23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Polonia si-a inaugurat vineri Catedrala Națională numită "Templul Divinei Providențe", pe care o așteaptă de peste 200 de ani. Președintele și Primul-Ministru ambii mari credincioși au participat la slujba de inaugurare

Nota Redacției:

Natiune foarte credincioasă de rit romano-catolic, polonezii au vrut sa îi mulțumeasca lui Dumnezeu pentru Constituția din 3 mai 1791, un text reformator major. Parlamentul a votat construirea unei biserici si prima piatra a fost pusa in 1792. Peste 15 zile, insa, armata Rusiei a trecut granița si în scurt timp Polonia libera nu mai era decat o amintire.

De atunci au încercat de nenumărate ori să REIA CONSTRUCȚIA EI exact ca în balada Meșterului Manole, dar diverse alte evenimente istorice și alte ocupații i-au împiedecat să o facă.

ASTĂZI AU REUȘIT...Noi n-am reușit ÎNCĂ să avem catedrala Mântuirii Neamului"

Cele mai inalte autoritati religioase si politice din Polonia au inaugurat vineri imensul Templu al Providentei Divine, cea mai inalta biserica din Varsovia, pe care capitala o asteapta de 225 de ani, scrie AFP.

O slujba a fost oficiata in prezenta presedintelui Andrzej Duda si a premierului Beata Szydlo, prima dintr-o serie de ceremonii patriotice cu ocazia celei de-a 98-a aniversari a independentei, inclusiv marsuri organizate in Polonia de nationalistii extremei drepte si a opozitiei de stanga.

Natiune foarte catolica, polonezii au vrut sa ii multumeasca lui Dumnezeu pentru Constitutia din 3 mai 1791, un text reformator major. Parlamentul a votat construirea unei biserici si prima piatra a fost pusa in 1792. Peste 15 zile, insa, armata Rusiei a trecut granita si in scurt timp Polonia libera nu mai era decat o amintire.

Tara si-a recastigat independenta in 11 noiembrie 1918 si a incercat inca odata sa relanseze constructia catedralei. A urmat insa atacul trupelor hitleriste.

Dupa 1945, autoritatile comuniste au blocat proiectul. A trebuit asteptata caderea Zidului Berlinului pentru ca proiectul sa fie relansat de cardinalul Jozef Glemp.

Lucrarile de constructie, finantate prin donatiile a circa 100.000 de oameni - cu exceptia Muzeului Ioan Paul al II-lea, finantat de stat - au inceput in 2003 si au costat pana in prezent 50 de milioane de euro. Alte 7 milioane sunt necesare pentru finalizare, deoarece lipsesc inca elemente importante, precum picturile si vitraliile.

Naosul are o acustica foarte atent studiata si va putea gazdui concerte. Sistemul de iluminare permite schimbarea culorii luminii in functie de perioadele anului liturgic.

Vineri, ele au fost albe si rosii, culorile naționale ale Poloniei.

Forma externa a cladirii, si in special cupola, a stârnit dezbateri aprinse, criticii comparand-o cu un storcator de fructe și criticând stilul care nu e unul CLASIC dar dincolo de asta EA E CATEDRALA POLONIEI pe care întreaga POLONIE ȘI-O DOREȘTE DE SUTE DE ANI. 


(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ce s-a întâmplat cu Bitcoin și Ethereum la trei zile după ce China a declarat tranzacțiile ilegale

VIDEO Un medic dezvăluie secretul unui somn liniștit.Cum funcționează trucul "10-3-2-1"

ROMANII TERORIZATI DE UNGURI IN PROPRIA LOR TARA. Prefectul de Harghita spune ca romanii din zona sunt dominati de sentimente de neputinta, teama si parasire. Se estimeaza ca pana in 2021 vor mai ramane doar 29.000 de romani in judet

PNL-ul lui Cîțu-Iohannis și PSD Ciulacu-Dâncu-Grindeanu au transformat România în țara ABUZURILOR ANTICONSTITUȚIONALE A patra zi consecutiv când gașca de Securistoizi de la PNL PSD și UDMR împiedică ABUZIV și NEconstituțional Demararea Moțiunii de CENZURĂ

Dacian Cioloș îi cere lui Florin Cîțu să vină cu o altă propunere de premier

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ce-a făcut von der Vestul trei ore în România

Victor Negrescu (PSD), despre aprobarea PNRR: Pare o acceptare din milă

Misiunea NATO în Kosovo intensifică patrulele la frontiera cu Serbia, pe fondul tensiunilor

Ursula von der Leyen, la București, despre creșterea prețului la energie: Este un fenomen global

Joe Biden a primit a treia doză de vaccin anticoronavirus

Ce cadou a primit Simona Halep de la soțul Toni Iuruc. La nivel de antrenori, sportiva se întoarce cu 8 ani în urmă

Secția de chirurgie toracică de la Institutul Nasta, închisă. Personalul, mutat pe secția COVID

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

COMENTARU Marius Oprea / Ce se va alege de Partidul Național Liberal - Vasilică

LISTA AGENTILOR SOVIETICI pe care CEAUSESCU, prin UM 0920, ii tinea sub observatie! “Vreau sa aiba microfoane si-n pantofi!”

Sanitas, despre proiectul MS: Un general care, în plin război, își înjumătățește armata

Prințesa Mako a Japoniei renunță la indemnizația de 1,35 milioane de dolari pentru a se căsători cu un cetățean de rând

Dan Bittman pornește mișcarea "NU VREAU" în rândul românilor: "Nu vreau să cred că ne vreți binele când, de fapt, ne vreți răul"

David Popovici, senzația din sportul românesc, a lăsat-o pe Steaua pentru marea rivală, Dinamo

Bucureștiul organizează Campionatul mondial de jocuri video. Câți spectatori sunt așteptați pe Național Arena

PNRR pentru România, de 30 de miliarde de euro a fost aprobat. Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, la București: "Planul României ne va ajuta să îndeplinim obiectivele la nivel european"

Previziunile sumbre ale epidemiologului Octavian Jurma. Cum ne putem proteja în valul 4

Loto. Peste 6 milioane de euro, report-record la Joker, la categoria I

Mascații au venit la aniversarea vârstei de 6 ani a unui copil din Oradea

Ursula von der Leyen a adus banii din PNRR la București: "Călătoria abia acum începe"

Klaus Iohannis, după ce PNRR a primit undă verde: Provocările majore încep abia acum

Evaluarea Comisiei Europene privind Planul de Redresare și Reziliență elaborat de România

Ursula von der Leyen: Este nevoie de o foarte bună comunicare în campania de vaccinare

Primul efect al crizei energiei. Nuclearelectrica și-a dublat valoarea la bursă

Orban, după rezultatele de la Congresul PNL: "Nu sunt înfrânt. Cîțu nu înțelege că nu va mai fi prim-ministru"

Creșterea facturilor în Italia. Premierul promite subvenții la energie de 3 miliarde de euro

Actorul William Shatner, din serialul Star Trek, va zbura în spațiu cu racheta lui Bezos

Strategia de extragere a gazelor din Marea Neagră. Romgaz ia un credit de 350 mil. euro pentru a cumpăra participația americanilor de la Exxon

VIDEO Trei tiganci din Romania BĂTUTE ȘI DEZBRĂCATE în Paris de niste chinezi, după ce au fost prinse la furat. Totul a fost filmat - politia franceza n-a existat

CELE MAI BUNE FILME EROTICE PE CARE LE-AI RATAT – VIDEO

Programarea orientată pe obiecte este moartă. Să fie oare, adevărat?

Soţia lui Cheloo a scăpat de dependenţa de droguri cu dragoste. Cine a vindecat-o pe Daniela Niculescu

Numai DGIA (Direcţia de Informaţii a Armatei – n.n.) n-a fost probabil împotriva mea. Lucrează toţi, îţi dai seama, au lucrat la turaţie maximă, e greu să te baţi cu toate structurile statului, în frunte cu preşedintele”, a mărturisit Ludovic Orban

Reacția lui Joe Biden la aflarea rezultatului alegerilor din Germania

OPRIȚI VĂNZAREA TERENURILOR LA STRĂINI. Mii de fermieri protesteaza in Bucuresti: „Ați schimbat Guvernul să vindeți terenul!”.

Când Sculele Sistemului Progresist sar una la beregata celeilalte. Unui Cioloșist, iar altul Câțist. DAN TĂPĂLAGĂ îl demască pe Cosmin Prepliceani. "Portretul ziaristului preferat de mogul. Studiu de caz: Cosmin Prelipceanu"

Femeile se masturbează. Dar cu ce? Iată câteva exemple

Care este semnificaţia orelor fixe în dragoste. Fă-l să se uite fix la 23.00! Nu este rău nici la 18.00!

Klaus Iohannis: Am decis să reevaluăm campania de vaccinare, să vedem cum o putem repune pe roate

Povestea Alinei, o escortă de lux din Bucuresti. "Pentru bărbaţi, a face amor şi cu alte femei este o..."

O carte pe zi: "Cabinetul albastru" de Simona Preda

Românii s-au alăturat protestelor din Italia împotriva certificatului verde. "Batantele nevaccinate sunt disperate, trebuie să plătească 200 de euro pe lună"

Rareș Bogdan, ironii la adresa lui Orban: "Îi voi așeza personal tabloul pe perete"

Simona Halep împlinește astăzi 30 de ani fără antrenor, dar nu bani

1.300 de clase din București au activitatea fizică suspendată și își desfășoară cursurile online

Alina Eremia aruncă bomba: Ce a spus despre Dorian Popa, după ce S-AU IUBIT

UNDE E PROCURATURA? Mușamalizarea Cauzei Morții Bebelușilor. Plus Manipularea și Minciuna Sistemului. NU A FOST NICI O EPIDEMIE DE E-COLI, NU A FOST NICI O EPIDEMIE DE BACTERIE UCIGAȘĂ. Rafila: "Bebelușii NU au o tulpină de eColi care să explice boala"

Ana Lesko, goală puşcă! Imaginea ca în filmele pentru adulţi care i-a şocat pe fani FOTO

Ana Maria Mihaes, o cântăreaţă din România face videochat. IMAGINI XXX

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Ministrul demis Alexandru Nazare crede că motivul sacrificării sale este unul politic: Nu m-am alăturat echipei care îl susține pe Cîțu

Nicoleta Luciu, partidă de amor într-un hotel super-luxos

Mirela Boureanu Vaida s-a ridicat de pe scaun, în direct, şi a vrut să părăsească platoul: "Gata, plec acasă!"

Oana Marica prinsă în braţele amantului VIDEO

Bogdan Vlădău, SEX SĂLBATIC cu Cosmina Păsărin la Vara Ispitelor. "A fost o scenă filmată..."


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 87, afisate in 2 pagini.