![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Campionul naţional Simone Tempestini, nominalizat de FIA la Action of the year![]() Campionul naţional Simone Tempestini, nominalizat de FIA la Action of the yearEste pentru prima oară când un pilot român este nominalizat la un premiu pe care FIA îl va înmâna chiar în cadrul galei de ceremonie de la finalul anului. Tempestini a fost ales ca urmare a momentului din etapa europeană de raliuri, care a avut loc în Azore în primăvară, şi unde românul a evitat un accident şi chiar l-a depăşit pe spaniolul Pardo, deşi spaţiul era extrem de îngust şi totul părea o misiune imposibilă. În total, au fost nominalizate 11 momente din 11 cele mai mare campionate care au loc sub egida FIA, printre care Formula 1, WRC, ERC, Formula E sau Mondialul de Rally Cross. Câştigătorul va fi declarat pe baza voturilor fanilor de pe site-ul FIA. Tempestini poate fi votat aici. Printre cei care au mai fost nominalizaţi anul acesta se numără Lewis Hamilton şi Oliver Solberg. În trecut, printre cei care au mai primit trofeul pentru Action of the Year se numără Max Verstappen, Kimi Raikkonen, Fernando Alonso şi Esapekka Lappi. În 2022, pe lângă titlul de campion naţional absolut în Campionatul Naţional de Raliuri Betano, Simone Tempestini a fost la un pas şi de podiumul european în FIA ERC. Clujeanul, alături de copilotul Sergiu Itu, a reuşit performanţa de a se clasa pe locul 4 la general la finalul sezonului, deşi nu a putut concura la ultimele două runde.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:12
_ Hornets sting Heat cu revenire grea
ieri 21:37
_Călin Georgescu - 29 Jan 2023 20:02:24
ieri 19:07
_Stiri Negre - 29 Jan 2023 06:47:45
ieri 17:05
_ Clarificări și corecturi
ieri 16:57
_ Privind înapoi la erupția Tonga
ieri 16:56
_ Instrumentul de pe JWST a fost offline
ieri 16:55
_ Înmormântările spațiale sunt în creștere
ieri 16:52
_George Simion - 27 Jan 2023 14:09:34
ieri 16:52
_Călin Georgescu - 27 Jan 2023 16:09:26
ieri 16:52
_George Simion - 28 Jan 2023 14:59:57
ieri 16:52
_Cristian Terheș - 27 Jan 2023 20:59:14
ieri 16:52
_George Simion - 29 Jan 2023 11:19:34
ieri 16:52
_Cristian Terheș - 28 Jan 2023 20:07:39
ieri 16:52
_George Simion - 29 Jan 2023 13:27:50
ieri 16:52
_Gold FM Romania - 29 Jan 2023 07:39:13
ieri 16:52
_Gold FM Romania - 29 Jan 2023 07:43:51
ieri 16:52
_Gold FM Romania - 29 Jan 2023 07:48:24
ieri 16:52
_Gold FM Romania - 29 Jan 2023 07:54:28
ieri 16:09
_ Câți oameni sunt uciși de poliție în SUA?
ieri 16:09
_ Opt ani mai târziu: #OscarsStillSoWhite?
ieri 16:08
_ Gânduri eretice despre ortodoxii
ieri 16:08
_ Macgregor: De data asta e diferit
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu