21:06
Comentarii Adauga Comentariu

_ Austria şi-a ridicat obiecţiile cu privire la aderarea României și Bulgariei la Schengen/ Declarația comună, publicată de preşedinţia ungară a Consiliului UE

Austria şi-a ridicat obiecţiile cu privire la aderarea României și Bulgariei la Schengen/ Declarația comună, publicată de preşedinţia ungară a Consiliului UE

Austria şi-a ridicat obiecţiile faţă de admiterea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, decizia urmând să fie oficializată până la sfârşitul acestui an în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), dar controalele la frontierele terestre dintre Ungaria şi România şi dintre România şi Bulgaria vor fi menţinute pentru o perioadă iniţială de cel puţin şase luni, potrivit unei declaraţii comune semnate de Austria, România, Bulgaria şi de preşedinţia ungară a Consiliului UE, publicată sâmbătă de aceasta din urmă, scrie AGERPRES.

În aceste condiţii, preşedinţia ungară a Consiliului UE, România, Bulgaria şi Austria au recunoscut împreună pe 22 noiembrie 2024 progresele înregistrate în diminuarea migraţiei ilegale către Europa şi în aceste state membre. Cele trei ţări au convenit un set de măsuri în continuarea acestor eforturi, în timp ce Austria şi-a ridicat obiecţiile faţă de admiterea completă a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Cele trei ţări au convenit astfel să continue eforturile comune de combatere a migraţiei ilegale către Europa în general şi către aceste ţări în special, să continue aceste eforturi în conformitate cu declaraţia comună semnată de Austria, România şi Bulgaria pe 29 decembrie 2023, să întreprindă toate măsurile pentru a preveni deplasările secundare ale migranţilor prin aceste ţări şi să efectueze constant returnările şi transferurile conform acordurilor relevante. Totuşi, pentru a atenua potenţială schimbare a tiparelor migratorii ce ar putea surveni ca o consecinţă imediată a eliminării controalelor la frontierele terestre şi pentru a preveni orice ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii interne, chiar şi după admiterea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen controalele la frontierele terestre dintre Ungaria şi România şi dintre România şi Bulgaria vor fi menţinute pentru o perioadă iniţială de cel puţin şase luni, prin aplicarea Art. 25a (4) şi (5) din Codul Frontierelor Schengen. De asemenea, în spiritul solidarităţii, Bulgaria va fi în continuare sprijinită în protejarea frontierei terestre externe a UE cu Turcia, prin desfăşurarea unui contingent multinaţional de poliţie format din 100 de poliţişti de frontieră, respectiv 40 din România, 25 din Bulgaria, 20 din Ungaria şi 15 din Austria. Prin încheierea şi implementarea acestei declaraţii, părţile au convenit să iniţieze demersurile necesare pentru adoptarea deciziei formale a Consiliului UE privind stabilirea până la sfârşitul acestui an a datei eliminării controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu şi între Bulgaria şi România. Miniştrii de interne ai statelor UE vor vota la Consiliul JAI din 12 decembrie propunerea preşedinţiei ungare a Consiliului UE de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu. Ungaria a găzduit vineri convorbiri între miniştrii de interne ai Austriei, Bulgariei, Ungariei şi României pe tema extinderii spaţiului Schengen cu includerea deplină a României şi Bulgariei. În plus, în aceeaşi zi, prim-ministrul român Marcel Ciolacu a efectuat o vizită de lucru la Budapesta.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ VIDEO O femeie a sărit gardul grădinii zoologice pentru a mângâia un tigru. Acum este căutată de poliție

_ LIVE TEXT: Război în Ucraina: Forțele ruse continuă să atace în șapte puncte ale frontului

_ Gregoire Barrere s-a calificat în optimi la Ţiriac Open (ATP)

_ Când se virează următoarea tranșă de bani pe Cardurile sociale: a crescut puternic numărul beneficiarilor

_ Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

_ Oamenii de știință obțin o perspectivă asupra unui polenizator de primăvară zgomotos care joacă un rol semnificativ în industria migdalelor

_ SONDAJ CURS | Piedone defilează în Capitală, Cîrstoiu recuperează. Alianța PSD-PNL va avea majoritate în CGMB

_ Rusia îi spune mamei lui Alexei Navalny: „Sunteți de acord în termen de trei ore cu o înmormântare privată pentru fiul dumneavoastră sau îl îngropăm în închisoare”

_ NFL Bills semnează campionul olimpic de lupte la Tokyo Steveson

_ Gest extrem – Pentru că nu a fost primit în casă, un bărbat violent și băut și-a luat viața în fața apartamentului

_ ADN-ul moştenit de unii oameni moderni de la vânători-culegători ar putea provoca obezitatea

_ NASA, industria îmbunătățește lidarii pentru explorare, știință

Adrian Onciu: Cine sunt, de fapt, extremiștii

Un nou sondaj: Simion pe primul loc, Ponta pe doi. Sondaj Verifield comandat de Nicușor Dan.

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

_ Israelul a atacat Iranul în cursul nopţii - surse

_ Guvernul cubanez a cerut ajutorul Programului Alimentar Mondial pentru a putea furniza lapte praf copiilor din ţară

_ Google întrerupe temporar funcţia de generare a imaginilor AI, Gemini, după critici privind inexactităţile în reprezentarea figurilor istorice

_ Mitropolitul Ioan al Banatului îndeamnă, în Pastorala pascală la încrederea în iubirea Tatălui

_ Ciolacu: Vrem să le oferim produselor româneşti şanse egale pe piaţă cu produsele de import

_ Au dat spargerea la un magazinul Gucci din New York. Hoţii au furat marfă de 50.000 de dolari

_ Băiat, în vârstă de opt ani, a murit când este lovit de un camion, în timp ce poliția declanșează o anchetă asupra accidentului de pe strada Londrei

_ Psihiatria nutriţională: cele 7 alimente care ne ajută să ne calmăm

_ S-a terminat petrecerea? Sticlele de Prime s-au vândut cu doar 31p la doar un an după ce băutura energizantă KSI și Logan Paul aduceau până la 20 de lire sterline o cutie

_ ULTIMA ORĂ | Renumărare: BEC anunță că informațiile despre voturi atribuite greșit sunt dezinformări

_ „Course des cafés”: Parisul reînvie cursa emblematică a ospătrilor înaintea Jocurilor Olimpice

_ Jason și Kylie Kelce dezvăluie că își așteaptă al patrulea copil cu un anunț adorabil

_ Sharika Soal: Primarul Eric Adams a avut dreptate; Eliberarea criminalilor înapoi în comunități distruge fundația Americii

_ Acesta este nenorocitul de însoțitor de bord: Stewardesa de moment amuzant se răstoarnă la produsele Duty Free la Roma

_ Traderul de mărfuri Trafigura evaluează riscurile de securitate din Marea Roşie, după un atac al Houthi asupra unui tanc petrolier

_ Schimbare la comanda Grupului de luptă al NATO din România

_ Ministrul Finanțelor se laudă cu încasările la bugetul de stat: 'Este o sumă record'

_ CSC Şelimbăr a învins-o pe Gloria Buzău (2-1), în play-off-ul Ligii a II-a

_ Mama, 24 de ani, revoltata dupa ce a aflat ca baia centrului comercial cu schimbator bebelusi are CCTV

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

Așadar dacă pacea se va încheia Nikolaev și Odessa vor rămâne în Ucraina, în sfera de influență Americană. Putin nu va revendica Odesa dacă americanii recunosc Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson ca părți ale Rusiei

_ Demenţa poate fi depistată cu un deceniu înainte de diagnosticul oficial. Un test de sânge identifică "markerii biologici"

_ Secretele centurii Van Allen dezvăluite într-un nou studiu

_ Ziua Mondială a Somnului 2024: Medicul avertizează că lipsa somnului la femeile tinere poate duce la riscuri și probleme potențial mortale pentru sănătate, inclusiv infertilitatea

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

ActiveNewx - Bolojan și-a adus la Palat "societatea civilă" SOROS după modelul Iohannis pentru a discuta combaterea ”știrilor false” înainte de alegeri, adică perfecționarea cenzurii

_ Marcel Ciolacu devine jucător: cum se fac calculele la Capitală (Surse)

_ Şapte premii David di Donatello pentru Io capitano, inclusiv cel mai bun film, şi şase pentru C'è ancora domani

_ Lovitură de teatru înainte de a doua audiere la TAS: Simona Halep a luat cina cu PatrickMouratoglou

Motivarea judecatorului

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

_ După 16 ani, Apple abandonează lucrările la mașina electrică

Editorial Cornel Dinu. SMINTEALA clasei politice înaintea unor alegeri prezidențiale compromise din start

_ În interiorul nunții lui Lady Gabriella cu Thomas Kingston la capela St George - unde vărul regretatei Reginei, în vârstă de 42 de ani, a purtat o rochie uimitoare Luisa Beccaria - în timp ce ea plânge moartea lui subită, în vârstă de 45 de ani.

_ Regina Letizia a Spaniei radiază de farmec în costumul pantalon Carolina Herrera pentru vizita la expoziția de artă

_ Prioritățile DEI interferează cu angajarea FBI, subminează securitatea națională, raportează revendicări

_ Comediantul Katt Williams la podcastul lui Joe Rogan: Transgenderismul este conectat la cultul satanic Baphomet

_ FCSB câştigă cu emoţii partida cu FC Botoşani, după un meci cu cinci goluri şi trei cartonaşe roşii

_ Marea revenire în tenis: Simona Halep - Paula Badosa, astăzi, ora 22:30. La Miami, „Simo” dispută primul meci oficial după un an şi jumătate

_ Putin pierde controlul asupra propriului NATO. Armenia şi-a suspendat efectiv calitatea de membru acuzând Rusia că "nu şi-a îndeplinit obligaţiile de securitate faţă de Armenia"

_ 'Nașul inteligenței artificiale' face o previziune oribilă: aceasta ar putea în cele din urmă să depășească inteligența umană și să preia controlul

_ Expertul în medicina chineză dezvăluie cât de regulat ar trebui să faci sex pentru a rămâne sănătos la orice vârstă - susținând că orgasmele regulate sunt esențiale pentru combaterea bolilor ȘI a stresului

_ Înmatriculare auto online pentru şoferii români. Proiectul de lege a fost adoptat

Luptătorul din Arenă

_ Bursa zvonurilor: Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță se pregătesc de nuntă - Dana Budeanu face dezvăluiri intime!


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4021, afisate in 68 pagini.