![]() Comentarii Adauga Comentariu _ VIDEO Decizie scandaloasă a CFR: În Trenul Regal va fi organizată o petrecere cu alcool și lăutari![]() VIDEO Decizie scandaloasă a CFR: În Trenul Regal va fi organizată o petrecere cu alcool și lăutariBătaie de joc la adresa unuia dintre simbolurile naționale! Trenul Regal a ajuns să fie închiriat, de către CFR, pentru a găzdui, de Ziua Națională, o petrecere "clasică - mişto", cu şpriţuri şi lăutari. Așa cum e și normal, decizia a revoltat Casa Regală când a aflat că în trenul istoric va avea loc acest eveniment. Lăutarii din Taraf de Haidouks promit un chef de zile mari, pe 1 decembrie, în vagoanele elegante în care patru generații ale familiei regale au trăit momente istorice. Organizatorii dau asigurări că petrecerea va fi rafinată, cu vinuri scumpe şi brânzeturi fine, dar şi cu preparate din carne la proţap sau la ceaun. Mai mult, au ţinut să nuanţeze că lăutarii sunt unii celebri, care au concertat şi la Scala din Milano. Casa Regală a reacţionat însă vehement când a aflat ce se va întâmpla în Trenul Regal. Iar afişul evenimentului, pe care apar Regele Ferdinand Întâi şi Regina Maria alături de lăutari, a pus gaz pe foc. "Este, din punctul meu de vedere, o blasfemie să se facă astfel de acţiuni în Trenul Regal şi nu consider că poate fi închiriată istoria României. Cu siguranţă dezaprob total ceea ce se întampla acum, pentru că trenul regal l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum, la Curtea de Argeş, şi acum, după cinci ani de zile, vedem că se întâmplă astfel de evenimente", a declarat Ion Tucă, directorul Administrației Proprietăților Regale. "Să vezi că se organizează astfel de evenimente este trist, tocmai în anul centenarului încoronării a celui care a comandat trenul, marele Rege Ferdinand I. Sper ca cineva să îşi ceară iertare de la Majestatea Sa Principesa Margareta, Custodele Coroanei, şi de la întreaga Românie", a susținut Adrian Niculescu, istoric, conform antena3.ro. Societatea Feroviară de Turism CFR SA este în insolvență, fiind controlată de administratorul judiciar Gabriel Iorgulescu. Contactat de Antena 3 CNN, acesta a transmis că vagoanele vor fi folosite pentru transportul celor 80 de invitați din Gara CFR Băneasa, până în Gara CFR Sinaia și înapoi. Cu toate acestea, organizatorul evenimentului susține că acești invitați vor fi primiți cu preparate tradiționale și un taraf. Prețul biletului a costat 500 de euro. În plin scandal, Societatea Feroviară de Turism CFR, cea care a închiriat Trenul Regal unui firme, tace mâlc, la fel ca şi organizatorul petrecerii private, cu 80 de invitaţi.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 21:01
_ Cisternă GNL eșuează în canalul Suez
ieri 21:01
_ Turmul se pândește după colț
ieri 21:00
_ Jocul Fed de pui cu bursa
ieri 15:37
_ Ce face pe cineva un psihopat?
ieri 15:20
_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 13:23:03
ieri 15:20
_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 14:50:59
ieri 15:20
_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 14:55:33
ieri 14:01
_ TESS descoperă o nouă pitică maro caldă
ieri 13:27
_ Tom Brady își anunță retragerea
ieri 13:07
_ Emily Atack reflectă la anii adolescenței
ieri 11:46
_ Știi ce contează pentru cei cinci pe zi?
ieri 11:43
_ ANDROID...
ieri 11:43
_ UPDATE: APLICAȚIA DRUDGE IPHONE, IPAD...
ieri 11:43
_ Hanks va fi De-Aged în noul Zemeckis...
ieri 11:43
_ Retrăind timpul lui nebun în Miami...
ieri 11:43
_ Santos renunță la sarcinile comisiei...
ieri 11:42
_ Vârtej ciudat în cer vina lui Elon?
ieri 11:41
_ Genitale masculine găsite la benzinărie...
ieri 11:41
_ Euro trades at 4.9148 RON
ieri 11:41
_ Corporațiile conduc inflația?
ieri 11:41
_ Profitul lui MCDONALD crește...
ieri 11:40
_ Haley pregătește videoclipul campaniei...
ieri 11:40
_ Tim Scott către Iowa...
ieri 11:40
_ Rivalitatea se apropie de fierbere...
ieri 11:40
_ Ron ii spune lui Don: Am fost reales...
ieri 11:39
_ STORMY DANIELS BACK TO HANUNT...
ieri 11:39
_ RUSIA REALIZA CÂŞTIGURI
ieri 11:39
_ UCRAINA A RESPECTAT AVIONELE DE LUPĂ
ieri 11:36
_ Unde corupția este răspândită
ieri 11:36
_ Curs valutar, 1 februarie
ieri 11:25
_4 Media Info - 01 Feb 2023 09:06:25
ieri 11:25
_4 Media Info - 01 Feb 2023 09:12:04
ieri 10:36
_ WhatsApp a lansat trei funcții noi
ieri 10:02
_ Oil pollution on Arges river
ieri 06:56
_George Simion - 01 Feb 2023 06:11:00
ieri 06:55
_4 Media Info - 01 Feb 2023 06:03:44
ieri 06:40
_ FBI a percheziționat biroul lui Joe Biden
ieri 06:35
_ Adevărul incomod despre Solyndra
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu