14:59
Comentarii Adauga Comentariu

_ Numărul cazurilor de îmbolnăviri cu infecţii respiratorii acute, în creştere

Numărul cazurilor de îmbolnăviri cu infecţii respiratorii acute, în creştere

Numărul cazurilor de îmbolnăviri cu infecţii respiratorii acute a crescut în săptămâna precedentă faţă de perioadele anterioare din luna noiembrie, ajungând la peste 1.400 cazuri în intervalul 21 - 27 noiembrie, faţă de circa 1.000 de cazuri săptămânal în prima jumătate a lunii, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt. Gabriela Gogiu.

Potrivit sursei citate, în 27 dintre cele 1.405 cazuri de îmbolnăviri cu infecţii respiratorii acute, înregistrate în săptămâna 21 - 27 noiembrie, a fost necesară internarea, informează Agerpres.

Totodată, în săptămâna anterioară au fost raportate şi 462 de cazuri de pneumonie, 82 dintre bolnavi fiind internaţi.

Purtătorul de cuvânt al DSP Olt a menţionat că a continuat campania de vaccinare antrigripală, fiind până acum administrate circa 29.500 de doze de vaccin grupelor de populaţie considerate la risc.

În stocul unităţilor medicale din judeţul Olt mai sunt 1.600 de doze de vaccin împotriva gripei, iar în noiembrie DSP a solicitat suplimentarea cantităţii cu 5.000 de doze, în condiţiile în care circa 35.000 de persoane au fost catagrafiate ca fiind din grupe considerate la risc şi care doresc să vaccineze antigripal.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ LeBron James și Anthony Davis au fost excluși pentru meciul lui Lakers împotriva lui Brooklyn de luni

_ Pensionarul Oxford don a obținut 77.000 de lire sterline pentru repararea acoperișului, deoarece constructorul a fost găsit vinovat de spălare de bani

_ Starul Dallas Mavericks Luka Doncic părăsește podeaua cu o accidentare la gleznă

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Judecătorii ies la pensie, procesele rămân - Banii pe care îi luăm din PNRR s-ar putea să-i dăm la CEDO

_ Viktor Orban îi transmite Ucrainei în toate felurile să renunțe/ Budapesta plină de panouri cu montarea Piesei `Război și Pace` de Serghei Prokofiev

_ A împânzit în tot Palermo cu afișe cu fosta soție și cei 15 presupuși amanți

_ În 2022 consumul de gaze s-a prăbuşit cu 16%, cel mai mic nivel din ultimele decenii

_ Josep Borell îl calcă pe nervi pe Putin: Aliații nu vor trimite numai tancuri, ci și avioane de luptă

_ Over 50 migrants hidden in two trucks and a van,caught while attempting to illegally exit Romania

_ Patru diplomaţi ruşi au fost declaraţi persona non grata de autorităţile din Austria

_ 18,891,066 voters recorded in Electoral Register as of Jan. 31, 2023

_ Un regizor român este în juriul Festivalului internaţional de Film de la Berlin

_ LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 344. 3 morţi după atacul asupra unui bloc din Kramatorsk /Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev / Consiliul de Securitate ONU se reuneşte pe 24 februarie / Lavrov apasă pedala: escaladarea conflictului este evidentă

_ Va adera România la Schengen în 2023? Dacian Cioloș le atrage atenția lui Iohannis și Ciucă: 'Nu e suficient să-ţi doreşti, să faci declaraţii publice'

_ Bucharest Stock Exchange opens Thursday's session in the green

_ Two Romanian patients transported by military aircraft, one from Germany, the other to Italy

_ Companiile din energie şi-au umplut buzunarele: Shell raportează cele mai mari profituri din ultimii 115 ani

_ Presupusa amantă a lui Orban dezvăluie cine a făcut fotografia de la Guvern, care a făcut ravagii în timpul pandemiei

_ Jocuri dure în Coaliție pe Reforma Electorală. Contre dure în culise între PSD și PNL

_ Acest mic animal este pe cale de extincție. Motivul: prea mult sex și prea puțin somn

_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 13:23:03

_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 14:50:59


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 23, afisate in 1 pagina.