![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Program special de vizitare la Muzeul Antipa, în perioada 30 noiembrie - 4 decembrie![]() Program special de vizitare la Muzeul Antipa, în perioada 30 noiembrie - 4 decembrieMuzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” va fi deschis în zilele de 30 noiembrie, 1 şi 2 decembrie, între orele 10.00 - 18.00 (ultimul vizitator intră la ora 17:00), potrivit news.ro. Sâmbătă şi duminică (3 şi 4 decembrie), muzeul va fi deschis între orele 10.00 - 19.00 (ultimul vizitator intră la ora 18.00). În aceste zile, vizitatorii pot vedea expoziţia temporară de fotografie „Slovenia - file din natură”, un proiect organizat în parteneriat cu Ambasada Republicii Slovenia în România. „Slovenia - File din natură” prezintă o ţară cu poveşti verzi, înconjurată de verdeaţă oriunde te uiţi - spre vârfurile alpine, spre pădurile verzi, spre Marea Adriatică, spre misteriosul peisaj carstic, spre podgoriile sale sau spre Câmpia Panonică. De asemenea, publicul va putea studia comportamentul unora dintre cele mai temute specii veninoase din lumea animală din expoziţia temporară „Creaturi ascunse”, aflată la parterul Muzeului. Expoziţia pune la dispoziţia vizitatorilor informaţii despre obiceiurile şi principalele lor caracteristici, cum se adaptează ele la mediul înconjurător, rolul pe care-l joacă în ecosistem, precum şi modul în care specialiştii le studiază.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
09:36
_ Misiune indeplinita!
ieri 23:15
_ Barcelona 3-0 Sevilla CUM S-A ÎNTÂMPLAT
ieri 23:12
_ Ciocolata vine roz de Valentine's
ieri 19:39
_Gold FM Romania - 05 Feb 2023 18:51:51
ieri 19:38
_Gold FM Romania - 05 Feb 2023 18:54:00
ieri 19:38
_Gold FM Romania - 05 Feb 2023 18:56:15
ieri 19:38
_Gold FM Romania - 05 Feb 2023 18:58:48
ieri 17:37
_ Emily Clarkson a născut!
ieri 17:36
_ Emily Clarkson a născut!
ieri 17:30
_George Simion - 05 Feb 2023 16:16:37
ieri 17:30
_George Simion - 05 Feb 2023 16:16:37
ieri 15:59
_Cristian Terheș - 05 Feb 2023 15:55:19
ieri 15:40
_ În istoria relației lui Joey Essex
ieri 13:58
_Norizo Ro - 19 Sep 2022 14:29:50
ieri 13:57
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 18:08:30
ieri 13:57
_Norizo Ro - 20 Sep 2022 09:18:52
|
Comentarii:
Adauga Comentariu