanilor îngrijorați că pot merge să privească în cer

_ Biden le întoarce spatele reporterilor și refuză să răspundă la întrebări despre balonul spion chinez care își face drum prin SUA (VIDEO)

_ „Aceasta este o gaură a iadului aici, în stânga” – Dr. Naomi Wolf discută despre modul în care americanii privesc politica și cum le afectează percepțiile faptele despre vaccinul COVID

_ Hunter Biden a trimis o scrisoare către Delaware AG, care are o lungă istorie cu familia Biden Crime

_ Pe măsură ce Bed, Bath & Beyond se apropie de faliment, conservatorii își amintesc când au întrerupt MyPillow – și sugerează o remediere

_ Bărbat acuzat că a aruncat un cocktail Molotov la sinagoga din New Jersey

_ Bach respinge invitaţia lui Zelenski de a vizita linia frontului

_ Rupere: Antony Blinken anulează călătoria la Beijing pe termen nelimitat, după ce Trump îi cere lui Biden să doboare balonul

_ HORROR: Cercetătorii descoperă că medicamentul COVID creat de Merck provoacă mutații virale la pacienți

_ Prințul Andrew Heckler nu va fi urmărit penal: Crown Office

_ Prețurile NatGas din New York explodează până la maximul din 20 de ani înaintea Vortexului Polar

_ Prostia din sondajul sectorului de servicii: ISM a urcat cel mai mult de la revenirea COVID, PMI semnalează recesiune

_ Fostul consilier Doug Schoen despre Bill Clinton: distras de scandalul Lewinsky, și-a luat ochii de pe Bin Laden


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 782, afisate in 14 pagini.