23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Isărescu și "ai lui" vor BNR-ul pentru ei."Aluzia" lui Croitoru: "BNR era 100% privată și “a fost furată” de comuniști"

Nota Redacției:

Declarații incredibile venite de la BNR-ul lui Isărescu.

Lucian Croitoru ne spune pe față că BNR-ul s-a cam săturat să fie luat la întrebări legat de salariile și veniturile uriașe pe care acești indivizi și le trag din banii statului român.

Așa că acest Croitoru s-a gândit să facă o "aluzie": "BNR era 100% privată și 'a fost furată' de comuniști"

În traducere, "ar fi trebuit ca BNR să fie 'la noi' nesimțiților care ne tot întrebați de ce avem venituri de 10.000 - 20.000 - 30.000 de euro"



LUCIA CROITORU, BNR - Înlăturați argumentul din discursul public și veți înființa Republica Populară România

Am avertizat de mult că populismul, adică „atitudine social-politică, adesea conjuncturală sau demagogică, urmărind câștigarea simpatiei populare” (Dex), va dărâma societatea noastră cât de cât democratică prin înlăturarea argumentului din discursul public. România a înaintat mult pe acest drum.

Am văzut aseară la o televiziune două emisiuni TV în care cei prezenți în platou au spus aproape numai lucruri neadevărate și, pornind de la ele, au făcut raționamente economice aberante pentru a linșa mediatic Banca Națională a României. Erau așa de convinși că au dreptate în raționamentele pe care le construiau pornind de la aberații, încât nu lăsau loc pentru nicio îndoială. Probabil că așa se discută și alte subiecte, fără nicio autoritate epistemică, după cum mi-am dat seama după ce am urmărit câteva emisiuni care aveau ca temă politica monetară, principala mea arie profesională. Asta e cu adevărat periculos.

Nu știu dacă discursul demagogic din cele două emisiuni reprezintă executarea unui plan sau pur și simplu ignoranță (nu știau că nu știu), dat fiind că unii dintre cei prezenți acolo comentează orice.

Populismul poate apărea ușor din mediocritatea militantă. Am văzut, de exemplu, cum mai multe televiziuni au făcut dintr-un anumit critic al BNR, al guvernatorului și al meu, un fel de persoană glorioasă numai pentru că, fără argumente, înfierează cu mânie demnă de un atac speculativ, politici și persoane. De câte ori personajul este promovat, îmi apar în minte versurile lui Eminescu, din

Scrisoarea a III-a :

„Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu intre-ai nostri vreun falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem langa capistea spoielii?
Nu se nasc glorii pe strada si la usa cafenelii,
N-avem oameni ce se lupta cu retoricele suliti
In aplauze grele a canaliei de uliti,
Panglicari în ale tarii, care joaca ca pe funii,
Masti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul,
De ai crede ca viata-i e curata ca cristalul?
Nici visezi ca inainte-ti sta un stalp de cafenele,
Ca isi rade de-aste vorbe inghitindu-le pe ele.
Vezi colo pe uraciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mproscata si la falci umflat si buget,
Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri,
La tovarasii sai spune veninoasele-i nimicuri;”

Vă rog să notați că am citat dintr-un adversar al lui Carada, care ara republican și care și-a utilizat, totuși, proprii bani pentru a înființa BNR, devenind unul dintre principalii fondatori ai BNR, dacă nu principalul.

În emisiunile respective s-au folosit masiv aberații pentru a ataca BNR, o instituție independentă în sensul că se supune numai LEGII. Aseară, subiectul era lipsa transparenței politicii privind salariile din BNR, cu accent pe salariul și venitul guvernatorului. Nu a trebuit prea mult pentru a se decide de niște amatori în finanțe, că BNR a luat un împrumut prea mare de la FMI, că falimentul unor bănci e vina BNR, că BNR și guvernatorul nu și-au utilizat „aura” pentru a respinge anumite numiri politice, de parcă acest lucru este posibil. Aberații! Știm și noi cum se negociază de către partide aceste numiri.

Degeaba a încercat un distins profesor de matematică să arate că e nevoie de argumente. Nu a contat. Ei o țineau una și bună, fără argumente, că cei de la BNR sunt bugetari. Ce fel de bugetari?

Poate ar trebui amintit că prin 1947, cu puțin timp înainte de înființarea Republicii Populare România, BNR era o instituție cu 100 la sută capital privat. Această bancă a fost furată de comuniști și de atunci e o instituție cu capital public.

Dar, atenție: nu primește vreun ban de la bugetul public, ci doar plătește 80 la sută din profitul pe care îl produce făcând operații prin care asigură stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară a României! Procentul de 80 la sută din profit e plătit lunar, situație care creează, din când în când, situația că BNR finanțează guvernul, dacă pe total an nu se face profit, lucru interzis prin Tratatul Uniunii Europene. Ca să intrăm în zona euro va trebui să ajustăm modul de plată.

Oricare ar fi dimensiunea salariilor sau a veniturilor la BNR, ele sunt conform LEGII. Iar LEGEA e suficient de înțeleaptă pentru a înțelege că în BNR este nevoie de competența echivalentă cu cea existentă la nivel mondial, care nu se poate obține fără venituri adecvate. Mâine se vor folosi aberații pentru a ataca alte instituții, după cum va dicta logica populismului. Propovăduirea disprețului față de argument pe care o face populismul televizat va submina, treptat, toate instituțiile democrației.

Politicienii și presa ar trebui să fie foarte atenți: disprețul față de argument se va întoarce împotriva lor. Dispariția argumentului duce la dispariția limbajului comun cu ajutorul căruia descriem realitatea. La un moment dat, când argumentul își va pierde total rolul reglator în dezbaterea publică, oamenii nu vor mai înțelege problemele reale cu care se confruntă societatea și le vor nega, acceptând doar ceea ce este facil. Atunci, când vor avea nevoie să adopte măsuri corectoare necesare, politicienii vor descoperi că limbajul și argumentele lor în favoarea măsurilor corectoare nu vor avea tracțiune. Iar fără corecții nu se poate merge înainte.

Dacă mersul înainte nu va mai fi posibil, marea masă, până atunci manipulată cu populism, se va transforma într-o mulțime psihologică ce va acționa brutal. Atunci, mulțimea dezlănțuită va constata că nu a fost informată despre salariile din televiziuni, de stat sau nu, din alte companii, de stat sau nu, din alte afaceri private ale politicienilor etc. Atunci toate averile vor fi declarate ilicite și se va trece, cu un avânt probat cu ceva timp în urmă, la înființarea Republicii Populare România.

sursa: opiniibnr.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Iohannis huiduit la Iași. VIDEO -- Oamenii i-au strigat lui Werner si Orban -- lacheii Rețelei Progresiste -- "Hoții, Hoții!", "Huoo, Huoo!" și "Nu ne vindeți țara", "Moldova nu vrea să fie periferia României"

După ce un om Vaccinat antigripal a Murit de gripă....progresiștii soroșiști de la USR anunță din nou că vor susține vaccinarea obligatorie făcută cu Forța

China. Explozia Epidemiei de Coronavirus. Cadavre pe jos în sala de urgențe lângă alți oameni bolnavi care așteaptă. Un video îngrozitor prezintă cadavrele din sălile unui spital din Wuhan, China. Nici o scanare la aeroporturile din România- VIDEO

Alo, Barna? STUDIUL BOMBĂ, publicat în Jurnalul Societății Regale de Medicină din Marea Britanie impotriva VACCINUL HPV -- Ratele cancerului de col uterin au crescut alarmant în Marea Britanie, iar experții se îndoiesc acum de eficacitatea vaccinului HPV

Coronavirusul din Wuhan. Liliecii sau șerpii care mănâncă lilieci vânduți în Piața de Animale din Wuhan, ultimii suspectați că au răspândit virusul ucigaș. Imagini cu asiatici mâncând supă de liliac au declanșat polemici pe rețelele de socializare. VIDEO

Implicarea lui Soros: Pe Față. SNSPA, Facultatea de Stat de scos politicieni din România, care este deja căpușată de multă vreme de progresiști -- invitată acum să se alăture proiectului de un miliard de dolari al lui George Soros

SOROS scuipă cu venin la Davos împotriva "omului rău și narcisistului" Donald Trump. Citiți ce îl deranjeaza pe SOROS si pe progresiști la președintele SUA, Donald Trump.

Unu-i Familist, Altu-i Soroșist. Donald Trump a participat la Marșul pentru Viață. Trump e primul președinte din istoria Americii care participă la Marșul Pentru Viață. Iohannis i-a făcut "fanatici religioși" pe susținătorii Referendumului Pro-Familie.

Dacă nu au fost liliecii? Orașul chinezesc Wuhan unde a izbucnit cea mai periculoasă epidemie din ultimii ani, găzduiește un Laborator Biologic unde sunt studiați cei mai periculoși viruși din lume. Revista Nature prezenta în 2017, noul laborator

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Simona Halep - Yulia Putintseva 6-1, 6-4. Românca s-a calificat în optimi la Australian Open

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Coronavirus. 41 morți, 1400 de imbolnaviri. Virusul ucigas a intrat în Euopa, 3 cazuri în Franța. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

China construiește în 10 zile un spital cu 1000 de paturi, pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus. Autoritățile din România nu au fost în stare să construiască un spital cu 400 de paturi în 4 ani.

FOTO. Mașină Tesla, transformată în taxi de un român. Orașul din țară în care circulă autoturismul

Efectul psihologic neașteptat al unei ierni fără zăpadă. Recomandările specialiștilor

INSULA IUBIRII. Maria Ilioiu, topită după o ispită masculină din cadrul showului. De cine este atrasă sexy-ispita FOTO

Tenis: Simona Halep s-a calificat în optimile turneului Australian Open

Lecție pentru români. Imagini cu armata de muncitori chinezi care construiesc un spital în 6 zile, lucrând fără oprire cu zeci de excavatoare. FOTO / VIDEO

Trei pisoi prinși în gheață au fost salvați de un bărbat, printr-o metodă inedită. Imaginile au devenit virale | VIDEO

Siria: Forțele regimului se apropie de un obiectiv-cheie, potrivit OSDO

Caraș-Severin: A murit fostul primar reșițean Mihai Stepanescu

DE CE A VENIT FMI-ul URGENT LA BUCUREȘTI? “Banca Naţională a României” a recurs la “opţiunea nucleară” numită FMI, iar FMI a mers la Iohannis și la Guvern ca sa oprească "Legea Dai Casa Scapi de Banca", lege deja votata in parlament

CITATUL ZILEI

Tenis: Belgianca Elise Mertens, adversara Simonei Halep în optimi la Australian Open

HOROSCOP 25 IANUARIE 2020: Trei zodii pe care le așteaptă o zi de sâmbătă de pomină

"Gândurile lui Cristoiu": De ce Trump i-a acordat lui Iohannis mai puțină atenție decât Gretei Thunberg / Nu i-a dedicat președintelui român nicio postare pe Twitter

Trei cetățeni francezi și unul irakian, angajați ai unui ONG din Franța, sunt dați dispăruți la Bagdad

Perechea Monica Niculescu - Misaki Doi s-a calificat în optimi la Australian Open

Italia: Manifestație cu lumânări aprinse după un act antisemit

Bolivia: Președinta interimară și-a anunțat candidatura la prezidențiale

Donald Trump apare într-o înregistrare audio în care ar cere demiterea ambasadorului SUA în Ucraina

Trei pui de urs, surprinși în timp ce "schimbă" roata unei mașini, în Harghita. Imaginile au ajuns virale pe Facebook

Poveste desprinsă din filme. Un cătun din Galați, în viață mulțumită unei familii de brăileni. VIDEO

Donald Trump a majorat din nou taxele vamale la produsele din oțel și aluminiu. Care sunt țările scutite

Trei oameni au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina, în Neamț

Vâlcea: Doi tineri, arestați după ce au tâlhărit o barmaniță la un local din Drăgășani

Imaginile cu care Dolly Parton a luat cu asalt Internetul. Fotografiile, imitate de numeroase vedete

Medicii chinezi, epuizați. Lupta împotriva coronavirusului a ucis deja un doctor și îi ține pe restul departe de casă de zile întregi. Cum fac față situației

Auto - Raliul de la Monte Carlo: Sebastien Ogier (Toyota), lider după probele speciale de vineri

IGPF: Șapte cetățeni turci, opriți când încercau să treacă ilegal frontiera în localitatea sătmăreană Botiz

Vâlcea: Alarmă în rândul forțelor de ordine cu privire la un colet suspect, găsit pe o stradă în centrul Râmnicului

Karolina Pliskova, eliminată de la Australian Open în turul al treilea

Femeie din Vâlcea, jefuită în barul în care lucra de doi tineri. Ce au găsit polițiștii în casa hoților

Prima reacție a Simonei Halep, după calificarea în optimi la Australian Open: "La acest nivel, fiecare meci este greu"

Ofertele hotelierilor pentru Ziua Îndrăgostiților. Cât costă o escapadă romantică la munte

Tenis: Cehoaica Karolina Pliskova, favorită 2, eliminată în turul 3 la Australian Open

Alba: Cabană din Munții Sebeșului, distrusă de flăcări; circa 10 persoane s-au autoevacuat

Colet suspect în Râmnicu Vâlcea. Circulația, blocată pe mai multe străzi. FOTO

Coronavirus: Trump laudă eforturile și transparența Beijingului

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 ianuarie

Prognoza meteo pentru weekend. Vreme frumoasă, cu temperaturi peste media normală

Pasager cu simptome de gripă, preluat de pe Aeroportul Otopeni și dus la Spitalul Matei Balș. Anunțul făcut de Raed Arafat

Ambulanță România: "Evită contactul neprotejat cu animalele vii". Cum reducem riscul de infecție cu virusul din China

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

Constanța: Arheolog după lanțul uman de lângă vestigii: E ca și cum ai da Turnul Eiffel la fier vechi

China construiește cel de-al doilea spital pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus

Box: Turneul preolimpic de la Wuhan, mutat în Iordania

Ludovic Orban participă la ceremonia organizată în Polonia, la 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist Auschwitz


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4012, afisate in 67 pagini.



ieri 06:16 CITATUL ZILEI