![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr - discuţii despre situaţia regională de securitate cu ambasadoarea Republicii Turcia la Bucureşti![]() Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr - discuţii despre situaţia regională de securitate cu ambasadoarea Republicii Turcia la BucureştiMinistrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit luni, la sediul MApN, cu Fusun Aramaz, ambasadoarea Republicii Turcia la Bucureşti, discuţiile dintre cei doi oficiali axându-se pe cooperarea în cadrul NATO, cu accent pe deciziile de la Madrid. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Apărării Naţionale, cei doi demnitari au discutat şi despre situaţia regională de securitate, sprijinul acordat Ucrainei şi despre unele aspecte ale cooperării între România şi Turcia, potrivit Agerpres. În ceea ce priveşte aspectele cooperării bilaterale, a fost punctat stadiul excelent al relaţiilor româno-turce în domeniul militar, derulate în cadrul parteneriatului strategic, format de cooperare care a împlinit 10 ani în cursul anului trecut, dar şi în cadrul formatului trilateral de cooperare România-Polonia-Turcia, precizează sursa citată.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:07
_Marius Tucă Show - 06 Feb 2023 20:17:22
ieri 22:07
_Marius Tucă Show - 06 Feb 2023 20:20:55
ieri 22:07
_Marius Tucă Show - 06 Feb 2023 20:25:18
ieri 22:06
_Marius Tucă Show - 06 Feb 2023 20:27:46
ieri 22:06
_Marius Tucă Show - 06 Feb 2023 20:38:39
ieri 22:06
_Marius Tucă Show - 06 Feb 2023 20:43:10
ieri 22:06
_Marius Tucă Show - 06 Feb 2023 20:46:02
ieri 20:26
_4 Media Info - 06 Feb 2023 18:28:17
ieri 20:26
_Gold FM Romania - 06 Feb 2023 18:08:24
ieri 20:26
_4 Media Info - 06 Feb 2023 19:59:23
ieri 19:27
_ De ce țurțurile sunt ondulate
ieri 18:27
_ Neymar a revenit la antrenamentele lui PSG
ieri 18:23
_ Sunetul baloanelor care se sparg
ieri 18:21
_ Bine ați venit în Spirala Morții
ieri 18:08
_ Cercetând cum crește ardeiul
ieri 18:07
_George Simion - 06 Feb 2023 14:55:48
ieri 18:07
_George Simion - 06 Feb 2023 15:13:55
ieri 18:06
_George Simion - 06 Feb 2023 17:14:40
ieri 18:06
_Gold FM Romania - 06 Feb 2023 15:12:26
ieri 18:06
_Gold FM Romania - 06 Feb 2023 16:27:31
ieri 18:06
_Gold FM Romania - 06 Feb 2023 17:39:24
ieri 16:49
_ PSD nu-i trage preșul lui Lucian Bode
ieri 16:08
_4 Media Info - 06 Feb 2023 15:43:29
|
Comentarii:
Adauga Comentariu