23:59
Comentarii Adauga Comentariu

PARTIDUL LUI SOROS VA FACE ORICE CA SĂ-L SUSȚINĂ PE CIOLOŞ. Nicuşor Dan: Nu exclud varianta unui guvern PNL - USR

"Este posibilă o situație în care un același premier să fie susținut și de noi, și de PNL, și de – eventual – alții. Această variantă este posibilă, însă fără ca noi să facem o alianță. Și atunci ce vrem noi este să negociem numai cu președintele (în prima fază) și cu premierul desemnat (în a doua fază), să includem în programul de guvernare puncte importante din programul nostru (de exemplu, chestiuni legate de întregul sistem de achiziții publice), să avem (dacă guvernul depinde de mandatele noastre) să avem un instrument de presiune pe guvern (amenințarea cu retragerea sprijinului, dacă nu-și respectă programul de guvernare). În discuția asta, nu ne dorim în mod neapărat poziții de miniștri sau de secretari de stat; e mult mai important programul de guvernare și respectarea lui. Dacă, însă, se va întâmpla ca cei mai buni specialiști pe anumite domenii să fie la noi în partid și prim-ministrul îi invită să facă parte din Guvern, o să facem. Dar nu ne interesează să negociem pe numărul de ministere.

Ca un prim-ministru să fie  numit de către președinte, președintele trebuie să constate, în urma consultărilor, că prim-ministrul ăsta adună majoritatea voturilor din Parlament. Deci ordinea e inversă: adică, prin negocierile cu președintele, se va ajunge la situația în care un prim-ministru să aibă garanția că va fi votat de o majoritate din Parlament și există situația ca acest prim-ministru să aibă susținerea și de la USR, și de la PNL. Numai că relația cu el n-o să fie cum a fost până acum (adică o coaliție care să aibă ședințe de coaliție, în care se negociază tot felul de lucruri), ci relația noastră o să fie exclusiv cu prim-ministrul – pe programul de guvernare, a declarat Nicușor Dan pentru PSNews.

În schimb, președintele USR a insistat pe susținerea viitorului executiv din Parlament.

Nu exclud varianta unui guvern care să fie susținut în Parlament și de mandatele USR-ului, și de mandatele PNL-ului, care să aibă chiar miniștri politici PNL și miniștri politici USR – asta doar în situația în care premierul invită oameni politici de la USR. Deci nu ținem neapărat asta”, a explicat Dan.

În continuare, Nicușor Dan a argumentat de ce partidul pe care îl conduce nu se bate pentru funcții.

Solicitat să concretizeze și să spună dacă acel premier agreat de către Uniunea Salvați România poate fi Dacian Cioloș (având în vedere că el, președintele partidului, s-a pronunțat în favoarea tehnocratului venit de la Bruxelles), Nicușor Dan a dat un răspuns afirmativ.

„Am spus că noi preferăm un guvern tehnocrat și că premierul Cioloș este una dintre opțiuni. Avantajul premierului tehnocrat, într-o situație de coaliție, este că nu este subordonat șefilor politici ai unuia dintre partide, ci asigură echilibrul între partidele care susțin Guvernul”, a declarat Dan pentru PSnews.ro.

În încheiere, ca să nu mai existe niciun dubiu, am reluat scenariul premierului care vrea simultan în Guvern atât USR, cât și PNL – de data aceasta, concretizând prim-ministrul în persoana lui Dacian Cioloș.

„Scenariul ăsta nu este exclus, numai că – așa cum v-am spus – ordinea e un pic inversă: e posibil ca, la negocierile de la Cotroceni, numele Dacian Cioloș să apară și în negocierile dintre noi și Iohannis, și în negocierile dintre PNL și Iohannis, și după aceea domnul Cioloș să vină, invitat de aceste mandate care compun o majoritate”, a replicat Nicușor Dan.


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

URA ATEISTĂ A BOLȘEVICILOR DE LA BUCUREȘTI NU ARE LIMITE. Monitorul de Suceava: Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, demis din funcție pentru că s-a rugat în genunchi în fața instituției pentru a salva orașul de pandemie

După Țăndărei - Reteag. Romii din Reteag s-au infectat cu Coronavirus. 3 morți de Coronavirus. Estimările Fluierul.ro indică 1500 de infectați în zonă. Infecția s-a extins după ce un pastor penticostal a ținut o adunare în Reteag, la el acasă

Acordul celor 27: ''O zi mare pentru solidaritatea europeană'' (ministru german)

Petrol: Țările producătoare sunt ''aproape de un acord'', afirmă Donald Trump

Coronavirus: Secretarul general al ONU cere Consiliului de Securitate să se arate unit

Fotbal/Coronavirus: Jucătorii profesioniști au un risc crescut de a suferi de probleme mentale (FIFPro)

Reuters: SUA au înregistrat peste 16.000 de decese cauzate de coronavirus

ROMÂNIA ZIUA-20b - 9 Aprilie

Coronavirus: Alte 115 cazuri de Covid-19, confirmate în Republica Moldova. Bilanțul a ajuns la 1289

VIDEO Dominic Raab a aplaudat personalul medical din Marea Britanie pentru eforturile depuse în combaterea coronavirusului

VIDEO Marcel Vela: Azilele de bătrâni nu vor fi închise; îngrijitorii - izolați la locul muncă pentru 14 zile

Un al doilea angajat de la Ministerul Justiției, confirmat cu noul coronavirus

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 aprilie

Coronavirus: 1.783 de morți în SUA în 24 de ore (Johns Hopkins)

Odată cel mai mare focar din afara Chinei, orașul sud-coreean Daegu raportează zero cazuri noi de coronavirus

CITATUL ZILEI

VIDEO Vela: Pe perioada țării de urgență se suspendă exportul de cereale, semințe și zahăr

Yemen: Rebelii houthi resping armistițiul coaliției

Coronavirus în România LIVE UPDATE 10 aprilie | Bilanțul complet: 5.202 cazuri / 248 decese / 647 vindecați. Situația în diaspora

HOROSCOP 10 APRILIE 2020: Zodiile de Apă sunt avantajate astăzi. Seară agitată pentru zodiile de Foc

DOCUMENT Ce prevede Ordonanța militară nr 8. Recomandare: să se rămână de sărbători acasă

Coadă lungă de mașini în afara unui centru de distribuție de alimente gratuite în California

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 10 aprilie: SUA au înregistrat peste 16.000 de decese cauzate de coronavirus / Țările din zona Euro, acord privind planul de asistență financiară destinat atenuării efectelor pandemiei

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

HALLOWEEN INSANGERAT. Postarea ȘOCANTĂ a lui Mircea Badea în urma tragediei din Club Colectiv "Abuzurile din justitie nu ne intereseaza, codul fiscal nu ne priveste, distrugerea totala a capitalului autohton ne bucura, statutul de colonie ne relaxeaza."

VIDEO Marcel Vela: Transporturile aeriene vor fi autorizate de Ministerul Transporturilor

Coronavirus: Chile va elibera un certificat pacienților vindecați

Orban, anunț despre majorarea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie: Suntem în analiză

Reuniune a Consiliului de Securitate ONU pe tema pandemiei

UE: Acord al Celor 27 asupra unui vast plan de susținere în valoare de 500 de miliarde de euro

Nelu Tătaru: Direcțiile de Sănătate Publică trebuie reevaluate și completate cu personal de specialitate

Coronavirus: Peste 15.000 de morți în SUA (Johns Hopkins)

Ministerul Justiției anunță confirmarea celui de-al doilea caz de COVID-19 din instituție

Tupeu maxim la Merkel. Angela Merkel cere Croației să oprească toți imigranții in Croatia pe o durata nedeterminata. Primul-Ministru Croat a refuzat-o pe Merkel : "CROAȚIA NU POATE REȚINE OAMENI ÎMPOTRIVA VOINȚEI LOR."

În sfârșit! China se pregătește să interzică posibila sursă a COVID-19 – consumul de carne de câine

Tragedia de la Centrul de bătrâni din Galați: Bilanțul ajunge la cinci morți și la 90 de bolnavi de Covid-19

FT: Țările din zona euro au ajuns la un acord privind planul de asistență financiară

VIDEO Declarație de presă la sediul MAI

Coronavirus: Boris Johnson a fost scos de la terapie intensivă și rămâne spitalizat (purtătorul de cuvânt)

Regatul Unit. În vârful epidemiei de Coronavirus când Marea Britanie are 1000 de morți pe zi, personalului Biroului de pașapoarte i s-a spus să se întoarcă la muncă

Coronavirus: Premierul sloven Janez Jansa i se alătură lui Donald Trump în criticile la adresa OMS

Boloș: Mâine avem programată o videoconferință cu reprezentanții DG Regio, pentru a definitiva liniile mari ale intervențiilor la nivelul IMM-urilor

Primii refugiaţi au ajuns în România. Gălăţenii au protestat în stradă

SE PREGĂTEȘTE O PRIMIRE MASIVĂ DE IMIGRANȚI ÎN ROMÂNIA. Ce cuprinde planul de acţiune a Guvernului Soroș - Cioloș pentru gestionarea unei situaţii de criză în domeniul imigraţiei

Cutremur în județul Buzău, în această dimineață. Ce intensitate a avut acesta

Somăm Ministerul Sănătății să ne spună din ce "sursă de infecție" s-a îmbolnăvit şi a murit al doilea copil. Ministerul Sănătății: Institutul 'Cantacuzino' a infirmat prezența E.coli la al doilea copil decedat la "Marie Curie"

Uniunea Europeana impune in JAI "Cotele Obligatorii" in ciuda opozitiei Europei de Est. In Romania vor fi stramutati cu forta 7000 de refugiati, Decizia este Neconstitutionala si incalca Articolul 3 (4) din Constitutia Romaniei.

#SOLIDARITATE Onor pentru armata în halate albe! Medici aplaudați în fața spitalului

Ciobanii români medalie de bronz în UE după numărul oilor. Țăranii români locul 5 la agricultură. România, al cincilea producător de cereale și al treilea crescător de ovine din UE Speculantii fac ca valoarea acestora sa fie foarte mica

Kaufland dă mail-uri către companii să-și detașeze angajații în magazinele alimentare. Ce salariu primesc

"Vreau sa las mostenire copiilor mei aceasta tara!". Peste 4.000 de semnaturi in 8 zile pentru Petitia "Nationalizarea Resurselor Naturale" Initiata de Fluierul.ro Semneaza si tu, si trimite la 10 prieteni, Vom fi 400.000 si vom schimba totul !

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX

Secretomania și Cenzura Lodovicilor e mai tare decât în Coreea de Nord. Nici chiar Șeful operativ al unui centru județean de coordonare nu știe numărului real de cazuri de SARS-CoV-2 din județ: ”Oficial vă spun că suntem nebuni la cap”

Jennifer Lopez, dată în judecată în Maroc, din cauza unui show considerat prea sexy

eMAG a vândut cinci milioane de măști în șase ore

Declarații la MAI, aproape de miezul nopții. Oficialii MAI ar putea anunța o nouă ordonanță militară, a opta

VIDEO - Oprea ridica tabără după tabără. A doua tabără pentru refugiaţi, la Stamora Moraviţa. Robert Turcescu anunta ca vor veni 40.000 pana la anul. Altii dau cifra de 28.000

Dansatoare în clubul Bamboo, desfigurată în bătaie. Mama tinerei face primele declarații

Străinii nu mai pot cumpăra terenuri agricole în Ungaria Cine ne dezinformează că "așa ceva nu se poate"? Nu cumva Cozile de Topor aflate la putere la București? Inițiativa Fluierul prevede si ea exact acest lucru.

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1307, afisate in 22 pagini.



ieri 05:17 CITATUL ZILEI