" />
![]() Comentarii Adauga Comentariu Mazăre: În cazul lui Mircea Băsescu nu s-a respectat procedura; pentru ca nu s-au facut perchezitii la domiciliul lui Mircea Basescu. Kovesi să fie suspendată![]() Primarul Constanței, Radu Mazăre, susține că nu a fost respectată procedura în cazul Mircea Băsescu, nefiind făcute percheziții la locuința acestuia, și că procurorul șef al DNA Laura Codruța Kovesi ar trebui suspendată din funcție până la lămurirea acuzațiilor aduse de Bercea Mondial. Mazăre a declarat, luni, la finalul ședinței Consiliului Local, că "povestea" în care este implicat fratele președintelui este "amplă și îmbârligată". "Povestea acolo este mult mai amplă și mai îmbârligată să-i spunem și de fapt după cum reiese, și vedeți și dumneavoastră, pe românește cred că țiganii salvează România. Ce ne chinuim noi de zece ani de zile și tot spunem că instituțiile statului sunt folosite discreționar, că sunt folosite ca poliție politică că pentru unii sunt mumă, iar pentru alții ciumă, iată încep să iasă la iveală cu niște înregistrări care sunt de necontestat", a afirmat Radu Mazăre. El a precizat că ar fi trebuit făcute percheziții la domiciliul lui Mircea Băsescu, dar și la familia lui Bercea Mondial pentru găsirea altor dovezi și că în acest caz nu s-a respectat procedura. "Sigur că aș putea veni și să întreb așa: de ce fratelui meu, nu senatorul, celălalt, i-au făcut percheziții acasă, de ce mamei mele i-au făcut percheziții acasă, de ce prietenilor mei le-au făcut percheziții acasă și domnului Mircea Băsescu, nu mai vorbesc de frate-său că ăla era sus, dar lui Mircea Băsescu și celor care l-au denunțat nu li s-a făcut așa ceva. Când s-a făcut denunțul vineri, conform procedurilor cu care ne-am obișnuit, trebuiau să vină mascații și să le facă percheziții acasă luni dimineață la prima oră că poate găsea parte din mormanul de bani care nu se mai găsește, îl găsea acasă, indiferent unde s-au făcut tranzacțiile, trebuiau să-i facă percheziție la birou, poate găseau stickuri, poate găseau stick-uri la Bercea Mondial și la ceilalți. Poate găsea carnețelul unde s-au dus șpăgile, lucrul acesta trebuia făcut pe procedură. Nu s-a făcut așa", a susținut Radu Mazăre. El a menționat că au existat mai multe elemente în acest caz care îl fac să creadă că cineva a vrut "să astupe" tot ce s-a întâmplat. "Coroborat cu ce vedem, că dosarul a fost mutat, i-a fost luat procurorului Iacobescu, s-a pus batista pe țambal în 2011, unde sunt înregistrările de atunci, constatăm că există o încrengătură și cineva vrea să astupe toate lucrurile astea. De ce s-a transferat dosarul atunci ? De ce s-a transferat dosarul acum ? De ce eu am fost săltat de mascați și am fost plimbat în dubă și domnul nu? Ieșise frate-su la Cotroceni și a spus că procedura trebuie făcută pentru toți, că-i Mazăre, că-i nu știu ce borfaș trebuie făcută la fel, mai puțin pentru fratele său ăla de la mare", a mai spus primarul Constanței. Întrebat dacă va sesiza CSM din aceste motive, Radu Mazăre a spus că nu, dar că Parlamentul trebuie să ceară suspendarea din funcție a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, până la lămurirea acuzațiilor care i s-au adus de către Bercea Mondial. "Asta este o treabă pe care trebuie s-o rezolve, în opinia mea, Parlamentul României. Parlamentul poate să voteze o rezoluție în care să ceară suspendarea incoruptibilei Codruța Kovesi până la lămurirea situației. Nu poate să se ancheteze ea pe ea. Dacă omul ăla a țipat din dubă și a spus «două milioane mi-au mâncat, au plecat banii prin șofer, 200.000 la Codruța Kovesi», dacă exista o asemenea acuzație în spațiul public despre Mazăre, a doua zi vedeam mascați, vedeam percheziții, vedeam duceri la DNA. (?) Până se lămurește situația, madam Kovesi trebuie trasă pe dreapta și anchetată de către un procuror ierarhic superior, așa cum suntem cu toții anchetați în România. Așa cum am văzut acum o zi sau două cum au fost ridicați niște judecători care au primit mită găini și ciocolată. Acolo nu a sărit CSM-ul să le ia apărarea să spună că este imixtiune sau nu mai știu ce. Ce e aia că o acuzație din dubă, cum putem să luăm în calcul ? Uite așa. Văd că acuzațiile făcute de Bercea Mondial și de fiul său l-au băgat în pușcărie pe fratele președintelui. Ce, ăla nu e om Şi ce dacă-i țigan, care-i problema ? E cetățean al României, răspunde, are dreptul ca oricine să spună lucrurilor pe nume ? Asta-i o anchetă care scoate în evidență putregaiul instituțiilor care au fost folosite de clanul Băsescu", a adăugat Radu Mazăre.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
06:41
CITATUL ZILEI
ieri 09:12
Fotbal: Juventus a cucerit Supercupa Italiei
ieri 06:17
CITATUL ZILEI
ieri 05:17
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 ianuarie
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu